ICCJ. Decizia nr. 698/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 698/2010
Dosar nr. 2362/42/2009
Şedinţa publică din 23 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 188 din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 72 din 17 aprilie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, cerere formulată de revizuentul R.G., domiciliat în Bucureşti, sector 3.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut şi motivat următoarele:
Prin sentinţa penală a cărei revizuire se cere, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul R.G. împotriva Referatului nr. 373/VIII/1/2006 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti. Recursul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 72 din 17 aprilie 2009 a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 2543 din 2 iulie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Având în vedere că prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că cererea de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. este inadmisibilă, Curtea a procedat în consecinţă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul revizuent, care a criticat-o ca fiind nelegală şi netemeinică, pronunţată cu rea-credinţă, deoarece a solicitat amânarea cauzei pe motive medicale, iar instanţa a respins cererea şi a trecut la judecarea cererii în lipsă.
Recursul este nefondat.
Cererea de revizuire a fost înregistrată la 18 septembrie 2009 şi s-a fixat primul termen de judecată la 5 octombrie 2009, când revizuentul a solicitat amânarea cauzei pentru a pregăti apărarea şi a depune acte.
Cauza a fost amânată pentru termenul din 30 octombrie 2009, termen la care revizuentul nu s-a prezentat şi a solicitat o nouă amânare pe motive medicale, urmând să facă dovada imposibilităţii de prezentare. Curtea a acordat un nou termen la 18 noiembrie 2009, când din nou revizuentul nu s-a prezentat şi a solicitat din nou amânarea cauzei pentru motiv de boală, fără să depună acte doveditoare a imposibilităţii de a se prezenta. Cauza a fost amânată a patra oară la 9 decembrie 2009, termen la care revizuentul a solicitat o nouă amânare.
La 9 decembrie 2009, în lipsa oricăror acte prin care să facă dovada cazului care îl împiedică să se prezinte la judecarea cererii, instanţa a trecut la dezbateri şi prin sentinţa pronunţată în aceeaşi zi, atacată cu recursul de faţă, a respins cererea, ca inadmisibilă.
Hotărârea pronunţată de prima instanţă, prin care cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, este legală şi temeinică.
Potrivit art. 393 alin. (1) C. proc. pen., „hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă”.
În art. 394 alin. (1) C. proc. pen., sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi de atac, prevăzându-se că „revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia”.
Atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. (2) - (4) ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. (1) C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.
În acest sens, este de observat că prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situaţia când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare”.
Tot astfel, prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen., făcându-se referire la următoarele două cazuri, se prevede că acestea „constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.
În fine, pentru cazul „când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia”, s-a prevăzut, în art. 394 alin. (4) C. proc. pen., că „toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii”.
Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.
Or, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.
Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile (...) pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.
Aşa fiind, urmează ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursul, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul R.G. împotriva Sentinţei penale nr. 188 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 695/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1945/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
