ICCJ. Decizia nr. 1737/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
Prin încheierea nr. 127 PI din 15 aprilie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosar nr. 488/59/2011, în baza art. 1602coroborat cu art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.G.G.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță, sub nr. 488/59/2011, la data de 14 aprilie 2011, inculpatul B.G.G., a solicitat punerea în libertate sub control judiciar, motivând că sunt îndeplinite condițiile prev. de lege pentru admiterea în principiu a cererii, deoarece infracțiunea pentru care este arestat e pedepsită de lege cu închisoare de la 3-15 ani, iar la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat în săvârșirea altor infracțiuni și nici date că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, părți sau experți ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă. A mai arătat că în situația în care va fi pus în libertate potrivit art. 86 alin. (5) din Legea nr. 188/1999 va putea fi mutat temporar în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate juridică a autorităților instituțiilor publice.
A mai arătat inculpatul că în ceea ce privește circumstanțele concrete ale cauzei așa cum reiese din dosarul de urmărire penală acesta are o eventuală participației minoră, respectiv un singur act material din data de 23 septembrie 2010, singurele probe sunt declarațiile investigatorilor în cauză precum și procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, dar aceste mijloace de probe contrazic susținerile procurorilor, deoarece nu se precizează suma concretă pe care ar fi primit-o, persoana care i-a dat-o sau momentul la care a avut loc.
De asemenea, a arătat că cercetările nu au fost extinse cu privire la alte cate materiale și nici nu i s-au adus alte învinuirii pe parcursul urmăririi penale, astfel încât consideră că așa zisa participație penală, este accidentală.
A mai arătat că, nu poate influența părți sau martori din dosar, deoarece a fost doar o singură zi în Vama Foieni și nu cunoaște persoanele implicate în acțiunile parchetului, aceștia fiind în mare parte agenți sub acoperire. A invocat, de asemenea, jurisprudența CEDO precum și cea a î.C.C.J.
Referitor la circumstanțele personale, inculpatul a arătat că este absolvent de studii superioare, are un domiciliu stabil , doi copii minori, a avut o activitatea apreciată la locul de muncă, iar din momentul emiterii propunerii de arestare preventivă și până la arestarea sa în recurs s-a prezentat în fața instanței precum și organului de poliție, pentru a fi luat în evidență.
La dosarul cauzei a fost atașat în copie certificată dosarul de urmărire penală nr. 269/P/2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 652 din 21 februarie 2011 pronunțată de î.C.C.J. în dosar nr. 1251/2/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.G.G. pe o perioadă de 29 zile, măsura fiind prelungită ulterior prin încheierea din 02 martie 2011, respectiv 04 aprilie 2011 a Curții de Apel București pronunțată în doar nr. 3024/2/2011 pe o perioadă de 30 de zile.
S-a constatat că inculpatul a aderat la un grup organizat, constituit din lucrători vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI II, și din polițiști din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Timiș - Sectorul Poliției de Frontieră Cruceni - Punctul de Trecere a Frontierei FOENI, în scopul comiterii unor infracțiuni de corupție și de contrabandă, precum și pentru obținerea unor beneficii financiare sau a altor beneficii materiale.
De asemenea în ziua de 23 septembrie 2010, inculpatul a consimțit ca, împreună cu ceilalți lucrători vamali și polițiști, în mod repetat și prin contribuții diferite, prin acte materiale cu continuitate zilnică, să se încadreze într-o structură determinată, cu roluri prestabilite, în sensul unui modus operandi integrat, de desfășurare a activităților de colectare a banilor și bunurilor primite, cu titlul de mită, de centralizare și gestionare a produselor infracțiunilor, precum și de redistribuire a lor, în cadrul grupului, în funcție de importanța contribuției fiecărui membru al organizației, concomitent cu asigurarea comunicației între membrii grupului și a protecției grupului, inclusiv a contrabandiștilor, împotriva unei eventuale deconspirări.
în cadrul grupului infracțional la care a aderat, B.G.C., atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, a primit diferite sume de bani (1100 Euro și 400 lei) și alte foloase, într-o tură de lucru (unitate naturală colectivă de infracțiune), pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de lucrător vamal în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI II, în sensul înlesnirii pătrunderii pe teritoriul României a unor produse interzise de regimul vamal -în speță, produse cu caracter accizabil, constând în țigări și alcool de contrabandă - prin sustragerea de la controlul vamal sau prin omisiunea de consemnare în raportul de activitate a constatărilor privind încălcarea dispozițiilor legale. Inculpatul a împărțit suma de 1100 Euro și 400 lei, banii primiți cu titlul de mită de la contrabandiști, în mod egal, între lucrătorii vamali și polițiști, înmânând "partea" poliției de frontieră, în cuantum de 550 Euro și 200 lei.
