ICCJ. Decizia nr. 4623/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4623/2010
Dosar nr. 10311/1/2010
Şedinţa publică din 22 decembrie 201.
Asupra recursului penal de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 26 noiembrie 2010 - Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului M.N.D.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea acestuia în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, prin sentimentul de insecuritate pe care l-ar provoca în rândul societăţii civile, raportat la natura şi gravitatea faptelor ce i s-au reţinut în sarcină şi modalitatea concretă şi organizată de a acţiona, prin inducerea în eroare a funcţionarilor băncii, ca urmare a folosirii de înscrisuri şi acte de identitate false, caracterul repetat al faptei, cuantumul mare al prejudiciului, circumstanţele personale ale inculpatului (recidivist, ultima condamnare fiind de 5 ani, din care a executat doar 3 ani, fără ocupaţie, fără loc de muncă), în considerarea scopului măsurii privative de libertate, al prezervării ordinii publice prin reprimarea infracţiunilor.
Curtea a constatat că acuzaţia adusă inculpatului, în circumstanţele cauzei precum şi personalitatea inculpatului, legitimează în continuare detenţia sa preventivă, în sensul că interesul public al menţinerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului apelantului – inculpat arestat preventiv, la libertate.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs inculpatul M.N.D., solicitând casarea acesteia şi revocarea măsurii arestării preventive întrucât temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri nu mai subzistă în prezent.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Inculpatul M.N.D. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv dispusă în baza dispoziţiilor art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în luna noiembrie 2006, inculpatul împreună cu numiţii M.D.S., B.T., I.V. şi alte persoane rămase neidentificate, prin falsificarea de documente de identitate, acte bancare şi prezentarea de identităţi false la funcţionarii B.R.D. a solicitat şi retras din contul lui M.V. suma de 1.394.400 lei (ron).
La data de 28 noiembrie 2006 folosind C.I. seria IF nr. 092145, falsificată, pe numele M.V., s-a prezentat la B.R.D., sucursala Constanţa, sub identitate falsă şi în două rânduri a solicitat şi ridicat suma de 10.000 lei (ron) şi respectiv 180.000 ron.
În aceeaşi zi, inculpatul la B.R.D., sucursala Constanţa, a completat „cererile de retragere numerar" pentru sumele de 10.000 lei, respectiv 180.000 ron şi „declaraţia privind identitatea beneficiarului real", în numele lui M.V., pe care le-a semnat în fals şi depus la bancă.
În luna noiembrie 2006, a pus la dispoziţia A.N. fotografia sa tip CI. pe baza căreia s-a întocmit în fals C.I. seria IF nr. 092145 cu datele de identificare ale numitului M.V., dar cu fotografia inculpatului, document de identitate folosit la săvârşirea infracţiunilor.
Prin sentinţa penală nr. 262 din 1 aprilie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP); fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi uz de fals prevăzută de art. 291 teza a II-a cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, menţinându-se starea de arest a acestuia.
Faţă de dispoziţiile art. 3002 şi art. 160b C. proc. pen., în mod întemeiat instanţa de apel a menţinut starea de arest, subzistând temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune este închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura şi gravitatea infracţiunilor comise, modalitatea concretă de săvârşire, prin inducerea în eroare a funcţionarilor bancari folosind înscrisuri şi acte de identitate false, faptul că inculpatul este recidivist, nu avea ocupaţie şi nici loc de muncă.
În speţă, nu s-a depăşit durata rezonabilă a privării de libertate, ce trebuie apreciată în raport de complexitatea cauzei, iar pe de altă parte inculpatul este legal deţinut în baza unei hotărâri de condamnare, chiar dacă împotriva acesteia a fost exercitată calea de atac a apelului.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.N.D. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 21039/3/2009 (1142/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4584/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4642/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
