ICCJ. Decizia nr. 423/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 423/2010

Dosar nr. 9095/2/2009

Şedinţa publică din 4 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 314 de la 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 9095/2/2009 (2292/2009), în baza art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta D.C.D. împotriva rezoluţiilor nr. 296/P/2009 din 13 august 2009 şi nr. 1411/II-2/2009 din 8 septembrie 2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

S-au menţinut rezoluţiile atacate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală, sub nr. 9095/2/2009 din data de 28 septembrie 2009, petenta D.C.D. a formulat plângere împotriva rezoluţiilor nr. 296/P/2009 din 13 august 2009 şi nr. 1411/II-2/2009 din 8 septembrie 2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea plângerii formulate, petenta a învederat următoarele aspecte:

1. Intimatul din dosarul instrumentat de comisarul C.G. a avut posibilitatea să administreze înscrisuri înainte de a i se aduce oficial la cunoştinţă faptul că a fost formulată plângere penală pe numele său, înainte de a fi audiat în dosar şi înainte ca petenta să fie audiată în dosar ca urmare a înregistrării plângerii penale.

2. Intimatul C.G. a procedat la intimidarea petentei în scopul determinării acesteia la renunţarea susţinerii şi motivării plângerii formulate; a insistat agresiv şi sistematic să o determine pe petentă să scrie în declaraţie exact cuvintele: „nu am viză de flotant" sau „locuiesc fără forme legale în Bucureşti"; nu a întreprins absolut niciun demers de a se raporta la lege, nu a făcut absolut nimic pentru a clarifica cerinţele legii şi, mai ales, pentru a stabili dacă „forme legale sau fără forme legale", respectiv, „viza de flotant" este sau nu o condiţie impusă de lege ca obligatorie, opţională sau ca excepţie cu aplicare la cazul în speţă.

3. Comisarul C.G. avea obligaţia să desfăşoare „acte premergătoare" şi să obţină dovezi/probe ale caracterului „cu" sau „fără forme legale", cu sau fără „viza de flotant", după caz, a domiciliului în Bucureşti, dar nu a înţeles să se achite de această obligaţie.

4. Susţinerea procurorului din rezoluţia atacată cu privire la existenţa „condiţiei" de a avea „domiciliul stabil pe raza municipiului Bucureşti" pentru preschimbarea permisului este falsă şi nu este fundamentată pe nicio prevedere legală.

La prezenta cauză au fost ataşate dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în care s-au pronunţat rezoluţiile atacate.

Analizând actele şi lucrările din dosarul cauzei, curtea de apel a reţinut că prin rezoluţia nr. 296/P/2009 din data de 13 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul C.G., motivat de faptul că, nu s-a putut reţine că ofiţerul de poliţie ar fi ameninţat-o sau determinat-o prin şantaj ori în altă modalitate pe petentă să consemneze altceva decât aceasta ar fi dorit, cu atât mai mult cu cât declaraţia sa a fost una olografă şi, ca atare, în cauză nu a fost comisă nicio faptă prevăzută de legea penală.

Prin rezoluţia nr. 1411/II-2/2009 din 8 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 275-278 C. proc. pen. s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petenta D.C.D. împotriva soluţiei pronunţată în Dosarul nr. 296/P/2009 al aceleiaşi instituţii, reţinându-se, în esenţă, împrejurarea că audierea petentei în Dosarul penal nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost efectuată anterior audierii numitului M.G.D., respectiv, la 30 ianuarie 2009, parte din înscrisuri fiind depuse de aceasta în susţinerea plângerii penale, iar celelalte documente au fost solicitate şi înregistrate la dosar ulterior datei de 30 ianuarie 2009, precum şi faptul că declaraţia petentei nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză care să conducă la concluzia că intimatul ar fi exercitat presiuni, ameninţări, în scopul de a o determina să renunţe la plângerea penală formulată sau că ar fi dictat conţinutul declaraţiei olografe dată de către petentă.

