ICCJ. Decizia nr. 4260/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4260/2010
Dosar nr. 683/39/2010
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 89 din 13 septembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 683/39/2010, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis plângerea formulată de petenta L.O., domiciliată în comuna Vorona, satul Icuşeni, judeţul Botoşani, împotriva Ordonanţei nr. 396/P/2009 din 17 iunie 2010 şi a Rezoluţiei nr. 295/II/2/2010 din data de 03 august 2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi a desfiinţat în parte Ordonanţa nr. 396/P/2009 şi în totalitate Rezoluţia nr. 295/II/2/2010.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanţa a schimbat temeiul juridic al neînceperii urmăririi penale privind pe intimatul S.D., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), din art. 10 lit. a) în art. 10 lit. b) C. proc. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale Ordonanţei nr. 396/P/2009 din data de 17 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Pentru a adopta această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 03 noiembrie 2009, persoana vătămată L.O. a formulat plângere penală împotriva numiţilor S.D. - executor judecătoresc, Ţ.C. - expert topo şi I.E., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 25 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, la data de 07 septembrie 2009, cu prilejul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, nu au anunţat toţi debitorii, au efectuat abuziv măsurători la parcela nr. 1269 din 24 şi au pus-o în posesie pe numita I.E. pe o suprafaţă de teren care în realitate a fost atribuită lui G.M.
Prin ordonanţa din 17 iunie 2010 dată în Dosarul penal nr. 396/P/2009, procurorul a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a), art. 38 şi art. 45 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul S.D., executor judecătoresc, a disjuns cauza privind pe Ţ.C. şi I.E. şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 25 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Din actele premergătoare efectuate rezultă că prin Sentinţa civilă nr. 5680 din 15 noiembrie 2007 a Judecătoriei Botoşani, irevocabilă şi învestită cu formulă executorie, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta I.E. în contradictoriu cu pârâţii M.I.C., G.M., U.A., M.I.D. şi L.C. şi s-a dispus ieşirea din indiviziune a acestora şi, pe cale de consecinţă, s-au atribuit loturi de teren fiecăruia, potrivit raportului de expertiză şi suplimentului expertizei aflate la dosar.
La data de 11 mai 2009, I.E. a cerut punerea în executare a hotărârii, sens în care s-a format dosarul de executare silită nr. 97/2009 la executorul judecătoresc S.D. şi, în cadrul procedurilor aferente, după emiterea somaţiilor către debitorii L.I.C. şi M.I.C., la 25 mai 2009, executorul s-a deplasat la terenul în cauză şi, în prezenţa creditoarei şi a debitorilor din sentinţă, a delimitat cu ţăruşi suprafaţa de 902 mp atribuită creditoarei, iar în privinţa unei alte suprafeţe de 1167 mp, situată în parcela nr. 1269/24 a apreciat că este necesară o nouă măsurătoare în prezenţa expertului pentru delimitare.
În procesul-verbal întocmit pentru executare din 25 mai 2009, executorul a consemnat că părţile prezente nu au făcut obiecţiuni la măsurătoare, iar I.E. şi G.M. au convenit să schimbe loturile de câte 902 mp din parcelele nr. 310 şi nr. 312/2.
În continuarea executării, la data de 07 septembrie 2009, executorul şi expertul topo Ţ.C. au măsurat suprafaţa de 1167 mp din parcela nr. 1269/24, identificată potrivit titlului executoriu şi a raportului de expertiză, iar creditoarea a fost pusă în posesie.
Din probele administrate, procurorul a apreciat că executorul judecătoresc S.D. nu a săvârşit o faptă de natură să atragă răspunderea penală, deoarece nu s-a dovedit că acesta, cu ştiinţă, nu a îndeplinit un act ori l-a îndeplinit în mod defectuos şi prin aceasta ar fi cauzat vătămări intereselor legale ale persoanei vătămate, fapta sa mărginindu-se la a lua act de înţelegerea dintre I.E. şi G.M. privind schimbul de loturi atribuite prin titlul executoriu.
