ICCJ. Decizia nr. 1635/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1635/2011
Dosar nr. 2134/33/2010
Şedinţa publică din 21 aprilie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul M.D. vizând sentinţa penală nr. 21/2009 a Curţii de Apel Cluj, definitivă prin Decizia penală nr. 2022 din 28 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuientul fiind obligat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că petentul M.D. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 21 din 23 septembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, deoarece pronunţarea hotărârii s-a făcut fără luarea în considerare a cererii existente în dosarul nr. 255/P/2008 din 6 noiembrie 2008. Prin sentinţa penală nr. 21 din 23 martie 2009 a Curţii de Apel Cluj a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului M.D. împotriva ordonanţei nr. 141/II/2/2009 din 20 februarie 2009 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a respins plângerea acestuia împotriva ordonanţei nr. 255/P/2008 din 28 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sentinţa rămânând definitivă prin Decizia penală nr. 2022 din 28 mai 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin respingerea recursului petentului.
Instanţa de fond a apreciat cererea petentului ca fiind inadmisibilă, întrucât prin hotărârea a cărei revizuire se solicită nu a fost soluţionat fondul cauzei (în sensul pronunţării unei hotărâri de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal), astfel încât conform dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen. aceste hotărâri nu pot fi supuse revizuirii.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul M.D., fără a învedera motivele de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat din oficiu, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
În art. 394 alin. (1) C. proc. pen. sunt reglementate cazurile de exercitare a acestei căi extraordinare de atac, prevăzându-se că „revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia."
Atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. (2)-(4) ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 394 alin. (1) C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.
Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire şi ale condiţiile pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.
Or, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi lit. b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.
Pe de altă parte, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
În acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa supremă prin Decizia nr. 17/2007 pronunţată în recurs în interesul legii, decizie obligatorie potrivit normelor constituţionale.
Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petentului.
Conform art. 191 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe petent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M.D. împotriva sentinţei penale nr. 3 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1614/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1656/2011. Penal. Prelungirea altor măsuri... → |
|---|
