ICCJ. Decizia nr. 1656/2011. Penal. Prelungirea altor măsuri (obligarea de a nu părăsi ţara/locaţia). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1656/2011
Dosar nr. 3426/1/2011
Şedinţa publică din 22 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 14 aprilie 2011 pronunţată în dosarul nr. 9614/63/2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori –, în baza art. 145 C. proc. pen. a dispus luarea faţă de inculpatul G.(V.)C. a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, municipiul Craiova.
În baza art. 145 alin. (1)1 lit. a), b) c) şi art. 145 alin. (1)2 lit. c) şi e) C. proc. pen., instanţa l-a obligat pe inculpat să respecte, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, următoarele obligaţii.
- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea – I.P.J. Dolj – Poliţia Municipiului Craiova – conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
- să nu se apropie de persoanele vătămate M.L.N. şi P.M.C. sau de membrii familiilor acestora, precum şi de martorii din cauză şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
- să nu se afle în locuinţa părţilor vătămate din speţă.
Totodată, instanţa i-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.145 alin. (3) C. proc. pen.
S-a admis cererea de amânare şi, în consecinţă, s-a amânat judecarea cauzei la 19 mai 2011, ora 9,00 termen luat în cunoştinţă de inculpatul G.C. şi pentru când se vor cita părţile vătămate M.L.N., P.M.C. şi intimatul Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj.
S-a dispus întocmirea adresei către Baroul Dolj pentru a se desemna apărător din oficiu pentru părţile vătămate: M.L.N. şi P.M.C.
În motivarea încheierii, curtea de apel, deliberând asupra cererii de luare a măsurii preventive prevăzute de art. 145 C. proc. pen. a reţinut că inculpatul G.C. a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de minori, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată M.L.) şi de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 (parte vătămată P.M.), constând în aceea că: în perioada aprilie 2008 a racolat pe partea vătămată minoră M.L. care apoi a fost transportată în Italia şi exploatată sexual de V.S. (tatăl inculpatului), trimis în judecată prin rechizitoriul D.I.IC.O.T. nr. 123D/P/2007; a transportat în Italia şi a determinat la prostituţie, în folosul său pe minora P.M., în perioada august 2008 – iunie 2009. S-a mai reţinut că inculpatul, în înţelegere cu V.S., a remis martorelor M.E., P.M. şi M.M., suma de câte 200 lei pentru declaraţiile favorabile date de acestea la procuror la 13 martie 2009.
Totodată, s-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 14 iulie 2010 – 24 noiembrie 2010, când a fost înlocuită măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea conform încheierii din 18 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj, temeiurile arestării preventive fiind art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar prin sentinţa apelată în prezenta cauză soluţia de achitare a inculpatului, dispusă în temeiul art. 10 lit. a) şi art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost argumentată, în esenţă, prin reţinerea contradicţiilor între declaraţiile date de părţile vătămate şi de martori în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti.
Faţă de aceste împrejurări, s-a concluzionat că în cauză există în continuare indicii temeinice de participare a inculpatului la comiterea infracţiunilor deduse judecăţii, aprecierile asupra probelor administrate în faza de judecată fiind contestate în apelul declarat de parchet, cale de atac cu efect devolutiv asupra fondului cauzei şi că din probele administrate în faza urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti în primă instanţă nu rezultă existenţa unor împrejurări care să permită aprecierea că inculpatul a adoptat o conduită procesuală pozitivă.
Astfel, referatul de evaluare nr. 1947 din 20 octombrie 2010 indică un risc major în stilul de viaţă al inculpatului (fila 74), iar din adresa comunicată de I.G.P. de Frontieră la data de 13 aprilie 2011 rezultă că la data de 03 aprilie 2011, inculpatul s-a prezentat la P.T.F. Aeroport Craiova pentru a ieşi din ţară. În aceste împrejurări s-a apreciat că se impune luarea faţă de inculpat a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, conform art. 145 C. proc. pen. pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, în sensul art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
În consecinţă, instanţa de apel a dispus luarea faţă de inculpatul G.(V.)C. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu cu instituirea în sarcina acestuia a obligaţiilor prevăzute în art. 145 alin. (1)1 lit. a), b) c) şi în art. 145 alin. (1)2 lit. c) şi e) C. proc. pen.
Împotriva dispoziţiei din încheiere vizând luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu a declarat recurs inculpatul G.(V.)C. care, prin apărătorul ales, a solicitat casarea încheierii şi constatarea de către instanţa de recurs a faptului că această măsură preventivă a încetat de drept, astfel cum a reţinut instanţa de fond prin sentinţa penală nr.4 din 20 ianuarie 2011 prin care a dispus achitarea sa pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 145 alin. (1) C. proc. pen., „măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale ori de instanţa de judecată, în cursul judecăţii, de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. (1)".
Condiţiile prevăzute în art.143 alin. (1) C. proc. pen., la care trimite art. 145 din acelaşi cod, se referă la existenţa probelor sau indiciilor temeinice că învinuitul sau inculpatul faţă de care se ia măsura a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 15 iulie 2010, împotriva recurentului inculpat s-a luat măsura arestării preventive pe o durată de 29 de zile, judecătorul reţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi anume că există date certe că inculpatul a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi că există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prin rechizitoriul nr. 117/D/P/2009 din data de 06 august 2010, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova –, recurentul inculpat G.(V.)C. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru comiterea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 şi de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că în luna aprilie 2008 a racolat pe partea vătămată minoră M.L., care apoi a fost transportată în Italia şi exploatată sexual de V.S. (tatăl inculpatului, trimis şi el în judecată) şi că a transportat în Italia şi a determinat la prostituţie în folosul său, pe minora P.M. în perioada august 2008 – iunie 2009.
