ICCJ. Decizia nr. 1494/2011. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1494/2011
Dosar nr.624/119/2009
Şedinţa publică din 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 21 din 30 aprilie 2010 a Tribunalului Covasna, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzut de art. 254 alin. (1) C. pen.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpatul B.C., în calitatea sa de agent şef adjunct de poliţie, şi-a desfăşurat activitatea începând cu luna mai 2007 la Postul de Poliţie Comandau, îndeplinind atribuţiile denumite în fişa postului nr. S/200068 din 15 februarie 2007 (f. 40-44 ).
Potrivit adresei nr. 522.417 din 09 aprilie 2010 IPJ Covasna - Postul de Poliţie Comandau (f.113), deşi inculpatul a fost propus, după mutarea sa la Postul de Poliţie Comandau, să desfăşoare activităţi pe linie de circulaţie, la nivelul IPJ Covasna nu există o dispoziţie/ordin de zi din care să rezulte în mod expres faptul că agentul de poliţie avea atribuţii privind constatarea infracţiunilor şi contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice prevăzute de OUG nr. 195/2002.
În perioada 01 octombrie 2007-30 octombrie 2007, în conformitate cu ordinul de serviciu seria L nr. 0260711 din 01 octombrie 2007 (f.119), inculpatul s-a aflat în concediu de odihnă, deplasându-se în localităţile Nehoiu, Brăila, Ploieşti, Constanta.
De asemenea, începând cu data de 01 ianuarie 2008, din coroborarea extrasului din Programul comun de activităţi „Scutul Pădurii"(f.120) cu extrasele din planurile de muncă lunare întocmite la nivelul Postului de Poliţie Comandau (f.57-66 dos. u.p.) şi sinteza activităţilor pe linie de silvicultură (f.68-69 dos.u.p.), inculpatul a desfăşurat activităţi în cadrul programului „Scutul Pădurii".
În aceeaşi perioadă, mai exact până la data de 12 noiembrie 2007, martorii denunţători, fraţii R.G.C. şi R.R.A., au lucrat la firma SC A. SRL, primul ca macaragist, iar cel de-al doilea în calitate de conducător auto.
Cei doi îşi desfăşurau activitatea pe autoutilitara marca Renault cu nr. de identificare VF6RD04C1RR100113 şi efectuau transportul buştenilor din parchetul exploatat de către societate situat pe raza localităţii Comandau, la sediul societăţii din oraşul Covasna.
Martorul S.N.I. (f.84 dos.u.p., f. 48-49), socrul inculpatului, este coasociat şi administrator al SC N. SRL Covasna, care are deschis un punct de lucru în localitatea Comandau, unde funcţionează un gater.
În cursul lunii septembrie sau octombrie 2007, acest martor s-a întâlnit cu martorul denunţător R.R.A. care i-a spus că patronul său, C.G., îi dă câteva lemne în contul salariului, lemne pe care intenţionează să le ducă la gaterul lui S.N.I. pentru prelucrare.
Acesta l-a refuzat, precizând că nu poate primi lemnul decât după ce vorbeşte cu patronul martorului denunţător.
Şi anterior acestei date, cei doi fraţi R. au mai lăsat material lemnos la acelaşi gater, martorul S.N.I. achitându-le diferite sume de bani.
La începutul lunii noiembrie 2007, martorii denunţători R.G.C. şi R.R.A. au încărcat în autoutilitara marca Renault cu nr. de identificare VF6RD04C1RR100113, cantitatea de aproximativ 36 mc buşteni de esenţă răşinoase în parchetul de exploatare aparţinând SC A. SRL din Comandau, materialul lemnos urmând să îl transporte la sediul societăţii.
In timpul cursei, în jurul miezului nopţii, au oprit la gaterul din Comandau aparţinând SC N. SRL Covasna, unde au lăsat o anumită cantitate de material lemnos din cel pe care îl transportau.
