ICCJ. Decizia nr. 1543/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1543/2011
Dosar nr. 3164/1/2010
Şedinţa publică din 15 aprilie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de la data de 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, conform art. 139 alin. (1) cu referire la art. 1451 C. proc. pen., a înlocuit măsura arestării preventive a apelanţilor inculpaţi M.I., S.M., M.I., M.T.M. şi R.F. cu obligarea de a nu părăsi România fără încuviinţarea instanţei, începând cu data punerii lor în libertate şi până la soluţionarea definitivă a cauzei.
A dispus punerea în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză.
Conform art. 145 alin. (1)1 şi art. 145 alin. (1)2 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii au obligaţi să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi;
- să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuiesc, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi;
- să nu îşi schimbe locuinţa tară încuviinţarea instanţei;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
- inculpaţii nu vor comunica unii cu ceilalţi, cu părţile vătămate şi cu martorii din cauză, direct sau indirect.
Conform art. 145 alin. (2)2 C. proc. pen. a atras atenţia inculpaţilor că, în cazul încălcării cu rea-credinţă a acestor obligaţii, se va lua măsura arestării preventive.
Conform art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen. copia de pe prezenta a fost comunicată inculpaţilor, secţiei de poliţie în a căror rază teritorială locuiesc, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul şi organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor mai sus menţionate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor au suferit schimbări fiind incidente disp. art.139 alin. (1)1 C. proc. pen.
Astfel se apreciază că prevederile art.148 lit. b) şi e) C. proc. pen., ca temei legal al arestării, se referă la momentul luării măsurii arestării preventive, aşa încât nu pot justifica menţinerea în continuare a stării de arest.
Reţine prima instanţă că nici disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu mai subzistă, fiind unanim admis că trecerea timpului descreşte pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpaţilor.
Pentru aceste motive a apreciat Curtea de Apel Bucureşti că se impune a se lua faţă de inculpaţi măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând că în mod greşit instanţa a dispus punerea în libertate a inculpaţilor fără a avea în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, precum şi împrejurarea că timpul în care inculpaţii s-au aflat în arest preventiv nu a depăşit termenul rezonabil.
Solicită parchetul, admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar în baza art. 3002 şi art. 1601 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea arestării preventive a inculpaţilor.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, reţine Înalta Curte că recursul declarat de parchet este întemeiat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează.
Din actele dosarului rezultă că în noaptea de 9/10 martie 2010, inculpaţii S.M., T.M., M.I. zis A. şi numitul B. zis P. (persoană neidentificată până în prezent) - determinaţi de către inculpatul R.F. - înarmaţi, cu premeditare şi pentru a le intimida pe părţile vătămate şi a le determina astfel să părăsească spaţiul închiriat pentru activităţi de colectare a fierului vechi, împreună cu alte persoane, au pătruns în imobilul din Bucureşti, sector 5, iar în timp ce inculpatul minor M.I. asigura paza locului, le-au înjunghiat pe părţile vătămate M.G. şi R.E. (concubini, care locuiau acolo fără forme legale din data de 07 martie 2010), care au suferit astfel leziuni grave în zone corporale vitale, sustrăgându-le totodată sume de bani.
Inculpaţii au fost arestaţi preventiv prin încheierea din 15 aprilie 2010, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerinţele art. 143 şi că sunt incidente cazurile prev. de art. 148 lit. b), e) şi f) C. proc. pen. Au fost emise mandatele de arestare preventivă nr.94, 95, 96, 97 şi 98/UP din 16 aprilie 2010.
Prin sentinţa penală nr. 961/F din 15 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus în baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului M.I. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) ind.1 lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 192 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 35 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
A făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia de la 15 aprilie 2010 la zi.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 – 175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b, alin. (2) ind. 1 lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art.192 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 – 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. A menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce prevenţia de la 15 aprilie 2010 la zi.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 20 C. pen. rap. la art.174 – 175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) alin. (2) ind.1 lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art.99 C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art.192 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen. după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia de la 15 aprilie 2010 la zi.
În baza art. 20 rap. la art. 174 – 175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.M. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) ind.1 lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 192 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 35 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia de la 15 aprilie 2010 la zi.
În baza art. 25 rap. la art. 20 rap. la art. 174 – 175 lit. a), b) – art. 176 lit. b), d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul R.F. la pedeapsa de 10 ani şi o lună închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 25 rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2) ind.1 lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 25 C. pen. rap. la art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 10 ani şi o lună închisoare.