Curtea de apel a apreciat că rezoluţiile atacate sunt legale şi temeinice, în considerarea următoarelor argumente:

Petenta D.C.D. a formulat plângere penală, înregistrată sub nr. 1608192 din 4 februarie 2009 pe rolul D.G.P.M.B. - Secţia 6 Poliţie, prin care reclama încălcarea atribuţiilor de serviciu de către intimatul C.G., în calitatea sa de comisar şef în cadrul Secţiei 6 Poliţie - Biroul Cercetări Penală, cu ocazia audierii acesteia, la data de 30 ianuarie 2009, în calitate de persoană vătămată, în Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Curtea de apel a constatat că, potrivit art. 202 C. proc. pen. organul de urmărire penală - conform principiului rolului activ statuat de dispoziţiile art. 4 C. proc. pen. - este obligat să strângă probele necesare aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a cauzei, probe pe care le adună atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului.

Potrivit art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar conform art. 228 alin. (4) C. proc. pen., dacă, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii ori al denunţului rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui de la lit. b)¹, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

Or, în cadrul actelor premergătoare efectuate în cauză, în condiţiile art. 224 C. proc. pen., intimatul C.G. a procedat, în Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, la audierea petentei, a numitului M.G.D., precum şi la ridicarea şi depunerea la dosar a unor înscrisuri necesare soluţionării cauzei.

Contrar celor susţinute de către petentă în cuprinsul plângerii adresată instanţei (pct. 3), actele premergătoare au menirea fie de a completa informaţiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fie, numai, să verifice aceste informaţii spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale.

Or, după efectuarea acestor „investigaţii prealabile", arătate mai sus, comisarul şef C.G. a propus, în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.G.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), înaintând procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.

Prin rezoluţia nr. 14332/P/2008 din 28 mai 2009, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a confirmat propunerea, motivat.

În ceea ce priveşte pct. 1 din motivele plângerii, curtea de apel a constatat că audierea petentei în Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a fost efectuată anterior ascultării numitului M.G.D. din 03 februarie 2009, respectiv, la data de 30 ianuarie 2009, parte din înscrisuri fiind depuse, de către petentă, în susţinerea plângerii penale, la data de 30 ianuarie 2009, iar celelalte documente au fost solicitate şi înregistrate la dosar ulterior datei audierii petentei din 30 ianuarie 2009, respectiv, corespondenţa cu instituţiile implicate în cauză (27 februarie 2009).

În ceea ce priveşte încălcarea atribuţiilor de serviciu de către intimat, curtea de apel a constatat că declaraţia petentei nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză, care să conducă la concluzia că organul de cercetare penală al poliţiei judiciare ar fi exercitat presiuni, ameninţări sau ar fi „insistat agresiv şi sistematic" în scopul de a o determina să renunţe la plângerea penală formulată împotriva numitului M.G.D. şi, totodată, nu există dovezi din care să rezulte că intimatul a dictat conţinutul declaraţiei olografe dată în faţa acestuia, la data de 30 ianuarie 2009, petenta, menţionând, la finele declaraţiei: „Aceasta este declaraţia pe care o dau, o susţin şi o semnez", fără a insera vreo altă menţiune.

De asemenea, în ceea ce priveşte ultimul motiv al plângerii, în sensul că „susţinerea procurorului din rezoluţia atacată cu privire la existenţa condiţiei de a avea domiciliul stabil pe raza municipiului Bucureşti pentru preschimbarea permisului este falsă şi nu este fundamentată pe nici o prevedere legală", curtea de apel a reţinut că dispoziţiile legale referitoare la eliberarea permisului de conducere se aplică, prin analogie, şi în cazul preschimbării permisului de conducere, deoarece, evident, aceleaşi servicii publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor sunt competente să se pronunţe asupra cererii de preschimbare a permisului de conducere.

Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006, autorităţile competente care examinează persoanele în vederea obţinerii permisului de conducere sunt serviciile publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituţiei prefectului pe raza căreia candidaţii îşi au domiciliul sau reşedinţa.

Conform art. 37 din acelaşi act normativ, permisul de conducere se eliberează de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere a vehiculelor la care candidaţii au susţinut examinarea, potrivit art. 32.

Potrivit art. 23¹ alin. (1) din OUG nr. 195/2002, persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în România, precum şi cetăţenii statelor membre ale U.E. care se află la studii în România pentru o perioadă de cel puţin 6 luni sau care au rezidenţa normală în România pot solicita obţinerea permisului de conducere la autorităţile competente să le examineze, iar conform dispoziţiilor art. 24, examinarea pentru obţinerea permisului de conducere şi eliberarea acestuia se realizează de către autoritatea competentă pe raza căreia solicitanţii îţi au domiciliul, reşedinţa ori rezidenţa normală.

