ICCJ. Decizia nr. 1122/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1122/2010
Dosar nr. 2764/1/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1417/P/2009 din 9 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul C.V. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289 şi 291 C. pen., deoarece din materialul probator examinat în cauză, rezultă că faptele sesizate nu există.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut următoarele:
La data mai sus menţionată, petenţii M.G. şi S.A. s-au adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu o plângere în care au arătat că numiţii C.V., fost primar al municipiului Vaslui, în prezent deputat în Parlamentul României, Z.C.F., avocat în cadrul Baroului Vaslui, Ţ.G., funcţionar public în cadrul Comisiei Locale de Fond Funciar, C.L., expert tehnic, M.C. şi A.C., judecători la Judecătoria Vaslui, ar fi comis o serie de abuzuri, cu ocazia soluţionării litigiului ce are ca obiect partajul succesoral, dosar aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui.
Ulterior, la data de 17 aprilie 2009, petentul G.M. se adresează Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, solicitând cercetarea numiţilor Z.C.F. şi P.N., acuzându-i de falsificarea unor acte şi folosirea lor în Dosarul civil nr. 587/333/2005, având ca obiect partajul succesoral.
Petenţii au fost audiaţi de procuror, ocazie cu care aceştia au susţinut că ar fi fost împiedicaţi de către susnumiţii potenţiali făptuitori, să-şi exercite drepturile pe care le au în calitate de moştenitori asupra bunurilor rămase de la defuncţii M.I. şi M.E., părinţii petenţilor.
Din examinarea actelor aflate la dosar a rezultat că au fost emise de către Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din judeţul Vaslui, două titluri de proprietate, şi anume nr. 2765/48928 şi nr. 1765/48928, ambele din data de 26 noiembrie 2002.
Cele două titluri de proprietate au fost emise pe numele următorilor: M.I., M.C., Z.Z., M.G. (petent), M.E., M.C. şi S.A. (petentă), toţi aceştia fiind moştenitorii defuncţilor M.I. şi M.E.
Din cauza neînţelegerilor apărute între moştenitorii susnumiţi, M.G. (petentul), M.C., M.I. şi S.A. (petentă) i-au chemat în judecată pe numiţii M.C., C.M., B.R., I.M., Z.C.F. şi M.P., obiectul cauzei fiind partajul succesoral, formându-se astfel Dosarul nr. 587/333/2005 al Judecătoriei Vaslui.
Dosarul a fost repartizat spre soluţionare judecătorului A.C. de la Judecătoria Vaslui.
Prin ordonanţa nr. 135/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii Z.C.F., Ţ.G., C.M., P.N., C.L. şi A.C. (judecător) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., deoarece din probele administrate la dosarul cauzei a rezultat că faptele sesizate nu există.
Prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe numitul C.V., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât în conformitate cu dispoziţiile art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. competenţa îi revine, intimatul dobândind calitatea de deputat, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.
Din examinarea actelor existente la dosarul cauzei rezultă că petenţii - cu toate că au invocat în plângerile lor infracţiunile de abuz în serviciu şi de falsuri în acte - nu au indicat pretinsele abuzuri şi înscrisuri contrafăcute ori modificate, exprimându-se la modul general, susţinând că ar fi fost nedreptăţiţi, fără a proceda cel puţin la prezentarea unor indicii cu privire la săvârşirea acestor fapte de natură penală de către fostul primar al municipiului Vaslui, actualmente deputatul C.V.
Este evident că atât timp cât cei doi petenţi nu au putut prezenta cel puţin indiciile comiterii faptelor de natură penală menţionate în plângere, cu atât mai mult sunt în imposibilitate de a evidenţia elemente probatorii concludente şi pertinente în susţinerea afirmaţiilor lor.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarii au formulat plângere adresată procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 3126/825/II/2/2010 din 12 martie 2010.
Nemulţumiţi de soluţia procurorului şef, petenţii M.G. şi S.A. s-au adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece infracţiunile reclamate, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2764/1/2010.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că M.G. şi S.A. figurau în calitate de părţi în Dosarul nr. 587/333/2005 al Judecătoriei Vaslui, care au ca obiect acţiunea de partaj succesoral între petenţi şi nu de ale acestora. După pronunţarea sentinţei de către prima instanţă şi până la înregistrarea cauzei la Tribunalul Vaslui, petenţii, nemulţumiţi de soluţie şi de modul de interpretare al probelor, au formulat plângeri penale împotriva judecătorului, expertului tehnic, primarului (intimatul din cauză, care în prezent este deputat în Parlamentul României) şi a altor persoane implicate în procesul civil, susţinând că au fost comise abuziv şi infracţiuni de fals, la modul generic, fără a face referiri la fapte concrete.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală faţă de parchet faţă de intimatul C.V., este legală şi temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu au rezultat date, indicii sau dovezi, din conţinutul cărora să rezulte că fostul primar al municipiului Vaslui ar fi săvârşit, în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, în derularea litigiului civil privind pe petiţionari, infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen.
Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârşit, în mod cert, o infracţiune.
Cea de-a doua condiţie, necesară începerii urmăririi penale, constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 C. proc. pen. (cu excepţia celui prevăzut la lit. b)1).
Intervenţia oricărui caz prevăzut de art. 10 C. proc. pen., rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
În cauză, după cum s-a menţionat, procurorul a constatat, corect, că faptele reclamate nu există, ceea ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împrejurarea că petenţii sunt nemulţumiţi de soluţia adoptată în cauza care s-a aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui, nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunilor pe care aceştia le-au indicat în plângerea lor.
Prin procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. referitoare la accesul liber la justiţie, legiuitorul a oferit persoanei vătămate posibilitatea de a-şi apăra interesele şi de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale, fără însă ca aceasta să constituie o cale de atac paralelă, neprevăzută de dispoziţiile legale în vigoare, cum, de altfel, petenţii au încercat, pe calea plângerii penale, să obţină reformarea sentinţei civile amintite, fără însă, să fie epuizate căile de atac, ordinare şi extraordinare, prevăzute de lege.
În consecinţă, în raport de considerentele expuse, urmează să constate că plângerea formulată de petenţi împotriva rezoluţiei de neurmărire penală dată de procuror este nefondată, motiv pentru care în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să o respingă şi să menţină rezoluţia atacată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii M.G. şi S.A. împotriva rezoluţiei nr. 1417/P/2009 din 9 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarii să plătească suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 420/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 424/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