Plângerea formulată de persoana vătămată L.O., în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen. a fost respinsă prin Rezoluţia nr. 295/II/2/2010 din 03 august 2010 de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., petenta a formulat plângere, în termen legal, împotriva Ordonanţei nr. 396/P/2009 din 17 iunie 2010 şi a Rezoluţiei nr. 295/II/2/2010 din data de 03 august 2010, plângere care a fost admisă prin Sentinţa penală nr. 89 din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori doar cu privire la temeiul juridic al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, pe care l-a schimbat din art. 10 lit. a) în art. 10 lit. b) C. proc. pen. şi a menţinut în rest ordonanţa, aşa cum s-a menţionat mai sus.
Instanţa a constatat că executorul judecătoresc S.D. a emis somaţii faţă de debitorii din cauză numai pentru data de 25 mai 2009, când a pus-o în posesie pe creditoarea I.E. pe suprafaţa de 902 mp, iar pentru data de 07 septembrie 2009 executorul nu a mai emis somaţii debitorilor pentru continuarea executării şi s-a deplasat numai cu expertul Ţ.C. şi creditoarea menţionată, la faţa locului, executorul apreciind că debitorii aveau cunoştinţă de data fixată pentru continuarea executării.
Faţă de aceste împrejurări, instanţa a apreciat că nu se poate afirma că în cauză nu s-a comis o faptă, dar nu orice încălcare a normelor de procedură în materia executării silite civile se circumscrie sferei penalului, iar persoanele considerate prejudiciate au la îndemână posibilitatea formulării unei contestaţii la executare.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen legal, petenta L.O., apreciind că executorul judecătoresc S.D. este vinovat pentru faptul că la data de 07 septembrie 2009 nu a emis somaţii şi pentru moştenitorii din cauză şi a pus-o în posesie pe I.E. pe un teren de 1167 mp prin schimbarea poziţiei loturilor cu G.M. Conduita executorului a împiedicat pe moştenitorii neconvocaţi la executare să realizeze înţelegeri pentru schimbarea poziţiei şi a loturilor.
Petenta a cerut ca recursul să fie judecat în lipsă.
Recursul declarat de petentă este nefondat.
Din actele premergătoare efectuate rezultă că în cauză s-a stabilit o situaţie de fapt corectă, iar incidenţa normelor de drept penal sau de drept procesual civil au fost evaluate corespunzător de instanţa de fond, care a apreciat, pe deplin temei că, potrivit art. 387 C. proc. civ., executarea silită nu poate avea loc decât după comunicarea unei somaţii debitorului, iar pentru fiecare act de executare se încheiere un proces-verbal, ceea ce executorul judecătoresc S.D. nu a făcut-o pentru actele de executare din 07 septembrie 2009, dar această omisiune sau interpretare greşită a legii din partea sa poate fi îndreptată pe calea unei contestaţii la executare formulată la instanţa de executare de către persoana ale cărei drepturi nu au fost respectate. Astfel de cereri sunt judecate de instanţa civilă de urgenţă şi cu precădere şi pot conduce la anularea actului de executare efectuat cu nerespectarea normelor procedurale.
De altfel, chiar şi recurenta petentă a solicitat în motivele scrise obligarea executorului judecătoresc S.D. să reia executarea silită, cerere care nu poate fi soluţionată în această procedură penală.
În consecinţă, hotărârea primei instanţe de a schimba doar temeiul juridic al soluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale şi a menţine celelalte dispoziţii ale Ordonanţei nr. 369/P/2009 din 17 iunie 2009 este legală şi temeinică.
Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de petenta L.O. împotriva sentinţei primei instanţe ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurenta petentă va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta L.O. împotriva Sentinţei penale nr. 89 din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2500/2010. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 4267/2010. Penal → |
|---|