Este adevărat că, potrivit art. 23¹ alin. (2) din OUG nr. 195/2002, prin rezidenţă normală se înţelege locul unde o persoană locuieşte în mod obişnuit, adică cel puţin 185 de zile într-un an calendaristic, datorită unor legături personale şi profesionale sau, în cazul persoanelor fără legături profesionale, datorită unor legături strânse între acestea şi locul în care locuiesc, însă petenta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii, deşi sarcina probei îi revenea acesteia din urmă, ca şi persoană solicitantă, iar nu autorităţii.

Faţă de considerentele expuse anterior, în baza art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a respins, ca nefondată, plângerea şi a menţinut rezoluţiile atacate, ca legale şi temeinice.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petenta a fost obligată la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionara D.C.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat pe fapte, probe, cereri, nelegalitatea hotărârii, rezoluţiile pronunţate în Dosarul nr. 296/P/2009 sunt nelegale şi netemeinice, caracterul nelegal al actelor premergătoare în Dosarul nr. 296/P/2009, nulitatea actelor, ca urmare a emiterii lor de către un organ necompetent, motivele de recurs formulate în scris, aflându-se la filele 6-25 dosarul Înaltei Curţi.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta petiţionară a criticat sentinţa pronunţată de prima instanţă pentru că aceasta nu a precizat care sunt mijloacele de probă care se presupun că ar exista la dosarul de urmărire penală, arătând că în fapt şi în drept, cu excepţia declaraţiilor olografe ale părţilor şi a corespondenţei purtate între recurentă, director (intimatul M. din cauza nr. 14332/P/2009) şi Avocatul Poporului în conformitate şi în temeiul legii petiţiilor, corespondenţă care nu are absolut nicio relevanţă în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, la dosarul de urmărire penală nu se află nici un „mijloc de probă".

Recurenta petiţionară consideră că în cauză îşi găseşte aplicabilitatea Deciziei 48 a Secţiilor Unite, evidenţiind faptul că în Dosarul nr. 296/P/2009 cu excepţia declaraţiilor părţilor şi a unor înscrisuri fără nicio relevanţă cu latura penală a cauzei nu există absolut nimic, ceea ce demonstrează faptul că, în fapt şi în drept, urmărirea penală (acte premergătoare) nu a fost efectuată. Singurele elemente strânse de către organele de cercetare penală sunt declaraţiile olografe ale părţilor.

De asemenea, recurenta petiţionară critică motivarea primei instanţe cu privire la lipsa probelor în favoarea sau în defavoarea intimatului, arătând că la dosarul de urmărire penală nu există nicio probă cu privire la latura penală a cauzei, că s-a raportat la legislaţia naţională privind circulaţia pe drumurile publice pentru a trage concluzii prin analogie, cu privire la legislaţia ce stabileşte deosebit de clar obligaţiile Serviciului Public Comunitar cu privire la atribuţii, respectiv preschimbarea permiselor solicitanţilor, apreciind ca nefondată şi nelegală aprecierea instanţei că nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii, făcând referire la dispoziţiile legale.

Recurenta petiţionară arată în amănunt faptele, probele, cererile asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat, că organele de cercetare penală sunt cele care, cu bună ştiinţă şi intenţionat refuză să pună la dispoziţia procurorilor şi a instanţelor de judecată înscrisurile necesare soluţionării cauzei, înscrisuri dispuse prin ordonanţă, că directorul, deşi avea în cunoştinţă legislaţia specifică şi avea obligaţia să o aplice a refuzat.

Recurenta petiţionară a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate, deoarece aceasta nu a prezentat susţinerea intimatului şi nici dovezile pe care acesta le-a adus în apărarea sa, apreciind că instanţa nu a respectat prevederile pct. 3 din art. 261 C. proc. civ., respectiv nu arătat care sunt toate susţinerile sale, nu s-a pronunţat deloc nici motivat şi nici nemotivat şi nu a arătat absolut nicio probă din cele existente la dosarul de urmărire penală cu privire la susţinerile sale.

