ICCJ. Decizia nr. 816/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 816/2010
Dosar nr. 1608/2/2010
Şedinţa publică din 2 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 60/F din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 90 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Italia privind pe cetăţeanul chinez H.Y., arestarea în vederea predării - pe o durată de 30 de zile, de la 22 februarie 2010 până la 23 martie 2010 inclusiv - şi predarea acestuia cu condiţia respectării regulii specialităţii.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin adresa din 22 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în conformitate cu disp. art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, emis de Tribunalul Ordinar Milano, Italia, la 22 februarie 2009, privind pe cetăţeanul chinez H.Z.
În cuprinsul sesizării, se arată că autorităţile italiene au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă prin falsificarea de documente vamale, violare de sigilii, etc. Se mai arată că împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reţinerii pe o durată de 24 ore, de la 22 februarie 2010 ora 10.30 până la 22 februarie 2010, ora 10.30.
S-a ataşat la dosar mandatul european de arestare, atât in limba italiană, cât şi tradus în limba romana, copia paşaportului acestuia, procesul-verbal întocmit de procuror conf. art. 882 din Legea nr. 302/2004, ordonanţa de reţinere, precum şi procesul verbal de predare a bunurilor deţinute de către persoana solicitată, la momentul reţinerii sale.
Potrivit disp. art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, după primirea mandatului european de arestare, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoştinţă drepturile prevăzute de art. 91, efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predare, iar persoana solicitată a declarat că nu consimte la predare, aşa încât s-a procedat la audierea acesteia.
Apărarea a arătat însă că nu înţelege să invoce nici unul dintre motivele dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare.
Curtea de apel Bucureşti a constatat că faptele pentru care a fost emis mandatul european de arestare dau loc la predare în condiţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008. Astfel, s-a reţinut în sarcina persoanei solicitate săvârşirea infracţiunilor de asociere la săvârşirea de infracţiuni, violarea sigiliilor, furt agravat, contrafacere şi piraterie de bunuri, falsificare de acte oficiale prev. de art. 461, 349, 110, 112, 475 alin. (2), art. 624, şi 626 C. pen. Italian şi art. 3 şi 4 din Legea nr. 146/2006.
În fapt, în sinteză, s-a reţinut că împreună cu alte persoane, H.Z. s-a asociat pentru a comite mai multe infracţiuni de contrabandă, prin falsificarea de documente vamale, introducând marfa provenind din China pe teritoriul italian pentru a comercializa produse industriale de îmbrăcăminte cu marcă contrafăcută, şi de tăinuire a diferitelor încărcături şi împărţire a sarcinilor prin constituirea şi organizarea unei asociaţii care avea scopul de a importa, prin contrabandă, marfa contrafăcută; împreună cu alte persoane, în calitate de custode judiciar al mărfii sechestrate la Calanzano la 08 martie 200, viola sigiliile aplicate pentru a asigura identitatea mărfii; la Calenzano, în martie 2007, prin violenţă asupra lucrurilor, constând în violarea sigiliilor aplicate halelor aparţinând C.L. SRL, proprietatea lui D.B.R., intra în posesia mărfii sechestrate de Garda de Finanţe din Milano la Calanzano la 08 martie 2007, sustrăgând-o administratorului judiciar; împreună cu alte persoane, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a introdus cantitatea de 27324 piese de îmbrăcăminte ce aveau aplicate mărci contrafăcute, declarând în documente o altă marfa; împreună cu alte persoane, prin declaraţii vamale false şi alte documente de călătorie false, a importat 754 cutii cu încălţăminte, indicând faptul că marfa era în tranzit deşi aceasta era destinată consumului în Italia, inducând în eroare funcţionarii vamali.
