ICCJ. Decizia nr. 1561/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1561/2011
Dosar nr. 11847/3/2010
Şedinţa publică din 18 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 333 din 05 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 11847/3/2010 s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul Z.K.
Pentru a pronunţa soluţia s-a apreciat că susţinerile revizuientei nu constituie fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei în fond şi în căile ordinare de atac, care să ducă, în temeiul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., la revizuirea hotărârii penale definitive.
Chiar petentul a susţinut că respectivele documente contabile s-au aflat în posesia acestuia şi i-au fost date avocatului ales, spre a fi depuse la judecarea cauzei, spre a fi avute în vedere de instanţe, ceea ce înseamnă că nu se poate reţine vreo culpă a acestora, ci a petentului care nu a fost diligent în alegerea unui apărător care sa îi reprezinte interesele cu buna credinţa.
Nu poate fi admisă o cerere de revizuire pe motivul descoperirii de fapte sau împrejurări noi, atunci când se tinde la audierea unor martori noi, prelungind astfel probaţiunea pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţe sau înscrisuri care deja au fost avute în vedere de către instanţele de judecata cu ocazia soluţionării cauzei pe fondul ei.
Nici susţinerile petentului că o martoră ar fi comis cu intenţie infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza în care s-a pronunţat hotărârea definitivă a cărei revizuire se solicită nu fac aplicabile dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., întrucât nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă de condamnare împotriva martorei B.P., plângerea penală formulată împotriva acesteia nefiind soluţionată până în prezent.
Petentul a mai susţinut că, faţă de inculpata B.G. s-ar fi pronunţat două hotărâri penale diferite, care nu se pot concilia.
Tribunalul a constatat că în realitate este vorba de o singură sentinţă penală prin care instanţa de fond a condamnat-o pe inculpată pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 2151 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), sentinţă penală care a fost modificată de instanţele de control judiciar, respectiv instanţa de apel care a dispus achitarea inculpatei pentru această infracţiune, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluţia fiind menţinută prin hotărârea penală definitivă - Decizia penală nr. 3324 din 20 octombrie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 19881/3/2009.
În concluzie, nici cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu este incident în speţă, fiind vorba de o singură hotărâre penală, care a suferit modificări în căile ordinare de atac.
De altfel, tribunalul a observat că petentul a mai formulat anterior cereri de revizuire împotriva aceleiaşi hotărâri penale definitive, invocând în esenţă aceleaşi motive ca în prezenta cerere, acestea fiind respinse ca nefondate, în acest sens a se vedea sentinţa penală nr. 929 din 21 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I-a penală, în dosarul nr. 28724/3/2009.
Împotriva soluţiei în termen legal au declarat apel revizuentul Z.K., şi intimata B.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la data de 31 mai 2010 sub numărul 1392/2010.
La dosarul cauzei au fost depuse concluzii scrise de către revizuient.
Motivele de apel formulate de revizuentul Z.K. au fost expuse oral în şedinţa publică din data de 01 noiembrie 2010.
In şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2010 apelanta - intimată B.G. a învederat că îşi retrage apelul declarat.
Examinând apelul declarat de revizuent prin prisma motivelor expuse şi din oficiu, conform art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 243/A din 16 noiembrie 2010, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul-revizuient Z.K. împotriva sentinţei penale nr. 333 din 05 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală. A luat act de retragerea apelului declarat de intimata B.G., constatând că soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Revizueintul a reiterat, cu ocazia promovării prezentei căi extraordinare de atac, aspecte care au fost deja cercetate cu ocazia soluţionării cauzei în fond, şi nu aspecte noi şi care nu au putut fi cunoscute de instanţe în fond şi în căile ordinare de atac.
Pentru a putea utiliza calea de atac a revizuirii petentul a indicat ca fapte şi împrejurări noi ce nu au putut fi cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei nişte documente contabile, respectiv caietul de bancă ce a stat în posesia sa fiind înmânat apărătorului ales în vederea utilizării în fata instanţei.
Chiar acceptând susţinerea că aceste documente contabile nu au fost cunoscute de instanţă, Curtea constată că nu este îndeplinită condiţia cumulativă cerută de art. 394 alin. (2) C. proc. pen. pentru admiterea unei asemenea cereri, respectiv ca acestea să facă dovada netemeiniciei hotărârii de achitare.
Având în vedere că la stabilirea situaţiei de fapt, pe fondul cauzei, a fost întocmită o expertiză contabilă ce a avut drept obiect toate operaţiunile bancare efectuate în perioada examinată, necontestată de părţi, precum şi două expertize grafoscopice ce au concluzionat că cele 140 de cec-uri şi bilete la ordin, la rubrica „girat către" conţineau menţiuni executate de inculpată, rezultă că înscrisurile la care face referire revizuientul în cererea sa nu puteau conduce la o concluzie contrară, putând cel mult să confirme cele constatate prin expertizele întocmite în cauză.
Motivul de achitare a inculpatei B.G. nu s-a bazat pe o insuficientă probare a prejudiciului cauzat societăţilor administrate de revizuient ci pe împrejurarea că „probele nu demonstrează fără dubiu că inculpata şi-a însuşit, în interesul său, contravaloarea filelor cec şi a biletelor la ordin respectiv suma de 3.199.430.459 ROL, în dauna societăţilor Y.L.I. SRL şi K. A&Y T. SRL" .