Totodată, recurenta petiţionară a criticat rezoluţiile pronunţate în Dosarul nr. 296/P/2009 pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că intimatul din dosarul instrumentat de C. (14.332/P/2008) a avut posibilitatea să administreze înscrisuri înainte de a i se aduce oficial la cunoştinţa faptul că a fost formulată o plângere penală pe numele său, înainte de a fi audiat în dosar şi înainte chiar ca recurenta să fie audiată în dosar ca urmare a înregistrării plângerii penale.

Recurenta a arătat modul cum a fost audiată, respectiv că a fost pusă în situaţia de a-l asculta pe cms. C. dând citire mai multor paragrafe din înscrisurile la dosar, al căror conţinut îl cunoştea, în scopul de a o convinge de faptul că nu este legal îndreptăţită în susţinerea plângerii penale pe care a înregistrat-o, atitudinea domnului în cauză a fost una insistentă, agresivă verbal şi susţinută în timp. Cu această ocazie, C. a făcut chiar aluzie, cu totul deplasat şi fără nicio relevanţă cu cazul de faţă şi la un litigiu mai vechi al recurentei (în calitate de parte vătămată) cu un fost angajator, dosar care a fost în lucru la un coleg de secţie al domnului C. şi de care, acesta, prin mijloace necunoscute şi nelegal a luat la cunoştinţă. Litigiul a fost soluţionat de către instanţa competentă prin dispunerea începerii urmăririi penale, că acest aspect în niciun caz nu face obiectul atribuţiilor de serviciu ale cms. C. în Dosarul 14332/P/2008 şi prin aceasta comisarul i-a încălcat dreptul la viaţă privată. În fapt comisarul s-a folosit de acest argument pentru intimidarea sa, având drept scop determinarea sa la renunţarea susţinerii şi motivării plângerii formulate. A fost pusă în situaţia să solicite insistent, verbal să îşi susţină declaraţia în dosar. C. i-a dictat partea introductivă referitoare la datele de identificare personale pe care le-a verificat în baza cărţii de identitate pe care a prezentat-o şi a continuat să dicteze şi conţinutul declaraţiei. A insistat să explice în declaraţie conţinutul exact al dosarului pentru preschimbarea permisului de conducere în cazul expirării valabilităţii acestuia deşi nimeni nu este obligat să cunoască pe dinafară conţinutul articolelor din legislaţia în vigoare, considerând că este un abuz în serviciu, în calitate de lucrător de poliţie să ceară unei persoane, cu ocazia audierii sale să-i reproducă textul unui articol de lege (fără a avea posibilitatea de a-l citi) text şi articol de lege care nu au nicio relevanţă în caz.

Recurenta petiţionară a mai făcut şi alte menţiuni cu privire la modul de audiere şi la alte aspecte, arătând conţinutul unor dispoziţii legale, făcând ample consideraţii personale cu privire la adresa Direcţiei Regim Permise de Conducere, la obligaţiile directorului, a mai evidenţiat caracterul nelegal al actelor premergătoare în Dosarul 296/P/2009, respectiv nulitatea actelor, în sensul că actele premergătoare din Dosarul nr. 296/P/2009 dispuse prin ordonanţa 296/P/2009 de la 24 februarie 2009 dată de procurorul D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost efectuate de către ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Inspecţie Internă.

S-a arătat faptul că niciun act de urmărire penală nu a fost efectuat de către procuror, în condiţiile în care conform legii, urmărirea penală se efectuează de către procuror, s-au mai făcut referiri la componenţa Dosarului nr. 296/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că în cadrul acestuia există două Dosare de urmărire penală: 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 în care C. a avut calitatea de organ de cercetare penală fără ca între aceste dosare distincte să existe vreo diferenţiere astfel că înscrisuri ale Dosarului 296/P/2009 sunt amestecat cu înscrisuri ale Dosarului 14332/P/2008.

Instanţa, în baza prevederilor art. 278¹ pct. 7 are obligaţia de a „verifica rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei" fiind important ca instanţa să cunoască în primul rând care sunt aceste lucrări la dosarul cauzei, respectiv: care sunt lucrările Dosarului 14332/P/2008 şi care sunt lucrările Dosarului 296/P/2009.

Recurenta petiţionară critică modul în care parchetul a înaintat instanţei dosarul de urmărire penală, fără dosarele componente, ocazie în care invocă o altă încălcare a prevederilor legale de către instanţa de fond, în considerentele hotărârii instanţa a precizat „analizând actele şi lucrările din dosarul cauzei, Curtea reţine…". Apreciază că i-a fost încălcat dreptul de a administrat noi înscrisuri atâta vreme cât, contrar legii, instanţa nu s-a declarat învestită să se pronunţe şi asupra înscrisurilor noi administrate iar aceasta este o încălcare a dreptului la apărare prevăzut de art. 6 C.E.D.O.

