ICCJ. Decizia nr. 4267/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4267/2010
Dosar nr. 503/103/2010
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 127/P din 23 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ au fost condamnaţi inculpaţii:
1. D.E. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b), 75 lit. a), 76 alin. (2), 80 C. pen.
2. D.V.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), 75 lit. a), 76 alin. (2) şi art. 80 C. pen.
3. D.I. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), 75 lit. a), 76 alin. (2) şi art. 80 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi s-a computat durata arestării preventive cu începere de la data de 20 octombrie 2009 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a două fragmente din lemn şi a unui ciocan, aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ.
Conform art. 109 C. proc. pen. s-au restituit inculpaţilor obiectele de îmbrăcăminte aflate în Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ, iar părţii civile obiectele de îmbrăcăminte, briceagul şi telefonul victimei aflate la aceeaşi Cameră de corpuri delicte.
Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi urm. C. civ., inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţii civile D.M. suma de 6.000 RON daune materiale şi 25.000 RON daune morale. Totodată, a fost respinsă cererea părţii civile privind acordarea unei prestaţii periodice.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Victima D.C. a fost ginerele inculpatului D.E., fiind căsătorit cu fiica acestuia, martora D.M. Între victimă şi soţia sa au apărut neînţelegeri, astfel că a fost introdusă acţiune de divorţ.
Neînţelegerile dintre soţii D. s-au răsfrânt şi asupra inculpaţilor, între ei şi victimă s-a creat o stare conflictuală, victima fiind acuzată de mai multe ori de săvârşirea infracţiunii de furt în dauna inculpaţilor, în unele cazuri fiind trimisă în judecată, iar alteori aplicându-i-se de procuror o sancţiune cu caracter administrativ.
Pe fondul acestei stări conflictuale, inculpaţii s-au hotărât să-i aplice victimei o corecţie. Astfel, în seara zilei de 19/20 octombrie 2009, după ce a consumat băuturi alcoolice, victima, însoţită de un frate de-al său s-a deplasat la domiciliul inculpaţilor, l-a întrebat pe D.E. unde este soţia sa, context în care cei doi s-au luat la ceartă.
Bănuind că victima a venit să fure, inculpatul D.E. a luat un ciocan şi i-a aplicat lovituri peste cap, corp şi picioare. Între timp, în camera în care se aflau cei doi au intrat şi coinculpaţii D.V.C. şi D.I. şi au lovit pe cumnatul lor cu nişte bâte peste cap, corp şi picioare.
Văzând ce se întâmplă, fratele victimei, martorul D.M. a părăsit locuinţa inculpaţilor s-a deplasat spre casa sa, însă pe drum s-a întâlnit cu un alt frate, martorul D.I., căruia i-a povestit cele întâmplate.
După plecarea martorului D.M., inculpaţii au continuat să lovească victima, dar la un moment dat, văzând starea în care se afla D.C., inculpatul s-a deplasat la locuinţa vecinilor săi, B.D. şi E., cărora le-a cerut să anunţe salvarea şi poliţia.
După comiterea faptei inculpaţii şi-au schimbat hainele murdare de sânge şi le-au ascuns într-o anexă.
În urma loviturilor primite, victima a decedat, moartea acesteia datorându-se hemoragiei meningee difuze, consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază craniană.
Pătrunderea victimei pe timp de noapte şi sub influenţa băuturilor alcoolice în casa inculpaţilor, în condiţiile în care între părţi existau neînţelegeri cu privire la căsătoria victimei cu fiica inculpatului D.E., respectiv sora celorlalţi doi inculpaţi, iar victima săvârşise mai multe furturi din locuinţa inculpaţilor, urmată de un conflict verbal între victimă şi inculpatul D.E., conflict în cursul căruia victima a introdus mâna în buzunar, gest care, din eroare, a fost interpretat ca un act intenţionat de provocare şi a îndreptăţit instanţa de fond să considere că faptele au fost comise sub stăpânirea unei puternice tulburări, în condiţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza coroborării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, prin Decizia penală nr. 105 din 28 septembrie 2010 a admis apelurile inculpaţilor numai cu privire la greşita reţinere a circumstanţei atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi nereţinerea circumstanţei atenuante legale a depăşirii limitelor legitimei apărări, prevăzută de art. 73 lit. a) C. pen.
Reţinând cauza spre rejudecare, instanţa de apel a înlocuit art. 73 lit. b) cu art. 73 lit. a) C. pen. pentru fiecare inculpat şi a menţinut pedepsele aplicate.
Totodată, instanţa de control judiciar a admis şi apelul formulat de partea civilă D.M., cu privire la neacordarea prestaţiei periodice pentru minorul D.A.C. şi i-a obligat pe inculpaţi, în solidar, la o prestaţie periodică lunară de câte 100 RON, cu titlu de daune materiale, în favoarea minorului.
