ICCJ. Decizia nr. 1612/2011. Penal

Prin încheierea din data de 6 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 36604/3/2010 (231/2011) s-a dispus, între altele, menținerea stării de arest a inculpaților apelanți T.A.V. și M.G.

Onorariul interpretului s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

în motivarea încheierii, instanța de apel a reținut că prin rechizitoriul nr. 2293 D/P/2009 din data de 29 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații T.G.M. zis "G." sau "Z.", pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la introducere în țară de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și T.A.V., pentru săvârșirea infracțiunilor de: introducere în țară de droguri de mare risc, prev. și ped. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000; trafic de droguri de mare risc prev.și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

în fapt, s-a reținut, în esență, că la data de 19 iunie 2009, inculpatul T.A.V. în complicitate cu inculpatul T.G.M. și cu S.S.S., a transportat cantitatea de 1987,4 grame heroină din Bulgaria în România și a remis-o lui D.A.C. zis "C.".

Prin sentința penală nr. 902 din 21 decembrie 2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatului M.G. la pedeapsa de 16 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și 4 ani interzicerea drepturilor prev. și ped. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

în temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul M.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare în condițiile art. 57,art. 71 C. pen. și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. după executarea pedepsei închisorii.

Prin aceeași sentință, a fost condamnat inculpatul T.A.V. la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și 4 ani interzicerea drepturilor prev. și ped. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și 4 ani interzicerea drepturilor prev. și ped. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul T.A.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. și ped. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Pentru ambii inculpați, în temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) din pedepsele aplicate s-a dedus prevenția de la 5 iunie 2010 la zi.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, sesizată cu apelurile declarate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 902/2010, analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen. a apreciat că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Astfel, s-a reținut că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura infracțiunilor, din modalitatea concretă de săvârșire a acestora și din gradul ridicat de pericol social al faptelor comise.

Pentru considerentele mai sus arătate, instanța de apel în baza art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 3002din același cod a menținut starea de arest a inculpaților și, pe cale de consecință, a respins ca nefondate cererile de revocare și de înlocuire a arestării preventive formulate de inculpați prin apărători.

împotriva dispoziției din încheiere vizând menținerea măsurii arestării preventive au declarat recurs inculpații.

Inculpatul M.G. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea în stare de libertate pentru a-și putea formula apărările. Inculpatul a susținut că nu a comis faptele deduse judecății și că nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate.

Inculpatul T.A.V. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea în stare de libertate, deoarece temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu se mai mențin, nu are antecedente penale, nu cunoaște coinculpații din cauză, astfel că nu poate influența probele ce urmează a fi administrate în fața instanței de apel.

Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

în conformitate cu dispozițiile art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. la care trimite art. 3002din același cod, menținerea arestării preventive se dispune când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin încheierea din data de 11 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă a recurentului inculpat T.G.M. pe o perioadă de 30 de zile pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 249 din 11 noiembrie 2009 (fila 19 dosar instanță recurs).

Prin încheierea susmenționată s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile și a recurentului inculpat T.A.V. pentru infracțiunile prev. și ped. de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 250 din 11 noiembrie 2009 (fila 20 dosar instanță recurs).

Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive în cazul ambilor recurenți inculpați l-au constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Raportând dispozițiile art. 160b alin. (1) și (3) raportat la art. 3002C. proc. pen. mai sus invocate la speța dedusă judecății, înalta Curte constată - contrar celor susținute de recurenți - că temeiurile care au determinat arestarea inculpaților impun în continuare privarea de libertate a acestora.

în cauză există probe care duc la presupunerea rezonabilă că recurenții inculpați au comis infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați de instanța de fond și că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta recurenții inculpați dacă ar fi puși în libertate în acest moment procesual rezultă din gravitatea deosebită a infracțiunilor pentru care au fost deferiți justiției, din modul și împrejurările în care se reține că au comis faptele și din consecințele grave pe care acestea le au asupra sănătății persoanelor care urmau să intre în posesia drogurilor de mare risc pe care inculpații le-au introdus fără drept în România.

Lăsarea în libertate a recurenților inculpați, trimiși în judecată pentru infracțiuni grave (complicitate la introducere în țară de droguri de mare risc și complicitate la trafic de droguri de mare risc - inculpatul T.G.M., respectiv, introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc - inculpatul T.A.V.) ar crea un sentiment de insecuritate, de neîncredere în rândul opiniei publice, credința că justiția, cei care contribuie la înfăptuirea ei nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.

Lipsa antecedentelor penale invocată de inculpați prin apărători în susținerea recursurilor nu este de natură a duce prin ea însăși la punerea în libertate a recurenților, iar aspectele vizând nevinovăția urmează a fi analizate de instanța de apel investită cu soluționarea apelurilor formulate de recurenți împotriva hotărârii prin care instanța de fond a dispus condamnarea lor.

în consecință, reținând că menținerea stării de arest preventiv a inculpaților este legală și justificată în raport de dispozițiile art. 3002raportat la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen. și de cele ale art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului - inculpații fiind deținuți legal în baza unei hotărâri de condamnare dispusă de prima instanță -, recursurile formulate în cauză se privesc ca nefondate și se vor respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., recurenții inculpați M.G.T. și T.A.V. vor fi obligați la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba bulgară se va avansa din fondul înaltei Curți de Casație și Justiție.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1612/2011. Penal