ICCJ. Decizia nr. 1606/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1606/2011
Dosar nr. 24/64/2011
Şedinţa publică din 20 aprilie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 8/F din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul C.N. împotriva rezoluţiei nr. 205/P/2010 din 19 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 205/P/2010 din 19 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii M.L., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi M.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Pentru a se dispune astfel s-a reţinut că, prin cererea înregistrată sub nr. 8478/2002 la Judecătoria Braşov, C.N., în calitate de reclamant, a chemat în judecată pe pârâţii C.V.C., C.M.I. şi C.F.T., solicitând să se constate că în timpul căsătoriei cu pârâta C.V.C. a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul situat în Braşov înscris în C.F. nr. 22256 Braşov nr. top 5862/1/2/b/1 în cote de 75% reclamantul şi 25 % pârâta, precum şi că asupra celeilalte cote de ½ din imobil sunt coproprietari pârâţii C.M.I. şi C.F.T.. Ca un corelativ, reclamantul a solicitat instanţei de judecată să se dispună ieşirea din indiviziune prin formarea a trei loturi, locuinţa de la parter urmând a fi atribuită pârâţilor C., iar locuinţa de la etaj împărţită în două loturi, unul atribuit reclamantului şi unul pârâtului.
Prin sentinţa civilă nr. 15128 pronunţată în data de 02 decembrie 2002 în dosarul nr. 8478/2001 al Judecătoriei Braşov, instanţa de judecată a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul C.N. şi a constatat că acesta şi pârâta C.V.C. au dobândit în timpul căsătoriei dreptul de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul situat în Braşov, cu cote egale de contribuţie. A mai constatat că asupra celeilalte cote de ½ parte din imobil, sunt coproprietari pârâţii C.
Prin Decizia civilă nr. 468/A din 21 aprilie 2003, pronunţată în dosarul nr. 674/2003 al Tribunalului Braşov, secţia civilă, instanţa de judecată a admis apelul formulat de reclamantul C.N. împotriva sentinţei civile nr. 15128 din 02 decembrie 2008 a Judecătoriei Braşov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus dezmembrarea şi ieşirea din indiviziune asupra imobilului înscris în C.F. nr. 22256 Braşov, prin formarea a trei loturi conform expertizelor tehnice efectuate în cauză, lotul 1 fiind atribuit pârâţilor C., lotul 2 reclamantului C.N., iar lotul 3 pârâtei C.V.C. Reclamantul C.N. a fost totodată obligat să plătească pârâtei C.V. suma de 1.709.220 lei cu titlu de sultă.
Din examinarea dispozitivului deciziei civile a rezultat că lotul nr. 1 era format din parterul construcţiei, lotul nr. 2 (atribuit reclamantului C.N.) era format din camerele notate cu 5,1 şi 2, oficiul 12, WC-ul de serviciu, porţiunea de hol ce asigura accesul în încăperile 8,12 şi 1 şi balconul 13, iar lotul 3 era format din holul 10, bucătăria 6, cămara 11, camerele 4,3 şi baia 7, debaraua 9.
Prin Decizia civilă nr. 1030/R din 16 septembrie 2003 pronunţată în dosarul nr. 1049/R/2003 al Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, instanţa de judecată a admis recursul declarat de pârâţii C.V.C., C.M.I. şi C.F.T. împotriva deciziei pronunţată de Tribunalul Braşov, pe care a casat-o în parte privind ieşirea din indiviziune şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a apreciat că, în ceea ce priveşte partajarea imobilului în litigiu, hotărârea instanţei de judecată nu a cuprins considerente clare, precise şi necontradictorii care să dea posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii judecătoreşti. Instanţa de recurs a apreciat că în ceea ce priveşte partajarea imobilului în litigiu, Tribunalul Braşov nu şi-a motivat hotărârea, astfel încât controlul judiciar a fost imposibil de executat. Instanţa de apel deşi a schimbat soluţia instanţei de fond referitoare la imobil, s-a rezumat la a face trimitere la expertizele tehnice întocmite în cauză.
