ICCJ. Decizia nr. 1619/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1619/2011
Dosar nr. 2191/99/2010
Şedinţa publică din 21 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 603 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatului G.M. la pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ˝omor calificat˝, prevăzută şi pedepsită de art. 174 - 175 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b C. pen. pe o durată de 2 ani.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului G.M. şi s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 25 decembrie 2009, la zi.
S-a constatat că partea vătămată S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să achite suma de 2.200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în care va fi inclus onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 RON, sumă ce va fi suportată iniţial din fondurile Ministerului de Justiţie.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi nr. 2088/P/2009 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului G.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 - 175 lit. d) C. pen.
În fapt, prin actul de inculpare s-a reţinut că inculpatul avea o relaţie de concubinaj cu partea vătămată, S.M., mama victimei S.M.A., în vârstă de 3 ani. Inculpatul şi partea vătămată locuiau împreună cu victima minoră şi cu un alt copil minor, rezultat din relaţia lor de concubinaj. Din data de 23 decembrie 2009 cei doi, împreună cu minorii, s-au mutat într-o locuinţă închiriată din satul Domniţa, judeţul Iaşi. În dimineaţa zilei de 24 decembrie 2009 partea vătămată S.M. a plecat de acasă să colinde pentru a obţine ceva de mâncare, lăsând acasă inculpatul şi cei doi minori. Pe parcursul zilei inculpatul a consumat băuturi alcoolice şi, în jurul orelor 22 era în stare de ebrietate, moment în care a observat că minorul S.M.A. a urinat pe dânsul, fapt care l-a enervat şi a început să îl lovească cu pumnii peste tot corpul. Când a realizat că minorul a decedat, inculpatul a plecat la fratele său, G.M. căruia i-a relatat faptele iar acesta din urmă a anunţat poliţia. De asemenea, s-a efectuat un raport de expertiză medico-legal, raport care a fost avizat şi de Comisia IML. În fapt, inculpatul a lovit victima de mai multe ori şi pe întreaga suprafaţă a corpului, producându-i leziuni care, în cele din urmă, au condus la decesul acesteia.
Inculpatul a fost audiat în faza de urmărire penală şi a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa. În faza de judecată inculpatul s-a prevalat de dreptul de a nu da nici o declaraţie, însă nu şi-a propus probe în apărare şi, cu ocazia ultimului cuvânt, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei.
Prin Decizia penală nr. 14 din 25 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori s-a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul G.M., deţinut în Penitenciarul Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 603 din 19 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus arestarea preventivă a inculpatului de la 19 noiembrie 2010 la 25 ianuarie 2011. Totodată a fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut în esenţă că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept a faptelor inculpatului, dând o justă interpretare a probatorului administrat în cauză şi, ca urmare a coroborării acestuia, a statuat asupra vinovăţiei inculpatului G.M. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174, 175 lit. d) C. pen. reţinându-se în sarcina acestuia, că în seara zilei de 23 decembrie 2009 a aplicat victimei minore, care fusese lăsată în grija sa, lovituri pe tot corpul, lovituri care au condus la decesul acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul criticând-o ca fiind netemeinică sub aspectul cazului de casare prev. de art. *3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. în sensul că pedeapsa aplicată este prea aspră în raport de circumstanţele reale şi personale. A solicitat admiterea recursului, casarea în parte a ambelor hotărâri şi în rejudecare reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivului de recurs formulat, circumscris cazului de casare prev. de art. *3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. dar şi a dispoziţiilor art. *3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, urmând a o menţine ca atare.
Din analiza întregului material probator administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti asupra fondului, se reţine că instanţa a stabilit o situaţie de fapt fundamentată pe o judicioasă coroborare a acestuia, expunând în detaliu elementele care au determinat reţinerea împrejurărilor care au format convingerea în sensul reţinerii vinovăţiei inculpatului.
Inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere atât la fond cât şi în apel, şi nu a propus probe astfel că, nu s-a impus înlăturarea unor apărări.
Reevaluând probatoriul administrat, instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect că situaţia faptică s-a realizat prin coroborarea unor probe directe şi indirecte, din a căror analiză a rezultat cursivitatea argumentaţiei logice, care a condus la concluzia înlăturării oricăror dubii asupra nevinovăţiei inculpatului.
