ICCJ. Decizia nr. 1686/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1686/2011
Dosar nr. 19392/3/2010
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 806 din 17 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul U.F. la 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 - 176 lit. d) cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) şi alin. (2)1 lit. c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare si 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen.
S-a făcut aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. în temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat detenţia de la 25 noiembrie 2009 la zi.
În temeiul dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la 17.377, 14 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
S-a luat act că Biserica Creştină după Evanghelie nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 20 lei.
În temeiul dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 4000 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 7 noiembrie 2009, în jurul orei 1530, inculpatul U.F., fiind sub influenta băuturilor alcoolice, s-a hotărât să sustragă mai multe bunuri de îmbrăcăminte din locuinţa victimei C.M., cunoscând că locuieşte singură.
Ideea săvârşirii faptei i-a venit în timp ce se afla pe strada unde victima locuieşte. A pătruns în locuinţa acesteia din sector 2 şi a sustras mai multe obiecte de uz casnic şi îmbrăcăminte pe care le-a pus într-o pătură. Fiind surprins de victimă, a lovit-o cu pumnul în zona feţei, aceasta a căzut pe podeaua locuinţei şi s-a lovit cu capul de podea. La ieşirea din locuinţă a fost surprins de martora M.E., motiv pentru care a abandonat bunurile sustrase şi a fugit. Pe stradă a fost urmărit de martorele M.E. şi S.R., ambele vecine cu victima. Acestea l-au oprit pe inculpat, l-au întrebat de ce au lovit-o pe victima, i-au verificat sacosele şi au constatat ca inculpatul era în stare avansată de ebrietate. Revenind la locuinţa victimei, au anunţat ambulanţa şi organele de politie, fiindcă victima C.M. se afla căzută pe podea cu capul pe pragul uşii ce face accesul în altă cameră, prezentând leziuni în zona capului.
S-a mai reţinut că în dimineaţa respectivă victima, ca urmare a crizelor de epilepsie, a căzut la poarta locuinţei sale, pe trotuar, vecina martoră D.F. apelând Salvarea la 112. Când ambulanţa a ajuns la locuinţa victimei, a găsit-o în curte, în picioare, refuzând să meargă la spital.
La data de 23 noiembrie 2009, victima C.M. a decedat la Spitalul Clinic de Urgenta Bucureşti.
Raportul medico-legal de necropsie nr. A3/1645/2009, efectuat în cauză de Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti, a concluzionat că leziunile traumatice constatate la necropsie au legătură de cauzalitate indirectă cu decesul.
În drept, faptele inculpatului U.F. au fost încadrate în dispoziţiile art. 211 alin. (1), (2)1 lit. c) cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 174 - 176 lit. d) C. pen. cu aplic art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Individualizarea pedepselor s-a făcut în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul pedepselor poate fi atins prin executarea pedepselor în condiţii privative de libertate şi în cuantumul fixat.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, critica vizând netemeinicia soluţiei sub aspectul individualizării pedepselor aplicate.
Prin Decizia penală nr. 26 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 806 din 17 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului U.F. şi s-a computat prevenţia începând cu 25 noiembrie 2009 la zi.
S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, să se avanseze din fondul Ministerului Justiţiei.
Examinând cauza în limitele şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371, art. 372 şi art. 378 C. proc. pen., s-a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, făcând şi o încadrare juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite de inculpat.
S-a reţinut, totodată, că individualizarea pedepselor s-a făcut în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost săvârşite şi limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare.
Instanţa de apel a avut în vedere şi faptul că inculpatul a avut discernământul păstrat în raport de fapta pe care a săvârşit-o, apreciind însă că el trebuie privit prin prisma lipsei de instrucţie şi a diagnosticului psihiatric pe care îl prezintă, de tulburare organică de personalitate, reţinându-se că este evident că a avut o reprezentare necorespunzătoare asupra faptelor sale.
Astfel, s-a apreciat că o pedeapsă poate fi corectivă numai dacă ţine seama de persoana căreia i se aplică, de capacitatea de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii, impunându-se evitarea stabilirii unei pedepse excesive, întrucât trebuie să existe o proporţie între pedeapsă, infracţiunea comisă şi persoana inculpatului.
Ca atare, s-a apreciat că pedepsele aplicate de prima instanţă au fost în mod just individualizate, iar a proceda la o majorare a lor, aşa cum a solicitat parchetul, nu ar da o satisfacţie deplină dispoziţiilor art. 52 C. pen.
Împotriva deciziei anterior menţionate a declarat recurs inculpatul U.F., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta.
La termenul de judecată din data de 27 aprilie 2011, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de inculpat împotriva deciziei penale nr. 26 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
Aliniatul (4) al aceluiaşi articol prevede că nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen. nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin Decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.
În speţă, se constată că inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 26 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în condiţiile în care acesta nu a declarat apel în cauză, iar Decizia curţii de apel nu a modificat sentinţa primei instanţe, apelul parchetului fiind respins.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul U.F.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul U.F. împotriva deciziei penale nr. 26 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 25 noiembrie 2009 la zi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1684/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 1688/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
