ICCJ. Decizia nr. 1661/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1661/2011
Dosar nr. 4565/114/2010
Şedinţa publică din 26 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 118 din data de 2 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, inculpatul P.D., a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de viol prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă şi până la terminarea executării pedepsei.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia de la 15 septembrie 2010, la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 15.000 lei despăgubiri pentru daune morale către partea vătămată A.M.G.
În fine, inculpatul a fost obligat la 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond, făcând aplicaţia dispoziţiilor art. 320/1 C. proc. pen. la cererea expresă a inculpatului, a reţinut, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, necontestate de acesta, următoarele:
Inculpatul P.D. convieţuia în concubinaj de cca.8 ani de zile cu numita A.T.R., împreună cu doi copii rezultaţi din relaţia lor, într-un imobil din satul Ileana, judeţul Buzău, precum şi cu cei doi copii ai concubinei sale, pe nume A.M.G., în vârstă de 11 ani şi 10 luni, şi A.F.M., în vârstă de 15 ani, rezultaţi dintr-o relaţie anterioară.
Într-una din zile, din toamna anului 2008, până să înceapă cursurile şcolare, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul P.D. a plecat de acasă cu căruţa, la terenul agricol situat în extravilanul localităţii Ileana, în punctul „Dudeasca". în timpul deplasării, a văzut-o pe uliţă pe partea vătămată - minora A.M.G. - fiica concubinei sale, moment în care inculpatul a oprit atelajul cerându-i minorei să-l însoţească pentru a-i arăta terenul agricol care-i aparţine. Cu toate că minora a refuzat, spunându-i că se joacă cu copii, inculpatul a insistat şi a urcat-o forţat în atelaj. Pe drum inculpatul s-a hotărât să întreţină actele sexuale cu minora, scop în care, a oprit atelajul la ieşirea din sat, în zona unui canal.
Inculpatul i-a cerut minorei să tacă din gură „deoarece vrea să facă şi ei ceva", dându-i de înţeles că doreşte să întreţină acte sexuale. Minora l-a refuzat, dar inculpatul, fără să ţină cont de refuzul acesteia, a dezbrăcat-o de pantalonii de blugi, de pantalonii de pijama şi de chiloţi, a aşezat-o în atelaj, pe nişte iarbă, după care s-a dezbrăcat de pantaloni şi chiloţi, şi a întreţinut cu aceasta acte sexuale.
Văzând că partea vătămată sângerează, s-a şters pe pantalonii de pijama şi lenjeria intimă, după care inculpatul a luat aceste obiecte de îmbrăcăminte şi le-a aruncat într-un canal. După aceea, inculpatul a ameninţat-o pe minoră să nu-i spună mamei sale ce s-a întâmplat, să rămână secretul lor, ameninţând-o cu moartea dacă va spune vreunei persoane.
În seara de 10 septembrie 2010, în urma unor discuţii contradictorii purtate între mama părţii vătămate şi inculpat, minora i-a relatat mamei sale că în urmă cu doi ani a fost violată de inculpat, fiind astfel sesizate organele de poliţie.
Pe data de 14 septembrie 2010, minora a fost examinată de un medic legist din cadrul S.J.M.L. Buzău, din concluziile certificatului medico-legal rezultând că minora A.M.G. prezintă „deflorare cu rupturi himenale cicatrizate mai veche de 10-14 zile, a cărei dată de producere nu se poate stabili. Pe cap, trunchi şi membre nu prezintă semne de violenţă. Somatic psihic corespunzător vârstei de 11,5 - 12 ani".
Fapta şi vinovăţia inculpatului au fost reţinute de instanţa de fond pe baza plângerii şi declaraţiei reprezentantului legal - mama minorei, certificatul medico-legal, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto, procesul-verbal de confruntare, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului, acesta recunoscând săvârşirea faptei şi, în faţa instanţei, solicitând judecarea prin aplicarea procedurii prevăzute de art. 320/1 C. proc. pen.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, în condiţiile prevăzute de art. 320/1 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul P.D. care, prin apărător desemnat din oficiu, a susţinut că pedeapsa aplicată este prea aspră ţinând cont de prevederile art. 320/1 din Legea nr. 202/2010 solicitând, în final, reducerea acesteia având în vedere faptul că a recunoscut şi regretat fapta comisă.
Prin Decizia penală nr. 4 din 26 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, a menţinut starea de arest şi a dedus din pedeapsă durata măsurilor preventive.
Instanţa de prim-control judiciar a apreciat că critica inculpatului, privitoare la individualizarea pedepsei, aceasta este neîntemeiată deoarece, la stabilirea pedepsei, instanţa de fond a dat o justă interpretare şi aplicare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cât priveşte elementele ce caracterizează persoana inculpatului, s-a constatat că instanţa de fond a avut în vedere că acesta nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă, ţinând seama - în aceste condiţii - şi de disp. art. 320/1 C. proc. pen. introduse prin Legea nr. 202/2010, privitoare la reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă.
