ICCJ. Decizia nr. 934/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 934/2010
Dosar nr.3760/83/2009
Şedinţa publică din 11 martie 2010
Asupra cauzei penale de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 196 din 29 septembrie 2009 a Tribunalului Satu Mare a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea revizuentului K.I., în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, privind revizuirea Sentinţei penale nr. 552 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Satu Mare.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că petentul K.I. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 552 din 17 decembrie 2008 a Tribunalului Satu Mare prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, solicitând rejudecarea cauzei şi audierea martorilor, deoarece nu este vinovat de săvârşirea faptelor penale de care este condamnat.
Instanţa a considerat că motivul invocat de către petent - lipsa vinovăţiei - a fost examinat în procesul soluţionat prin condamnare şi nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, motiv pentru care a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul K.I., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea deciziei prin care să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire cu consecinţa rejudecării cauzei pe fond şi reformarea acesteia în sensul achitării sale, în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1) C. pen. (2 infracţiuni), art. 197 alin. (1), (3) C. pen. (1 infracţiune) şi art. 20 rap. la art. 197 alin. (1), 3 C. pen. (o infracţiune), întrucât nu este autorul faptelor.
Petentul a învederat că în faza de urmărire penală nu i s-a respectat dreptul la apărare. În subsidiar, recurentul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei ca urmare a admiterii cererii de revizuire.
Prin Decizia penală nr. 93/A din 10 noiembrie 2009 Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat apelul penal declarat de revizuentul K.I., în prezent deţinut în Penitenciarul Oradea, împotriva Sentinţei penale nr. 196 din 29 septembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menţine în întregime.
A obligat pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 200 RON, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 100 RON, onorariu pentru avocat din oficiu C.T. în substituirea avocatei B.O., va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că aspectele invocate de către petent nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul K.I. care a învederat prin memoriile depuse la dosarul cauzei că este nevinovat, că a fost constrâns de organele de poliţie să ia asupra sa faptele, fiind şi bătut pentru acest fapt.
Solicită tragerea la răspundere penală a celor doi poliţişti pentru abuz în serviciu, purtare abuzivă, tortură, represiune nedreaptă, şantaj, arestare ilegală şi şantaj, aceştia profitând şi de faptul că nu a fost asistat de un apărător ales. De asemenea, recurentul solicită citarea martorilor V.A., V.T.M., C.G. şi a directorului institutului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente.
Revizuirea reprezintă mijlocul procesual prin folosirea căreia sunt înlăturate erorile judiciare care ar putea fi cuprinse în hotărârile penale definitive.
Cazurile de revizuire sunt prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. şi sunt următoarele:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Solicitarea recurentului, aceea de a se constata nevinovăţia sa nu se încadrează în niciunul din cazurile expres şi limitativ prev. de art. 394 C. proc. pen.
Revizuentul înţelege să-şi dovedească nevinovăţia prin audierea unor martori propuşi de el pentru a confirma apărarea invocată la fond, or acest lucru nu este posibil, deoarece nu este vorba de fapte sau împrejurări noi.
Prin „fapte sau împrejurări noi se înţelege orice întâmplare, situaţie, stare, care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare”. Ceea ce se cere a fi nou la soluţionarea revizuirii este fapta probatorie şi nu noi mijloace de probă care ar dovedi o faptă probatorie pe care instanţa de fond a considerat-o inexistentă.
Audierea unor martori noi nu poate determina admiterea cererii de revizuire, deoarece art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cere ca faptele şi împrejurările noi (faptele probatorii) să fie noi, nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea de atac extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări cunoscute şi verificate de instanţa care a soluţionat cauza.
De altfel, unul din martorii care se solicită audiat, respectiv V.A. i s-a luat declaraţie, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească.
Faţă de cele reţinute în cauză, nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Recurentul revizuent, în memoriile adresate instanţei de recurs a învederat faptul că, în timpul cercetării penale a fost agresat atât verbal cât şi fizic de doi lucrători ai poliţiei (fără a preciza numele acestora), fiind astfel, în opinia sa incident cazul prev. de art. 394 lit. d) C. proc. pen.
Condiţiile de admisibilitate ale acestui caz de revizuire sunt prevăzute de dispoziţiile art. 394 lit. d) C. proc. pen. şi în dispoziţiile art. 395 C. proc. pen. Două dintre condiţii au un caracter substanţial, iar a treia un caracter formal. Prima condiţie substanţială, rezultă din dispoziţia cuprinsă în art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.: comiterea unei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere de către un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală. A doua condiţie tot substanţială reiese din cuprinsul art. 394 alin. (3) C. proc. pen.: infracţiunea comisă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.
A treia condiţie, cea de ordin formal se desprinde din cuprinsul art. 395 C. proc. pen.: infracţiunea comisă să fie dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei.
Or, în cauză, se poate observa că nu sunt îndeplinite condiţiile a fi incident acest caz de rezolvare (nu a fost dovedită infracţiunea prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului). Nimic nu-l împiedică pe revizuent ca în viitor să formuleze o nouă cerere de revizuire care să îndeplinească condiţiile legale ale textului de lege care reglementează această instituţie.
Faţă de cele reţinute Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază recursul revizuentului petent K.I. ca nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să-l respingă ca nefondat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul K.I. împotriva Deciziei penale nr. 93/A din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 762/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 936/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
