ICCJ. Decizia nr. 4253/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4253/2010
Dosar nr. 5575/1/2010
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2302 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 239/45/2009 a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei penală nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
La data de 18 iunie 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 5575/1/2010 contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei penale nr. 2302 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală pronunţată în Dosarul nr. 239/45/2009.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauzei de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 lit. a), c), f) şi h) C. proc. pen., cu privire la care ar exista probe în dosar, există plângeri prealabile formulate la datele de 10 iulie 2008, 11 iulie 2008 şi 13 mai 2008 nesoluţionate şi care nu au fost retrase şi toate instanţele de judecată au obligat-o la plata cheltuielilor judiciare, fără să ţină seama de împrejurarea că ea nu are calitatea de făptuitoare în cauză şi a invocat ca temei al contestaţiei dispoziţiile art. 386 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen.
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 13 octombrie 2010, în baza art. 391 alin. (2) C. proc. pen. instanţa a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de O.I. împotriva Deciziei penale nr. 2302 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 232/45/2009.
La pronunţarea Deciziei contestate nr. 2302 din 17 iunie 2009, instanţa a reţinut că:
Prin Decizia penală nr. 254 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de petenta O.I. împotriva Deciziei penale nr. 190 din 24 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, hotărâre prin care instanţa, la rândul său a respins ca nefondat recursul declarat de petentă împotriva Sentinţei penale nr. 651 din 4 noiembrie 2008 a Tribunalului Iaşi.
În sfârşit, prin Sentinţa penală nr. 651 din 4 noiembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia penală în Dosarul nr. 3217/99/2008, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. d) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea petentei O.I., domiciliată în Iaşi, str. G., judeţul Iaşi împotriva Rezoluţiei din 15 februarie 2008 dată în Dosarul nr. 2083/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi a Rezoluţiei din 1 aprilie 2008 dată în lucrarea nr. 411/II/2/2008 de procurorul ierarhic.
La adoptarea acestei din urmă soluţii, instanţa de fond a avut în vedere faptul că începând din anul 2007 petenta O.I. a sesizat în mod repetat organele de urmărire penală că fostul soţ, T.S. a fost găsit decedat în ziua de 17 mai 2005 în locuinţa sa şi ar exista suspiciuni că a fost victima unei infracţiuni iar organele de poliţie nu au efectuat cercetările necesare pentru stabilirea adevărului, iar medicul de familie C.M.T. a eliberat certificatul constatator al decesului din 18 septembrie 2005 fără a examina cadavrul.
Cercetările penale întreprinse au stabilit faptul că soţii T.I. şi T.S. au divorţat în anul 2002, dar au continuat să locuiască împreună.
Pe de altă parte, T.S. era pensionar, în perioada 1978 - 2005 a fost internat de peste 30 de ori pentru afecţiuni psihice în unităţi spitaliceşti de specialitate, consuma băuturi alcoolice şi pe acest fond antrena certuri repetate cu fosta soţie.
La rândul său şi petenta O.I. se află în evidenţa Spitalului Clinic de Psihiatrie „S.” Iaşi cu diagnosticul de tulburări afective depresive majore, cu agravări interpretative.
Cercetările întreprinse în legătură cu decesul numitului T.S. au stabilit că moartea acestuia a fost patologică şi ea s-a datorat edemului pulmonar serohemoragic survenit pe un fond de miocardoscleroză, iar cadavrul nu a prezentat semne de violenţă cu rol tanatogenerator, acestea fiind concluziile raportului medico-legal efectuat după exhumarea cadavrului, la 2 martie 2007 - înscris depus de petenta contestatoare la termenul din 26 noiembrie 2010.
Din aceleaşi cercetări rezultă faptul că medicul de familie C.M.T. s-a deplasat în ziua de 17 septembrie 2005 la locuinţa defunctului T.S., la solicitarea petentei O.I., a examinat cadavrul şi a eliberat certificatul constatator de deces la data de 18 septembrie 2005, adică după 24 ore de la deces, potrivit cu normele metodologice.
Prin Rezoluţia din 15 februarie 2008 dată în Dosarul penal nr. 2083/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei C.M.T., cercetată pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi a învinuitei O.I., cercetată pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Totodată, prin aceiaşi rezoluţie, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la moartea numitului T.S.