Unul din aceste înscrisuri are o deosebită importanţă, respectiv: adresa directorului care organul ierarhic superior – Direcţie, adresa din 27 octombrie 2008, care nu se regăseşte la Dosarul de urmărire penală 296/P/2009 şi, în care, intimatul din dosarul instrumentat de C. recunoaşte că nu există niciun criteriu şi nici un temei de drept prin care Serviciul pe care îl conduce să nu preschimbe permisul ca urmare a expirării valabilităţii, respectiv competenţa Serviciului.

Pentru considerentele arătate, recurenta petiţionară a solicitat constatarea nulităţii tuturor actelor efectuate în Dosarul de urmărire penală 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi aplicarea Deciziei 48 a Secţiilor Unite: „neefectuarea urmăririi penale ori caracterul ei incomplet impune trimiterea dosarului la procuror."

La termenul de astăzi, recurenta petiţionară, în dezbateri a susţinut oral motivele scrise de recurs, arătând că înţelege să critice sentinţa instanţei de fond, dar ridică şi la acest termen excepţia de necompetenţă a organelor de urmărire penală, deoarece au fost încălcate dispoziţiile art. 217 alin. (4) C. proc. pen., prin care se prevede posibilitate procurorului de a delega efectuarea anumitor acte organelor de poliţie judiciară, depunând în scris motivarea excepţiei invocate. În acest sens, a arătat că în cauză, deşi competenţa revenea procurorului, toate actele premergătoare au fost efectuate de organele de poliţie, astfel că sunt lovite de nulitate absolută. În sprijinul susţinerilor sale, a invocat cauza B. contra României raportat la dispoziţiile art. 20, art. 21 din Constituţie.

Faţă de aceste menţiuni a solicitat să se constate nulitatea absolută a actelor premergătoare şi, în concluzie, admiterea recursului, casarea sentinţei, desfiinţarea rezoluţiilor atacate, iar, pe fond, pronunţarea asupra vinovăţiei intimatului pentru infracţiunile reclamate.

Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursului declarat de recurenta petiţionară şi excepţia invocată au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În motivarea excepţiei prevederilor art. 197 C. proc. pen. depusă în scris în şedinţa publică de astăzi (filele 26-27 dosarul Înaltei Curţi), recurenta petiţionară a arătat că în Dosarul 296/P/2009 au fost efectuate acte premergătoare dispuse prin ordonanţa 296/P/2009 de la 24 februarie 2009 a procurorului Dobrilă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de către ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Inspecţie Internă, invocând prevederile art. 217 alin. (4) C. proc. pen.

Cu privire la faptul că anumite acte pot fi realizate de către organele poliţiei judiciare se solicită a se observa că toate actele din dosarul de urmărire penală au fost efectuate în exclusivitate de către ofiţeri ai Controlului Intern. Absolut niciun act de urmărire penală nu a fost efectuat de către procuror, în condiţiile în care conform legii, urmărirea penală se efectuează de către procuror. În Dosarul 296/P/2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nu există niciun act de urmărire penală efectuat de procuror, făcând referiri la site-ul oficial al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti unde se arată atribuţiile principale ale Serviciului cercetări prealabile şi penale, competenţa Direcţiei Controlului Intern, menţionând că intimatul C. are calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, iar la dosar există înscrisuri care confirmă acest lucru. Dosarul de urmărire penală 296/P/2009 este unul din cazurile în competenţa urmăririi penale este dată în mod obligatoriu, conform legii, în competenţa procurorului.

