ICCJ. Decizia nr. 1342/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1342/2011
Dosar nr. 9355/1/2010
Şedinţa publică din 4 aprilie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 499 din 9 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală în Dosarul nr. 3179/98/2007 (1638/2007), în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului K.M.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 290 C. pen.
Totodată, în baza art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d), respectiv, lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) şi, respectiv, art. 290 C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre a fost respinsă acţiunea civilă formulată de SC B.T. SRL.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi partea civilă SC B.T. SRL.
Parchetul a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor şi a greşitei încadrări juridice dată uneia dintre faptele reţinute în sarcina inculpatului K.M.M., apreciindu-se că inculpatul nu a fost coautor al tentativei la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., ci complice.
Partea civilă SC B.T. SRL a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor, solicitându-se, în latură civilă, efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii prejudiciului.
Prin Decizia penală nr. 206 din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi partea civilă SC B.T. SRL Constanţa.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă SC B.T. SRL.
Prin Decizia penală nr. 3888 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3179/98/2007, s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă SC B.T. SRL împotriva Deciziei penale nr. 206 din 7 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a casat Decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 499 din 9 iunie 2008 a Tribunalului Ialomiţa, secţia penală, iar în rejudecare, s-a dispus condamnarea inculpaţilor K.M.M. şi M.N. la pedepse de câte 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) şi alin. (2) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpaţilor K.M.M. şi M.N. la pedepse de câte 2 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele sus-menţionate, urmând ca inculpaţii să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 3 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), în condiţiile art. 71 C. pen.
Totodată, în baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea contractului de asociere în participaţiune din 21 decembrie 2005 şi a biletului la ordin din 20 decembrie 2005 emis în favoarea inculpatului M.N. de către partea civilă SC B.T. SRL.
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 noiembrie 2010, sub nr. 9355/1/2010, condamnaţii K.M.M. şi M.N. au formulat cerere de contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 3888 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
- Secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. 3179/98/2007
Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. raportat la art. 38514 alin. (11) C. proc. pen. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în argumentare susţinându-se că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca instanţă de recurs, a dispus condamnarea contestatorilor fără a proceda la audierea lor, deşi, în raport de soluţia de achitare pronunţată în fond şi menţinută în apel şi limitele recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă SC B.T. SRL, audierea era obligatorie, conform dispoziţiilor art. 38514 alin. (11) C. proc. pen.
În vederea soluţionării cererii de contestaţie în anulare, a fost acvirat Dosarul nr. 3179/98/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a pronunţat Decizia contestată.
Prin Încheierea din 21 februarie 2011, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a contestaţiei în anulare formulată de condamnaţii K.M.M. şi M.N., reţinându-se că cererea a fost formulată în termen, în raport de data punerii în executare a deciziei atacate şi că motivul invocat se încadrează în cazul prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen., din actele dosarului rezultând că inculpaţii nu au fost audiaţi în recurs, deşi faţă de aceştia se pronunţase o soluţie de achitare în primă instanţă, menţinută în apel.
Prin aceeaşi încheiere s-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 3888 din 3 noiembrie 2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
- Secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. 3179/98/2007, formulată de contestatorii condamnaţi K.M.M. şi M.N.
Ulterior pronunţării pe admisibilitatea în principiu a cererii, la data de 21 martie 2011, la dosarul cauzei a fost depus un memoriu intitulat „completare la contestaţia în anulare", formulat de apărătorul ales al contestatorilor, în care au fost invocate temeiuri suplimentare faţă de cererea iniţială, respectiv, cele prevăzute de art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen.
Constatând că, deşi precizarea cererii, în limitele anterior menţionate, s-a făcut ulterior declarării admisibilităţii în principiu, Înalta Curte va proceda la analizarea temeiniciei cererii în raport de toate motivele invocate, reţinând că temeiurile suplimentare au fost formulate în argumentarea motivului în raport de care s-a apreciat asupra admisibilităţii.
Analizând temeinicia cererii de contestaţie în anulare în aceste limite, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestaţie în anulare când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acesteia este obligatorie potrivit art. 38514 ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (1) C. pen., cu ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când acesta nu a fost audiat la instanţele de fond şi de apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
În speţă, având în vedere soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond faţă de inculpaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) şi art. 290 C. pen., soluţie menţinută şi de instanţa de apel, precum şi limitele recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi partea civilă SC B.T. SRL prin care se solicita condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în actul de sesizare a instanţei, instanţei de recurs îi revenea obligaţia de ascultare a inculpaţilor prezenţi, conform art. 38514 alin. (11) C. pen.
Prezentând cronologic desfăşurarea judecăţii cauzei în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că la primul termen de judecată în recurs, instanţa a dispus amânarea judecării cauzei, la cererea apărătorului ales al inculpaţilor K.M.M. şi M.N., avocat S.M., acordându-i-se astfel posibilitatea de pregăti apărarea.
La următorul termen de judecată, din 20 aprilie 2010, luând act de susţinerile apărătorului ales al inculpaţilor care a învederat faptul că inculpatul K.M.M. se afla în ţară, urmând a face diligentele necesare în vederea prezentării acestuia în instanţă, iar inculpatul M.N. se afla în Grecia, fiind incertă prezenţa sa în instanţă, Înalta Curte, în vederea asigurării prezenţei inculpaţilor în instanţă pentru audiere a dispus amânarea cauzei şi citarea inculpaţilor cu menţiunea „prezenţa obligatoriei în instanţă pentru a fi audiaţi".
