ICCJ. Decizia nr. 1123/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1123/2010
Dosar nr. 3783/1/2010
Şedinţa publică din 29 iunie 2010
Asupra cererii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin rezoluţia nr. 1153/771/VIII/2008 din 13 noiembrie 2008, a respins ca informă plângerea formulată de petenta A.R.R., întrucât s-a constatat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen. referitoare la descrierea faptei, indicarea făptuitorului sau a mijloacelor de probă, astfel încât sesizarea nu poate fi înregistrată în evidenţa cauzelor penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa nr. 145 din 26 ianuarie 2009, pronunţată în dosarul nr. l0022/1/2008, a respins ca inadmisibilă plângerea petiţionarei Alexandrescu Rodica Roxana formulată împotriva rezoluţiei nr. 1153/771/VIII/2008 din 13 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
În motivare s-a reţinut că împotriva actelor procurorului nu se poate face plângere la instanţă decât în situaţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., când în cauză s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, condiţie neîndeplinită în speţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin decizia nr. 952 din 7 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7914/1/2009, a respins ca nefondat recursul declarat de petentă împotriva sentinţei nr. 145 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Prin cererea înregistrată la 9 decembrie 2009, petiţionara M.A.R.R. a solicitat revizuirea deciziei menţionate, invocând dispoziţiile art. 393 - 408 C. proc. pen. şi art. 155 - 173 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 138 din 22 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 9673/1/2009, în temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a trimis cererea de revizuire la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare.
Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia judiciară, Serviciul judiciar penal, înregistrat sub nr. 4744/1486/III-6/2010 din 29 aprilie 2010, se solicită respingerea cererii de revizuire, deoarece se referă la o hotărâre judecătorească ce nu conţine o rezolvare a fondului cauzei.
Într-adevăr, prin sentinţa penală nr. 145 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea petiţionarei M.A.R.R., întrucât nu era îndreptată împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată în sensul celor prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ci viza o rezoluţie a procurorului de respingere ca informă a unei plângeri anterioare formulată de aceasta.
Prin urmare, neconţinând o rezolvare pe fond a cauzei în sensul prevederilor art. 345 C. proc. pen., hotărârea menţionată nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.
În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007.
Prin urmare plângerea revizuientei va fi respinsă ca inadmisibilă, iar aceasta obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta M.A.R.R. împotriva sentinţei nr. 145 din 26 ianuarie 2009 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă revizuienta să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 424/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 430/2010. Penal. înlocuirea măsurii... → |
---|