ICCJ. Decizia nr. 492/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 492/2010
Dosar nr. 7437/1/2009
Şedinţa publică din 24 martie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de O.G. procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (în prezent pensionar) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 25 C. pen. raportat la art. 289 şi art. 291 C. pen., precum şi faţă de C.I.C. şi M.G., ambii specialişti Direcţia Naţională Anticorupţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 288 C. pen., constatând că faptele nu există.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că M.R.Ş., la data de 20 septembrie 2007 a formulat plângere împotriva numiţilor O.G., procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi C.I.C., inginer, specialist în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar la data de 5 octombrie 2007 o altă plângere, completatoare şi împotriva numitului M.G., specialist în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. şi art. 26 C. pen. raportat la art. 289 C. pen. şi art. 291 C. pen., respectiv, pentru specialişti, sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 288 C. pen., pretins săvârşite cu ocazia urmăririi penale efectuate în dosarul nr. 29/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care susnumitul avea calitatea de învinuit, alături de alte 12 persoane pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 C. pen.
Potrivit acestor plângeri, în activitatea de urmărire penale din Dosarul nr. 29/P/2005 procurorul O.G. a dispus nelegal, abuziv, prin rezoluţia din 28 februarie 2007, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie C.I.C. şi M.G., arogându-şi calitatea de expert în domeniul imobiliar, formulând obiective care, prin conţinut, reprezentau ordine prin care se cerea confirmarea celor susţinute de organul de urmărire penală.
Petentul a mai arătat că această constatare tehnico-ştiinţifică este nelegală întrucât au fost încălcate prevederile art. 112 C. proc. pen., neexistând în cauză pericol de dispariţie a unor mijloace de probă ori vreo urgenţă în lămurirea unor fapte, atâta vreme cât urmărirea penală a fost începută încă de la data de 8 decembrie 2005.
Asemenea, petentul susţine că i-a fost încălcat dreptul la apărare prin aceea că nu i s-a adus la cunoştinţă dispunerea şi efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice.
În privinţa specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie desemnaţi să efectueze constatarea tehnico-ştiinţifică, M.R.Ş. a contestat obiectivitatea acestora, arătând că numitul C.I.C., anterior angajării la Direcţia Naţională Anticorupţie ca specialist, a ocupat funcţia de inginer şef la Oficiul de cadastru Constanţa, calitate în care a fost implicat în acordarea avizului pentru numărul cadastral asupra unui teren care este în litigiu în cauza instrumentată de Direcţia Naţională Anticorupţie, fiindu-i suspendat dreptul de a efectua, în calitate de expert, expertize tehnico judiciare pe o perioadă de un an prin decizia de sancţionare nr. 65 din 23 martie 2007.
Prin plângerea completatoare din 7 octombrie 2005 M.R.Ş. a solicitat efectuarea urmăririi penale şi faţă de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie M.G. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, imputându-i şi acestuia consemnarea unor date nereale în Raportul de constatare pentru a executa ordinele procurorului date prin rezoluţia din 28 februarie 2007, de stabilire a unor prejudicii.
Urmare actelor premergătoare efectuate, constând în ataşarea la dosar a unor înscrisuri relevante şi ascultarea celor trei făptuitori, s-a reţinut că Dosarul nr. 29/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a fost format în baza sesizării Corpului de Control din Ministerul de Interne, fiind începută urmărirea penală la data de 8 decembrie 2005 faţă de 13 persoane, printre care şi faţă de M.R.Ş., pentru infracţiunile prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 C. pen., în formă continuată.
Constatarea tehnico-ştiinţifică a fost dispusă prin rezoluţiile din 28 februarie 2007 pentru clarificarea unor aspecte tehnice în legătură cu terenurile care au fost restituite în baza Legii nr. 10/2001, având în vedere competenţa conform art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 112 C. proc. pen.
Desemnarea specialiştilor C.I.C. şi M.G. s-a făcut în condiţiile legii, respectiv art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002.
Procurorul O.G. a dispus în limita competenţelor sale legale efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, fără să fi exercitat vreo influenţă asupra specialiştilor.
Raportul de constatare a fost comunicat, în format electronic, tuturor persoanelor puse sub învinuire, conform rezoluţiei din 13 august 2007, putând formula obiecţiuni în exercitarea dreptului la apărare.
În adevăr, rezoluţia prin care s-a dispus efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice nu a fost comunicată intimaţilor din cauză, însă, potrivit legii, nu există obligaţia organului de urmărire penală de a comunica un astfel de act procesual. În continuare s-a arătat prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale că ordonanţa nr. 29/P/2005 din 25 iulie 2007 prin care s-a dispus extinderea cercetărilor faţă de M.R.Ş. şi alţii pentru alte acte materiale, a avut la bază totalitatea probelor administrate, nu numai constatarea tehnico-ştiinţifică.
În privinţa învinuirilor aduse specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, s-a reţinut că Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a lămurit unele aspecte pur tehnice iar aprecierea asupra unor diferenţe valorice contestate este atributul magistraţilor investiţi în cauză.
Ambii specialişti au negat să fi fost influenţaţi în vreun fel de procurorul O.G. în efectuarea şi valorificarea constatărilor, specialistul C.I.C. precizând că suspendarea calităţii sale de expert judiciar nu are efect asupra celei deţinute în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi că nu se află în relaţii de duşmănie cu primarul municipiului Constanţa M.R.Ş., pe care nu îl cunoaşte personal.
