ICCJ. Decizia nr. 1194/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 15 din 17 ianuarie 2011, Tribunalul Arad, secția penală, a dispus, printre altele:
în baza art. 257 alin. (1) C. pen. a condamnat inculpatul - D.I.M., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, pe durata și în condițiile stabilite de art. 71 C. pen. fiindu-i interzisă inculpatului exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și drepturile prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen.
împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel, inculpatul D.I.M. care a format obiectul dosarului nr. 1498/109/2010/al al Curții de Apel Timișoara, secția penală, cauza fiind soluționată ulterior prin decizia penală nr. 44/A din 28 februarie 2011.
La termenul de judecată din data de 08 februarie 2011, fixat pentru judecarea apelului inculpatului la instanța de apel, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Timișoara s-a luat în examinare cererea de liberare provizorie sub control judiciar și în baza art. 1602coroborat cu art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă cererea inculpatului.
împotriva acestei încheieri, inculpatul D.I.M. a declarat recurs solicitând admiterea recursului și casarea încheierii, cauza fiind înregistrată la înalta Curte sub nr. 2430/1/2011, respectiv prezenta cauză.
In cererea scrisă și depusă la dosarul cauzei inculpatul D.I.M. a declarat recurs și împotriva deciziei penale nr. 44/A din 28 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, dată în dosarul nr. 1498/109/2010/al, recurs care a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți sub nr. 1498/109/2010/al cu termen de judecată la data de 13 aprilie 2011.
înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3856alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Timișoara dată în încheierea atacată din data de 08 februarie2011, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziție a instanței, înalta Curte constată următoarele:
Din redactarea textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii - art. 160/2 alin. (1), (2) C. proc. pen., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie - când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie, precum și lipsa condiției negative, anterior arătate, creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru instanță, de a admite cererea. Revine deci instanței, sarcina de a analiza temeinicia unei astfel de cereri, oportunitatea punerii în libertate a inculpatului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte.
în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160/2 alin. (1), (2) C. proc. pen. - infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul de trafic de influentă actele dosarului cauzei nu evidențiază date, din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Cu toate că, formal, sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea cererii, la analizarea acesteia și adoptarea unei soluții temeinice, nu pot fi ignorate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, precum și scopul unor astfel de măsuri.
Este adevărat că, în cadrul unei astfel de proceduri, se subînțelege că temeiurile arestării subzistă, privarea de libertate însăși fiind premisa, condiția "sine qua non" a formulării unei cereri de liberare provizorie, altfel, în lipsa temeiurilor arestării, sunt incidente alte instituții - revocarea arestării sau înlocuirea măsurii arestării cu altă măsură preventivă. Se impune însă, a fi avute în vedere și aceste temeiuri, pentru că, subzistența lor, completată de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal și insuficiența controlului judiciar asupra inculpatului - conduc la concluzia inoportunității liberării provizorii.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a statuat prin jurisprudența sa că, persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autoritățile trebuind să analizeze situația personală a acuzatului mai în detaliu și găsească motive specifice pentru menținerea sa în detenție. In acest context, Curtea Europeană a dezvoltat 4 motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca, în cazul eliberării, acuzatul să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni; riscul să tulbure ordinea publică.
Așadar, în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene, unul dintre motivele pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate - protejarea ordinii publice în cazul infracțiunilor cu un puternic impact în rândul comunității, cum este cea din speță - este incident și în cazul de față, motiv care, referindu-se la un interes public real, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare față de regula generală a judecării în stare de liberate.
Așa fiind, o atare tulburare a ordinii publice, prin prisma celor mai sus expuse, apreciem că este de natură a tulbura ea însăși, buna desfășurare a procesului penal, cel puțin o perioadă de timp, astfel că măsura arestării, luată tocmai în perspectiva asigurării acestui scop - al bunei desfășurări a procesului penal - se impune a fi menținută, liberarea provizorie, chiar condiționată de un anumit control judiciar, nefiind oportună la acest moment.
Este adevărat că, potrivit art. 136 C. proc. pen. scopul măsurilor preventive se poate realiza, fie prin măsuri preventive, fie prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, va opta pentru una din aceste măsuri.
De asemenea, reale fiind, nu sunt de neglijat nici aspectele pozitive evidențiate în circumstanțierea persoanei inculpatului, însă, așa cum am arătat, instanța apreciază că - raportat la necesitatea protejării ordinii publice (prin prisma reacției publice la modul în care autoritățile judiciare răspund unor astfel de manifestări și în contextul stopării acestui fenomen în societatea românească), motiv care primează față de celelalte elemente favorabile inculpatului, în scopul asigurării continuării urmăririi penale în bune condiții - controlul judiciar ar fi insuficient, cel puțin la acest moment, atât de apropiat datei arestării și, că deci, nu se justifică încă, punerea inculpatului în libertate.
Pentru aceste motive, înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptei, în sensul că, inculpatul D.I.M. a fost încadrat ca subofițer, în cadrul Serviciului Român de Informații - Secția de Informații Mehedinți, din anul 1993 până în anul 2008, când i s-a desfăcut contractul de muncă, iar la data de 02 martie 2010, inculpatul a contactat-o telefonic pe denunțătoarea E.A.N. cerându-i acesteia suma de 6.000 Euro, pentru a interveni pe lângă judecători și a sustrage probe dintr-un dosar penal, aflat în faza judecății, la I.C.C.J., unde procurorul G.D., tatăl denunțătoarei, are calitatea de inculpat, inculpatul încunoștințând-o totodată pe denunțătoare că urmează a fi pus sechestru pe casa părintească denunțătoarea E.A.N. fiind de acord să-i dea inculpatului suma de 6.000 Euro, în scopul menționat mai sus, dar la insistențele familiei a denunțat fapta la organele de cercetare penală, formându-se dosarul penal cu nr. 98/P/2010; cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pe care inculpatul a săvârșit-o, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.
în acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 1602coroborat cu art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
în același sens, înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acesteia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, recursul declarat inculpatul D.I.M. împotriva încheierii din 8 februarie2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1498/109/2010.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1195/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1178/2011. Penal → |
|---|
