ICCJ. Decizia nr. 1195/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 18/D din 21 ianuarie 2011 Tribunalul Bacău, secția penală, a dispus printre altele, în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. contopirea pedepselor reținute în sarcina inculpatului H.M. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen. și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. contopirea pedepselor reținute în sarcina inculpatului B.S. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen. și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. contopirea pedepselor reținute în sarcina inculpatului B.G.V. urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen. și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel, inculpații H.M., B.G.V. și B.S. care formează obiectul dosarului nr. 8475/110/2010 al Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.
La termenul de judecată di data de 17 martie 2011, fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bacău verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpaților în temeiul art. 3002combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
împotriva acestei încheieri, inculpații H.M., B.G.V. și B.S. au declarat recurs solicitând admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.
Apărătorul recurentului inculpat B.G.V. a mai solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.
înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3856alin. (3) C. pro. pen. și dispoziția Curții de Apel Bacău dată în încheierea atacată, constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziție a instanței, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
în cauza supusă analizei, înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
în cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților.
înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor, în sensul că inculpatul B.G.V. în complicitate cu alte persoane, prin substituire de persoană a obținut procuri notariale false în baza cărora au încercat să o inducă în eroare pe partea vătămată R.G. încercând să-i vândă acestuia imobilul proprietatea lui B.G., urmând a cauza un prejudiciu de 155.000 Euro, inculpatul B.S. împreună cu inculpatul T.G. au redactat în fals un antecontract de vânzare cumpărare între vânzător B.G. și cumpărător inculpat B.S., semnat în calitate de martor de inculpatul T.G., document pe care l-au folosit în instanță, solicitând recunoașterea documentului ca act autentic, în vederea producerii de consecințe juridice, în cuantum de 70.000 Euro, în dauna părții vătămate B.G., inculpatul H.M. în perioada septembrie-octombrie 2008, în baza aceleiași rezoluții infracționale unice, în complicitate cu alte persoane și determinând pe inculpatul B.G.V. pentru ca acesta, prin substituire de persoană să obțină procuri notariale în fals în baza cărora a încercat să inducă în eroare pe partea vătămată R.G. prin vânzarea către acesta a imobilului proprietatea lui B.G., urmând a cauza un prejudiciu de 155.000; cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor respective.
In acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
In același sens, înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara/localitatea, formulată de către recurentul inculpat B.G.V., prin apărătorul desemnat din oficiu, se constată următoarele:
Conform art. 139 alin. (2) C. pro. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susținerile anterioare, înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale [art. 143 și art. 148 lit. f), art. 1491C. proc. pen.], neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat.
înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații H.M., B.G.V. și B.S. împotriva încheierii din 17 martie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 8475/110/2010.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1197/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1194/2011. Penal. Cerere de liberare... → |
|---|
