ICCJ. Decizia nr. 1492/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1492/2011

Dosar nr. 6269/121/2010

Şedinţa publică din 13 aprilie 2011

A supra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 528 din 08 noiembrie 2010 a Tribunalului Galaţi, a fost condamnat inculpatul Z.A.R., la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) si alin. (3) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului Z.A.R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) si e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) si e) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului Z.A.R., iar în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestului preventiv de la 09 iunie 2010 la zi.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea vătămată M.S.

S-a dispus restituirea, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, a unei perechi de pantaloni de culoare gri ridicaţi de la partea vătămată şi aflaţi în prezent în camera de corpuri delicte a Tribunalului Galaţi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Sub numărul 6269/121/2010 a fost înregistrat la Tribunalului Galaţi, rechizitoriul nr. 233/P/2010 din 23 iunie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Z.A.R., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) si alin. (3) C. pen.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în după amiaza zilei de 27 martie 2010 inculpatul Z.A.R. a întreţinut raport sexual normal, cu minora M.S., în vârstă de 14 ani prin constrângere şi împotriva voinţei ei. În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei pentru ca în cursul cercetării judecătoreşti să revină asupra celor declarate anterior pe motiv că declaraţiile i-au fost luate prin folosirea de violenţe de către organele de urmărire penală. Astfel, în faţa instanţei, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că partea vătămată ar fi întreţinut de bună voie raport sexual cu el, iar plângerea a fost făcută întrucât el nu a avut suma de 1.400 RON, pentru a o plăti părinţilor fetei, pentru ca aceştia să-şi dea acordul în privinţa căsătoriei lor. Deşi iniţial partea vătămată a arătat că se constituie parte civilă în cauză, fără să precizeze cuantumul pretenţiilor, ulterior, în faza de judecată minora a declarat că doreşte să se căsătorească cu inculpatul, cu care a întreţinut de bună voie raport sexual atât în ziua de 27 martie 2010, cât şi ulterior când acesta s-a întors de la Adjud. În cursul cercetării judecătoreşti au mai fost audiaţi şi martorii Z.L. (fila 52), H.E. (fila 53), şi R.R. (fila 81) precum si M.C. (fila 51), reprezentantul părţii vătămate.

Din analiza şi coroborarea întregului material probator administrat în cauză, instanţa a constatat următoarea situaţie de fapt:Inculpatul Z.A.R. are vârsta de 23 ani iar partea vătămată M.S. este minoră şi are 14 ani. Cei doi se cunosc de mult timp, astfel că inculpatul Z.A.R. ştia că partea vătămată nu are împlinită vârsta de 15 ani.

La data de 27 martie 2010, în jurul orelor 15,00, inculpatul s-a întâlnit pe raza comunei Buciumeni cu partea vătămată. Sub pretextul că are de primit nişte bani de la o persoană, inculpatul a propus părţii vătămate să-l însoţească în zona râului Tecucel. Datorită carenţelor de dezvoltare intelectuală, a unei slabe capacităţi volitive şi a imaturităţii, evidenţiate de raportul psihologic depus la dosar, partea vătămată M.S. a acceptat propunerea inculpatului. Ajunşi pe malul râului Tecucel, inculpatul a solicitat părţii vătămate să întreţină raporturi sexuale. Partea vătămată a refuzat, spunând inculpatului că este virgină.

În aceste împrejurări, inculpatul Z.A.R. a tras-o de păr, a trântit-o la pământ, a dezbrăcat-o de pantaloni şi a întreţinut cu partea vătămată M.S. un raport sexual normal. Deoarece în timpul actului sexual, partea vătămată a început să ţipe, inculpatul i-a pus mâna la gură, pentru a nu fi auziţi. După terminarea actului sexual, inculpatul a ejaculat lângă partea vătămată. Inculpatul a spus părţii vătămate să se îmbrace şi a atenţionat-o să nu spună nimic părinţilor săi. În continuare, fiecare dintre ei s-au deplasat la domiciliu.

Ajunsă acasă, partea vătămată a povestit cele întâmplate tatălui său, martorul M.C. şi, împreună cu acesta, s-a deplasat la Postul de Poliţie Buciumeni, unde a formulat plângere. Inculpatul a povestit, la rândul său, cele întâmplate mamei sale - martora Z.L. după care a părăsit domiciliul şi a plecat în localitatea Adjud. A fost depistat ulterior pe raza municipiului Tecuci, jud. Galaţi.

