ICCJ. Decizia nr. 102/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 102/2011
Dosar nr. 5609/2/2010
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 289 din 30 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 5609/2/2010 (1666/2010), s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.G.M. şi s-au menţinut Ordonanţele nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 şi nr. 965/11-2/2010 din 31 mai 2010 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost obligată petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia din 12 martie 2010 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 358/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarii publici Ş.D. şi D.B.Ş., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale. Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe G.G.M., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, pentru pronunţarea unei soluţii conform competenţei şi sesizarea instanţei de judecată.
În considerentele rezoluţiei, s-a reţinut că prin Ordonanţa nr. 578/II-6/2010 din 25 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe notarul public D.B.Ş. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constând în aceea că a autentificat în mod nelegal, prin fals, Testamentul din 2 octombrie 1991 al notariatului de Stat.
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 octombrie 2009 s-a stabilit că semnătura executată de A.B.C.M. la rubrica „semnătură" de pe testamentul în discuţie nu a fost executată de acesta, fapt ce a dus la concluzia săvârşirii de către notar a infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În raport de data autentificării testamentului menţionat - 2 octombrie 1991 - în cauza privind pe notarul public D.B.Ş. s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), dispunându-se neînceperea urmăririi penale.
Verificând actele dosarului, procurorul de caz a constatat că, potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 30 octombrie 2009, semnătura executată la rubrica „semnătură" de pe testamentul în discuţie a fost, probabil, executată de aceeaşi persoană care a realizat semnăturile la rubrica „vânzător" de pe contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 29 iunie 1992 la Notariatul de Stat Local al sectorului 5 Bucureşti, de către notarul public Ş.D.
S-a mai constatat că şi semnătura de pe contractul sus-menţionat a fost realizată prin fals. În raport de data întocmirii contractului, s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi faţă de notarul public Ş.D. deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Plângerea formulată de petiţionara G.G.M. împotriva Ordonanţei nr. 358/P/2010 a fost respinsă ca neîntemeiată prin Ordonanţa nr. 965/11-2/2010 din 31 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În considerentele acestei din urmă ordonanţe s-a reţinut că în plângerea formulată, petiţionara a arătat că este nemulţumită de soluţia dată de procuror deoarece, în calitate de beneficiară a celor două acte autentice (Testamentul din 2 octombrie 1991 autentificat la Notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti şi contractul de vânzare-cumpărare din 29 iunie 1992 autentificat la Notariatul de Stat Local al sectorului 5 Bucureşti) cu privire la care organul de urmărire penală a reţinut că sunt falsificate, urmează să suporte consecinţele juridice care pot decurge în urma sesizării instanţelor civile cu acţiune având ca obiect anularea respectivelor acte.
Petiţionara a apreciat că, procurorul de caz nu putea pronunţa o soluţie fără efectuarea unei expertize grafologice, fără audierea notarilor care au autentificat cele două acte şi fără audierea ca martori a terţelor persoane care au fost de faţă la întocmirea înscrisurilor respective.
Plângerea petiţionarei a fost apreciată de către procurorul ierarhic superior celui care a dat Rezoluţia nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 ca fiind neîntemeiată întrucât, pe de o parte, în raport de faza actelor premergătoare efectuate, concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sunt suficiente sub aspect probator, iar pe de altă parte, faţă de data săvârşirii faptelor nu se poate dispune începerea urmăririi penale întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Împotriva Rezoluţiilor nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 şi nr. 965/11-2/2010 din 31 mai 2010, petiţionara G.G.M. a formulat plângere în faţa judecătorului în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. susţinînd, în esenţă, că acestea sunt nelegale, deoarece odată cu disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, procurorul nu a precizat infracţiunea pentru care urmează a fi cercetată petiţionara, iar soluţia dată faţă de notarii D.B.Ş. şi Ş.D. se bazează, exclusiv, pe probele administrate în primul ciclu procesual, când dosarul s-a aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. Soluţia de disjungere şi declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în opinia petiţionarei, este nelegală şi prin prisma faptului că procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nu s-a pronunţat şi faţă de petiţionară, ci a disjuns cauza, ca şi cum între presupusul fals comis de cei doi notari şi presupusul uz de fals nu ar exista nici o legătură.
Examinând plângerea formulată de petiţionară, prima instanţă a reţinut că este nefondată.
Procedura penală impune judecătorului să soluţioneze plângerea, prin verificarea soluţiei pronunţate - pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi.