Instanța a constatat că faptele inculpatului așa cum au fost reținute întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat și luare de mită (1 act material), prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, și art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) și art. 9 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplic, de art. 33 alin. (1) lit. a) din C. pen. și art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
Astfel potrivit art. 1491alin. (10) C. proc. pen. rap. la art. 143, 148 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. și art. 151 C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
Având a analiza cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, instanța constată că aceasta este admisibilă în principiu, îndeplinind sub aspect formal condițiile prevăzute, de art. 1608C. proc. pen.
în ceea ce privește noțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, aceasta se raportează la dispozițiile art. 1411C. pen., potrivit cărora prin această noțiune de înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorarea pedepsei, astfel încât susținerile procurorului privind neîndeplinirea condiției referitoare la cuantumul pedepsei sunt nefondate, în acest sens pronunțându-se și îCCJ printr-un recurs în interesul legii, respectiv Decizia nr. 7/2009.
Cererea de liberare provizorie sub control judiciar este însă, neîntemeiată pe fond și a fost respinsă ca atare, din următoarele considerente:
Prima condiție privind temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prevăzută de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. este îndeplinită în cauză, deoarece infracțiunile intenționate pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest, sunt pedepsite de lege, cu o pedeapsă ce nu depășește 18 ani. Condiția prevăzută de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. nu este insă îndeplinită.
Inculpatul a fot arestat preventiv cu motivarea reținută mai sus, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție cu impact deosebit pentru ordinea socială și siguranța publică. în plus, există indicii că inculpatul, împreună cu ceilalți coinculpați ar fi desfășurat activități care se circumscriu în sfera infracțiunilor de care este acuzat inculpatul, prin urmare, temeiurile care au fost avute în vedere la arestarea preventivă a inculpatului subzistă și în prezent, înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a liberării provizorii sub control judiciar, putându-se dispune de către instanță în contextul în care arestarea preventivă ca măsură, nu ar mai fi imperios necesară. Cu alte cuvinte, prezervarea ordinii publice ar putea avea loc și cu cercetarea inculpatului în stare de libertate, sub control judiciar.
în speță însă, pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului B.G.C., nu s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciar. Pericolul pentru ordinea publică fiind încă actual, impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului și respingerea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată.
Este adevărat că inculpatul nu are antecedente penale și a obținut calificativul "foarte bine" din anul 2007 și până în prezent, a contribuit în calitate de agent constatator la depistarea unor cantități de țigări introduse în țară , dar aceste aspecte nu sunt de natură să ducă la punerea în libertate a inculpatului, având în vedere infracțiunile grave pentru care este cercetat, respectiv cele de corupție și grup infracțional organizat, precum și faptul că în această calitate, de lucrător vamal, lipsa antecedentelor penale, comportamentul personal și profesional reprezintă condiții intrinseci pentru desfășurarea acestei profesii, lucrătorii vamali trebuind să fie exemple pentru societate în ceea ce privește comportamentul lor, pentru ca cetățenii să aibă încredere în aceste persoane. Nu trebuie de asemenea ignorate consecințele faptelor comise, având în vedere că potrivit atribuțiilor pe care le au, atât polițiștii de frontieră, cât și lucrătorii vamali trebuie să asigure efectuarea controlului specific de frontieră asupra persoanelor și, respectiv, mărfurile, precum și să constate eventualele fapte penale sau contravenții, cu aplicarea măsurilor corespunzătoare, fiind responsabili de securitatea tuturor cetățenilor.
Pe de-o parte prin neîndeplinirea acestor sarcini, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali, pe de o parte, vitregesc bugetul consolidat al statului de importante resurse, rezultate din neplata taxelor vamale pentru țigările introduse în țară iar pe de altă parte, așa cum rezultă din actele de la dosar, pentru traficanții de țigări care făceau parte din gruparea criminală, polițiști de frontieră și vameșii nu efectuau practic nici un fel de control de frontieră, iar singura interacțiune consta în primirea sumei de bani prestabilită pentru a fi remisă, ca obiect al faptei de corupție. Față de această atitudine, se putea întâmpla oricând ca un traficant din această grupare criminală să introducă în țară pe lângă țigări, orice alte bunuri periculoase sau interzise la deținere, cum ar fi droguri, materiale explozive sau toxice, arme și muniție, etc.
Potrivit disp. art. 1602alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă, sau prin alte asemenea fapte.
în apărare inculpatul invocă faptul că dosarul se află în faza de urmărire penală, materialul probator este deja administrat astfel încât nu se poate susține că lăsarea sa în libertate ar determina influențarea martorilor.
Instanța a înlăturat apărarea inculpatului, întrucât administrarea probelor nu este încă finalizată, iar dosarul fiind complex nu au fost audiați toți martorii și identificate toate persoanele, astfel încât instanța apreciază că lăsarea acestuia în libertate ar putea avea influențe asupra aflării adevărului, precum și la posibilitatea săvârșirii altor infracțiuni. De asemenea, instanța a avut în vedere și contribuția însemnată a inculpatului la întreaga activitate infracțională, raportat la faptele pentru care a fost trimis în judecată, precum și la activitatea celorlalți coinculpați.