S-a reţinut că în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de viol prev. de art. 197 alin. (1) si alin. (3) C. pen. şi s-a dovedit cu următoarele mijloace de probă: procese-verbale de sesizare şi cercetare la faţa locului (filele 3-5 dosar urm. pen.), planşa fotografică faţa locului (filele 6-10 dosar urm. pen.), declaraţiile părţii vătămate M.S. (filele 11-13 dosar urm. pen.), adresă şi raport de constatare medico-legală (filele 14-15 dosar urm. pen.), adrese şi raport psihologic (filele 16-18 dosar urm. pen.), copie certificat de naştere (fila 19 dosar urm. pen.), ordonanţă şi raport de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică (filele 20-28 dosar urm. pen.), acte stabilire grupă sanguină (filele 29-30 dosar urm. pen.), planşa fotografică parte vătămată M.S. (filele 31-43 dosar urm. pen.), proces-verbal verificare (fila 35 dosar urm. pen.), declaraţii martor C.V. (filele 36-37 dosar urm. pen.), declaraţii martor M.C. (filele 38-39 dosar urm. pen.), declaraţii martor Z.L. (filele 40-41 dosar urm. pen.), proces-verbal de depistare, de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi declaraţii inculpat Z.A.R. (filele 42-50 dosar urm. pen.).

De asemenea, s-a arătat că săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de viol a rezultat fără echivoc din coroborarea următoarelor elemente de fapt:

- inculpatul a întreţinut raport sexual normal cu partea vătămată M.S., aceasta prezentând o deflorare completa ce poate data din 27 martie 2010, iar de la faţa locului şi de pe pantalonii purtaţi de partea vătămată la momentul violului au fost ridicate urme de sânge uman cu aceeaşi grupă sangvină cu cea pe care o are M.S.;

- întrucât cele două părţi se cunosc de mult timp, inculpatul Z.A.R. ştia că partea vătămată nu avea împlinită vârsta de 15 ani;

- inculpatul a constrâns-o pe minoră să întreţină raport sexual şi i-a acoperit gură cu mâna pentru a nu mai ţipa, aspecte ce au rezultat din declaraţiile iniţiale ale celor două părţi,

- descrierea leziunilor prezentate de partea vătămată şi posibilul mecanism de producere prezentat de medicul legist sunt conforme cu cele declarate de către partea vătămată şi inculpat în cursul urmăririi penale;

- partea vătămată a prezentat ulterior simptome ale sindromului post-traumatic;

- C.V. şi-a văzut fiica plângând şi tremurând atunci când a ajuns acasă după ce a fost violată, ocazie cu care a aflat ce i s-a întâmplat acesteia;

- partea vătămată a reclamat imediat fapta la poliţie, indicând locul în care a fost violată, iar inculpatul a plecat de la domiciliul său, întrucât aflase că fusese reclamat la politie;

S-a arătat că în realizarea dezideratului prevăzut de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen., aflarea adevărului, prin lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanţa este obligată să analizeze şi raţiunile pentru care părţile şi martorii, la peste 6 luni de la incidentul ce a format obiectul dosarului, nu îşi mai menţin declaraţiile date la puţin timp de la comiterea agresiunii şi să verifice, în ce măsură argumentele oferite de aceştia sunt sau nu credibile.

Având în vedere că legea nu face nici o distincţie, în ceea ce priveşte valoarea probantă, în raport cu faza în care mijloacele de probă au fost administrate, s-a arătat că se impune a fi primite drept concludente şi pertinente pentru aflarea adevărului mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, din dispoziţia procurorului ori direct de procuror, fază procesuală când împrejurările de fapt au fost relatate cu lux de amănunte, imediat după perceperea acestora şi identificarea autorului, când părţile sau rudele acestora nu au avut timp să realizeze o înţelegere frauduloasă şi să se înţeleagă cu privire la preţul, pe care ar trebui să-l plătească familia inculpatului pentru fapta acestuia.