Stabilind aceeaşi situaţie de fapt, instanţa de control judiciar a apreciat că faptele inculpaţilor au fost comise în stare de legitimă apărare, potrivit art. 44 alin. (21) C. pen., însă reacţia lor a fost în mod vădit disproporţionată în raport cu pericolul la care erau expuşi şi de actele de lovire repetată care au continuat şi după imobilizarea victimei, într-o formă extrem de brutală, apreciind că se impun a fi reţinute dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen.
Sub aspectul laturii civile instanţa de apel a considerat că prima instanţă nu a procedat legal atunci când a respins cererea de acordare a unei prestaţii periodice pentru fiul victimei, indiferent de persoana în grija căreia este încredinţat minorul, dreptul său la despăgubire nu poate fi negat şi nu depinde de acest aspect. Curtea de Apel a învederat că instanţa de fond era obligată să evalueze din oficiu, conform art. 17 şi 348 C. proc. pen., prejudiciul suferit de D.A.C.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a declarat recurs atât pe latură penală, cât şi pe latură civilă, apreciind ca nelegală înlocuirea dispoziţiilor art. 73 lit. b) cu art. 73 lit. a) C. pen., iar pe de altă parte nu s-a precizat partea civilă către care inculpaţii au fost obligaţi în solidar la contribuţia periodică şi nu s-a delimitat în timp perioada de plată a acestei despăgubiri.
Recursul este fondat.
Referitor la primul motiv de recurs privind circumstanţa atenuantă în care au acţionat inculpaţii se impune o analiză a dispoziţiilor art. 44 C. pen. şi o comparaţie între dispoziţiile art. 73 lit. a) şi 73 lit. b) din acelaşi cod.
Potrivit art. 44 C. pen., legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârşirea faptei prevăzută de legea penală pentru a înlătura un atac material direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
În esenţa legitimei apărări este existenţa unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile acesteia ori un interes obştesc şi care creează necesitatea unei acţiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile ameninţate.
Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acţiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat şi injust, să fie îndreptat împotriva unei persoane ori a unui interes general şi să le pună în pericol grav.
De asemenea, şi fapta săvârşită în stare de legitimă apărare trebuie să fie necesară pentru înlăturarea atacului şi să fie proporţională cu gravitatea atacului.
Or, în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici condiţiile referitoare la atac şi nici cele referitoare la apărare.
Astfel, aşa cum rezultă din situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, inculpaţii luaseră de mai mult timp hotărârea de a aplica o corecţie victimei, în urma neînţelegerilor dintre victimă şi soţia sa şi a comportamentului anterior al victimei, iar la data comiterii infracţiunii respectiv la momentul la care inculpatul D.E. i-a aplicat victimei multiple lovituri cu un ciocan în toate zonele corpului, urmat de ceilalţi doi inculpaţi care au lovit şi ei victima cu bucăţi de lemn, peste tot corpul, nu există un atac actual sau iminent din partea victimei.
Împrejurarea că atacul nu era imediat rezultă din desfăşurarea acţiunilor, astfel cum a fost relatată constant şi de inculpaţi.
Mai mult, victima a venit în domiciliul inculpaţilor neînarmat, însoţită de fratele său cu intenţia de a discuta cu privire la soţia sa, niciunul dintre ei nemanifestându-se violent. De altfel, fratele victimei văzând amploarea conflictului a părăsit de urgenţă casa inculpaţilor, intuind pericolul la care se expune şi el.
Chiar dacă s-ar reţine că gestul victimei de a băga mâna în buzunar a fost interpretat de inculpatul D.E. ca un act provocator şi deci apărarea inculpatului era necesară pentru înlăturarea atacului, în cauză nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie a apărării referitoare la proporţionalitatea acesteia cu gravitatea atacului, deoarece imediat după declanşarea incidentului au intervenit şi ceilalţi doi inculpaţi, fiii lui D.E., ambii înarmaţi, creându-se o superioritate numerică evidentă, în condiţiile în care victima rămăsese singură.
Ca atare, faptele săvârşite de inculpaţi nu au corespuns nevoii de apărare pe care a creat-o atitudinea victimei, întrucât inculpatul D.E. a fost acela care a lovit primul cu ciocanul, urmat de ceilalţi inculpaţi care au procedat identic.
Rezultă, din considerentele expuse că inculpaţii nu au acţionat în legitimă apărare atunci când au comis faptele prevăzute de legea penală, întrucât nu au recurs la violenţe pentru a înlătura un pericol creat de un atac al victimei.
În aprecierea inexistenţei legitimei apărări nu trebuie omisă împrejurarea că toţi inculpaţii au fost înarmaţi cu diferite obiecte contondente, apte de a produce moartea, iar victima nu.
