ICCJ. Decizia nr. 454/2010. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

 ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 454/2010

Dosar nr. 433/1/2012

Şedinţa publică din 22 martie 2012

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petiţionarul S.V. a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. 4846/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca, motivând că imparţialitatea instanţei ar putea fi ştirbită din cauza calităţii părţii vătămate, respective fosta sa soţie, care este profesor universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Babeş Bolyai" din Cluj Napoca, expert contabil în CECAR Cluj şi expert contabil judiciar la Biroul Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Cluj, calitate în care a lucrat cu instanţele de judecată. A mai invocat faptul că instanţa nu are posibilitatea de a înregistra audio mersul dezbaterilor, conform art. 304 C. proc. pen., fiindu-i încălcat dreptul la un proces echitabil.

în temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a solicitat informaţii de la Tribunalul Cluj.

Informaţiile primite de la Tribunalul Cluj au comunicat că nu sunt date care să impună admiterea cererii de strămutare.

Verificând actele dosarului şi susţinerile petiţionarului, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispoziţiilor legale.

Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfăşurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivităţii şi imparţialităţii judecătorilor unei instanţe.

Astfel, analizând împrejurările, calitatea părţilor şi obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorilor acestei instanţe, care ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Susţinerile petiţionarului, referitoare la încălcările dispoziţiilor legale efectuate cu ocazia desfăşurării procesului penal, pot constitui o eventuală critică şi apărare în căile de atac ordinare.

Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petiţionar.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiţionarul S.V. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 4846/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 454/2010. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond