ICCJ. Decizia nr. 768/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 768/2010
Dosar nr.1235/35/2009
Şedinţa publică din 26 februarie 201.
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin rezoluţia din 13 mai 2009 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 281/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză faţă de numiţii L.A. şi P.V., procurori, precum şi faţă de numiţii M.C., G.O., R.C. şi M.C., judecători, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), având în vedere împrejurarea că fapta nu există.
Pentru a se pronunţa această rezoluţie, s-au reţinut următoarele .
Prin plângerea adresată procurorului general al României petiţionarul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de sus-numiţii magistraţi, alături de alţi judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Din cuprinsul plângerii, adresată procurorului general al României, rezultă că petentul este nemulţumit de modul de instrumentare şi de soluţia din dosarul nr. 1713/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, respectiv apreciază că rechizitoriul întocmit împotriva sa în acest dosar este abuziv, la fel ca soluţiile de condamnare a sa, pronunţate de instanţele de judecată.
Prin ordonanţa nr. 1439/P/2008 din 27 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Cauza a fost disjunsă şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu privire la sus-numiţii magistraţi L.A. şi P.V., procurori, precum şi M.C., G.O., R.C. şi M.C., judecători.
Din cercetările efectuate în cauză, din ordonanţa nr. 1439/P/2008 din 27 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din Decizia nr. 270/R/2008 a Curţii de Apel Oradea rezultă că în perioada 2000-2002, numitul K.A. a formulat mai multe plângeri penale împotriva numiţilor T.Z. şi V.M., solicitând cercetarea acestora pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, legate de activitatea în cadrul Asociaţiei de proprietare 114 Rogerius.
Cu toate că soluţiile au fost de neîncepere a urmăririi penale faţă de aceştia, încă de la prima plângere, numitul K.A. a continuat să formuleze plângeri penale şi să-i învinuiască în mod mincinos de săvârşirea unor infracţiuni.
Prin urmare, numiţii T.Z. şi V.M. au formulat la rândul lor plângere faţă de acesta pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă prevăzută de art. 259 C. pen., iar procurorul L.A., în urma administrării tuturor probelor necesare şi utile cauzei a dispus trimiterea în judecată a numitului K.A., prin rechizitoriul nr. 1719/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, din data de 11 martie 2004.
Prin sentinţa penală nr. 607/2007 a Judecătoriei Oradea (judecător M.C.), s-a dispus condamnarea numitului K.A. , după schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii, la o pedeapsă rezultantă de 9 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., soluţie menţinută în toate gradele de jurisdicţie.
Împotriva soluţiei din dosarul nr. 281/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petiţionarul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin rezoluţia nr. 257/II.2/2009 din 15 iunie 2009 dispusă de procurorul ierarhic superior, plângerea a fost respinsă confirmându-se soluţia dată în dosarul nr. 281/P/2009.
Nemulţumit de cele două rezoluţii petiţionarul s-a adresat cu plângere la instanţă în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin sentinţa penală nr. 111/P/2009 din 2 decembrie 2009, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul K.A. împotriva rezoluţiei din 13 mai 2009 dată în dosarul nr. 281/P/2009 precum şi a rezoluţiei din 15 iunie 2009 dată în dosarul nr. 257/II.2/2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea cu privire la intimaţii L.A., P.V., M.C., G.O., R.C. şi M.C.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că actele premergătoare administrate de către procuror în cursul soluţionării cauzei cu nr. 281/P/2009 se circumscriu temeiurilor legale uzitate de procuror, motive pentru care soluţiile date de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea precum şi de procurorul general sunt legale şi temeinice, urmând a fi păstrate ca atare.
S-a mai arătat că susţinerile petentului din plângerea formulată sunt lipsite de fundament şi temei juridic urmând a fi înlăturate ca atare.
Totodată s-a mai arătat că nu este dovedită nici susţinerea privind incompatibilitatea procurorului A.P.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul K.A. solicitând, în memoriul scris depus la dosar, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la parchet pentru ca plângerea sa să fie analizată sub toate aspectele.
Recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente :
Potrivit art.246 C. pen. constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Instanţele judecătoreşti ca şi parchetele de pe lângă acestea sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât şi textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluţiile pronunţate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii magistraţilor şi prin urmare nu pot conduce, prin ele însele, la reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Astfel cum rezultă din actele premergătoare efectuate numiţii T.Z. şi V.M. au formulat plângere împotriva petiţionarului pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii de denunţare calomnioasă, iar procurorul L.A., în urma administrării tuturor probelor necesare şi utile cauzei, a dispus trimiterea în judecată a numitului K.A. prin rechizitoriul nr. 1719/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, din data de 11 martie 2004.
Prin sentinţa penală nr. 607/2007 a Judecătoriei Oradea (judecător M.C.) s-a dispus condamnarea petiţionarului după schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii, la o pedeapsă rezultantă de 9 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., soluţie menţinută în toate gradele de jurisdicţie.
În speţă, astfel cum rezultă din actele premergătoare, probele care au stabilit cu certitudine vinovăţia petiţionarului pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 C. pen. au fost administrate în mod legal şi exclud reaua-credinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, atât în privinţa procurorului L.A. care a redactat rechizitoriul, a prim-procurorului P.V., care a semnat adresa de înaintare la instanţă cât şi a judecătorilor care au pronunţat soluţiile de condamnare.
Atâta timp cât nu există indicii, respectiv elemente care să genereze cel puţin suspiciuni în sensul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală de către intimaţi în mod corect s-a apreciat că în speţă nu se justifică începerea urmăririi penale faţă de aceştia.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionar.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiţionar la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul K.A. împotriva sentinţei penale nr. 111/PI din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea,secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4642/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 799/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