De asemenea, la soluţionarea fondului cauzei s-a reţinut că „dubiile existente profită inculpatei şi împiedică reţinerea modalităţii normative „a însuşirii" în condiţiile nedovedirii modalităţii faptice de comitere a infracţiunii de delapidare", iar dovezile invocate prin cererea de revizuire nu aduc elemente noi, necunoscute de instanţă cu privire la aceste aspecte, de natură să răstoarne beneficiul dubiului - „in dubio pro reo"- reţinut în sarcina inculpatei, tinzând doar la prelungirea probatoriului administrat cu ocazia soluţionării în fond şi în căile de atac ordinare a cauzei.
In concluzie, a reţinut instanţa de apel că utilizând calea extraordinară de atac a revizuirii nu se poate repune în discuţie, conform art. 394 C. proc. pen., situaţia de fapt avută în vedere cu ocazia efectuării urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti astfel cum rezultă din materialul probator administrat, decât dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Împotriva deciziei penale nr. 243/A din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs revizuientul Z.K., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 11847/3/2010.
Recurentul revizuient a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunţată de instanţa de apel şi a sentinţei pronunţată de instanţa de fond şi, pe fond, admiterea în principiu a cererii de revizuire în temeiul dispoziţiilor art. 403 C. proc. pen. şi trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanţa competentă respectiv, Tribunalul Bucureşti.
A arătat că motivul de casare reprezintă dispoziţiile art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.
A mai arătat apărătorul revizuientului că, cele două condiţii pe care trebuie să le îndeplinească această cerere de revizuire respectiv art. 394 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. proc. pen. sunt îndeplinite prin faptul că s-au descoperit fapte şi împrejurări noi şi de asemenea că se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare a contabilei. A mai susţinut că sunt fapte şi împrejurări noi, respectiv un înscris cu totul nou care arată practic momentul săvârşirii infracţiunii de către contabila B.G., respectiv „caietul de bancă", susţinând în continuare că revizuirea vizează hotărârea de achitare a fostei contabile B.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave prevăzute şi sancţionate de art. 215 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Examinând Decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, pentru următoarele considerente.
Din conţinutul dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, concomitent, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.
O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac, la alte situaţii privitoare la pretinsa nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau cu privire la raţionamente jurisdicţionale eronate este exclusă, în raport cu dispoziţiile procesuale menţionate şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Drept urmare, coroborarea acestor dispoziţii legale impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate, de exercitarea cererii de revizuire în condiţiile legii, cu referire la dispoziţiile art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. şi a inadmisibilităţii controlului judiciar, cu consecinţa respingerii cererii pentru acest motiv, în situaţia exprimării de către partea interesată a simplei nemulţumiri a acesteia cu privire la hotărârea a cărei retractare se cere, fie afirmării generice a nelegalităţii şi netemeiniciei acesteia, neîncadrabile în dispoziţiile legale menţionate.
In cauză, recurentul revizuient a formulat cerere de revizuire prin care a solicitat revizuirea unei hotărâri ce nu îndeplineşte condiţiile art. 393 C. proc. pen., cu referire între altele că aceasta trebuie să conţină o rezolvare a fondului, în sensul examinării problemei existenţei faptei şi vinovăţiei numitei B.G. împotriva căreia s-a pronunţat o hotărâre finalizată printr-o soluţie de achitare a acesteia.
Totodată, recurentul revizuient a invocat motive dintre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen. respectiv lit. a), lit. b) şi lit. e) din acelaşi articol, susţinând că înscrisul nou care a stat la baza formulării cererii de revizuire fiind „Caietul de Bancă" care, în opinia revizuientului, dovedeşte vinovăţia numitei B.G. şi desfiinţarea hotărârii de achitare a acesteia pentru infracţiunea de înşelăciune respectiv infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (2) C. pen. cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat că cererea de revizuire formulată de revizuient este nefondată şi că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire reglementate de art. 394 C. proc. pen. Solicitarea recurentului revizuient în cererea de revizuire şi ulterior reiterată în motivele de recurs de a se dispune admiterea cererii de revizuire în vederea administrării probei cu înscrisuri respectiv „caietul de bancă" sau reaudierii martorei B.P., întrucât aceasta a depus mărturie mincinoasă, neexistând în fapt vreo hotărâre definitivă care să dovedească vinovăţia martorei, toate aceste argumente la care se referă petentul, se apropie mai degrabă de unul din cazurile de apel sau de recurs motiv care ar fi putut fi valorificat de revizuient în căile de atac declarate la soluţionarea fondului cauzei.
Nici al treilea motiv de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 394 lit. e) C. proc. pen. nu este întemeiat, în mod corect prima instanţă a constatat că în cauză nu există mai multe hotărâri care nu se pot concilia, pentru a fi aplicabil cazul de revizuire menţionat, fiind vorba de fapt de hotărârile pronunţate în cauză în cele trei cicluri procesuale, respectiv fond, apel şi recurs, rezultând prin urmare că nici sub acest aspect cererea de revizuire nu este întemeiată.
Astfel, pentru a se constat incidenţa unuia din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia netemeiniciei hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, şi nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situaţii deja cunoscute şi verificate de către instanţele de fond şi de control judiciar.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul Z.K. împotriva deciziei penale nr. 243/A din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul Z.K. împotriva deciziei penale nr. 243/A din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă persană se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1560/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1588/2011. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
