ICCJ. Decizia nr. 898/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 898/2010
Dosar nr.10251/2/2009
Şedinţa publică din 8 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 356/F din 3 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 10251/2/2009, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.
S-a reţinut de către instanţă că hotărârea împotriva căreia se formulase cererea de revizuire fusese pronunţată în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. şi, ca atare, nefiind vorba de o hotărâre care să conţină o rezolvare a fondului cauzei, nu putea fi atacată prin intermediul revizuirii, conform celor stabilite prin Decizia de recurs în interesul legii nr. XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul C.I., invocând în esenţă neefectuarea actelor de cercetare de către procuror în cadrul procedurii prealabile sesizării instanţei, precum şi încălcarea dreptului la apărare şi nelegala sa citare în faţa instanţei care a dispus iniţial trimiterea cererii de revizuire la parchet în vederea efectuării de cercetări, conform art. 397 C. proc. pen.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că actele de urmărire penală efectuate în cauza în care se pronunţase soluţia de netrimitere în judecată a făptuitorilor D.Ş. şi P.F. pentru mai multe infracţiuni săvârşite cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Bucureşti, str. G., sector 4 fuseseră greşit evaluate de procurorul de caz şi că situaţia de fapt eronat stabilită de organele de urmărire penală fusese însuşită în mod neîntemeiat şi de instanţele de judecată care au confirmat soluţia de neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii în ceea ce priveşte latura penală, cât şi cu privire la latura civilă, pentru cazurile prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.
Din modul de reglementare a cazurilor pentru care poate fi cerută revizuirea, cât şi a scopului în vederea căruia se exercită calea de atac - pentru înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţine o hotărâre judecătorească, rezultă că în categoria hotărârilor supuse revizuirii nu intră decât acele hotărâri care cuprind o statuare asupra fondului cauzei, materializată într-o soluţie de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.
Hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen. nu pot fi asimilate hotărârilor care conţin o rezolvare a fondului cauzei, întrucât niciuna dintre soluţiile ce pot fi pronunţate în plângere, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei, în accepţiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea ori achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.
În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, care, prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 dată în recurs în interesul legii, a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. este inadmisibilă.
Cum, în speţă, Sentinţa penală nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost pronunţată în cadrul procedurii prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. şi constată soluţia de respingere a plângerii petentului şi menţinerea ordonanţei de netrimitere în judecată adoptată la nivelul Ministerului Public, în mod legal, cererea de revizuire îndreptată împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de prima instanţă, ca inadmisibilă.
Având în vedere că soluţia de inadmisibilitate se justifică în raport de felul hotărârii atacate, nesusceptibilă de revizuire pentru considerentele menţionate, Înalta Curte nu va lua în examinare criticile recurentului ce pun în discuţie fondul cererii sale.
Tot astfel, este de arătat că, din acelaşi motiv, nu au fost efectuate nici acte de cercetare în etapa premergătoare sesizării instanţei.
În ceea ce priveşte neregularităţile invocate în cursul procedurii judiciare derulate înainte de desesizarea instanţei şi trimiterea cauzei la parchet, conform art. 397 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aspectele semnalate se referă la Sentinţa penală nr. 229/24 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori, or recursul de faţă s-a formulat împotriva Sentinţei penale nr. 356/F din 3 decembrie 2009 pronunţată ulterior de aceeaşi instanţă a Curţii de Apel Bucureşti; ca urmare, numai această ultimă hotărâre este supusă controlului de legalitate exercitat în cauză de instanţa de recurs.
Cu privire la această sentinţă nu s-au formulat asemenea critici, iar în cadrul controlului de legalitate exercitat conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., nu au fost identificate alte cazuri de casare dintre cele care se iau în considerare din oficiu de către instanţă.
În raport de cele arătate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.I. şi va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul-petiţionar C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 356/F din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-revizuent petiţionar la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 martie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 753/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 920/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