Prin Decizia civilă nr. 56 pronunţată în 27 ianuarie 2004 în dosarul nr. 1572/AP/2003, Curtea de Apel Braşov a respins apelul formulat de reclamantul C.N. împotriva sentinţei civile nr. 15128 din 02 decembrie 2002, apreciind că variantele de partajare în natură a apartamentului, realizate în expertiza de construcţii nu sunt nici viabile, nici în concordanţă cu prevederile legale. Instanţa a reţinut că oricare din variantele de partaj duce la crearea unor unităţi locative ce nu îndeplinesc cerinţele unei locuinţe, astfel cum sunt definite în art. 2 lit. a) şi b) din Legea nr. 114/1996. Astfel, baia, bucătăria şi baia în ambele variante rămân unui singur apartament, iar holul devine loc de folosinţă comună, deşi el asigură accesul în toate încăperile. Totodată, instanţa a reţinut că sunt necesare modificări constructive şi investiţii pentru separarea instalaţiilor fiind în discuţie accesul la părţile comune. În plus, oricare dintre variantele propuse de experţi duce în mod inevitabil la scăderea valorii de circulaţie a întregului apartament, cât şi a fiecărei noi unităţi locative create în urma partajului în natură.
Prin Decizia civilă nr. 4/R/MF pronunţată în dosarul nr. 370/R/C/MF/2005, Curtea de Apel Braşov, în data de 20 ianuarie 2006 a respins recursul declarat de reclamantul C.N. împotriva deciziei civile nr. 56/AP din 27 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, constatând că raportului dedus judecăţii nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 6735 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la împărţeala în natură a loturilor formate. Această instanţă a remarcat că întreaga unitate locativă dispune de o singură bucătărie, o baie şi un grup sanitar, iar acceptarea unei partajări în natură ar implica modificări structurale care reclamă o depreciere esenţială a valorii imobilului, contravenind astfel dispoziţiilor art. 741 alin. (2) C. civ., prin îmbucătăţirea peste măsură.
În data de 21 martie 2006, Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.L.R. şi M.H. au solicitat intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului identificat prin C.F. nr. 22256, conform deciziei nr. 4/R/MF, pe numele numitei C.V.
În ceea ce priveşte formularea cererii de intabulare de către Biroul Notarilor Publici Asociaţi M.L. şi M.H., procurorul de caz a constatat că aceasta se circumscrie dispoziţiilor Legii nr. 36 din 12 mai 1995, Legea Notarilor Publici şi Activităţii Notariale, potrivit cu care toate actele se îndeplinesc la cerere. Potrivit art. 8 din Legea nr. 36/1995, notarul public îndeplineşte cu titlu exemplificativ ca şi act notarial, redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic la solicitarea părţilor, autentificarea înscrisurilor, certificarea unor fapte, precum şi alte operaţiuni prevăzute de lege şi a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 36/1995 abilitau legal notarul public la efectuarea unui asemenea demers, precizând totodată că un ordin are o valoare juridică inferioară unei legi.
Examinând actele dosarului nr. 173/P/2008, soluţionat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, având ca obiect o plângere similară, s-a constatat că numita C.V. a solicitat în scris biroului notarial intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate, înscris provizoriu în baza deciziei civile nr. 4/R/MF/2005 a Curţii de Apel Braşov, întrucât intenţiona să încheie la acel birou notarial un contract de întreţinere.
Cererea de înscriere formulată de Biroul Notarilor Publici Marin are în antet denumirea biroului şi sediul acestuia, fiind respectate dispoziţiile art. 47 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Birourilor de Carte Funciară, aprobat prin Ordinul 2371/C din 22 decembrie 1997.
Din examinarea încheierii nr. 10198 din 2006, emisă de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov rezultă că intabularea dreptului de proprietate în favoarea numitei C.V. în C.F. nr. 22256, s-a făcut în baza deciziei civile nr. 4/R/MF/2005, pronunţată în dosarul Curţii de Apel nr. 370/R/C/MF/2005, cu privire la cota de ½ din imobilul înscris sub A+1 cu nr. top 5862/1/2/b/1.
