ICCJ. Decizia nr. 2040/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 2040/2010
Dosar nr. 5018/1/2010
Şedinţa publică din 10 decembrie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1602/P/2009 din 18 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de S.A., deputat, pentru comiterea infracţiunilor de insultă, prevăzută de art. 205 C. pen. şi calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora prin lipsa laturii subiective.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că la data de 14 iulie 2009 petiţionarul A.G.F. s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu o plângere prin care a solicitat efectuarea de cercetări şi antrenarea răspunderii penale a numitului S.A. pentru faptul că acesta ar fi făcut afirmaţii denigratoare la adresa sa, afirmaţii care au devenit publice, fiind postate pe un site x.
Prin ordonanţa nr. 9120/P/2009 din data de 2 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere faptul că persoana expres indicată în plângere are calitatea de parlamentar.
Conform plângerii, S.A. ar fi folosit termeni de natură să aducă atingere imaginii publice a persoanei vizate, petiţionarul apreciind drept ofensatoare cuvintele „canal infect” şi „mafiot 100%” şi respectiv, calomnioase, afirmaţiile făcute de S.A. în sensul că „şi-a construit o avere uriaşă prin şantaj, a adunat fabrici de la stat şi proprietăţi, folosindu-se de minciună şi şantaj”.
Petiţionarul şi-a argumentat plângerea prin aceea că i-au fost aduse prejudicii de imagine şi că faptele imputate nu există „neexistând în acest sens nici o sentinţă definitivă şi irevocabilă”.
Analizând actele administrate prin prisma celor sesizate de persoana vătămată, procurorul a reţinut că afirmaţia „canal infect” din articolul postat pe site are un caracter care poate fi considerat ofensator, apreciindu-se însă, că pe fondul relaţiilor tensionate dintre părţi, aceste cuvinte rămân totuşi în sfera licitului prin caracterul vădit metaforic.
Cu privire la afirmaţia „mafiot 100%” s-a reţinut că aceasta este în mod evident ecoul unor opinii identice exprimate într-un context public mai larg şi corespunde noţiunii populare de „grup infracţional” şi de „asociere pentru comiterea de infracţiuni”.
S-a mai reţinut că, în legătură cu faptul că petiţionarul s-ar fi îmbogăţit prin şantaj, există o doză de adevăr, faţă de împrejurarea că persoana nominalizată era efectiv judecată pentru astfel de infracţiuni, apreciindu-se că, raportat la dreptul persoanei de a-şi exprima opinia şi de a face consideraţii şi judecăţi de valoare, obligaţia de respectare a prezumţiei de nevinovăţie şi autoritatea de lucru judecat, ca noţiune strict juridică, devine relativă.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul A.G.F. a formulat plângere adresată procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 3701/1875/II/2/2010 din 5 mai 2010.
S-a reţinut că aspectele invocate de petiţionar în plângerea împotriva soluţiei nu au legătură cu cele sesizate, iar în ceea ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie, s-a apreciat că argumentele juridice precizate de procuror sunt legale şi temeinice şi în concordanţă cu actele premergătoare efectuate în dosar, pe baza cărora se poate concluziona că nu s-a dovedit existenţa intenţiei făptuitorului de a aduce atingere onoarei sau reputaţiei persoanei vătămate sau de a o expune pe aceasta la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară.
Nemulţumit de soluţia procurorului, petiţionarul A.G.F. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei competente să judece infracţiunile reclamate, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale, apreciind că în mod greşit s-a reţinut în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de insultă şi calomnie că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora prin lipsa laturii subiective.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de intimatul S.A. este legală şi temeinică.
Astfel, pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii:
O primă condiţie constă în existenţa unui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, informaţii deţinute fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
A doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din dispoziţiile art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen., (cu excepţia celui prevăzut la lit. b)1).
În speţă, corect s-a constatat intervenţia art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii), împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat, pe baza situaţiei de fapt reţinute în rezoluţia atacată.
Se reţine că intimatul a făcut referire la aspectele care l-au nemulţumit pe petiţionar astfel cum le-a perceput la momentul respectiv, înţelegând să formuleze judecăţi de valoare pe marginea acestora, împrejurare faţă de care se constată că acesta nu a acţionat cu intenţie - latura subiectivă nefiind astfel realizată - astfel încât nu se poate reţine în sarcina sa săvârşirea vreunei infracţiuni.
În consecinţă, având în vedere că din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimatul ar fi săvârşit vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu disp. art. 278 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.G.F. împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul S.A., rezoluţie care va fi menţinută.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.G.F. împotriva rezoluţiei nr. 1602/P/2009 din 18 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1836/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 963/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