Presupunând prin absurd şi contrar legii că ofiţerii M. şi R. care au efectuat acte premergătoare în Dosarul 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti ar fi avut acest drept, în temeiul jurisprudenţei C.E.D.O. precizată în cauza B. contra României şi în temeiul art. 20 din Constituţia României „Tratatele internaţionale privind drepturile omului" nu aveau acest drept. Ofiţerii mai sus menţionaţi nu aveau dreptul să desfăşoare niciun fel de activitate specifică în Dosarul 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pe motivul prezentat mai jos în cauza B. împotriva României (cererea nr. 42.066/98), publicată în M.O. nr. 452 din 27 mai 2005 în care, la paragr. 104 este precizat „Curtea remarcă faptul că probele au fost administrate şi martorii au fost audiaţi de Poliţia Judiciară Piatra-Neamţ, poliţiştii cercetaţi fiind angajaţi tot ai Poliţiei Piatra-Neamţ. Or, acest fapt nu este compatibil cu principiul lipsei oricărui raport ierarhic sau instituţional între persoanele care conduc cercetările şi cele implicate în evenimente."

În acest caz, poliţistul cercetat şi implicat în evenimente este C. – poliţia judiciară din cadrul DGMPB în timp ce actele premergătoare au fost administrate de M. şi R. – poliţia judiciară din cadrul DGPMB. Prin urmare exista raportul instituţional între „persoanele care conduc cercetările" = M. şi R. şi „persoanele implicate în evenimente" = C. iar acest raport încalcă prevederile art. 6 din Convenţia C.E.D.O., dreptul la un proces echitabil.

Pe aceste considerente, recurenta petiţionară apreciază că urmărirea penală în Dosarul 296/P/2009 PCAB nu a fost efectuată în condiţiile legii, cu încălcarea atât a legislaţiei naţionale, cât şi a reglementărilor internaţionale la care România este parte şi care au prioritate.

Înalta Curte va analiza excepţia de necompetenţă a organelor de urmărire penală invocată oral şi depusă în scris de către recurenta petiţionară D.C.D. ca o critică în recurs, în raport cu obiectul prezentei cauze şi anume recursul exercitat împotriva sentinţei penale nr. 314 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, faţă de dispoziţiile art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de recurenta petiţionară D.C.D. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 278¹ alin. (10) cu referire la art. 385¹ alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în scris, inclusiv cel privind necompetenţa organelor de urmărire penală (filele 7-27 dosarul Înaltei Curţi), cât şi din oficiu, potrivit art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă, în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta D.C.D.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de comisar C.G. cu privire la faptele reclamate.

Aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, criticile formulate de petiţionară au fost examinate, în raport cu persoana şi faptele pretinse ca fiind comise de către acesta, procurorul constatând că petenta a solicitat efectuarea cercetărilor faţă de comisarul C.G. din cadrul Secţiei 6 Poliţie motivată de faptul că, fiind audiată de lucrătorul de poliţie într-o cauză penală, acesta ar fi încercat să o determine să consemneze altceva decât ce ar fi dorit să declare.

Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a reţinut că Secţia 6 Poliţie a primit Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 Bucureşti în care D.C.D. solicita cercetarea mai multor angajaţi ai Serviciului Public Comunitar, Regim Permise şi Înmatriculare a Autovehiculelor pentru că aceştia refuzau să-şi preschimbe permisul de conducere.

Fiind invitată la secţia de poliţie de către comisar C.G., cel investit să efectueze cercetările în cauză, aceasta a fost întrebată cu privire la aspecte pe care lucrătorul de poliţie le-a apreciat drept importante în raport de obiectul cauzei. Aprecierea persoanei vătămate cu privire la ceea ce este esenţial în efectuarea cercetărilor nu poate constitui un criteriu în strategia anchetei, cel care evaluează oportunitatea şi utilitatea conţinutului declaraţiei fiind organul de cercetare sau urmărire penală.

Aşa cum a rezultat din declaraţia petentei aceasta a fost nemulţumită pentru că ofiţerul de poliţie a insistat în a preciza dacă are sau nu domiciliul în municipiul Bucureşti.

Acest aspect era, într-adevăr esenţial deoarece persoanele pe care le reclamase i-au refuzat preschimbarea permisului tocmai din acest motiv, condiţia de a avea domiciliul stabil pe raza municipiului Bucureşti.