Articolul 73 lit. a) C. pen., care reglementează circumstanţa atenuantă a depăşirii limitelor legitimei apărări, prevede că pentru existenţa acesteia este necesar ca făptuitorul să se fi aflat, la începutul acţiunii sale, în legitimă apărare, să fi depăşit limitele acestei apărări, însă această depăşire să nu fie determinată de starea de tulburare sau temere provocată de atac.
Or, în cauză, se constată că inculpaţii nu aveau cum să depăşească limitele legitimei apărări, legitima apărare care, după cum s-a menţionat, nu există, nefiind îndeplinite condiţiile acesteia privind atacul şi apărarea.
Pe de altă parte, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Rezultă că pentru reţinerea scuzei provocării trebuie îndeplinite mai multe condiţii, respectiv: infracţiunea să fi fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate.
De asemenea, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, iar riposta la acţiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia.
În cauză, împrejurările anterioare şi cele concomitente comiterii faptei conduc la concluzia că inculpaţii au săvârşit infracţiunea de omor într-o stare de încărcare nervoasă.
Într-adevăr, între victimă şi familia inculpaţilor a existat o stare conflictuală veche, datorată comportamentului victimei, comportament care a determinat intentarea acţiunii de divorţ şi sesizarea organelor de poliţie pentru săvârşirea unor fapte penale de către victimă.
Între anii 2008 - 2009 au fost înregistrate 7 dosare penale pentru infracţiuni de furt, ultimul cu mai puţin de o lună înainte de data omorului, în unele din dosare victima a fost trimisă în judecată, în alte aplicându-i-se sancţiuni administrative.
Pătrunderea victimei pe timp de noapte şi sub influenţa băuturilor alcoolice, coroborat cu neînţelegerile anterioare existente între părţi, acutizate chiar în seara zilei de 9 octombrie 2009 urmare a atitudinii victimei conduc la concluzia că faptele au fost săvârşite sub stăpânirea unei puternice tulburări, conformă cu art. 73 lit. b) C. pen., aşa cum bine a reţinut instanţa de fond.
În consecinţă, vor fi înlăturate dispoziţiile art. 73 lit. a) şi se vor reţine dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., menţinându-se pedepsele aplicate.
Şi cel de-al doilea motiv de recurs invocat de parchet este întemeiat.
Deşi instanţa de apel a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor art. 14 şi 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 şi 1003 C. civ., în mod surprinzător nu a indicat nici partea civilă către care inculpaţii au fost obligaţi în solidar la prestaţia periodică datorată minorului D.A.C. şi nici perioada de timp pentru care această despăgubire se datorează.
Aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 1858 din 15 aprilie 2010 a Judecătoriei Târgu Neamţ, irevocabilă, sentinţă aflată în dosarul instanţei de apel minorul D.A.C. a fost încredinţat spre creştere şi educare M.D. (bunica minorului) persoană care s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
Prin această sentinţă civilă a fost stabilită persoana care are în grijă pe minor şi a fost obligată mama copilului D.M., la plata unei prestaţii periodice de 100 RON lunar, cu începere de la data pronunţării sentinţei, 15 iulie 2010, şi până la majoratul copilului.
Ca atare, inculpaţii trebuiau obligaţi în solidar la plata contribuţiei stabilite către această parte civilă, în calitate de reprezentant legal al minorului, iar această contribuţie este datorată cu începere de la data comiterii faptei, 20 octombrie 2009, până la majoratul minorului şi, în continuarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat de parchet va fi admis şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi casată decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău, se vor înlătura dispoziţiile art. 73 lit. a) C. pen., se va reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi pedepsele aplicate celor trei inculpaţi.
Totodată, inculpaţii vor fi obligaţi în solidar la plata prestaţiei periodice stabilite către partea civilă D.M., cu începere de la data de 20 octombrie 2009 până la majoratul copilului, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă va continua studiile.
Se va computa perioada arestării preventive, urmând ca onorariile apărătorilor din oficiu să se plătească din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva Deciziei penale nr. 105/A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, privind pe inculpaţii D.E., D.V.C. şi D.I.
Casează decizia atacată cu privire la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 73 lit. a C. pen. şi la durata prestaţiei periodice stabilită în favoarea minorei D.A.C., prin reprezentatul D.M.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. a) C. pen. şi aplică în cauză dispoziţiile art. 73 lit. b) din acelaşi cod, pentru fiecare dintre inculpaţi şi menţine pedepsele aplicate.
Deduce din pedepsele aplicate timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 20 octombrie 2009 noiembrie 2009 la 29 noiembrie 2010, pentru toţi inculpaţii.
Obligă recurenţii inculpaţi în solidar, către partea civilă D.M., ca reprezentant al minorei D.A.C. la plata sumei de 100 RON lunar, cu titlu de prestaţie lunar, începând cu data de 20 octombrie 2009, până la majoratul copilului, dar nu mai târziu de vârsta de 26 de ani, dacă va continua studiile.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 300 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4260/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2570/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
