ICCJ. Decizia nr. 1945/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1945/2010
Dosar nr. 9855/2/2009
Şedinţa de la 17 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data de 04 septembrie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 2146/11-5/2009 adresa din data de 24 august 2009 a M.J.L.C. - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, prin care a transmis acestei unităţi de parchet cererea nr. 4028787/0007 IV 1/2009 formulată de Ministerul Federal de Justiţie al Republicii Austria prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.C.D. (cetăţean român, fiul lui C. şi al V.) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată acestuia de către instanţa de judecată din statul solicitant (filele 12-20 dosar primă instanţă).
Prin adresa, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a transmis în conformitate cu dispoziţiile art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, cererea formulată de M.J. din Republica Austria, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.C.D. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicate acestuia de către instanţa de judecată din statul de condamnare.
Prin sentinţa penală nr. 8/ F din 14 ianuarie 2010, pronunţată în Cameră de Consiliu, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu nr. 2146/11-5/2009 din 20 octombrie 2009, cu privire la cererea Ministerului Federal al Republicii Austria, privind transferul persoanei condamnate D.C.D., a recunoscut sentinţa penală din 23 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d şi a dispus punerea ei în executare pe teritoriul României.
De asemenea, prima instanţă a dispus transferul persoanei condamnate D.C.D. - în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare într-un penitenciar din România, a dedus din pedeapsa aplicată măsura arestării preventive de la 31 iulie 2008 la 22 februarie 2009 şi de la 23 februarie 2009 la zi şi a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta, urmând ca onorariul avocatului din oficiu să se suporte din fondul M.J.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, examinând înscrisurile comunicate de statul de condamnare în aplicarea dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a constatat că prin sentinţa penală din data de 23 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d, rămasă definitivă la data de 31 martie 2009 (filele 23-61), numitul D.C.D. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind titluri de efectuare a plăţilor, în formă consumată şi tentativă, prevăzute de art. 241 alin. (1) şi (2) C. pen. austriac şi furt grav în mod profesional în cadrul unei organizaţii criminale, comis în forma de participare, parţial rămas la tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (2) şi art. 130 tezele I şi a II-a C. pen. austriac.
Totodată, a mai reţinut că faţă de condamnatul D.C.D., prin Decizia din data de 20 mai 2009 a Prefecturii oraşului Feldkirch - Comisariatul Sectorial Feldkirch, s-a dispus măsura expulzării, aplicându-se acestuia interdicţia pe termen nelimitat de a intra pe teritoriul Republicii Austria (filele 62-85).
Prima instanţă a mai menţionat, în considerente că, potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei întocmit de către autorităţile judiciare austriece faţă de numitul D.C.D. a fost emis un mandat european de arestare pentru comiterea acestor infracţiuni, acesta fiind arestat preventiv la data de 31 iulie 2008 şi predat autorităţilor străine în baza sentinţei penale nr. 727/64/2008 din 02 august 2008 a Curţii de Apel Braşov, instanţă care a dispus ca, în situaţia în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, numitul D.C.D. să fie transferat în România, în vederea executării acesteia.
S-a mai constatat că persoana condamnată D.C.D. se află în prezent încarcerat în Penitenciarul Feldkirch, iar perioada reţinerii şi arestării preventive a fost dedusă din pedeapsa a cărei executare va fi finalizată la data de 30 iulie 2013 (filele 13, 16, 17, 19 - 20 dosar parchet).
De asemenea, s-a mai reţinut că, în fapt, în perioada 30 august – 11 octombrie 2006 pe teritoriul Austriei, Franţei, Spaniei şi Suediei, numitul D.C.D., împreună cu mai multe persoane, prin mai multe acte materiale (unele consumate, altele rămase în forma tentativei), prin folosirea unor dispozitive electronice a obţinut în mod ilegal datele personale aparţinând mai multor părţi vătămate şi a confecţionat cârduri bancare false pe care Ie-a utilizat pentru realizarea unor tranzacţii comerciale frauduloase.
Procedând la examinarea lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a mai constatat că, în cauză, a fost îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, reţinând că faptele care au atras condamnarea numitului D.C.D. aveau corespondent în legislaţia penală română, întrucât faptele reţinute în sarcina acestuia de către autorităţile judiciare austriece realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002, republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 republicată şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză (filele 1-9 dosar primă instanţă).
