ICCJ. Decizia nr. 1049/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1049/2010
Dosar nr. 4264/1/2010
Şedinţa publică din 16 iunie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa nr. 160/P/2009 din 17 august 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 29 pct. 1 lit. f), art. 209 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 42 şi 45 C. proc. pen., motivat de calitatea persoanelor.
Petiţionara M.M. a formulat plângere penală împotriva procurorului F.O.N., prin procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni şi a procurorului general adjunct de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava - C.C.A. pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu ocazia soluţionării lucrării cu numărul 173/VII/1/2008.
În motivarea plângerii, petiţionara a susţinut că „declar plângere penală la ancheta făcută de procuror C.A. şi în mod greşit s-a clasat Dosarul cu numărul 173/VII/2008 cu L.E. şi M.G., frate, în mod vădit este abuz de funcţie că este aprobat şi de procurorul general V.M. al judeţului Suceava”.
Cu privire la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, F.O., petiţionara apreciază că acesta a comis mai multe infracţiuni în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu prin modul de instrumentare şi de soluţionare a unor dosare penale privind disputarea unei moşteniri.
Prin rezoluţia nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de F.O.N., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cu grad profesional de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi C.C.A., procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionara M.M. a formulat plângere la conducerea Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, solicitând desfiinţarea soluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de cei doi procurori pentru faptele reclamate.
Prin rezoluţia nr. 21/227/II/2/2010 din 19 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionară împotriva rezoluţiei nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionara s-a adresat cu o plângere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi tragerea la răspundere penală a celor doi procurori, care au comis grave abuzuri, afectându-i interesele.
Examinând plângerea, Înalta Curte constată că este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se dispună trimiterea în judecată.
În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum a fost definit de textul menţionat, legea procesual penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementare în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.
În anumite situaţii, actele premergătoare având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârşirea infracţiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenţei unora dintre cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi, respectiv, declanşarea procesului penal, se confirmă referatul de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, când urmărirea penală este de competenţa procurorului, se dispune neînceperea urmăririi penale.
În cazul contestării acestei soluţii, prin formularea plângerii prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., controlul judiciar priveşte temeinicia rezoluţiei în raport cu cercetările efectuate.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că pentru a dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reţinut, în mod corect, că faptele reclamate de petiţionar nu există, cei doi procurori îndeplinindu-şi legal atribuţiile, în limitele competenţelor ce le reveneau potrivit legii, soluţia procurorului fiind susţinută de materialul probator administrat, a cărei concluzie logică incontestabilă o reprezintă.
Astfel, în prezenta plângere persoana vătămată este nemulţumită de activitatea procurorilor reclamaţi, însă nu îşi întemeiază plângerea pe probe, ci doar pe starea de nemulţumire datorată modului de soluţionare a dosarelor în care petiţionara este parte, apreciind că, dacă nu i s-a dat dreptate, procurorii au comis „un abuz de putere”.
Activitatea procurorului F.O.N. nu a fost individualizată, nefăcând referire la lucrări sau dosare determinate, abuzul de putere fiind exprimat generic, ceea ce a condus la imposibilitatea analizării în lipsa elementelor concrete.
Aşa încât, corect s-a constatat că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. nu există în materialitatea sa, dispunându-se neînceperea urmăririi penale.
În consecinţă, în lipsa unui minim de indicii care să poate forma convingerea organului de urmărire penală că poate începe urmărirea penală, Înalta Curte constată că soluţia procurorului este temeinică şi legală, neimpunându-se desfiinţarea ei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionară.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara M.M. împotriva rezoluţiei nr. 1161/P/2009 din 14 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionara la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1350/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 274/2010. Penal → |
|---|