Îndeplinirea sau nu a cerinţei art. 47 din regulamentul mai sus menţionat la momentul depunerii cererii trebuie apreciată sub aspectul producerii unor eventuale consecinţe păgubitoare pentru petiţionar. Procurorul de caz a apreciat că această cerinţă era îndeplinită la momentul analizării cererii sau cel puţin la acest moment, astfel cum rezultă din încheierea nr. 10198 din 21 martie 2006. Astfel, înscrierea provizorie a dreptului de proprietate a fost definitivată prin încheierea nr. 10198/2006, încheiere care şi consacră transformarea înscrierii provizorie în intabulare urmare a justificării acesteia (a dreptului de proprietate), în baza faptului că sentinţa judecătorească care a constituit temeiul înscrierii provizorii a rămas definitivă şi irevocabilă.
Pe de altă parte, intabularea dreptului de proprietate s-a făcut potrivit deciziei pronunţată de o instanţă de judecată, decizie care este rezultatul exercitării căilor de atac judiciare, promovate la diferite instanţe, instanţe care au apreciat că partajarea comodă a imobilului din Braşov, nu este posibilă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 6735 alin. (2) C. proc. civ. Conform acestor dispoziţii, instanţa face împărţeala în natură, procedând la formarea loturilor şi la atribuirea lor. Instanţa este însă obligată să respecte dispoziţiile art. 741 alin. (2) C. civ., conform cu care la împărţeală se va evita îmbucătăţirea peste măsură şi diviziunea exploataţiunilor. Instanţele au apreciat că întreaga unitate locativă dispune de o singură bucătărie, o baie şi un grup sanitar, iar partajarea în natură ar implica modificări structurale şi o depreciere esenţială a valorii imobilului.
Cu referire la plata taxelor legale, reţinem că la momentul pronunţării încheierii nr. 10128/2006, era aplicabil Ordinul nr. 128 al ministrului M.A.I. conform cu care nu se prevedea o modalitate de tarifare pentru astfel de înscrieri.
Pentru a putea reţine infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor conform art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) în sarcina notarului public M.L., ar trebui să se ajungă la concluzia că prin eventuala nerespectare a dispoziţiilor Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Biroului de Carte Funciară, s-ar fi produs o vătămare a intereselor legale ale persoanei vătămate C.N.
Procurorul de caz a apreciat că elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de serviciu contra intereselor persoanelor nu sunt realizate nici în ceea ce priveşte activitatea notarului public M.L. şi nici în ceea ce priveşte activitatea registratorului de carte funciară M.C., argumentele de mai sus fiind pe deplin opozabile şi acestuia.
Împotriva acestei soluţii petentul a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. civ.
Curtea a reţinut că plângerea petentului este neîntemeiată pentru următoarele motive:
La baza cererii de intabulare a dreptului de proprietate a stat Decizia civilă nr. 4/R/MF din data de 20 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Braşov prin care s-a respins recursul declarat de reclamantul recurent C.N. împotriva deciziei civile nr. 56/AP din 27 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Braşov şi prin care sentinţa civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Braşov, în care s-a atribuit pârâtei C.V.C. cota de ½ - a parte din imobilul înscris în C.F. nr. 22256 Braşov nr. top 5862/1/2/b/1, a devenit definitivă şi irevocabilă.
Pe parcursul soluţionării procesului de partaj în C.F. a fost înscris provizoriu dreptul de proprietate al lui C.C. asupra cotei de ½-a parte din imobilul menţionat mai sus, proprietatea soţilor C.N. şi C.V.C.L., iar ca urmare a deciziei civile a Curţii de Apel Braşov, care a tranşat în mod definitiv şi irevocabil partajul părţilor, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea lui C.C. şi s-au radiat notările proceselor (fila 5 dosar urmărire penală).