În conformitate cu art. 2781 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în cazul admiterii plângerii, instanţa trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Potrivit art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale intervine atunci când, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui de la lit. b1) a aceluiaşi articol.
Art. 10 C. proc. pen. stabileşte o ordine legală de preferinţă, astfel că organele de urmărire penală în mod corect au analizat mai întâi probatoriile ce au condus la concluzia existenţei faptei sesizate şi apoi au trecut la analiza condiţiilor care înlătură posibilitatea angajării răspunderii penale.
Constatarea tehnico-ştiinţifică, şi expertiza, nu sunt probatorii, incompatibile cu faza actelor premergătoare. Aceste probe au rolul de a strânge datele necesare pentru a se stabili dacă sunt întrunite exigenţele art. 228 C. proc. pen. privitoare la începerea urmăririi penale. Toate probatoriile administrate în faza actelor premergătoare, atât înaintea declinării competenţei ca urmare a calităţii persoanei cercetate, cât şi după sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în mod corect au fundamentat soluţia de netrimitere în judecată, acestea fiind administrate în condiţii de legalitate de către organele de urmărire penală sesizate.
Instanţa a considerat, având în vedere probele ştiinţifice administrate în faza actelor premergătoare, că faptele reclamate de către petiţionară există în materialitatea lor.
Nemulţumirea petiţionarei este determinată, în esenţă, atât de faptul că în privinţa sa, cauza este încă în curs de soluţionare, în timp ce pentru intimaţii notari publici s-au adoptat soluţii de netrimitere în judecată, cât şi de demersul Ministerului Public în ce priveşte latura civilă a cauzei.
Sub acest din urmă aspect, petiţionara a invocat Decizia nr. 151/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că: „în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin. (1) C. proc. civ.".
Dispoziţia de sesizare a instanţei civile nu poate fi cenzurată pe calea plângerii formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., ca, de altfel şi dispoziţiile privitoare la constatarea ca fiind utile unele probatorii, ori cea referitoare la disjungere.
S-a constatat şi faptul că soluţiile de netrimitere în judecată cenzurate în prezenta cauză nu includ măsura sesizării instanţei civile pentru anularea înscrisurilor falsificate. Sesizarea instanţei civile pentru anularea înscrisurilor falsificate era conţinută de rezoluţia din 9 februarie 2010 adoptată în Dosarul nr. 15752/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, infirmată prin Ordonanţa din 25 februarie 2010 emisă în Dosarul nr. 578/II-6/2010 prin care s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea efectuării de cercetări faţă de notarul public D.B.Ş.
Întrucât intimaţii notari publici nu au înţeles să formuleze plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., apărările acestora din faţa instanţei nu pot fi valorificate în plângerea formulată de către petiţionară.
Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., instanţa de fond a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionara G.G.M. şi a menţinut Ordonanţele nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010 şi nr. 965/II-2/2010 din 31 mai 2010, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionara G.G.M..
În motivele de recurs formulate în scris şi susţinute oral, petiţionara prin apărător, a criticat hotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie, constând în aceea că judecătorul fondului a analizat cauza, exclusiv, prin prisma argumentelor procedurale, reţinând în esenţă că, raportat la conţinutul concret al dosarului, plângerea nu se încadrează în dispoziţiile restrictive ale art. 2781 alin. (8) C. proc. pen. ce ar permite restituirea cauzei la procuror.
În opinia petiţionarei, concluzia la care a ajuns judecătorul fondului vine în contradicţie cu cele susţinute de ea în fata curţii de apel, şi care constau în aceea că soluţia adoptată de parchet s-a bazat pe o cercetare incompletă, singura probă administrată în cauză, constituind-o raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în faza actelor premergătoare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, învestit iniţial. Prin refuzul procurorului de a efectua acte de cercetare penală care să stabilească dacă infracţiunile reclamate există în materialitatea lor, s-a ajuns la aplicarea în mod discriminatoriu a principiului esenţial şi funcţional al acţiunii penale înscris în art. 10 C. proc. pen., care stabileşte o ordine legală de preferinţă în aplicarea cauzelor care lipsesc de temei acţiunea penală (art. 10 lit. a) - e) C. proc. pen. cu prioritate), faţă de cauzele care lipsesc de obiect acţiunea penală (art. 10 lit. f) - j) C. proc. pen.).