Probele testimoniale administrate se coroborează cu concluziile raportului de necropsie şi cu declaraţiile inculpatului date în cursul urmăririi penale şi conduc neîndoios la concluzia existenţei vinovăţiei inculpatului. Relevantă este declaraţia părţii vătămate care a relatat că a lăsat victima în grija inculpatului şi când a ajuns acasă a găsit copilul decedat.
Martorii H.M. şi M. au relatat că au mers împreună cu inculpata la domiciliul acesteia şi au găsit cadavrul victimei ascuns sub un morman de haine.
Din concluziile raportului de necropsie rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat insuficienţei cardio respiratorii acute consecutivă unui politraumatism cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic şi traumatism abdominal.
Aspectul leziunilor constatate pledează pentru producerea lor prin loviri active, repetate cu obiecte contondente, stabilindu-se că între lovituri şi moartea victimei există o legătură de cauzalitate directă.
Coroborând declaraţiile inculpatului care a recunoscut că a lovit victima cu declaraţiile părţii vătămate care a arătat că inculpatul a fost în ziua respectivă cu minorul, instanţa a concluzionat că în cauză a fost dovedită vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, se constată că s-au avut în vedere de către instanţa de fond, în procesul de stabilire a pedepsei, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se în mod just că reeducarea inculpatului s-ar putea realiza prin stabilirea unei pedepse cu închisoarea, într-un cuantum orientat spre mediul special prevăzut de lege, ca urmare a analizării corelative a condiţiilor anterior menţionate.
Totodată, se constată că instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au făcut o judicioasă individualizare a pedepsei, şi în raport de gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite şi, de modalitatea de comitere a acesteia, de urmările produse, astfel încât nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate, aşa cum a solicitat recurentul inculpat G.M.
Gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite de către inculpat este ridicat, rezultând din modalitatea de comitere a acesteia precum şi din următoarele împrejurări: lovirea repetată a victimei minore, în vârstă de numai 3 ani, cu obiecte contondente, aspect care conturează agresivitatea sporită a inculpatului, element care este definit şi de antecedentele penale ale inculpatului, la care se va face trimitere ulterior; numărul şi intensitatea loviturilor aplicate victimei, care a prezentat politraumatism cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic şi traumatism abdominal;
Deşi nu exista o legătură de rudenie legală cu victima, este relevant faptul că inculpatul trăia în concubinaj cu mama victimei, cu care avea şi un copil minor, astfel încât exista o legătură de coabitare faptică cu victima, în virtutea căreia mama şi-a lăsat copilul în grija inculpatului cât timp s-a deplasat la colindat.
Faptul că inculpatul a profitat de disproporţia de forţe dintre el şi victimă, derivată din diferenţa mare de vârstă şi implicit capacitatea reacţiilor fizice evidenţiază pericolul concret al faptei săvârşite.
În ceea ce priveşte persoana inculpatului şi împrejurările care agravează răspunderea penală a acestuia, s-a reţinut în mod corect că acestea reprezintă elemente care conturează gradul de pericol social al faptei şi periculozitatea inculpatului.
Astfel, condamnările anterioare ale inculpatului, care au atras reţinerea stării de recidivă postexecutorie, relevă tipicul infracţiunilor comise de către inculpat, înregistrându-se o evoluţie infracţională prin dobândirea atitudinii agresive.
Periculozitatea inculpatului este confirmată şi de faptul că acesta a ascuns cadavrul victimei sub un morman de haine.
Toate aceste aspecte justifică aplicarea pedepsei în cuantumul stabilit de instanţa de fond şi menţinut, în mod corect de instanţa de prim control judiciar.
Reevaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, se constată că pedeapsa aplicată recurentului inculpat este de natură a atinge scopul şi funcţia acesteia, redozarea solicitată nefiind de natură a asigura reeducarea şi reinserţia socială a acestuia în înţelesul art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate, cum nici din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii recurate, văzând dispoziţiile art. *38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 14 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe care o menţine ca legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a dispune obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 14 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 decembrie 2009 la 21 aprilie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1704/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1535/2011. Penal. Infracţiuni la alte legi... → |
|---|