Situaţia de fapt mai sus arătată se susţine prin actele premergătoare existente la Dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu nr. 296/P/2009, respectiv adresa DGPMB, Poliţia Sectorului 2 către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în care se menţionează că în conformitate cu art. 276 C. proc. pen. se înaintează în original lucrarea penală cu numărul indicat, întrucât ofiţerul de poliţie reclamat face parte din Poliţia Judiciară, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea în cadrul Sectorului 2 Poliţie, Secţia 6 Poliţie, Biroul Cercetări Penale (fila 6 dosarul parchetului); raportul întocmit de DGPM Sectorul 2 Poliţie, Compartiment Inspecţie Internă cu nr. 2506573/2009 (fila 7 dosarul parchetului); declaraţia olografă a petiţionarei D.C.D. dată la 24 martie 2009 (filele 11-12 dosarul parchetului); procesul-verbal întocmit la 30 martie 2009 de către cms. şef de poliţie M.G. şi subcomisar de poliţie R.N. din cadrul DGPMB – Serviciul Inspecţie Internă (fila 13 dosarul parchetului); declaraţia olografă dată de intimatul C.G. dată la 30 martie 2009 (fila 14 dosarul parchetului); fotocopia rezoluţie dată la 28 mai 2009 de către procurorul R.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 14332/P/2008 prin care a dispus neînceperea urmăririi penale în Dosarul cu nr. unic 14332/P/2008 faţă de numitul M.G.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (filele 15-16 dosarul parchetului); fotocopia referatului cu propunere de a nu se începe urmărirea penală întocmit de către comisarul C.G. din cadrul Secţiei 6 Poliţie, Biroul Cercetări Penale (filele 17-18 dosarul parchetului); fotocopiile unei adrese a DGPM, Sectorul 2 Poliţie, Secţia 6 Poliţie, Biroul Cercetări Penale către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a plângerii penale formulată de petiţionara D.C.D. împotriva conducerii Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, a declaraţiei olografe a lui D.C.D. dată la 30 ianuarie 2009, a cererii formulate de petiţionară către Serviciul Public Comunitar, Regim Permise şi Înmatriculare a Vehiculelor în atenţia domnului M., Şef Serviciu, a adresei Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti cu nr. 1151102 din 12 noiembrie 2008, a adresei Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor către Instituţia Prefectului – Municipiului Bucureşti, Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, a adresei Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Secţia 6 Poliţie, Biroul Cercetări Penală, a adresei Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Sector 2 Poliţie, Secţia 6 Poliţie, Biroul Cercetări Penală, a declaraţiei olografe de la 3 februarie 2009 dată de M.G.D. (filele 19-34 dosarul parchetului).

În considerentele rezoluţiei date la 13 august 2009, procurorul a apreciat că nu se poate reţine faptul că ofiţerul de poliţie ar fi ameninţat-o sau determinat-o prin şantaj ori în altă modalitate să consemneze altceva decât aceasta ar fi dorit, cu atât mai mult cu cât declaraţia sa a fost una olografă, aşa încât în cauză nu a fost comisă nicio faptă prevăzută de legea penală, comportarea comisarului C.G. cu prilejul audierii petentei înscriindu-se în exercitarea atribuţiilor profesionale.

Soluţia dată de procuror a fost menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care prin rezoluţia din 8 septembrie 2009 în lucrarea cu nr. 1411/II-2/2009, a respins, ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta D.C.D. împotriva soluţiei adoptată în Dosarul penal nr. 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte consideră că, prima instanţă a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate de către procuror, analizând, criticile formulate de petiţionară, în raport cu soluţia dispusă de procuror, motivând, în mod judicios cu referiri la actele şi lucrările dosarului de urmărire penală în cauză, precum şi la dispoziţiile legale, în condiţiile arătate.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor şi lucrărilor existente la dosarul parchetului, a constatat că în cauză au fost efectuate, în mod complet actele premergătoare, în urma cărora s-a stabilit, legal şi temeinic, că aspectele invocate de petiţionara D.C.D. nu se susţin.

Înalta Curte constată că nu este întemeiată critica invocată de către recurenta petiţionară D.C.D. cu privire la caracterul nelegal al actelor premergătoare în Dosarul nr. 296/P/2009, aşa cum s-a dispus de către procuror, în conformitate cu art. 217 alin. (4) C. proc. pen., ca urmare a efectuării lor de către lucrători ai DGPM – Direcţiei Control Intern, poliţişti care nu au calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, aşa încât este aplicabilă cauza Bursuc contra României.