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în dispoziţiile art. 129 lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 lit. b) şi c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, în sensul că numitul D.C.D. este cetăţean român şi are domiciliul în România, conform adreselor din 10 septembrie 2009 a M.A.I. - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi nr. 3944607 din 10 septembrie 2009 emisă de M.A.I. - Direcţia Generală de Paşapoarte (filele 10 şi 11 dosar), hotărârea de condamnare a susnumitului este definitivă, potrivit sentinţei penale din 23 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Regional Feldkirch, Dosar nr. 17/Hv 135/08d (filele 23-61), la data primirii cererii de transferare persoana condamnată având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei.
Potrivit declaraţiei din data de 20 aprilie 2009, înregistrată sub nr. 17/Hv 135/08d şi transmisă de către autorităţile judiciare austriece, condamnatul D.C.D. s-a opus transferării sale într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei (filele 21 şi 22 dosar primă instanţă).
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 al. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997 şi ratificat prin OG nr. 92/1999, având în vedere Decizia administrativă din data de 20 mai 2009, fată de numitul D.C.D. autorităţile austriece au dispus măsura expulzării şi au aplicat acestuia interdicţia pe termen nelimitat de intrare pe teritoriul Republicii Austria.
Faţă de aceste considerente, prima instanţă a admis sesizarea formulată de autorităţile judiciare ale Republicii Austria, transmisă prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la transferul persoanei condamnate D.C.D., în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare şi, în temeiul art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, modificată, a recunoscut sentinţa penală pronunţată la 23 februarie 2009 de Tribunalul Regional Feldkirch şi a dispus transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani într-un penitenciar din România.
De asemenea, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada deja executată de persoana condamnată de la 31 iulie 2008 la 22 februarie 2009 şi de la 23 februarie 2009 la zi, iar în temeiul art. 149 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, modificată, a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, în termen legal, a formulat recurs condamnatul persoană transferabilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele detaliate în partea introductivă a prezentei decizii.
În esenţă, recurentul condamnat persoană transferabilă a susţinut că, în speţă, se impune, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii penale atacate şi, pe fond, în rejudecare, respingerea cererii de transfer dispusă faţă de condamnat, cu atât mai mult cu cât acesta nu si-a dat consimţământul la transferare, şi a executat deja aproximativ jumătate din cuantumul pedepsei aplicată de instanţa statului solicitant.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauza supusă analizei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a fost investită cu cererea autorităţilor judiciare austriece de recunoaştere a sentinţei din 23 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d, rămasă definitivă la data de 31 martie 2009, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate D.C.D., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată acestuia de către instanţa de judecată din statul de condamnare, cerere ce a fost formulată în baza Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg, la 21 martie 1983 .
Pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 9855/2/2009, fixându-se prim termen la 28 iulie 2010, când s-au comunicat la dosar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu persoana condamnată transferabilă, deţinută într-un penitenciar din Hirtenberg - Austria.
De asemenea, în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, se menţionează că numitul D.C.D. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind titluri de efectuare a plăţilor, în formă consumată şi tentativă, prevăzută de art. 241 alin. (1) şi (2) C. pen. austriac şi furt grav în mod profesional în cadrul unei organizaţii criminale, comis în forma de participare, parţial rămas la tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (2) şi art. 130 tezele I şi a II-a C. pen. austriac, dispunându-se, totodată, prin Decizia din 20 mai 2009 a Prefecturii oraşului Feldkirch - Comisariatul Sectorial Feldkirch, expulzarea acestuia şi aplicare pe termen nelimitat a interdicţiei de a intra pe teritoriul Republicii Austria.