S-a arătat că în cazul părţii vătămate, slaba capacitate volitivă şi imaturitatea acesteia justifică însuşirea variantei propuse de către inculpat, precum şi încercarea puerilă de a justifica leziunile constatate pe corpul său de către medicul legist.

S-a reţinut că, deşi declaraţiile celor două părţi şi ale martorilor audiaţi în faza de urmărire penală sunt contradictorii cu privire la mai multe aspecte, din acestea reiese fără nici un dubiu, motivul pecuniar pentru care acestea şi-au schimbat declaraţiile.

Întrucât actul sexual a avut loc prin constrângere, Tribunalul a arătat că va respinge cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 C. pen.

Săvârşirea faptei şi vinovăţia inculpatului fiind dovedită, instanţa a arătat că urmează să-i aplice acestuia o pedeapsă cu închisoarea la individualizarea căreia în baza disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont de limitele de pedeapsă fixate în art. 197 alin. (1) si alin. (30 C. pen., de gradul concret de pericol social al faptelor, de modalitatea şi împrejurările în care au fost comise, de urmarea produsă, precum şi de persoana şi conduita inculpatului, care a avut o atitudine oscilantă în faţa organelor judiciare.

S-a mai arătat că în cauză, nu se justifică aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., lipsa antecedentelor penale fiind avută în vedere de către instanţă la aplicarea unei pedepse cu închisoarea reprezentând minimul special al pedepsei principale.

Cu privire la pedeapsa accesorie instanţa a reţinut că natura faptei săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor electorale, a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exercitarea autorităţii de stat precum şi a drepturilor părinteşti şi de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), si e C. pen., motiv pentru care exerciţiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei. S-a arătat că nu va interzice inculpatului dreptul de a alege ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigenţele C.E.D.O., reflectate în Hotărârea din 6 octombrie 2005, în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi lrlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin Decizia Savou şi Pîrcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, acestea trebuind să fie dispusă în funcţie de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotaţie electorală, astfel că instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

Cu privire la acţiunea civilă, formulată de partea vătămată, s-a apreciat că nu se impune obligarea inculpatului la plata vreunei sume către partea vătămate, întrucât poziţia procesuală adoptată de către aceasta şi reprezentanţii săi în faţa instanţei, justifică concluzia că pretenţiile civile au fost satisfăcute de către inculpat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul Z.A.R., criticând-o pe motive de netemeinicie şi nelegalitate.

În susţinerea apelului, inculpatul a arătat că pedeapsa aplicată de prima instanţă este prea mare, având în vedere împrejurarea că relaţiile sexuale au avut loc cu consimţământul părţii vătămate, care dorea să se căsătorească cu el, solicitând reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Apelul a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 16/ A din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Instanţa de apel a reţinut în esenţă că, împrejurarea că deşi partea vătămată a revenit asupra declaraţiilor date în faza urmăririi penale, susţinând cu ocazia audierii în faţa instanţei de fond că a fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul, această declaraţie nu a putut avea drept consecinţă schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol, în infracţiunea de raport sexual cu un minor, cu motivarea că, modificările intervenite în declaraţiile părţii vătămate nu au fost motivate şi argumentate temeinic, nu s-au coroborat cu restul materialului probator, sens în care nu au putut servi la aflarea adevărului, conform art. 75 C. proc. pen.

S-a apreciat că instanţa de fond a realizat o corectă individualizare a răspunderii penale a inculpatului, respectând dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că prevederile art. 74 lit. c) C. pen., nu pot fi reţinute întrucât aşa cum s-a arătat mai sus, inculpatul a avut o atitudine oscilantă, modificându-şi nejustificat declaraţia cu ocazia audierii în faza de judecată, acreditând ideea existenţei infracţiunii de raport sexual cu un minor, în lipsa oricăror alte probe care să-i susţină această variantă.

Împrejurarea că inculpatul se află la primul impact cu legea penală, nu obligă instanţa la reţinerea prevederilor art. 74 lit. a) C. pen., întrucât aspectele reglementate de această circumstanţă atenuantă intră în contradicţie cu restul criteriilor generale de individualizare, stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) (şi care au justificat, stabilirea pedepsei în cuantumul de 10 ani închisoare).