Astfel, deşi în ordonanţa dată la 24 februarie 2009 în Dosarul nr. 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, (fila 37 din dosarul parchetului), procurorul a dispus, în temeiul art. 217 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 219 alin. (2) din acelaşi cod, efectuarea de către comisar şef G.M. şi subcomisar N.R. din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Contral Intern, a actelor procedurale indicate, respectiv audierea reclamantului pentru precizarea obiectului plângerii, audierea lucrătorilor de poliţie reclamaţi, dovada calităţii, copii acte necesare cauzei (verificarea Dosarului nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), dispoziţiile legale invocate drept temei nu sunt aplicabile, în raport cu obiectul verificărilor, ca urmare a unei plângeri întemeiate pe dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen., faţă de soluţia dispusă, respectiv neînceperea urmăririi penale, care este circumscrisă actelor premergătoare prevăzute de art. 224 C. proc. pen.

Altfel spus, dispoziţiile art. 217 alin. (4) C. proc. pen. îşi găsesc aplicabilitatea numai în cazul în care urmărirea penală este începută, or, în condiţiile concrete ale prezentei cauze, s-a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale, aşa încât efectuarea actelor dispuse de către procuror se circumscriu actelor premergătoare, în condiţiile art. 224 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte consideră că actele premergătoare efectuate de către lucrătorii de poliţie au fost analizate de către procuror cu ocazia dispunerii soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul comisar C.G., motivând în fapt şi în drept soluţia dispusă, care reprezintă rezultatul unui proces de evaluare asupra modului de efectuare a actelor premergătoare.

Totodată, nu se pot reţine ca fiind aplicabile, în contextul prezentei cauze, argumentele C.E.D.O. din cauza B. contra Românei, întrucât, pe de-o parte, în cauză „ancheta efectivă", respectiv acte premergătoare au fost efectuate de un alt organ de poliţie, decât cel în care lucrează intimatul, iar, pe de altă parte, verificările efectuate au fost analizate de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care, prin rezoluţia din 13 august 2009, în Dosarul nr. 296/P/2009 a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de intimatul C.G.

Înalta Curte consideră că nu pot fi avute în vedere nici criticile referitoare la motivarea sentinţei pronunţate de prima instanţă, şi nici cu privire la rezoluţiile date de către procurori, întrucât aşa cum s-a mai arătat, întrucât în considerentele expuse ale hotărârii pronunţate au fost examinate în concret criticile formulate de petiţionară, cu referiri exprese la modul de audiere al acesteia, în raport cu intimatul M.G.D., cu privire la pretinsele încălcări ale atribuţiilor de serviciu, evidenţiindu-se că aspectele relevate de petiţionară nu se susţin, aşa încât nu există niciun indiciu cu privire la exercitarea vreunei presiuni, ameninţări sau că s-ar fi insistat agresiv şi sistematic în scopul de a o determina pe petiţionară să renunţe la plângerea penală formulată împotriva numitului M.G.D. şi nici nu există dovezi din care să rezulte că intimatul a dictat conţinutul declaraţiei olografe dată în faţa acestuia, fiind prezentate argumente şi cu privire la considerentele rezoluţiei procurorului referitoare la preschimbarea permisului.

Înalta Curte apreciază că rezoluţiile date de procurori sunt fundamentate pe actele premergătoare existente la dosarul parchetului, fiind motivate în fapt şi în drept, fiind corect analizate de către prima instanţă, aşa încât criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate.

Totodată, din actele premergătoare efectuate, respectiv referatul întocmit de către intimatul C.G. şi rezoluţia dată de procuror la 28 mai 2009 în Dosarul nr. 14332/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, (filele 17-18; 15-16 Dosarul cu nr. 296/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti) rezultă că procurorul, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. 6 din C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) din acelaşi cod a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul M.G.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Astfel, Înalta Curte, constată că, pe de-o parte, în mod corect şi motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (1) combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 209 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 27 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 281/2003 neînceperea urmăririi penale faţă de comisar C.G. cu privire la faptele reclamate de numita D.C.D., iar, pe de altă parte, în mod legal şi motivat, prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul D.C.D. împotriva rezoluţiilor nr. 296/P/2009 din 13 august 2009 şi nr. 1411/II-2/2009 din 8 septembrie 2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinând rezoluţiile atacate.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar toate criticile formulate de către recurenta petiţionară, atât cu privire la rezoluţiile dispuse de procurori, cât şi la hotărârea pronunţată nu sunt fondate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară D.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 314 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară D.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 314 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 februarie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 1444/2010. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1448/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 440/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 457/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 470/2010. Penal