Plângerea petentului M.R.Ş. împotriva rezoluţiei de neurmărire, formulată în baza art. 275 - 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluţia nr. 8573/4103/II/2/2009 din 3 septembrie 2009 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen. M.R.Ş. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009, de netrimitere în judecată, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea acesteia şi, în principal, reţinerea cauzei spre judecare iar, în subsidiar, trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor. În susţinerea plângerii, petiţionarul invocă motivele cuprinse în plângerile adresate organului de urmărire penală, reproduse mai sus şi, osebit, arătând că pe baza probelor administrate nelegal a fost trimis în judecată, cauza formând obiectul dosarului nr. 6536/2/2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală.
A fost criticată activitatea procurorului care a adoptat soluţia de neurmărire atacată prin prezenta plângere, care nu l-a ascultat pe petiţionar în cursul actelor premergătoare şi a tergiversat soluţionarea cauzei.
Verificând rezoluţia nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea constată că plângerea petentului - persoană vătămată M.R.Ş. este nefondată.
Aşa cum rezultă din plângerile petentului împotriva făptuitorilor, conduita abuzivă a procurorului O.G. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar consta în dispunerea efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice în dosarul nr. 29/P/2005 în care a fost delegat cu efectuarea urmăririi penale, stabilind obiective cu caracter de ordin pentru specialişti, prin încălcarea competenţelor sale şi a obligaţiei de a strânge probe, conform dispoziţiilor art. 202 C. proc. pen. atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului, încălcându-i dreptul la apărare prin faptul de a nu îi fi adus la cunoştinţă dispoziţia procesuală de efectuare a acestui act.
Specialiştilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie li s-a imputat faptul de a fi executat „ordinul” procurorului, consemnând date nereale prin Raportul de constatare, pentru a confirma prejudicii conform părerii preconcepute a acestuia.
În esenţă, aşadar, petentul critică acte procesuale şi procedurale efectuate în cursul urmăririi penale, într-o cauză care, în prezent, se află în faza de judecată, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
În examinarea acestor aspecte, cărora petentul le-a dat semnificaţie penală, se constată, înainte de toate, că, formal, atât procurorul cât şi specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus şi, respectiv, efectuat constatarea tehnico-ştiinţifică în baza competenţelor prevăzute de lege, respectiv art. 11 din O.U.G. nr. 43/2002 şi art. 112 C. proc. pen.
Spre deosebire de ordonarea expertizei, când, potrivit art. 120 C. proc. pen., organul de urmărire penală este obligat să cheme părţile şi să le aducă la cunoştinţă obiectul expertizei şi întrebările puse, în cazul constatării tehnico-ştiinţifice nu există această obligaţie.
Cu toate acestea, la data de 16 august 2007 Raportul de Constatare a fost comunicat petentului M.R.Ş.
Cât priveşte conţinutul actului procesual penal, de dispoziţie al procurorului şi cel de specialitate, al Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, Curtea reţine că examinarea acestora, sub toate aspectele critice invocate de petiţionar, revine în exclusivitate instanţei legal investite cu judecarea cauzei. Instanţa de judecată este competentă şi datoare, potrivit prevederilor art. 300 C. proc. pen., să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare, putând restitui dosarul organului care a întocmit actul de sesizare atunci când neregularitatea nu poate fi înlăturată altfel şi tot în cursul judecăţii, în conformitate cu prevederile art. 301 din acelaşi cod, părţile pot formula cereri şi ridica excepţii.
Încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului în condiţiile prevăzute de art. 197 C. proc. pen. şi, în cauza de faţă, se constată de instanţa investită cu soluţionarea dosarului.
Instanţa de judecată, în această fază a procesului penal, este competentă să aprecieze probele, inclusiv legalitatea administrării acestora, precum şi necesitatea admiterii altora, din oficiu sau la cererea părţilor.
În cauză nu există indicii cu privire la îndeplinirea defectuoasă, cu intenţie, a îndatoririlor de serviciu din partea procurorului O.G. în efectuarea urmăririi penale în cauza în care a fost reclamat iar nemulţumirile petentului nu sunt, prin ele însele, dovezi ale vinovăţiei.
Asemenea, din nici o împrejurare nu rezultă că specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar fi consemnat prin Raportul de constatare alte date decât cele rezultate din propriile verificări ori că, unul sau altul, ar fi fost în vreun caz de incompatibilitate sau conflict de interese.
Potrivit art. 115 C. proc. pen., atunci când există motive de a aprecia că Raportul tehnico-ştiinţific nu este complet sau concluziile sale nu sunt precise, se poate dispune refacerea sau completarea acestuia ori chiar efectuarea unei expertize.
Este şi cazul Raportului de constatare întocmit de specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în cauza în care petentul M.R.Ş. a fost inculpat, acesta putând solicita instanţei măsurile judiciare ce se impun.
Cât priveşte critica de netemeinicie referitoare la omisiunea procurorului de a-l asculta pe petent - persoană vătămată în cauză, este de observat că potrivit art. 224 C. proc. pen. cu referire la art. 228 alin. (4) din acelaşi cod, felul şi conţinutul actelor premergătoare sunt lăsate la aprecierea organului de urmărire penală.
Sub acest aspect, aprecierea procurorului, potrivit căreia conţinutul plângerilor este suficient de lămuritor, nefiind necesară audierea petentului pentru precizări suplimentare, este justificată.
În fine, Curtea nu poate fi investită, în raport de conţinutul prevederilor art. 2781 C. proc. pen., cu examinarea criticilor referitoare la tergiversarea soluţionării cauzei de către procurorul care a adoptat rezoluţia de netrimitere în judecată atacată, competenţa instanţei fiind limitată la examinarea legalităţii şi temeiniciei acelei soluţii, care priveşte pe alţi făptuitori.
Faţă de cele ce preced, constând că rezoluţia de neurmărire nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică, plângerea petentului M.R.Ş. urmează să fie respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.R.Ş. împotriva rezoluţiei nr. 1279/P/2007 din 10 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 144/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2493/2010. Penal → |
|---|