Plângerea petentei împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă de procurorul ierarhic prin Rezoluţia din 1 aprilie 2008 dispusă în lucrarea nr. 411/II/2/2008.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa penală invocată a respins plângerea petentei O.I. formulată în temeiul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi a menţinut rezoluţiile procurorului.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 190 din 24 martie 2009 a respins recursul petentei O.I. ca nefondat, aşa cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestor hotărâri, petenta O.I. a folosit toate căile de atac extraordinare prevăzute de lege, în mod repetat şi astfel s-a opus la pronunţarea Deciziei nr. 2302 din 17 iunie 2009 în Dosarul nr. 239/45/2009 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
La adoptarea acestei decizii, instanţa a reţinut că prin Decizia penală nr. 254 din 28 aprilie 2009 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de petenta O.I. împotriva Deciziei penale nr. 190 din 24 martie 2009 pronunţată de aceiaşi instanţă, cum dealtfel s-a arătat mai sus.
Hotărârea este definitivă.
În motivarea contestaţiei respective, petenta a susţinut că nu este mulţumită de cercetările efectuate în cauza privind decesul soţului său T.S., cercetări care s-au desfăşurat cu încălcarea legii iar judecata în faţa instanţei a avut loc în acelaşi mod.
Instanţa învestită cu judecarea contestaţiei în anulare a verificat existenţa condiţiilor de formă şi fond prevăzută de art. 386 şi art. 391 C. proc. pen. şi a constatat că acestea nu au fost îndeplinite, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de petenta O.I.
Împotriva deciziei prin care i s-a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare, petenta O.I. a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 2302 din 17 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 239/45/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibil recursul petentei contestatoare O.I. împotriva Deciziei penale nr. 254 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală, după cum s-a arătat mai sus.
La adoptarea hotărârii instanţa a avut în vedere că recursul, care este o cale ordinară de atac, poate fi exercitat, în condiţiile art. 3851 C. proc. pen. numai împotriva hotărârilor nedefinitive şi per a contrario, hotărârile pronunţate de instanţa de recurs, având caracter definitiv, nu pot fi atacate cu recurs.
Aşa cum rezultă din cele descrise deja, petenta O.I. a continuat demersurile judiciare şi a formulat prezenta contestaţie în anulare împotriva unei decizii prin care i s-a respins recursul, ca inadmisibil, împotriva unei alte contestaţii în anulare.
Ca temei juridic al prezentei contestaţii în anulare petenta contestatoare O.I. a invocat prevederile art. 386 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., respectiv:
- instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;
- când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceiaşi faptă.
Analiza prevăzută de art. 386 şi urm. C. proc. pen. relevă faptul că această cale extraordinară de atac a contestaţiei în anulare se poate exercita împotriva hotărârilor penale definitive pronunţate de instanţe pe fondul cauzei, prin care s-a dispus condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de inculpaţii trimişi în judecată.
O astfel de cale de atac extraordinară nu poate fi exercitată faţă de hotărârile pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. prin care s-au respins plângerile persoanelor vătămate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror şi au fost menţinute aceste soluţii.
În cauza de faţă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.I. pe motivul că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i) este nefondată, deoarece instanţa nu a judecat o cauză aflată în calea de atac a recursului reglementată de art. 3851 alin. (1) C. proc. pen., ci s-a aflat într-o cale de atac neprevăzută de lege, inadmisibilă, în cadrul căreia nu putea să se pronunţe asupra unei cauze de încetare a unui proces penal de fond, care nici nu a avut loc, astfel că această contestaţie întemeiată pe prevederile art. 386 lit. c) C. proc. pen. este neîntemeiată.
Referitor la cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare invocat, bazat pe prevederile art. 386 lit. d) C. proc. pen., Curtea consideră că este de asemenea neîntemeiat, deoarece, din succesiunea hotărârilor pronunţate în cauză rezultă că nu s-au pronunţat două hotărâri definitive împotriva contestatoarei O.I. sau a altei persoane, pentru aceiaşi faptă, iar obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare este legală.
Din aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei nr. 2302 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea O.I. împotriva Deciziei penale nr. 2302 din 17 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 239/45/2009.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2492/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2495/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