Când au ajuns la sediul firmei A. SRL, ai cărei angajaţi erau, patronul societăţii, martorul C.G., a constatat lipsa cantităţii de material lemnos şi a telefonat, în jurul orelor 0400, martorului U.I., maistrul care a asistat la încărcarea autoutilitare Renault, solicitându-i să se deplaseze la sediul firmei.
Împreună au stabilit că din autoutilitară lipsea cantitatea de aproximativ 14 mc şi au pornit în căutarea acesteia la mai multe gatere din Comandau, pentru a verifica unde o lăsaseră cei doi fraţi şi au identificat-o, în jurul orelor 0600, în curtea gaterului aparţinând SC N. SRL Covasna, o parte fiind deja debitată de către martorul C.I.
Pentru a recupera cantitatea de material lemnos, martorul C.G. i-a chemat pe fraţii R. cu autoutilitara şi au fost ridicaţi atât buştenii nedebitaţi, cât şi materialul debitat.
Întorşi la sediul firmei, martorii denunţători au fost întrebaţi de către patronul C.G. despre motivul care i-a determinat să lase buştenii în curtea gaterului din Comandau, unul dintre fraţi spunându-i că la salariul pe care îl primesc trebuie să facă şi ei ceva pentru a trăi mai bine.
Întrucât şi-a recuperat paguba, martorul C.G., nu a formulat plângere împotriva martorilor R., cei doi de bună voie nu s-au mai dus la serviciu, încetând colaborarea cu societatea la data de 12 noiembrie 2007, astfel cum rezultă şi din adresa nr. 19 din 09 septembrie 2008 a SC A.P. SRL (f 22 dos.u.p.).
Din examinarea tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii, tribunalul a constat, pe de o parte, că deşi în ceea ce îi priveşte pe martorii denunţători R.G.C. şi R.R.A., prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât au denunţat autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat, denunţul (f. 3 dosar u.p.) înregistrat în procesul verbal aflat în dosarul de urmărire penală la fila 4, a fost formulat de o altă persoană decât cei doi fraţi.
Astfel, în faţa instanţei, R.R.A. a arătat că nu ştie cine a sesizat organele de poliţie, întrucât după el şi fratele său a venit un anume „domn M." pentru a da declaraţii în calitate de martori cu privire la acest incident, personal fiind oprit în trafic de acesta şi condus la poliţie pentru a da aceste declaraţii.
În acelaşi sens, martorul R.G.C. a declarat în faţa instanţei că nu s-a dus la poliţie de bună voie în luna mai 2008, ci a fost dus la poliţie, iar dacă poliţia nu l-ar fi dus să dea declaraţie, nu ar fi dat declaraţie vreodată deoarece C.G. şi-a recuperat lemnele.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut existenţa contradicţiilor chiar dintre declaraţiile aşa-zişilor denunţători, precum şi împrejurarea că acestea nu se coroborează şi nu îşi găsesc susţinerea în restul materialului probator administrat, ceea ce ridică serioase îndoieli în ceea ce priceşte veridicitatea lor.
În fază iniţială, cei doi au prezentat ore diferite la care au lăsat materialul lemnos la gaterul din Comandau şi asupra cantităţii de material lemnos lăsată, primul arătând că au lăsat lemnele în jurul orelor 23 00, 3-4 mc, cel de-al doilea precizând orele 0600 şi cantitatea de 6-7 fire.
Martorii denunţători au mai susţinut că maşina Renault avea numere de circulaţie provizorii expirate şi nu era asigurată, iar inculpatul i-a oprit în trafic solicitându-le să lase câteva fire de lemne la gaterul socrului său pentru a putea circula în continuare cu maşina şi pentru a nu îi lua permisul de conducere lui R.R.A.
În faţa instanţei, martorul R.R.A. revine şi arată că, de fapt, inculpatul i-a solicitat să-i dea câteva bucăţi de lemn pentru a nu li se întocmi dosar penal.