Reţine curtea de apel că aceste fapte, astfel cum au fost descrise mai sus, dau loc de predare în condiţiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, legislaţia statului emitent sancţionând cu o pedeapsă mai mare de 3 ani închisoare următoarele infracţiuni: participare la un grup criminal organizat, spălarea produselor infracţiunii, furtul organizat, contrafacerea de bunuri, falsificarea de acte oficiale şi uzul de acte falsificate.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu au fost invocate motive obligatorii sau opţionale de neexecutare a mandatului, iar apărările formulate, legate de împrejurarea că persoana solicitată are familie şi trei copii în România, nu constituie impedimente la punerea în executare a mandatului european de arestare.
Din oficiu, instanţa a constatat că nu se poate reţine incidenţa nici unuia din cazurile prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004.
Faţă de cele expuse, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, aşa încât va admite sesizarea autorităţilor italiene şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Tribunalul Ordinar Milano, Italia, la 22 februarie 2009, privind pe cetăţeanul chinez H.Z.
Împotriva acestei hotărâri, persoana arestată H.Z. a declarat prezentul recurs.
În prezenţa interpretului de limbă chineză, apărătorul ales şi recurentul personal au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi punerea în libertate, eventual în condiţiile luării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea (prevăzută de art. 145 C. proc. pen.), cu motivarea că este om de afaceri în România, este căsătorit, are 3 copii minori şi, mai ales, are o stare de sănătate precară.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Prin Legea nr. 302/2004, statul român a implementat în legislaţia internă Decizia cadru nr. 584/JAI/2002. În preambulul acestei decizii cadru se menţionează, printre altele, următoarele:
- mandatul de arestare european constituie prima concretizare, în domeniul dreptului penal, a principiului recunoaşterii reciproce pe care Consiliul European l-a calificat drept „piatra de temelie" a cooperării judiciare (parag. 6);
- mecanismul mandatului european de arestare se bazează pe un grad ridicat de încredere între statele membre (paragraful 10).
Revenind la legislaţia aplicabilă în prezenta cauză, potrivit art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, completată şi modificată, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Această dispoziţie dă consistenţă noţiunii de spaţiu juridic comun european (pentru statele membre ale U.E.).
În cauză, România este stat de executare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare competente din Italia pentru fapte săvârşite pe teritoriul statului respectiv.
Faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare constituie infracţiuni şi potrivit legii române.
În prezenta cauză, judecătorul român este chemat să aplice legea în materie - dispoziţiile Legii nr. 302/2004, modificată şi completată, lege prin care statul român, ca stat membru al U.E., a integrat în dreptul intern Decizia cadru nr. 584/JAI/2002, precum şi celelalte decizii cadru ulterioare acesteia, cu observaţia că ultima modificare şi completare a legii a fost realizată prin Legea nr. 222/2008 - urmând a constata reglementarea existenţei unor motive de neexecutare obligatorie a mandatului european de arestare şi, respectiv, reglementarea existenţei unor motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare.
Motivele obligatorii de refuz a executării mandatului european de arestare sunt numai cele prevăzute de art. 88 alin. (1) lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004, în speţă nefiind incidentă niciuna din situaţiile expres şi limitativ prevăzute de acest text.
Motivele de refuz prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. a) – b) şi art. 88 alin. (2) lit. a) – h) din Legea nr. 302/2004 sunt facultative deoarece legiuitorul foloseşte sintagma „poate fi supusă următoarelor condiţii", respectiv, „poate refuza executarea mandatului european de arestare".
Motivele menţionate de apărare (afaceri în România, familie şi 3 copii în România) nu se regăsesc printre motivele de refuz a executării mandatului european de arestare, nici obligatorii şi nici facultative.
De altfel, chiar persoana solicitată a arătat: „m-am stabilit în Italia în anul 1996, întrucât familia mea se afla acolo, iar în noiembrie 2008 am venit în România, aici ocupându-mă cu comerţul de confecţii" (f. 34 verso, dosar procuror).
Faţă de cele menţionate, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul persoanei arestate.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursului, cu excepţia celor legate de plata interpretului de limbă chineză care, conform art. 192 alin. ultim C. proc. pen., vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată H.Z. împotriva sentinţei penale nr. 60/F din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Onorariul pentru interpretul de limba chineză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3394/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3408/2010. Penal → |
|---|
