ICCJ. Decizia nr. 1605/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1605/2011
Dosar nr. 5/45/2011
Şedinţa publică din 20 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 9 din 25 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.J. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, din data de 17 august 2010, dată în dosarul nr. 364/P/2010, rezoluţie ce a fost menţinută.
S-a reţinut că prin rezoluţia nr. 364/P/2010 din 17 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul B.G., avocat în cadrul Baroului Iaşi, pentru comiterea infracţiunilor de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) şi furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) C. pen., reţinându-se că în cauză nu sunt prezente elemente de natură infracţională.
La plângerea petiţionarului, conform art. 278 C. proc. pen., rezoluţia a fost verificată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care a menţinut-o prin rezoluţia nr. 631/II/2/2010 din 22 septembrie 2010.
Plângerea adresată de petiţionar instanţei de judecată a fost respinsă de Curtea de Apel Iaşi, care a apreciat-o ca neîntemeiată.
S-a mai reţinut că petiţionarul a formulat mai multe plângeri, având acelaşi obiect, plângeri care au făcut obiectul dosarelor nr. 178/P/2008, nr. 108/P/2009, nr. 354/P/2009, nr. 499/P/2009 şi nr. 475/P/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, toate privind pe avocatul B.G., reclamat pentru tulburare de posesie, constând în faptul că, din anul 2007 a ocupat terenul pe care petentul pretinde că este singurul moştenitor, deşi nici până în prezent nu s-a stabilit situaţia juridică a acestuia.
Petentul invocă calitatea sa de moştenitor, în baza certificatului de moştenitor nr. 90 din 22 mai 2002, însă acest certificat a fost anulat prin sentinţa penală nr. 1203 din 11 martie 2004 a Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1039/2004 a Tribunalului Iaşi, prin care numitul C.J. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunilor de fals în declaraţii, instigare la mărturie mincinoasă şi participaţie improprie la fals intelectual, în legătură cu modul în care a obţinut acest certificat de moştenitor.
De asemenea, prin sentinţa penală cu nr. 1606 din 30 mai 2007 a Judecătoriei Iaşi, modificată prin Decizia penală cu nr. 193 din 21 aprilie 2008 a Tribunalului Iaşi, numitul C.J. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals prin utilizarea certificat de moştenitor cu nr. 90 din 22 mai 2002.
Apoi, prin sentinţa civilă nr. 446 din 13 ianuarie 2006, Judecătoria Iaşi a dispus ca în actul de proprietate să fie trecuţi toţi fraţii petentului şi s-a anulat titlul de proprietate nr. 5535/2002.
Tot prin această sentinţă au fost respinse capetele de cerere privind anularea certificatului de calitate nr. 150 din 20 noiembrie 2001 şi a certificatului de moştenitor nr. 090 din 10 mai 2002 ca fiind rămasă fără obiect, ca urmare a anulării acestora prin sentinţa penală nr. 1203/2004 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 1039/2004 a Tribunalului Iaşi.
Este adevărat că prin Decizia civilă nr. 919 din 18 mai 2007 s-a admis recursul petentului, dar s-a menţinut dispoziţia de respingere privind capetele de cerere vizând anularea certificatelor de calitate şi de moştenitor, acte ce au fost anulate printr-o sentinţă penală.
Din adresa nr. 6676 din 25 mai 2010 - a O.C.P.I. - Oficiul de cadastru, rezultă că titlul de proprietate nr. 5535 din 16 aprilie 2002 a fost anulat şi că s-a emis titlul de proprietate nr. 194003 din 16 aprilie 2007 pentru aceeaşi suprafaţă de teren de 2 ha, pentru toţi cei 11 moştenitori, iar între părţi procesele civile au continuat.
În hotărârile judecătoreşti se precizează că numiţii U.E. şi C.L. au moştenit, împreună cu numitul C.J., suprafaţa de 2 ha teren de la numiţii C.C. şi C.E., fiind toţi moştenitori ai acestei suprafeţe de teren.
U.E. şi C.L. l-au împuternicit pe numitul B.G. să le administreze partea lor de teren din suprafaţa de 2 ha. În baza împuternicirii, de mai mulţi ani, B.G. efectuează lucrări de întreţinere a culturii de viţă de vie şi culege recolta de struguri, de pe o suprafaţă de 1.332 mp din terenul de 2 ha, lăsându-i numitului C.J. restul suprafeţei de 666 mp.
Ca urmare, se reţine că B.G. a cultivat doar părţile de teren care li se cuvin numiţilor U.E. şi C.L. şi care au fost utilizate de către aceştia, cu acordul lor şi nu a ocupat terenul folosit de numitul C.J.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul C.J., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând susţinerile din plângerea penală iniţială.
La termenul din 20 aprilie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de petiţionar.
Înalta Curte constată recursul inadmisibil pentru următoarele considerente:
Plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost soluţionată de Curtea de Apel Iaşi la data de 25 ianuarie 2011, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Conform dispoziţiilor acestei legi, intrară în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 al actului normativ invocat în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
În aceste condiţii, întrucât petiţionarul a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, Înalta Curte va dispune respingerea recursului ca inadmisibil, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul C.J. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 25 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 20 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1601/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1606/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
