ICCJ. Decizia nr. 1193/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 846 din 06 decembrie 2010,Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus printre altele: în temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul B.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, în temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (2) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale; în temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul M.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, în temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (2) C. pen., raportat la art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) și lit. c) (dreptul de a fi administrator la societăți comerciale) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel, inculpații B.S. și M.G., apel care formează obiectul dosarului nr. 47273/3/2008 (115/2011) al Curții de Apel București, secția I penală.
La termenul de judecată din data de 08 martie 2011, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel București, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților în temeiul art. 3002combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
împotriva acestei încheieri, inculpații B.S. și M.G., au declarat recurs solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.
înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3856alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel București dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziție a instanței, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
In cauza supusă analizei, înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
în cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.
înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor, respectiv fapta inculpatului B.S., de a constitui un grup infracțional cu structură și atribuții bine determinate, în scopul comiterii infracțiunii de înșelăciune, și fapta de a induce în eroare societățile de leasing cu privire la existența bunurilor ce urmau a fi livrate prin crearea aparenței existenței acestora, fapte comise prin acte materiale repetate de același fel, contracte încheiate cu societățile de leasing având ca obiect un număr de 28 de utilaje, prin care s-a produs un prejudiciu în valoare totală de 3.478.983, 35 Euro, precum și fapta inculpatului M.G. de a constitui un grup infracțional cu structură și atribuții bine determinate, în scopul comiterii infracțiunii de înșelăciune, și fapta de a induce în eroare societățile de leasing cu privire la existența bunurilor ce urmau a fi livrate, prin crearea aparenței existenței acestora, fapte comise prin acte materiale repetate de același fel, (contracte având ca obiect 28 de utilaje), prin care s-a produs un prejudiciu în valoare totală de 3.478.983, 35 Euro, cât și faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.
In acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.S. și M.G. împotriva încheierii din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 47273/3/2008 (115/2011).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1262/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 929/2011. Penal → |
|---|