A concluzionat petiţionara că soluţia ce se impunea a fi pronunţată de către judecătorul fondului era aceea de admitere a plângerii şi de trimitere a cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, audierii tuturor persoanelor bănuite că au săvârşit infracţiuni şi administrării mijlocului de probă de specialitate prevăzut de lege - expertiza grafoscopică - într-un cadru procesual legal şi cu respectarea drepturilor prevăzute de art. 120 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Ordonanţa nr. 578/II-6/2010 din 25 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe notarul public D.B.S. în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru a efectua cercetări sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) constând în aceea că a autentificat în mod nelegal, prin fals, Testamentul din 2 octombrie 1991 al Notariatului de Stat.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin Ordonanţa nr. 358/P/2010 din 12 martie 2010, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarii D.B.Ş. şi Ş.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În fapt, s-a reţinut că prin Testamentul încheiat la Notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti, numitul A.B.C.M. a lăsat întreaga sa avere recurentei petiţionare G.G.M..
Urmare plângerii formulate de numitul l.M. împotriva recurentei, prin care acesta a contestat autenticitatea testamentului sus-menţionat, în cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice care prin raportul din 30 octombrie 2009 a stabilit că semnătura executată de A.B.C.M. la rubrica „semnătură" de pe testamentul în discuţie nu a fost executată de acesta, fapt ce a dus la concluzia săvârşirii de către notarul public D.B.Ş. a infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sus-menţionat s-a mai stabilit că aceeaşi semnătură, executată de aceeaşi persoană necunoscută se găseşte şi pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A.B.C.M. şi recurentă, având ca obiect vânzarea unui imobil situat în Bucureşti, sectorul 5, contract autentificat de notarul public Ş.D.
În baza concluziilor raportului de constatare tehnico-ştiinţifică administrat în faza actelor premergătoare, organul de urmărire penală prin Ordonanţa nr. 358/P/2010 a apreciat - contrar celor susţinute de petiţionară - că sunt indicii suficiente că notarii publici D.B.Ş. şi Ş.D. au săvârşit infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), însă având în vedere datele săvârşirii acestor infracţiuni (anul 1991 când s-a autentificat testamentul şi anul 1992 când s-a autentificat contractul de vânzare-cumpărare), a reţinut că nu se poate dispune începerea urmăririi penale în cauză, deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Prin ordonanţa sus-menţionată procurorul a dispus disjungerea cauzei şi trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti pentru efectuarea de cercetări faţă de petiţionară sub aspectul infracţiunilor de fals şi uz de fals.
Ordonanţa de netrimitere în judecată adoptată de procuror a fost menţinută prin Ordonanţa nr. 965/11/2/2010 din 31 mai 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionară.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., „Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate".
Dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a căror aplicare o cere recurenta petiţionară, prevăd că „Judecătorul admite plângerea prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz .... ".
Potrivit art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale se dispune atunci când, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui de la lit. b1) a aceluiaşi cod.
Aşa cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, art. 10 C. proc. pen. stabileşte o ordine legală de preferinţă, astfel că organul de urmărire penală în mod judicios a analizat cu prioritate, probatoriile administrate în faza actelor premergătoare, pe baza cărora a concluzionat că faptele sesizate de recurentă există în materialitatea lor, şi apoi a trecut la examinarea incidenţei prevederilor legale ce înlătură angajarea răspunderii penale a intimaţilor făptuitori, în speţă, art. 122 lit. d) C. pen.
Împrejurarea că în cauză nu s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice nu este de natură a duce la o altă concluzie decât cea la care a ajuns judecătorul fondului şi anume, că probatoriul care a fundamentat soluţia de netrimitere în judecată a intimaţilor este complet şi a fost administrat în condiţii de legalitate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, iniţial învestit cu soluţionarea plângerii formulată de către petiţionară.
Dispunerea şi efectuarea în faza actelor premergătoare a constatării tehnico-ştiinţifice nu este incompatibilă cu faza actelor premergătoare, administrarea acestei probe având rolul de a strânge datele necesare pentru a se stabili dacă sunt întrunite condiţiile cerute de art. 228 alin. (1) C. proc. pen. în vederea începerii urmăririi penale.
În cauză, cerinţele textului de lege sus-menţionat nu sunt îndeplinite, urmărirea penală faţă de notarii publici D.B.Ş. şi Ş.D. nu poate fi începută deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, concluzie la care în mod judicios a ajuns procurorul.
Prin urmare, constatând că hotărârea pronunţată de instanţa de fond prin care s-a menţinut rezoluţia procurorului de netrimitere în judecată este legală şi temeinică, recursul declarat de petiţionara G.G.M. se va respinge ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara G.G.M. împotriva Sentinţei penale nr. 289 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4901/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1037/2011. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