S-a apreciat că în raport de dispoziţiile art. 52 C. pen., îndreptarea şi reeducarea inculpatului se poate realiza în condiţii optime, doar prin executarea efectivă a pedepsie în cuantumul stabilit de prima instanţă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs inculpatul Z.A.R., care a criticat-o prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-au reiterat criticile din apel şi s-a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei şi reducerea pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

Examinând Decizia reculată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor urma.

Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de către recurentul inculpat Z.A.R., cu privire la încadrarea juridică, întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că faptei săvârşite de inculpat i s-a dat o corectă încadrare juridică.

Astfel, Înalta Curte, a reţinut că în după amiaza zilei de 27 martie 2010, inculpatul Z.A.R. a întreţinut raport sexual normal, cu minora M.S., în vârstă de 14 ani prin constrângere şi împotriva voinţei ei. În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei pentru, însă în faţa instanţei, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că partea vătămată ar fi întreţinut de bună voie raport sexual cu el, iar plângerea a fost făcută întrucât el, nu a avut suma de 1400 RON, pentru a o plăti părinţilor fetei, pentru ca aceştia să-şi dea acordul în privinţa căsătoriei lor, faptul că ulterior a avut loc o înţelegere frauduloasă între victimă şi inculpat nu poate conduce la schimbarea încadrării juridice.

Astfel, Înalta Curte, reţine că în drept, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de viol prev. de art. 197 alin. (1) si alin. (3) C. pen., faptă ce a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: procese-verbale de sesizare şi cercetare la faţa locului (filele 3-5 dosar urm. pen.), planşa fotografică faţa locului (filele 6-10 dosar urm. pen.), declaraţiile părţii vătămate M.S. (filele 11-13 dosar urm. pen.), adresă şi raport de constatare medico-legală (filele 14-15 dosar urm. pen.), adrese şi raport psihologic (filele 16-18 dosar urm. pen.), copie certificat de naştere (fila 19 dosar urm. pen.), ordonanţă şi raport de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică (filele 20-28 dosar urm. pen.), acte stabilire grupă sanguină (filele 29-30 dosar urm. pen.), planşa fotografică parte vătămată M.S. (filele 31-43 dosar urm. pen.), proces-verbal verificare (fila 35 dosar urm. pen.), declaraţii martor C.V. (filele 36-37 dosar urm. pen.), declaraţii martor M.C. (filele 38-39 dosar urm. pen.), declaraţii martor Z.L. (filele 40-41 dosar urm. pen.), proces-verbal de depistare, de aducere la cunoştinţă a învinuirii şi declaraţii inculpat Z.A.R. (filele 42-50 dosar urm. pen.).

Cu privire la reţinerea circumstanţelor atenuante având drept consecinţa reducerea pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte, a apreciat că şi această critică este nefondată, întrucât pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi menţinută în apel a fost corect individualizată.

Înalta Curte, a apreciat că instanţa de fond a realizat o corectă individualizare a pedepsei, cât şi a modalităţii de executare a acesteia.

Aşadar, având în vedere gravitatea infracţiunii comisă de inculpat, modalităţile şi împrejurările săvârşirii acesteia, urmarea produsă, comportamentul şi atitudinea oscilantă a inculpatului, s-a reţinut, că pedeapsa de 10 ani închisoare (reprezentând limita minimului special prevăzut de lege) este legală şi temeinică, impunându-se reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., întrucât, inculpatul a avut o atitudine oscilantă, modificându-şi nejustificat declaraţia cu ocazia audierii în faza de judecată, acreditând ideea existenţei infracţiunii de raport sexual cu un minor chiar şi în lipsa oricăror alte probe care să-i susţină această variantă.

Astfel, Înalta Curte, a reţinut că pedeapsa de 10 ani închisoare este aptă, să satisfacă scopul preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 385⁹ pct. 17 şi 14 C. proc. pen., neimpunându-se schimbarea încadrării juridice dată faptei şi nici reducerea pedepsei aplicată inculpatului.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z.A.R. împotriva Deciziei penale nr. 16/ A din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 09 iunie 2010 la 13 aprilie 2011.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.A.R. împotriva Deciziei penale nr. 16/ A din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului Z.A.R., durata reţinerii şi arestării preventive de la 09 iunie 2010 la 13 aprilie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1403/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1496/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

ICCJ. Decizia nr. 1492/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1492/2011. Penal