Or, sub acest aspect, s-a constatat că fapta inculpatului, infracţiune prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen., se sancţionează de lege cu închisoarea cuprinsă între limitele de la 10 la 25 ani închisoare şi interzicerea unor drepturi. Ţinând seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de natura acesteia, de vârsta minorei care se afla în îngrijirea inculpatului, precum şi de poziţia procesuală sinceră a acestuia, s-a apreciat că pedeapsa de 10 ani închisoare a fost just proporţionalizată, fiind respectate toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva deciziei, inculpatul P.D. a declarat prezentul recurs, motivele de casare fiind cele prevăzute de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. referitoare la individualizarea pedepsei.
Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt identice cu motivele de apel, hotărârea primei instanţe fiind criticată cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, apreciată de inculpat ca fiind prea severă, solicitându-se reducerea acesteia prin reţinerea unor circumstanţe atenuante (sinceritatea şi lipsa antecedentelor penale).
Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Potrivit art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Condiţiile cazului de casare invocat nu sunt îndeplinite deoarece:
a) pedeapsa aplicată este situată între limitele prevăzute de lege.
Infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, şi condamnat în primă instanţă [viol, în forma agravată prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen.], este sancţionată cu închisoare de la 10 la 25 de ani.
Având în vedere că inculpatul a solicitat judecarea sa prin procedura prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen. (introdusă prin Legea nr.202/2010), limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime, devenind astfel 6 ani şi 8 luni închisoare şi, respectiv, 16 ani şi 8 luni închisoare (cerere-declaraţie scrisă semnată de inculpat, acesta recunoscând faptele pentru care a fost trimis în Judecată - fil.23 dosar instanţă de fond şi, respectiv, pag. 1 a sentinţei).
Pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată inculpatului, este situată la spre limita minimă a pedepsei, semnificativ sub maximul de 16 ani şi 8 luni închisoare.
b) pedeapsa a fost corect individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de: dispoziţiile părţii generale a Codului penal; limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; gradul de pericol social al faptei săvârşite; persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Cuantumul pedepsei de 10 ani închisoare reflectă toate datele personale ale inculpatului, dar este în acord şi cu dispoziţiile părţii generale a Codului penal, cu limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal şi cu gradul concret de pericol social al faptei săvârşite.
Reducerea pedepsei sub minimul special de 6 ani şi 8 luni închisoare ar fi fost legal posibilă numai în măsura în care, în favoarea inculpatului, ar fi fost reţinute circumstanţe atenuante.
Or, recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Înalta Curte, în acord cu instanţa de prim control judiciar, apreciază însă că nu se pot reţine astfel de împrejurări favorabile inculpatului.
Recunoaşterea faptei de către inculpat a primit deja eficienţa juridică prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen. (limitele de pedeapsă fiind reduse cu o treime).
De asemenea, „conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale. A accepta o astfel de opinie ar presupune, pe de o parte, ignorarea voinţei legiuitorului [care, cu certitudine, dacă ar fi dorit să pună egalitate între „conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii" şi „lipsa antecedentelor penale" ar fi făcut-o el însuşi la elaborarea textului art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.], iar pe de altă parte, ar presupune reţinerea „ab initio" a acestei circumstanţe atenuante în toate cazurile şi în favoarea tuturor inculpaţilor care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
Or, în interpretarea legii (desluşirea şi înţelegerea voinţei legiuitorului exprimată în norma de drept), indiferent de metoda de interpretare folosită, judecătorul nu poate modifica, completa sau restrânge voinţa legiuitorului, menirea lui fiind cea de aplicare a legii, în litera şi spiritul ei.
Astfel, în Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, la pct. 46 şi 47, se arată că „Examinarea chestiunilor în drept trece, într-un mare număr de cazuri, prin interpretarea regulii de drept. Această putere de interpretare nu trebuie să ne facă să uităm că judecătorul trebuie să asigure securitatea juridică, ce garantează previzibilitatea atât a conţinutului regulii de drept cât şi a aplicării sale şi contribuie la calitatea sistemului judiciar".
În final, Înalta Curte îşi însuşeşte integral argumentele expuse în cele 2 hotărâri judecătoreşti atacate cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, cuantumul de 10 ani închisoare asigură premisele realizării scopului prevăzut de art. 52 C. pen. şi, totodată, răspunde principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei şi pericolul social al acesteia, pe de o parte, şi datele personale ale inculpatului, pe de altă parte.
La stabilirea pedepsei la cuantumul de 10 ani închisoare (fără depăşirea acestei limite), instanţa de fond a avut în vedere, cu siguranţă, şi condiţiile prevăzute de art. 59 C. pen. pentru liberarea condiţionată.
Înalta Curte apreciază, în acord cu cele două instanţe, că - în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) - nu se justifică o nouă reducere a pedepsei aplicate către minimul special redus conform art. 320/1 C. proc. pen. (6 ani şi 8 luni închisoare), fapta inculpatului prezentând, în concret, un grad ridicat de pericol care trebuie să se reflecte în durata pedepsei pe care acesta o va executa.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.D. împotriva deciziei penale nr. 4 din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 septembrie 2010 la 26 aprilie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1660/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1668/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