Inculpaţii au fost citaţi cu această menţiune pentru termenele din 1 iunie 2010, când nici apărătorul şi nici inculpaţii nu s-au prezentat în instanţă, şi pentru termenul din 14 septembrie 2010.
La acest ultim termen, apărătorul ales al inculpaţilor, avocat S.M., nu a motivat în niciun fel absenţa inculpaţilor şi nici nu a solicitat acordarea altui termen de judecată pentru ca inculpaţii să se prezinte în instanţă. Ca urmare, luând act de lipsa nejustificată a inculpaţilor care, deşi legal citaţi, nu s-au prezentat în instanţă şi, constatând că asistenţa juridică era asigurată de avocatul susmenţionat şi nu mai erau alte chestiuni prealabile, instanţa a acordat cuvântul în dezbateri.
Prin urmare, este evident faptul că, deşi în faţa instanţei de recurs, procedura de citare s-a realizat prin afişare la adresele de domiciliu indicate de inculpaţi în cursul urmăririi penale şi reiterate în cursul judecăţii în primă instanţă şi în apel, dar şi prin afişare la Consiliul Local Ţăndărei, inculpaţii nu s-au prezentat în instanţă şi nici nu au comunicat, prin intermediul apărătorului ales sau printr-un înscris depus la dosarul cauzei, dorinţa de a se prezenta şi a fi audiaţi sau situaţia care îi împiedică să participe la judecarea cauzei.
În plus, nici apărătorul ales al inculpaţilor nu a învederat instanţei dorinţa clienţilor săi de a fi audiaţi şi nici nu a contestat procedura de citare cu inculpaţii.
Relevant în acest sens este faptul că la judecarea cauzei în recurs, inculpaţii au fost citaţi întocmai ca şi la nivelul instanţei de fond şi de apel. Or, la judecarea cauzei în fond, citarea inculpaţilor în maniera criticată prin prezenta cale de atac, nu i-a împiedicat să se prezinte în instanţă unde s-a procedat, de altfel, la audierea lor, sau să formuleze o serie de apărări, personal, sau prin intermediul aceluiaşi apărător ales, avocat S.M.
Surprinzător, aceeaşi modalitate de citare nu a constituit nici în apel o cauză de împiedicare pentru inculpaţi de a-şi exercita drepturile procesuale, apărătorul lor ales, avocat S.M., formulând o serie de apărări în cauză, fără însă a sublinia vreun moment lipsa de procedură cu clienţii săi.
Deosebit de relevantă sub aspectul modalităţii de îndeplinire a procedurii de citare este împrejurarea că inculpaţii nu au indicat în scris sau prin reprezentant o altă adresă de reşedinţă unde să se facă comunicarea actelor de procedură pentru a institui în sarcina instanţei obligaţia de citare la respectiva adresă, conform art. 177 alin. (3) C. proc. pen.
În aceste condiţii, nu se poate invoca lipsa de diligentă a instanţei de recurs în efectuarea unor verificări suplimentare cu privire la aspectul dacă inculpaţii se aflau sau nu la domiciliile indicate, prezumându-se că atâta vreme cât procedura de citare s-a realizat prin afişare, iar mandatarul inculpaţilor nu a invocat vicierea acesteia, inculpaţii au avut cunoştinţă de dosar şi au optat să nu se prezinte în instanţă.
De altfel, aceeaşi atitudine procesuală au adoptat inculpaţii şi pe parcursul judecării cauzei în apel când, deşi legal citaţi, nu s-au prezentat în instanţă, apărările fiind formulate exclusiv prin intermediul aceluiaşi apărător ales.
Susţinerile apărării în sensul că, deşi inculpaţii au fost reprezentaţi în recurs de apărător ales, nu au avut cunoştinţă de cauză întrucât mandatul apărătorului fusese dat pentru toate fazele procesuale, la începutul procesului penal, iar ulterior încheierii contractului de asistenţă juridică, inculpaţii nu au mai comunicat cu avocatul, sunt neîntemeiate, întrucât din împuternicirile avocaţiale depuse la dosarul cauzei rezultă că între inculpaţi şi dl. avocat S.M. s-au încheiat contracte de asistenţă juridică distincte, pentru fiecare grad de jurisdicţie în parte, respectivele delegaţii cuprinzând menţiuni exprese cu privire la obiectul mandatului şi instanţa în faţa căreia îşi va produce efectele. În plus, informaţiile furnizate de apărător în şedinţa din 20 aprilie 2010 cu privire la locul în care se află inculpaţii şi obligaţia asumată de avocat de a asigura prezenţa în instanţă a inculpatului K.M.M., constituie o dovadă a faptului că inculpaţii aveau cunoştinţă despre cauză, discutând cu mandatarul lor.
Prin urmare, instanţa de recurs nu a procedat la audierea inculpaţilor, întrucât, deşi legal citaţi, aceştia nu s-au prezent şi nici nu au învederat instanţei imposibilitatea obiectivă de prezentare în instanţă.
Pe cale de consecinţă, faţă de argumentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen. examinate în corelaţie cu dispoziţiile art. 386 lit. a) şi b) C. proc. pen., motiv pentru care cererea de contestaţie în anulare va fi respinsă ca nefondată.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorii K.M.M. şi M.N. împotriva Deciziei nr. 3888 din 3 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 3179/98/2007.
Obligă contestatorii la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1288/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1351/2011. Penal → |
|---|