Se mai constată, analizând actele si lucrările cauzei, că autorităţile judiciare austriece au comunicat situaţia executării pedepsei, din rezoluţia nr. 2146/11-5/2009 din 13 octombrie 2009, dată în dosarul cu acelaşi număr de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti rezultând că persoana condamnată D.C.D. avea de executat pedeapsa de 5 ani închisoare, fiind arestat preventiv la 31 iulie 2008 şi predat autorităţilor judiciare străine, în baza sentinţei penale pronunţată de Curtea de Apel Braşov la data de 2 februarie 2008, în Dosarul nr. 727/64/2008 (instanţă care a dispus ca, în cazul în care se va pronunţa împotriva persoanei condamnate o soluţie privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România în vederea executării acesteia) şi din pedeapsa aplicată s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 31 iulie 2008 la 22 februarie 2009 şi de la 23 februarie 2009 la zi), stabilindu-se că pedeapsa aplicată se va considera executată la 30 iulie 2013.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului constată că, într-adevăr persoana transferabilă D.C.D. a fost cercetat şi condamnat de autorităţile judiciare austriece la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind titluri de efectuare a plăţilor, în formă consumată şi tentativă, prevăzute de art. 241 alin. (1) şi (2) C. pen. austriac şi furt grav în mod profesional în cadrul unei organizaţii criminale, comis în forma de participare, parţial rămas la tentativă, prevăzute de art. 127, art. 128 alin. (2) şi art. 130 tezele I şi a II-a C. pen. austriac.
De asemenea, înalta Curte mai constată că prima instanţă a procedat în mod corect atunci când a reţinut că în cauză sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în dispoziţiile art. 129 lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 alin. (1) lit. a) - c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la 21 martie 1983 la Strasbourg, în sensul că numitul D.C.D. este cetăţean român şi are domiciliul în România, conform procesului verbal întocmit de Parchetul de pe lângă Curte de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. 2146/11-5/2009, hotărârea de condamnare din 23 februarie 2009 pronunţată de Tribunalul Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/HV135/08d a susnumitului era definitivă (conform filelor 23-61 dosar parchet), iar la data primirii cererii de transferare persoana condamnată transferabilă avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, conform înscrisului privind stadiul executării pedepsei.
Totodată, întrucât cererea M.J. din Republica Austriei privind transferul persoanei condamnate D.C.D. a fost formulată în baza Convenţiei europene mai sus menţionată, Înalta Curte mai constată că procedura aplicabilă la soluţionarea acestei solicitări este cea prevăzută de dispoziţiile din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, respectiv continuarea executării pedepsei.
Aşadar, nu poate fi primită susţinerea apărătorului recurentului condamnat persoană extrădabilă, potrivit căreia dosarul ar urma să fie reţinut spre rejudecare cu motivaţia că persoana condamnată nu a consimţit la predare şi că aceasta a executat aproximativ jumătate din cuantumul pedepsei aplicată de autorităţile judiciare austriece, cele anterior menţionate neputând constitui temeiuri care să împiedice continuarea procedurilor de transfer a persoanei condamnate în vederea extrădării.
Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile formulate de recurentul persoană condamnată extrădabilă raportat şi la împrejurarea că din menţiunile existente în Dosarul nr. 2146/11-5/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a rezultat cu claritate perioada în care persoana condamnată a fost arestată preventiv, precum şi data la care aceasta a început executarea pedepsei aplicată de autorităţile judiciare austriece, dar şi data când se încheie termenul pentru executarea integrală a pedepsei (30 iulie 2013), câtă vreme condamnatul va continua executarea restului de pedeapsă în România potrivit legii române, reţinând că persoana transferabilă s-a aflat neîntrerupt, în arest de la data încarcerării sale.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, în prezent cererea de transfer în vederea continuării executării pedepsei formulată de către autorităţile judiciare austriece cu privire la persoana condamnată transferabilă D.C.D. îşi produce efectele, chiar şi în condiţiile în care condamnatul persoană transferabilă s-a opus transferării sale în România (filele 3-4 dosar recurs), urmare recunoaşterii sentinţei penale de condamnare din 23 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Regional Feldkirch în Dosarul nr. 17/Hv 135/08d Austria, rămasă definitivă la 31 martie 2009, cu atât mai mult cu cât faţă de condamnat Prefectura oraşului Feldkirch - Comisariatul Sectorial Feldkirch, prin Decizia din 20 mai 2009, a dispus măsura expulzării sale, aplicându-i acestuia interdicţia pe termen nelimitat de a intra pe teritoriul Republicii Austria.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia penală, va constata neîntemeiat recursul formulat de condamnatul persoană transferabilă şi, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 8/ F din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, stabilind, totodată ca, în baza art. 80 din Legea nr. 302/2004 modificată, suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană transferabilă, să se plătească din fondul M.J., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă D.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 8/ F din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat persoană transferabilă, se va plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 698/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1949/2010. Penal. Extrădare pasivă (Legea... → |
|---|