În baza art. 35 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia de la 15 aprilie 2010 la zi.
A respins ca neîntemeiată cererea părţilor civile de obligare a inculpaţilor la suma de 10.000 lei.
În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. a obligat pe fiecare dintre inculpaţi la câte 2.000 lei cheltuieli judiciare stat.
În prezent cauza se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 961 din 15 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, ocazie cu care, verificând legalitatea şi temeinicia stării de arest a inculpaţilor. Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au suferit unele schimbări pot conduce la incidenţa disp. art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a considerat că perioada în care inculpaţii s-au aflat în arest preventiv a depăşit termenul rezonabil, ignorând toate celelalte aspecte ce caracterizează cauza în ansamblul ei.
La aprecierea caracterului rezonabil al perioadei în care o persoană se află în arest preventiv se are în vedere nu doar întinderea în timp a unei măsuri preventive ci şi celelalte aspecte specifice fiecărei cauze, respectiv complexitatea cauzei, numărul de persoane implicate, gravitatea faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei.
Revenind la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că perioada în care inculpaţii s-au aflat în arest preventiv nu poate fi considerată ca excesivă şi aptă să conducă la concluzia că au fost încălcate disp. art. 5 paragraf 3 din C.E.D.O., aşa cum în mod greşit apreciat Curtea de Apel Bucureşti.
În cauză se menţin, în continuare, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Astfel temeiurile prevăzute de art. 148 lit. b) şi c) C. proc. pen. subzistă în continuare, chiar dacă ele au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
În acest sens trebuie să avem în vedere poziţia manifestată de inculpaţi, de negare a faptelor, toţi apărătorii solicitând achitarea pentru toate faptele reţinute în sarcina lor.
Ori, este cert că fiind lăsaţi în libertate vor încerca în orice mod să influenţeze martorii, părţile vătămate pentru a fi exoneraţi de răspundere penală.
Şi condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., sunt întrunite cumulativ, pericolul concret pentru ordinea publică fiind analizat în raport de gravitatea faptelor, perseverenţa infracţională de care au dat dovadă inculpaţii, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, ei pătrunzând pe timp de noapte în locuinţa părţilor vătămate pe care le-au înjunghiat în zone vitale, producându-le leziuni ce le-au pus viaţa în primejdie.
Toate aceste aspecte, întăresc convingerea că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea avea consecinţe negative asupra bunului mers al procesului penal.
Este adevărat că inculpaţii S.M. şi M.I. erau minori la data comiterii infracţiunilor, M.I. fiind în continuare minor, însă, Înalta Curte apreciază că faţă de gravitatea faptelor, faţă de gradul lor de contribuţie la comiterea faptelor, precum şi împrejurarea că aceştia împreună cu ceilalţi inculpaţi au modificat declaraţiile date în faza de urmărire penală, încercând să acrediteze ideea că inculpatul R.F. nu este vinovat şi nu i-a determinat în nici un mod să comită faptele, nu se impune lăsarea în libertate a inculpaţilor, existând riscul să fie influenţat în mod negativ cursul procesului penal în detrimentul aflării adevărului.
Înalta Curte apreciază că, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. în legătură cu perioada pentru care s-a dispus menţinerea arestului preventiv faţă de inculpaţii minori, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 169e alin. (2) C. proc. pen., la stabilirea dispoziţiilor aplicabile cu privire la măsura reţinerii şi arestării preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data la care se dispune asupra luării, prelungirii sau menţinerii măsurii preventive.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că inculpaţii, au fost condamnaţi în primă instanţă la pedepse consistente cu executare în regim de detenţie, astfel încât şi din acest punct de vedere, nu se impune, în acest moment procesual lăsarea în libertate a inculpaţilor fără ca în acest mod să fie afectată prezumţia de nevinovăţie.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să admită recursul parchetului, va casa încheierea recurată şi în fond va menţine starea de arest a inculpaţilor, conform art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva încheierii din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 28424/3/2010.
Casează încheierea atacată şi rejudecând:
Menţine starea de arest a inculpaţilor M.I. senior, S.M., M.I. junior, M.T.M. şi R.F.
Onorariile pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi M.I. senior şi M.T.M., în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat R.F., în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1470/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1556/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