În cursul judecăţii la instanţa de fond, prin încheierea din 18 noiembrie 2010, Tribunalul Dolj a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, acesta fiind pus în libertate la data de 24 noiembrie 2010.
Prin sentinţa penală nr.4 din 20 ianuarie 2011 pronunţată în dosarul nr. 9614/63/2010, Tribunalul Dolj a dispus achitarea inculpatului G.C. în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 (faptă săvârşită faţă de partea vătămată M.L.N.), respectiv, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 (faptă săvârşită faţă de partea vătămată P.M.C.).
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de fond a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, dispusă faţă de inculpat prin încheierea din data de 18 noiembrie 2010, reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 140 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., potrivit cărora „măsurile preventive încetează de drept în caz de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmăririi penale sau de încetare a procesului penal sau de achitare".
Împotriva sentinţei a declarat apel D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, apel cu soluţionarea căruia a fost învestită instanţa de apel, care a pronunţat încheierea ce face obiectul recursului de faţă.
Raţionamentul instanţei de apel în sensul că soluţia de achitare a inculpatului argumentată de instanţa de fond, în esenţă, prin reţinerea contradicţiilor între declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti nu duce la inexistenţa în continuare a indiciilor temeinice de participare a inculpatului la săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii – aprecierile instanţei de fond asupra probelor administrate în faza de judecată fiind contestate în apelul declarat de parchet, cale de atac cu efect devolutiv asupra fondului cauzei –, este greşit. Un asemenea raţionament ar duce la concluzia că ori de câte ori procurorul exercită calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a pronunţat o soluţie de achitare, cale de atac prin care se critică aprecierea dată de judecător probelor administrate, să fie posibilă luarea faţă de inculpatul achitat a unei măsuri neprivative de libertate, indiferent dacă sunt sau nu întrunite cerinţele art. 143 C. proc. pen. la care trimit art. 145 din acelaşi cod.
În conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., „când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere ...".
Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, pentru luarea măsurii preventive neprivative de libertate prevăzute în art. 145 C. proc. pen., trebuie să existe probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, adică să existe acele date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se ia măsura a comis faptele pentru care este cercetată.
În cauză, Înalta Curte constată, faţă de soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond şi în condiţiile în care instanţa de apel nu a administrat nici o probă care să schimbe situaţia de fapt reţinută de tribunal, că nu există acele indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 681 C. proc. pen. care să justifice luarea faţă de inculpat a măsurii prevăzute de art. 145 C. proc. pen.
Este adevărat că, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive este acela de a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Dar, tot atât de adevărat este faptul că o măsură privativă sau neprivativă de libertate trebuie luată cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, încălcarea acestora fiind sancţionată de lege cu revocarea măsurii.
Contrar celor reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată că, împrejurarea că recurentul inculpat, la data de 03 aprilie 2011 (deci după trecerea unui interval de timp de 2 luni şi 15 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a constatat încetată de drept măsura preventivă prevăzută în art. 145 C. proc. pen. luată împotriva sa) s-a prezentat la P.T.F. Aeroport Craiova pentru a ieşi din ţară nu justifică, prin ea însăşi, luarea măsurii prevăzute de art. 145 C. proc. pen. în condiţiile în care, în perioada scursă de la 18 noiembrie 2010 şi până la 20 ianuarie 2011, data pronunţării sentinţei, inclusiv la termenul de judecată fixat de instanţa de apel la 14 aprilie 2011, inculpatul a respectat dispoziţiile instanţei, a îndeplinit toate obligaţiile ce i-au fost impuse de instanţă, s-a prezentat la fiecare termen de judecată, dovedind astfel interes în cooperarea cu organele judiciare în vederea stabilirii adevărului şi soluţionării cu celeritate a cauzei.
În concluzie, Înalta Curte apreciază că menţinerea măsurii dispusă de instanţa de apel este contrară atât dispoziţiilor art. 145 raportat la art. 143 C. proc. pen., cât şi prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Potrivit paragrafului 2 al acestui din urmă text de lege, „orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa".
Paragraful 3 al aceluiaşi articol statuează că „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri, decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora".
În sistemul european de protecţie a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art. 5 din Convenţie, care garantează libertatea şi siguranţa persoanei, acestea privind libertatea sa fizică şi anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reţinută sau arestată în mod abuziv, cel de-al doilea priveşte restricţiile la libertatea de circulaţie, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie. Dreptul la libera circulaţie atât în teritoriul unui stat, cât şi între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4.
În speţă însă, Înalta Curte, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 139 alin. (2) C. proc. pen., în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul G.(V.)C., va casa în parte încheierea de şedinţă recurată şi, rejudecând, va revoca măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen. luată faţă de inculpat de către instanţa de apel.
Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a încheierii atacate, se vor menţine restul dispoziţiilor acesteia.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G.(V.)C. împotriva încheierii din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 9614/63/2010.
Casează, în parte, încheierea de şedinţă recurată şi, rejudecând:
În baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., revocă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen., luată faţă de inculpatul G.(V.)C.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1635/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1683/2011. Penal → |
|---|