Din declaraţiile celor doi fraţi rezultă că au avut această discuţie cu inculpatul înainte cu două-trei săptămâni, înainte de a lăsa lemnele la gaterul din Comandau, aspect ce nu corespunde realităţii, inculpatul aflându-se în acea perioadă în concediu de odihnă, potrivit ordinul de serviciu seria L nr. 0260711 din 01 octombrie 2007(f.119).
Declaraţiile martorilor denunţători nu se coroborează cu celelalte probe nici cu privire la orele la care au lăsat materialul lemnos la gaterul din Comandau, nici cu privire la cantitatea de lemn lăsată, nici cu privire la motivul pentru care au dus lemnul la acel gater şi nici cu privire la împrejurarea că i-au însoţit pe martorii C.G. şi U.I. pentru a căuta lemnul care le lipsea din autoutilitară.
De asemenea, tribunalul a constat că nici susţinerea că autoutilitara marca Renault avea numere de circulaţie provizorii expirate, motiv pentru care inculpatul le-ar fi solicitat să îi dea lemne pentru a putea circula, nu este sprijinită de restul probelor din cauză.
Astfel, potrivit tuturor înscrisurilor de la filele 27-56 dosar u.p., pentru autoutilitara marca Renault cu nr. de identificare VF6RD04C1RR100113, an de fabricaţie 1993, au fost eliberate autorizaţiile de circulaţie provizorie, pentru perioada 20 februarie - 21 martie 2007, respectiv, pentru perioada 4 aprilie - 3 mai 2007.
La data de 08 octombrie 2007, la registratura Primăriei oraşului Covasna, a fost înregistrată, sub nr.5870, cererea pentru eliberarea certificat de înregistrare a unui vehicul care nu se supune înmatriculării, prin care se solicită înregistrarea autoîncărcătorului marca Renault cu nr. de identificare VF6RD04C1RR100113, care este folosit la colectarea de deşeuri din material lemnos de la diferite firme de pe teritoriul administrativ al oraşului Covasna.
Ca urmare, la data de 08 octombrie 2007, Primăria oraşului Covasna a înregistrat acest autovehiculul sub nr. Aşadar, la data presupusei solicitări a inculpatului B.C. care se afla în concediu de odihnă, autoutilitara Renault cu nr. de identificare VF6RD04C1RR100113 era înregistrată sub nr., împrejurare ce rezultă şi din declaraţia martorului T.B.F.
Astfel, prima instanţă a constatat că singurele probe care îl incriminează pe inculpat le constituie declaraţiile martorilor R.G.C. şi R.R.A. care, pentru motivele expuse, sunt contradictorii si necoroborate cu celelalte mijloace de probă.
În prezenta cauză, în urma administrării tuturor mijloacelor de probă de către aceste organe judiciare, nu s-a reuşit să se facă dovada certă că inculpatul a comis infracţiunea de luare de mită pentru care a fost trimis în judecată.
În plus, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă, inculpatul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie şi nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia, a declarat constant încă de la urmărirea penală că nu se consideră vinovat de comiterea infracţiunii de luare de mită, că nu a pretins sau primit bunuri, bani sau servicii de la persoane cu care intră în contact în virtutea profesiei sale, ceea ce se coroborează şi cu declaraţia martorului N.V.
Materialul probator administrat în cauză nu confirmă cu certitudine, fără echivoc şi mai presus de orice îndoială că acesta, în calitatea sa de agent şef adjunct de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Comandau, ar fi pretins şi primit de la denunţătorii R.G.C. şi R.R.A. 3 mc material lemnos, buşteni de esenţă răşinoase, pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de serviciu, faţă de depistarea pe drumurile publice a autoutilitarei marca Renault, care circula fără a fi înmatriculată regulamentar, astfel cum se susţine în actul de sesizare, prezumţia de nevinovăţie nefiind răsturnată prin probe certe, tribunalul apreciind că singura soluţie care o poate pronunţa în această cauză este aceea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.
B. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei achitări dispuse în cauză, instanţa de fond apreciind în mod eronat probele administrate în cauză, cea mai mare parte a motivării instanţei fiind bazată pe declaraţiile martorilor S.N.I., socrul inculpatului şi a cumnatului inculpatului, fără a corobora toate probele din dosar, administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei şi pentru că instanţa a omis să individualizeze cheltuielile judiciare avansate de stat, chiar şi în situaţia în care acestea rămân în sarcina statului.
Prin Decizia penală nr. 69/Ap. din 7 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna împotriva sentinţei penale nr. 21 din 30 aprilie 2010 a Tribunalului Covasna, apreciind că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, criticând ambele hotărâri sub aspectul greşitei achitări a inculpatului deşi infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este dovedită, solicitând în esenţă condamnarea acestuia.
Cu ocazia dezbaterilor, procurorul de şedinţă şi-a precizat oral recursul, susţinând doar cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând casarea hotărârilor pronunţate în cauză în sensul schimbării temeiului achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 C. pen. din art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. în art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că în cauză operează principiul in dubio pro reo.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat şi urmează a fi admis.
Astfel, prima instanţă a motivat că materialul probator administrat în cauză nu confirmă cu certitudine, fără echivoc şi mai presus de orice îndoială că inculpatul, în calitatea sa de agent şef adjunct de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Comandau, ar fi pretins şi primit de la denunţătorii R.G.C. şi R.R.A. 3 mc material lemnos, buşteni de esenţă răşinoase, pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de serviciu, faţă de depistarea pe drumurile publice a autoutilitarei marca Renault, care circula fără a fi înmatriculată regulamentar, aşa cum se susţine în actul de sesizare, prezumţia de nevinovăţie nefiind răsturnată prin probe certe. Motivarea primei instanţe a fost preluată de instanţa de apel care a respins apelul declarat de parchet.
Ambele instanţe au făcut în cauză o greşită aplicare a legii, întrucât deşi se referă explicit la materialul probator care "nu confirmă cu certitudine, fără echivoc şi mai presus de orice îndoială că inculpatul, în calitatea sa de agent şef adjunct de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Comandau, ar fi pretins şi primit de la denunţătorii R.G.C. şi R.R.A. 3 mc material lemnos, buşteni de esenţă răşinoase, pentru a nu-şi îndeplini sarcinile de serviciu", precum şi la faptul că prezumţia de nevinovăţie nu a fost răsturnată prin probe certe, apreciază că fapta nu există, în materialitatea ei, ceea ce în accepţia doctrinei şi jurisprudenţei înseamnă că fapta nu a avut loc în realitate.
Or, în cazul în care instanţa nu poate să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe baza unor probe sigure, certe, decisive care să nu lase loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, cum este şi cazul în speţă, este necesar a se da eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo). Aceasta întrucât înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe baza unor probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii), iar dacă totuşi îndoiala persistă, în ce priveşte vinovăţia, atunci ea este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie".
In concluzie, având în vedere împrejurarea că probele administrate în cauză nu confirmă cu certitudine, fără echivoc şi mai presus de orice îndoială că inculpatul, în calitatea sa de agent şef adjunct de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Comandau, ar fi comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, soluţia care se impune este aceea a achitării în baza principiului potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Ca atare, pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de parchet, modificând ambele hotărâri atacate doar sub aspectul temeiului achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., pe care îl va schimba din cel prev. de art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în cel prev. de art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat să rămână în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 69/Ap. din 07 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat B.C.
Casează Decizia recurată şi în parte sentinţa penală nr. 21 din 30 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Covasna şi rejudecând în fond:
Schimbă temeiul achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. din dispoz. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în dispoz. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
Onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat până la prezentarea apărătorului ales în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1477/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1495/2011. Penal → |
|---|
