ICCJ. Decizia nr. 188/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 188/2010
Dosar nr. 1509/42/2007
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 374 din 20 iunie 2007, Tribunalul Prahova a condamnat pe:
- inculpatul D.N. (fiul lui V. şi T.) la pedepsele de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen. şi de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, modificată prin Legea nr. 169/2002.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 29 decembrie 2005 la 18 decembrie 2006.
- inculpatul F.D. (fiul lui I. şi E.) la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 71 - 64 lit. a) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei timpul reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 18 ianuarie 2006 la 18 decembrie 2006.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea corpurilor delicte menţionate în procesul-verbal din 11 mai 2006.
În baza art. 14 şi art. 246 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1003 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 500 lei, cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă C.G.A.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
În seara zilei de 26 decembrie 2005, în cadrul unui conflict izbucnit într-o discotecă, pe fondul unei stări de tensiune existente între inculpatul D.N. şi una dintre persoanele care o însoţeau pe partea vătămată C.G.A., respectiv B.L.D., inculpatul a mers la vărul său, C.C., de la care a împrumutat o sabie. Ulterior, inculpatul s-a întors la discotecă, având sabia ascunsă sub haine. După ce partea vătămată şi persoanele din grupul său au părăsit discoteca, după miezul nopţii, la circa 50 de metri de discotecă, au fost ajunşi din urmă de inculpaţi şi de cei care îi însoţeau. în acel moment a avut loc o confruntare între cele două grupuri, inculpatul D. aruncând cu o sticlă către partea vătămată, care s-a ferit şi l-a ridicat pe inculpat, după care i-a dat drumul şi acesta a căzut. După acest moment, inculpatul D. a atacat-o pe partea vătămată cu sabia, iar inculpatul F. cu un briceag, în timp ce persoanele prezente s-au lovit reciproc cu pumnii şi picioarele.
În urma incidentului, partea vătămată a suferit leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 38 din 16 martie 2009, admiţând apelul declarat de inculpatul F.D., a desfiinţat sentinţa atacată, în parte, în latura penală şi, reţinând în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) - art. 76 C. pen., a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 5 ani închisoare, iar interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), c) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.N.
A fost menţinută măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu Urlaţi pentru ambii inculpaţi.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs ambii inculpaţi.
Prin recursul declarat, inculpatul D.N. a solicitat admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate, în temeiul art. 3859 pct. 18, 14 şi 17 C. proc. pen., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
În susţinerea temeiurilor de casare, a solicitat achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., înlăturarea circumstanţei agravante a premeditării, reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., ca urmare a reţinerii art. 73 lit. b) C. pen. şi a art. 74 - 76 C. pen., pe baza circumstanţelor personale ale inculpatului.
Prin recursul declarat de recurentul inculpat F.D., s-a solicitat admiterea recursului declarat, casarea ambelor hotărâri atacate în temeiul art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., în sensul înlăturării circumstanţei agravante a premeditării, reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Recursurile inculpaţilor nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut corect faptele şi vinovăţia inculpaţilor, le-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi au individualizat în mod just pedepsele aplicate.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., invocat de apărătorii ambilor inculpaţi, în sensul greşitei încadrări juridice a faptei, prin reţinerea elementului circumstanţial agravant al premeditării, se constată că nu este incident în cauză, pentru următoarele motive:
În ce priveşte critica inculpatului F.D. formulată în acest sens, prin apărător, se constată că ea este lipsită de obiect, întrucât instanţele nu au reţinut această agravantă în încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost condamnat inculpatul, deoarece premeditarea este o circumstanţă personală, ale cărei efecte nu se transmit asupra celorlalţi participanţi la săvârşirea faptei.
În ce priveşte reţinerea elementului circumstanţial agravant al premeditării în conţinutul infracţiunii de omor calificat pentru care a fost condamnat inculpatul D.N., se constată că, în raport cu declaraţiile martorilor P.M.C., L.L., C.C.R. şi C.B., inculpatul a luat hotărârea prealabilă de a săvârşi infracţiunea, exteriorizată prin procurarea săbiei.
Pentru a exista premeditare, în sensul legii penale, nu este suficientă interpunerea unui interval de timp între luarea hotărârii de a săvârşi o infracţiune şi punerea în executare a acesteia, ci este necesar ca acea rezoluţie infracţională să fi fost neapărat manifestată într-o activitate premergătoare, obiectivizată în acte de pregătire, cum ar fi procurarea de mijloace, pândirea victimei, elemente care se regăsesc în prezenta cauză şi care relevă faptul că săvârşirea tentativei la omor calificat de către inculpat nu a avut loc în mod spontan, accidental.
Aşa fiind, instanţele au dat o corectă încadrare juridică faptei, în art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen. pentru inculpatul D.N. şi, respectiv, în art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. pentru inculpatul F.D.
În ce priveşte vinovăţia inculpatului D.N., din coroborarea probelor strânse în cursul urmăririi penale şi a celor administrate în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi din concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, efectuată în cursul judecării apelului, rezultă că inculpatul a avut o sabie asupra sa în momentul producerii conflictului, iar partea vătămată a suferit o plagă înjunghiată la nivelul coapsei drepte prin lovire cu sabia corp delict şi plăgi înjunghiate de la nivelul abdomenului, care au lezat ficatul, iar cele de la nivelul hipocondrului drept şi al coapsei drepte pledează pentru producerea leziunilor cu acelaşi corp delict, respectiv prin lovire cu sabia (concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală, fila 274, dosar instanţa de apel).
Analizând toate aceste date şi elemente, se constată că nu există niciun dubiu privitor la vinovăţia inculpatului D.N., astfel că nu se impune achitarea sa şi casarea hotărârilor sub acest aspect.
Nici criticile referitoare la omisiunea reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea inculpatului F.D., nu sunt întemeiate.
Din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi săvârşit tentativa la omor calificat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, ci, dimpotrivă, în cadrul unui conflict generat de inculpaţi, care i-au urmărit pe partea vătămată şi persoanele care o însoţeau la ieşirea din discotecă, cu ocazia căruia nu s-a dovedit nici o acţiune provocatoare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, o atingere gravă a demnităţii persoanei sau o altă acţiune ilicită gravă, astfel că nu se impune reţinerea circumstanţei atenuante legale a provocării.
Drept urmare, instanţele au ţinut seama de toate împrejurările concrete în contextul cărora inculpatul a săvârşit fapta şi au constatat, în mod corect, că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Nici critica referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor nu este fondată.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpaţii au conceput şi realizat tentativa la omor calificat, precum şi de datele ce caracterizează persoana acestora, rezultă că instanţele au individualizat în mod just cuantumul şi modalitatea de executare a pedepselor aplicate, acordând eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului F.D., al cărei cuantum a fost deja coborât, instanţa de apel a avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, pe care, în mod corect, Ie-a valorificat în favoarea acestuia, prin reţinerea circumstanţelor atenuante legale.
Sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor aplicate, se constată că, în mod corect, în raport de gravitatea faptei săvârşite, instanţele au apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat doar prin executarea în regim de detenţie.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile inculpaţilor D.N. şi F.D. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi D.N. şi F.D. împotriva Deciziei penale nr. 38 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat D.N. la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat F.D. la plata sumei de 675 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4173/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1890/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
