ICCJ. Decizia nr. 1120/2010. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1120/2010
Dosar nr. 4358/1/2010
Şedinţa publică din 28 iunie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Printr-o cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4358/1/2010 petiţionarul A.I. a formulat o „plângere penală” împotriva rezoluţiei adoptată în Dosarul nr. 3431/1745/VIII/1/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o critică pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că se impune desfiinţarea acesteia.
În cuprinsul cererii sale petiţionarul reiterează susţinerile iniţiale din plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi invocând dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. solicită „soluţionarea legală a cauzei, cu valorificarea actelor probatorii şi respectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii”.
La dosarul cauzei au fost ataşate lucrările nr. 3540/1005/VIII/1/2010 şi 3431/1745/VIII/1/2010 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Examinând plângerea formulată de petiţionarul A.I., respectiv actele şi lucrările din dosar Înalta Curte constată, că plângerea este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
În fapt, la data de 26 februarie 2010 petiţionarul a depus plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva magistratului procuror D.C., susţinând că aceasta ar fi comis mai multe infracţiuni cu ocazia soluţionării dosarului nr. 104/P/2010 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul nr. 104/P/2010 a avut ca obiect plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva magistratului I.M., prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a acestuia pentru comiterea de infracţiuni cu ocazia soluţionării mai multor lucrări penale.
Printr-o rezoluţie din 11 februarie 2010 procurorul D.C., investită cu soluţionarea dosarului înregistrat sub nr. 104/P/2010, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul I.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., 264 C. pen., 289 C. pen., 271 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 175 C. pen., reţinându-se incidenţa prevederilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză a fost atacată de către petiţionarul A.I. cu plângere conform prevederilor art. 278 C. proc. pen., fiind respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin rezoluţia nr. 1743/913/II/2/ 2010 din 8 martie 2010.
Nemulţumit de soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procurorul D.C. în Dosarul nr. 104/P/2010, petiţionarul a formulat şi o plângere penală împotriva magistratului, prin care a solicitat angajarea răspunderii penale a acesteia pentru modul în care a soluţionat Dosarul nr. 104/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin rezoluţia din 25 martie 2010 sesizarea înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sub nr. 3540/1005/VIII/1/ 2010 a fost respinsă ca neîntemeiată.
S-a argumentat în sensul că din conţinutul sesizării nu au rezultat faptele concrete, care în accepţiunea petiţionarului constituiau infracţiuni, fiind vorba în realitate de nemulţumiri ale acestuia faţă de soluţia adoptată de magistratul D.C. în Dosarul nr. 104/P/2010 al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică şi care puteau fi invocate numai în procedura reglementată în mod expres de art. 275-2781 C. proc. pen., pe care dealtfel petentul a urmat-o, rezoluţia nr. 104/P/2010 fiind menţinută în urma controlului ierarhic realizat.
S-a constatat că, în lipsa unor date certe privind săvârşirea unor fapte penale de către magistratul D.C. cu ocazia soluţionării dosarului nr. 104/P/2010, nu se impunea înregistrarea sesizării formulate de petiţionar în evidenţa cauzelor penale.
Împotriva rezoluţiei nr. 3540/1005/VIII/1/2010 din 25 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie petiţionarul a formulat plângere înregistrată sub nr. 3431/1745/VIII/1/2010 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, susţinând că rezoluţia dispusă este „netemeinică”, „ilegală” şi „abuzivă”.
Plângerea petiţionarului a fost respinsă ca neîntemeiată, prin rezoluţia din 20 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispusă cu ocazia soluţionării lucrării nr. 3431/1745/VIII/1/2010.
În esenţă s-a apreciat că rezoluţia nr. 3540/1005/VIII/1/2010 din 25 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legală, constatându-se în mod corect că plângerea iniţială formulată de petent nu îndeplinea condiţiile de fond şi formă impuse de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi considerată o sesizare legală care să investească organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, astfel că s-a dispus respingerea sesizării formulate de petiţionarul A.I. împotriva magistratului D.C.
Nemulţumit de soluţia dispusă prin rezoluţia din 20 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petiţionarul s-a adresat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu o „plângere penală” împotriva acestei rezoluţii, pe care o critică pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând susţinerile invocate în sesizările şi plângerile formulate anterior în cauză.
Înalta Curte examinând rezoluţia atacată, respectiv actele şi lucrările dosarului constată, că plângerea formulată de petiţionar este inadmisibilă.
Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată poate face plângere la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, dar numai împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Rezultă aşadar că introducerea unei plângeri la instanţă în temeiul art. 2781 C. proc. pen., după parcurgerea procedurii prealabile a plângerii la primul procuror, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de apel ori la procurorul ierarhic superior nu poate viza decât o soluţie de neurmărire penală.
Cum însă, în cauză (aşa cum a confirmat şi petiţionarul în plângerea sa), procurorul nu a adoptat o soluţie de neurmărire penală, plângerea formulată de petiţionar apare ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva lucrării nr. 3431/ 1475/VIII/1/2010 din 20 aprilie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 274/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 420/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
