ICCJ. Decizia nr. 4187/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4187/2010
Dosar nr. 5965/2/2010
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 270/F din 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de P.M.M. împotriva Ordonanţei nr. 1382/P/2009 din 13 mai 2010 dată în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel curtea având în vedere dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată la 31 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti petentul P.M.M. a solicitat să se efectueze cercetare penală faţă de numitul I.N.S. şi P.A.M. - avocat sub aspectul săvârşirii infractorilor prevăzut de art. 290, 291 şi 292 C. pen.
În plângere, petentul susţine că, în calitate de mandatar al tatălui său (P.Ş.O.) a primit o notificare prin care numitul I.N.S. îi solicita să se prezinte pe 24 iulie 2009 la biroul unui executor judecătoresc, pentru încheierea unui contract de închiriere a imobilului situat în Bucureşti, str. I., sector 4, notificare semnată de intimată, ca avocat şi reprezentant al numitului I.N.S.
În notificarea menţionată, s-a indicat în mod nereal domiciliul numitului I.N.S., această situaţie fiind de natură a-l prejudicia pe petent.
Procurorul a reţinut că intimata, aşa cum a şi recunoscut, a acţionat ca avocat în baza unui contract de asistenţă juridică, încheiat pentru Dosarul nr. 856/N/2009, înregistrat la B.E.J. T.A.M. şi a asigurat apărările în raport de aspectele şi înscrisurile celui reprezentat, toate menţiunile fiind în numele acestuia.
Temeiul de drept al măsurii dispuse este cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că intimata a acţionat în limitele mandatului ce i-a fost încredinţat şi în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi art. 7 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat.
Plângerea petentului formulată împotriva Ordonanţei nr. 1382/P/2009 a fost respinsă, ca neîntemeiată, de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Rezoluţia nr. 1095/11.2.2010 din 08 iunie 2010, constatându-se că intimata a acţionat în limitele legii (art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995) şi nu a susţinut interese proprii, ci pe cele ale celui reprezentat, toate datele relatate provenind de la acesta.
A fost respinsă şi arătarea, că măsura trebuia dispusă prin rezoluţie şi nu prin ordonanţă, întrucât în cauză a fost dispusă şi măsura declinării competenţei (urmare disjungerii), care, potrivit art. 45 alin. (12) C. proc. pen., se dispune prin ordonanţă.
Cum din verificarea ordonanţei pe baza rapoartelor şi lucrărilor din dosar, curtea a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică, prin hotărâre a menţionatei ordonanţe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul care a invocat capetele de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 16 şi 17 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Prin articolul 2781 C. proc. pen. introdus prin primul pct. 168 din Legea nr. 281/2003, s-a reglementat plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată.
Din însuşi titlul menţionat rezultă că este vorba de acele situaţii când prin rezoluţie sau ordonanţă s-a dispus neînceperea urmăririi penale, încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 art. 16 C. proc. pen. poate fi invocat împotriva unor hotărâri prin care inculpatul a fost arestat greşit pentru motivul că fapta săvârşită de el nu există, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal pentru motivul că există autoritate de lucru judecat sau o cauză derulată a răspunderii penale şi că a intervenit decesul inculpatului sau pedeapsa a fost graţiată.
Din aceste dispoziţii rezultă că pentru a putea fi invocat acest caz de casare, este necesar să se fi început urmărirea penală, pus în mişcare acţiunea penală, trimiterea în judecată a inculpatului începerea cercetării judecătoreşti şi pronunţarea unei hotărâri de achitare sau cercetare a procesului.
În speţa de faţă, nu s-a început urmărirea penală iar făptuitorii nu au dobândit calitatea de inculpaţi.
Rezultă din cele de mai sus că recurentul invocă greşit şi nefondat acest caz de casare.
Nefondată este şi cea de a doua critică.
Faţă de soluţia dată nu se poate pune în discuţie greşita încadrare juridică dată unei fapte aşa cum este prevăzut caz de casare prin art. 3859 pct. 17.
Pe de o parte şi cea de a doua critică sunt valabile motivele de (...) arătate în cele ce preced, nu ne aflăm în faţa unui proces penal cu inculpaţi şi parte vătămată pe de altă parte că soluţia adoptată de procuror este cea legală - ordonanţă şi nu rezoluţie atâta timp cât faţă de cel de al doilea făptuitor s-a dispus disjungerea şi (...) competente, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 Bucureşti.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.M.M. împotriva Sentinţei penale nr. 270/F din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4183/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1993/2010. Penal → |
|---|