Referitor la apărarea inculpatului potrivit căreia punerea sa in libertate este justificată și de faptul că cercetările nu au fost extinse și cu privire la alte acte materiale, instanța constată că aceasta nu este de natură să ducă la admiterea cererii având în vedere și faptul că urmărirea penală nu este finalizată iar la data de 04 aprilie 2011 Curtea de Apel București a prelungit măsura arestării preventive față de inculpat, cu încă 30 de zile.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan ș.a. contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza N.C. conta Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).
Este adevărat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și cu liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, potrivit art. 136 alin. (2) C. proc. pen., dar în prezenta cauză raportat la gradul de pericol social al infracțiunii, de circumstanțele concrete ale cauzei și de circumstanțele personale ale inculpatului, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru punerea în libertate a inculpatului.
în ceea ce privește situația familială a inculpatului, respectiv faptul că acesta are doi copii minori în întreținere, iar soția acestuia lucrând în timpul nopții în calitate de medic nu se poate ocupa de copii, instanța de fond a constatat că aceste aspecte au fost analizate de către instanță la luarea măsurii arestării preventive potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., astfel încât neintervenind elemente noi de la acea dată, acestea nu determină punerea în libertate a inculpatului.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.G.C., solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. în susținerea recursului, a arătat că în sarcina inculpatului s-a reținut un singur act material, fiind o participare accidentală la fenomenul infracțional. A arătat că a fost în libertate 11 zile, respectând obligațiile impuse în sarcina sa și că nu există pericolul săvârșirii de noi infracțiuni, întrucât este suspendat. Totodată, a arătat că urmărirea penală este finalizată și că a invocat dreptul la tăcere, existând o neconcordanță între declarațiile investigatorului sub acoperire și referatul întocmit, reieșind că este o altă persoană.
A mai invocat circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut calificative de "foarte bine".
Recursul este nefondat.
Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune este o măsură facultativă, ceea ce înseamnă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al învinuitului sau inculpatului, ci doar o vocație pe care acesta o are la punerea în libertate, subsumată unor condiții și garanții.
Din reglementarea instituției liberării provizorii, rezultă că aceasta presupune mai întâi verificarea unor condiții de admisibilitate a cererii, iar ulterior aprecierea instanței investită cu soluționarea ei cu privire la oportunitatea cercetării învinuitului sau inculpatului în stare de libertate.
Pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie trebuie îndeplinite deopotrivă condițiile prev. de art. 160/2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., însă simpla constatare a întrunirii din punct de vedere formal a acestor condiții nu atrage după sine și admiterea pe fond a cererii, ci aceasta presupune o apreciere a judecătorului dacă este sau nu oportună acordarea liberării provizorii.
în acest context, Curtea constată că, deși legea nu precizează criteriile ce urmează a sta la baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracție de fapta ce face obiectul cercetărilor, de împrejurările concrete în care se presupune că aceasta ar fi fost săvârșită, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat stadiul în care se află procesul penal la momentul formulării cererii.
în urma analizării acestor criterii, urmează a se aprecia dacă buna desfășurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului ori dacă aceasta se poate realiza și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Or, din această perspectivă, Curtea constată că inculpatul B.G.G. este cercetat în stare de arest din data de 21 februarie 2011 pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție săvârșită în condițiile aderării inculpatului la un grup infracțional organizat, reținându-se în sarcina sa atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, a primit diferite sume de bani (1100 Euro și 400 lei) și alte foloase, într-o tură de lucru (unitate naturală colectivă de infracțiune), pentru neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, de lucrător vamal în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI II, în sensul înlesnirii pătrunderii pe teritoriul României a unor produse interzise de regimul vamal - în speță, produse cu caracter accizabil, constând în țigări și alcool de contrabandă - prin sustragerea de la controlul vamal sau prin omisiunea de consemnare în raportul de activitate a constatărilor privind încălcarea dispozițiilor legale. Inculpatul a împărțit suma de 1100 Euro și 400 lei, banii primiți cu titlul de mită de la contrabandiști, în mod egal, între lucrătorii vamali și polițiști, înmânând "partea" poliției de frontieră, în cuantum de 550 Euro și 200 lei.
Curtea apreciază că gradul de pericol social concret al faptelor ce îi sunt imputate inculpatului, ca și stadiul în care cercetările se află (urmărirea penală nefiind încă finalizată), prin raportare și la durata scursă de la momentul arestării preventive a acestuia, ca și poziția procesuală adoptată de inculpat, conduc la concluzia că la această dată liberarea provizorie a inculpatului nu este oportună, fiind de natură a afecta buna desfășurare în continuare a procesului penal.
în privința circumstanțelor personale invocate de către inculpat, acestea au existat și la momentul luării măsurii arestării preventive, fiind așadar evaluate de organul judiciar atunci când a dispus privarea de libertate a inculpatului.
în consecință, cererea fiind nefondată, în mod corect aceasta a fost respinsă de către instanța de fond, sens în care conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins și recursul declarat de inculpat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1747/2011. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 1732/2011. Penal. Cerere de liberare... → |
|---|