Intabularea dreptului de proprietate s-a făcut potrivit deciziei pronunţată de o instanţă de judecată, decizie care este rezultatul exercitării căilor de atac judiciare, promovate la diferite instanţe, instanţe care au apreciat că partajarea comodă a imobilului din Braşov, nu este posibilă, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 6735 alin. (2) C. proc. civ. Instanţele au apreciat că întreaga unitate locativă dispune de o singură bucătărie, o baie şi un grup sanitar, iar partajarea în natură ar implica modificări structurale şi o depreciere esenţială a valorii imobilului, iar nemulţumirile petentului cu privire la modul în care s-a soluţionat acţiunea de partaj nu împiedică pe partea adversă, cu ocazia rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de partaj, să-şi intabuleze dreptul de proprietate în cartea funciară.
De altfel petentul a generat multiple plângeri având ca obiect acest partaj, fiind soluţionate de instanţele judecătoreşti, fapt confirmat şi de rezoluţia nr. 173/P din 06 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, cauza fiind similară cu cea dedusă judecăţii.
Contrar celor susţinute de petent C.V. a solicitat notarului public M.L., prin cererea formulată personal şi depusă la biroul notarului public, efectuarea demersurilor necesare privind intabularea dreptului său de proprietate.
Notarul public M.L. a dat curs cererii scrise de C.V. întrucât aceasta din urmă intenţiona să înscrie la acel birou notarial un act de întreţinere, motiv pentru care a cerut angajatei sale R.D. să întocmească cererea către oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (fila 98 din dosar urmărire penală).
Faptul că cererea de intabulare a fost depusă de C.V. prin biroul notarului public nu atrage încălcarea atribuţiilor de serviciu de către notarul public, atâta timp cât acest lucru s-a făcut la cererea titularului dreptului de proprietate, iar cererea de intabulare poartă antetul biroului notarului public, fiind respectate dispoziţiile art. 47 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Birourilor de Carte Funciară, aprobat prin Ordinul nr. 2371/C din 22 decembrie 1997, în prezent abrogat prin Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006.
Totodată potrivit art. 8 din Legea nr. 36/1995, notarul public îndeplineşte cu titlu exemplificativ ca şi act notarial, redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic la solicitarea părţilor, autentificarea înscrisurilor, certificarea unor fapte, precum şi alte operaţiuni prevăzute de lege, astfel că dispoziţiile Legii nr. 36/1995 abilitau legal notarul public la efectuarea unui asemenea demers, legea expunând în mod exemplificativ actele pe care le poate întocmi un notar public.
În ceea ce priveşte pe registratorul de carte funciară, atâta timp cât nu existau piedici la intabulare, iar petentul nu a făcut dovada faptului că există piedici la intabulare, de altfel intabularea s-a efectuat ca urmare a stabilirii dreptului de proprietate în mod definitiv şi irevocabil de către instanţele judecătoreşti, registratorul de carte funciară şi-a respectat obligaţiile de serviciu.
Totodată afirmaţiile petentului privind legătura de rudenie între notarul public şi registratorul de carte funciară, de altfel nedovedite, nu poate conduce la concluzia că aceştia nu şi-au respectat atribuţiile de serviciu şi şi-au exercitat funcţia pentru a crea prejudicii petentului.
Pentru a putea fi reţinută infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) ar trebui să se poată concluziona că prin faptele lor notarul public şi registratorul de carte funciară au cauzat un prejudiciu petentului C.N., ceea ce nu rezultă din actele dosarului, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Din contră, instanţele judecătoreşti prin soluţionarea partajului părţilor în mod irevocabil au stabilit modul de împărţire a bunurilor mobile şi imobile supuse partajării şi a dispus înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate a cotei de ½-a parte din imobilul aflat în litigiu în favoarea lui C.V. (sentinţa civilă nr. 15128 din 02 decembrie 2002 a Judecătoriei Braşov definitivă şi irevocabilă prin Decizia penală nr. 4/R/MF din 20 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Braşov).
Împotriva sentinţei penale nr. 8/F din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov a declarat recurs petiţionarul C.N.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Conform art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010, hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii legale rezultă că hotărârile pronunţate după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse căilor de atac astfel cum acestea au fost modificate prin noile dispoziţii legale.
În speţă, hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 27 ianuarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum au fost modificate de aceste dispoziţii legale şi potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată este definitivă.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 8/F din 27 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 20 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1605/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1614/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
