ICCJ. Decizia nr. 4183/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4183/2010
Dosar nr. 156/59/2010
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 122/PI din 17 mai 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul N.O., deţinut în Penitenciarul Timişoara împotriva Rezoluţiei nr. 576/P/2009 din 7 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
La data de 21 august 2009 petentul N.O. s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu plângere penală prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaţilor A.G., în calitate de director la Penitenciarul Timişoara şi O.M., director adjunct al acestui penitenciar, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 189 C. pen, art. 249 C. pen, 247 C. pen, art. 246 C. pen, art. 248 C. pen,art. 271 C. pen, art. 273 C. pen, art. 274 C. pen, art. 267 C. pen, pe motiv că se află în executarea unei pedepse cu închisoarea şi în această perioadă i s-au încălcat o serie de drepturi, de către conducerea penitenciarului, fiind obligat la un regim de detenţie închis, i s-a încălcat dreptul la muncă şi dreptul la asistenţă medicală.
Prin Rezoluţia nr. 576/P/2009 din data de 07 octombrie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţi pentru infracţiunile reclamate.
În urma actelor premergătoare procurorul a reţinut că petentul a fost încarcerat la data de 23 octombrie 2006 în baza mandatului de drept prezumţia 26 din 24 octombrie 2006 iar la data de 6 august 2007 a fost pus în libertate de Curtea de Apel Timişoara. În această perioadă a fost sancţionat de două ori prin Hotărârea comisiei de disciplină nr. 5795 din 2 aprilie 2007 şi nr. 38 din 23 iulie 2007 - prima prin care a fost sancţionat pentru ameninţarea personalului nu a fost contestată.
La data de 01 aprilie 2008 petentul a fost rearestat în baza mandatului de executare a pedepsei nr. 1740/2007 fiind condamnat la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Fiind vorba de aceeaşi pedeapsă executată parţial în arest preventiv şi după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin rearestare cele două sancţiuni au fost menţinute.
Comisia constată conform art. 14 din Legea nr. 275/2006, de executare a pedepselor a hotărât ca deţinutul N.O. să execute pedeapsa în regim închis iar prin încheierea nr. 364 din 30 mai 2008 a fost admisă plângerea şi a fost schimbat regimul de executare în regim semideschis.
La data de 30 iunie 2009 rediscutat de comisie a fost menţinut regimul semideschis iar împotriva acestei măsuri a formulat plângere deţinutul plângere respinsă de judecător prin încheierea nr. 459/2009.
Procurorul a motivat că intimaţii şi-au executat corect atribuţiile de serviciu, respectiv punerea în aprobarea hotărârii comisiei, iar ulterior a încheierii instanţei astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzut de art. 246 şi 247 C. pen.
Cu privire la infracţiunea de supunere la rele tratamente prevăzute de art. 267 C. pen. s-a motivat că măsurile respective prevăzute de legile sau regulamentele care determină regimul ce trebuie aplicat persoanelor aflate în stare de reţinere ori deţinere nu pot constitui rele tratamente, dacă ele nu sunt abuzive aprobate cu încălcarea legii ceea ce în speţă nu s-a cauzat.
Tot astfel, pentru a se reţine săvârşirea de către intimaţi a infracţiunii prevăzut de art. 189 C. pen. trebuie îndeplinită o cerinţă esenţială pentru întregirea laturii obiective şi anume, acţiunea de restrângere a libertăţii să se facă în mod ilegal ceea ce nu este cazul - reţinerea fiind impusă de mandatul de executare emis în baza unei hotărâri definitive de condamnare.
În fine, infracţiunea de împiedicare a participării la proces prevăzut de art. 2611 C. pen. are ca subiect pasiv martorul, ori deţinutul prin plângerile împotriva deciziilor de sancţionare disciplinară a devenit martor în propria cauză.
Instanţa procedând conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. a verificat plângerea pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei; a copiei de pe registrul de predare şi primire a corespondenţei purtate de petent în penitenciar şi referatul medical depus de Cabinetul Medical din cadrul Penitenciarului Timişoara şi a constatat că soluţia de nerespectare a urmăririi penale este fondată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul care a criticat-o ca nelegală şi netemeinică.
A susţinut că după ce a făcut plângere la parchet, datorită tratamentului medical, prin folosirea de medicamente expirate a făcut semipareză la data de 22 noiembrie 2009.
Mai mult la 17 decembrie 2009 medicul specialist de la Spitalul Militar Timişoara a dat dispoziţie să fie supus unor investigaţii (raze sporiale) dispoziţie neexecutată astfel că viaţa e pusă în pericol.
În fine, a mai susţinut că din cauza regimului penitenciar s-a îmbolnăvit de TBC şi nu este tratat corespunzător şi în plus nu s-a luat măsura să i se asigure un spaţiu care să respecte norma în milimetri cubi de aer.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de procuror şi menţinută de instanţă este legală şi temeinică iar recursul nu este nefondat.
Acuzaţiile formulate au fost verificate şi din actele aflate la dosar s-a reţinut şi motivat că intimaţii nu au săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 246, 247, 267 şi 2611 C. pen.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de natura celei desfăşurate de intimaţi îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii de execuţie a pedepselor, fiind obligate să îndeplinească atribuţiile ce le revin. Atâta timp cât aceste atribuţii nu au fost executate abuziv ele nu pot fi trase la răspundere.
Pe de altă parte în cererea şi motivele de recurs petentul nu aduce critici soluţiei şi vine cu noi acuzaţii pentru fapte pretins săvârşite de intimaţi după plângerea penală adresată parchetului. Petentul susţine în motivele de recurs că în luna noiembrie mai precis 22 noiembrie 2009 a făcut hemipareză ori Rezoluţia nr. 576/P/2009 este adoptată la 7 octombrie 2009.
Nemulţumirile petentului pentru fapte ulterioare necercetate în cauză nu pot constitui temei pentru reformarea soluţiei. Petentul are posibilitatea formulării unei noi plângeri penale potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală.
Recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.O. împotriva Sentinţei penale nr. 122/PI din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1952/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4187/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
