ICCJ. Decizia nr. 1778/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1778/2011

Dosar nr. 3599/1/2011

Şedinţa publică din 2 mai 2011

Asupra recursului penal de faţă constată:

Prin încheierea de şedinţă de la 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 19477/118/2010, s-a dispus, printre altele, în conformitate cu prevederile art. 300/2 C. proc. pen. cu referire la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a apelantului intimat inculpat M.E., trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi introducere în ţară de droguri de mare risc prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea iniţială justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea şi modalitatea de săvârşire a faptelor reţinute în sarcina sa.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziţia instanţei de apel sub aspectul greşitei aprecieri privind necesitatea menţinerii sale în arest preventiv.

A fost menţionată în acest sens comportarea sinceră a inculpatului în faţa organelor judiciare şi faptul că pe baza denunţurilor sale ar fi fost posibilă depistarea şi punerea sub acuzare a altor traficanţi de droguri.

De asemenea, a fost invocată situaţia personală a inculpatului de la momentul arestării sale, în special lipsa antecedentelor penale, faptul că avea un loc de muncă şi familie organizată.

Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului se reţine că recurentul - inculpat este acuzat de săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi introducere în ţară de droguri de mare risc, constând în aceea că în perioada 21 - 23 noiembrie 2010 a cumpărat din Spania, cu scopul de a vinde în România, cantitatea de 99,7 grame cocaină şi a făcut demersuri pentru ca aceste droguri să fie expediate din Spania în România, disimulate într-un colet pe care a încercat să-1 recupereze la data de 02 decembrie 2010.

Depistarea inculpatului a avut loc pe baza informaţiilor obţinute de lucrătorii de poliţie specializaţi în combaterea traficului de droguri şi a activităţilor de investigaţie şi supraveghere ulterior desfăşurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care existau respectivele informaţii.

Arestarea preventivă a fost dispusă pe temeiul art. 148 lit. c) şi f) C. proc. pen., existând date la momentul luării măsurii că inculpatul pregătea săvârşirea de noi infracţiuni de introducere în ţară de droguri de mare risc şi indicii ale vinovăţiei persoanei în cauză şi a necesităţii protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracţiunile de care era acuzat inculpatul.

Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menţinută faţă de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă instanţă pronunţată de Tribunalul Constanţa, cât şi în cadrul procedurii din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de faţă.

Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de recurentul-inculpat, Înalta Curte constată că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. se menţine şi justifică în continuare privarea de libertatea inculpatului M.E., aşa cum în mod întemeiat a apreciat şi instanţa de apel.

Infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social având în vedere frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracţiuni şi consecinţele dezastruoase pe care le produc asupra sănătăţii publice.

În lanţul infracţional ce susţine flagelul consumului de droguri, traficanţii distribuitori, cazul inculpatului în speţă, reprezintă o verigă importantă, activitatea acestui tip de traficanţi susţinând atât capii reţelelor de distribuţie, prin punerea în circulaţie a drogurilor, cât şi viciul în sine, prin recrutarea şi/sau alimentarea consumatorilor.

Natura şi gravitatea deosebită a infracţiunilor de care inculpatul este acuzat şi împrejurările concrete în care se reţine că acesta a acţionat - procurându-şi banii necesari cumpărării drogurilor de la amicul său N.M.A., cu care urma să împartă banii obţinuţi din comercializarea drogurilor, inculpatul s-a deplasat la Madrid, unde, prin intermediul numitului N.M. a procurat de la doi cetăţeni dominicani cocaină pe care a trimis-o în ţară într-un colet prin intermediul firmei SC B.T. SRL - precum şi caracterul transfrontalier al activităţii desfăşurate demonstrează o periculozitate socială sporită şi justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranţa publică, având în vedere potenţialul risc de reluare a activităţii infracţionale, în contextul în care inculpatul s-a declarat a fi şi consumator de droguri.

Susţinerile apărării referitoare la conduita procesuală exemplară a inculpatului care ar justifica o mai mare clemenţă din partea instanţei în sensul dispunerii cercetării acestuia în stare de libertate este infirmată de actele dosarului din care rezultă contradictorialitatea evidentă a declaraţiilor inculpatului care a încercat să-şi asigure o situaţie procesuală favorabilă.

Mai mult, din actele dosarului rezultă că identificarea şi cercetarea numiţilor N.M. şi N.M.A. faţă de care s-a dispus disjungerea cauzei, nu s-a realizat ca urmare a furnizării de către inculpat a informaţiilor necesare angajării răspunderii penale, situaţie care ar fi atras incidenţa art. 16 din Legea nr. 143/2000.

În consecinţă, reţinând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situaţiei iniţial reţinute pentru a repune în discuţie temeiurile care au determinat arestarea iniţială, temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. menţinându-se şi în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. menţinând starea de arest a inculpatului, circumstanţele invocate în favoare nefiind decisive în analiza ce priveşte valabilitatea continuării prevenţiei.

Aşa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat M.E. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E. împotriva încheierii din 21 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 19477/118/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1778/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs