ICCJ. Decizia nr. 1780/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1780/2011
Dosar nr. 3608/1/2011
Şedinţa publică din 2 mai 2011
Asupra recursului penal de faţă constată.
Prin încheierea de şedinţă de la din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2320/109/2009, s-a dispus, printre altele, în conformitate cu prevederile art. 300/2 C. proc. pen. cu referire la art. 160/b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea stării de arest a apelantului intimat inculpat I.N., trimis în judecată, alături de alţi 21 de coinculpaţi, sub acuzaţia săvârşirii în concurs real a infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 279 alin. (1) raportat la art. 248 combinat cu art. 244 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 215 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea iniţială justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea şi modalitatea de săvârşire a faptelor reţinute în sarcina sa.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.N., criticând dispoziţia instanţei de apel sub aspectul greşitei aprecieri privind necesitatea menţinerii sale în arest preventiv.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului se reţine că recurentul - inculpat este acuzat că a aderat la grupul infracţional organizat alcătuit din coinculpaţii C.G.F., V.F. şi G.N.A. şi, folosindu-se de acte de identitate şi procuri notariale false, a deschis conturi la mai multe bănci şi a ridicat în numerar suma de 720.048.200 lei, înşelând mai multe persoane prin tranzacţionarea acţiunilor acestora la Bursa de Valori Bucureşti.
Depistarea inculpatului a avut loc pe baza informaţiilor obţinute de lucrătorii de poliţie specializaţi din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti şi a activităţilor de investigaţie şi supraveghere ulterior desfăşurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care existau respectivele informaţii.
Arestarea preventivă a fost dispusă la 21 iulie 2009, în lipsa inculpatului, pe temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., în considerarea existenţei unor date că inculpatul se sustrăgea de la urmărirea penală şi a unor indicii serioase în sensul vinovăţiei persoanei în cauză şi a necesităţii protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracţiunile de care era acuzat inculpatul.
Punerea în executare a mandatului de arestarea s-a realizat abia în timpul judecării cauzei în apel, la data de 4 aprilie 2011, ca urmare a predării inculpatului de către autorităţile judiciare din Spania.
Ulterior, măsura preventivă a fost menţinută faţă de inculpat în cadrul procedurii din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de faţă.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de recurentul-inculpat, Înalta Curte constată că temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. se menţine şi justifică în continuare privarea de libertatea inculpatului I.N., aşa cum în mod întemeiat a apreciat şi instanţa de apel.
Infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social, particularizat prin amploarea activităţii infracţionale desfăşurate de membrii grupului infracţional organizat, în cauză fiind cercetaţi nu mai puţin de 22 de inculpaţi, alte persoane implicate în aceeaşi activitate infracţională fiind cercetate în dosare disjunse, modalitatea de săvârşire - prin inducerea în eroare a acţionarilor şi obţinerea frauduloasă a datelor de stare civilă, urmată de întocmirea unor procuri false folosite la tranzacţionarea acţiunilor, numărul foarte mare al persoanelor păgubite - 298, prejudiciul total cauzat prin activitatea ilicită fiind de 1.851.559,91 lei şi vătămarea gravă adusă relaţiilor sociale referitoare la autenticitatea actelor notariale şi securitatea procedurilor bancare şi a celor de tranzacţionare a acţiunilor derulate de bursele de valori.
Din actele dosarului se reţine că inculpatul I.N., alături de ceilalţi coinculpaţi, ar fi avut un rol bine stabilit în cadrul grupului infracţional organizat şi că prin manopere dolosive, în urma obţinerii datelor de stare civilă a mai multor persoane deţinătoare de acţiuni, folosindu-se de 24 de procuri false, ar fi deschis conturi bancare la mai multe bănci, ridicând în numerar suma de 720.048,200 lei.
Natura şi gravitatea deosebită a infracţiunilor de care inculpatul este acuzat şi împrejurările concrete în care se reţine că acesta a acţionat demonstrează o periculozitate socială sporită şi justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranţa publică, având în vedere potenţialul risc de reluare a activităţii infracţionale.
În plus, atitudinea inculpatului care timp de doi ani s-a sustras cercetărilor efectuate împotriva sa, deşi avea cunoştinţă de existenţa unui mandat de arestare emis pe numele său şi a unei hotărâri de condamnare, potenţează pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta cercetarea acestuia în stare de libertate.
În consecinţă, reţinând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situaţiei iniţial reţinute pentru a repune în discuţie temeiurile care au determinat arestarea iniţială, temeiuri care se menţin şi în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. menţinând starea de arest a inculpatului, circumstanţele favorabile inculpatului referitoare la lipsa antecedentelor penale nefiind decisive în analiza ce priveşte valabilitatea continuării prevenţiei.
Aşa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de re curentul-inculpat I.N. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva încheierii din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2320/109/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1778/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1783/2011. Penal → |
|---|
