ICCJ. Decizia nr. 1783/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1783/2011
Dosar nr. 3449/2/2011
Şedinţa publică din 2 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 140/PI din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3449/2/2011.
În baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că, deşi condiţiile de formă prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite, în sensul că pentru infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul A.D., legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani închisoare, cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată în raport de pericolul social şi gravitatea deosebită a faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
În considerarea gravităţii faptelor s-a reţinut atât modalitatea de derulare a acestora, perioada îndelungată a activităţii infracţionale, dar şi specificul valorilor sociale ce alcătuiesc obiectul juridic al infracţiunilor imputate inculpatului constând in comportarea cinstită, onestă şi corectă a oricărui funcţionar public sau salariat în raporturile de serviciu ale acestora cu cetăţenii, în raport de care dezinhibiţia cu care a săvârşit faptele şi caracterul continuu al acestora susţin ideea unui potenţial infracţional ridicat.
În egală măsură, s-a reţinut că faptele săvârşite de inculpat sunt de natură să prejudicieze buna reputaţie a instituţiilor publice, precum şi încrederea în buna credinţă a celor desemnaţi să apere legea.
Pentru considerentele anterior menţionate, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A.D., care a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei reţineri de către prima instanţă a neîndeplinirii condiţiilor negative prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cerii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul A.D. este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Inculpatul A.D. este cercetat în dosarul nr. 269/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
Prin încheierea de şedinţă din data de 09 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1210/2/2011(515/2011), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.D. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate, reţinându-se că, în cursul lunii ianuarie 2011, în calitate de agent de poliţie, inculpatul A.D. a aderat la un grup infracţional organizat constituit din alţi lucrători de poliţie din cadrul punctului de trecere a frontierei Moraviţa, vameşi din cadrul Biroului Vamal Moraviţa şi alte persoane implicate în activităţi de introducere frauduloasă de ţigări în România, acţionând, în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă, precum şi pentru obţinerea unor beneficii financiare sau a altor beneficii materiale.
Au fost reţinute ca temeiuri ale arestării dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpatul ar fi comis faptele reţinute în sarcina lui, precum şi faptul că infracţiunile pentru care acesta este cercetat sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora şi sentimentul acut de insecuritate socială şi dezaprobare publică.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost menţinută succesiv prin încheierea din 3 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în dosarul nr. 1880/2/2011 (812/2011) şi încheierea din 5 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală în dosarul nr. 3023/2/2011 (1296/2011).
La data de 13 aprilie 2011, inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar care a fost înregistrată iniţial la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, sub nr. 3449/2/2011, prin încheierea din 14 aprilie 2011 fiind declinată competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
În motivarea cererii, inculpatul a susţinut că sunt îndeplinite cerinţele prev. de art. 160 ind. 2 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., în sensul că infracţiunea reţinută în sarcina sa este pedepsită cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani şi că nu există date care să justifice temerea că va săvârşi o nouă infracţiune dacă va fi pus în libertate sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea vreunor martori ori prin alterarea sau distrugerea altor mijloace de probă, având în vedere faptul că doreşte să participe la corecta stabilire a situaţiei de fapt.
La Curtea de Apel Timişoara cererea a fost înregistrată sub nr. 3449/2/2011 fiind soluţionată prin încheierea penală nr. 140/PI din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D.
Încheierea atacată este temeinică şi legală, criticile formulate de recurentul inculpat A.D. dovedindu-se a fi neîntemeiate.
In concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Astfel, instanţa de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecinţe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general de a fi descoperite şi sancţionate faptele antisociale şi persoanele responsabile de comiterea lor.
Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal, în ansamblul său.
Potrivit jurisprudenţei, liberarea provizorie sub control judiciar prezintă următoarele caracteristici: accesorialitate - faţă de măsura arestării preventive a inculpatului, deoarece pentru luarea ei este necesară, în mod prealabil, arestarea preventivă a inculpatului; caracter provizoriu, deoarece poate fi revocată atunci când cel liberat nu îndeplineşte sau încalcă obligaţiile impuse la liberarea sa; caracter facultativ - deoarece aplicarea ei este lăsată la aprecierea organului judiciar competent; caracter de beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat, ceea ce presupune preexistenta unei arestări legale în executare; caracter subiectiv - deoarece se admite după verificarea împrejurărilor ce privesc persoana inculpatului, în sensul că se apreciază că deţinerea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanţia pe care o oferă persoana inculpatului şi obligaţiile ce se impun la liberare şi, respectiv, caracter de garanţie, având ca efect doar o încetare temporară a privării de libertate, condiţionată de îndeplinirea unor condiţii impuse la liberare.
În plus, se constată că în absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce ţin de împrejurările concrete ale cauzei, cât şi la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
În raport de consideraţiile jurisprudenţiale anterior expuse, înalta Curte constată că prima instanţa a apreciat corect că, deşi inculpatul A.D. „avea vocaţie" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cererea sa nu era întemeiată, având în vedere natura şi gravitatea faptelor pentru care este cercetat şi împrejurările concrete în care au fost comise infracţiunile.
În acest sens, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită, în formă continuată, reţinându-se, în concret, că în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa, a consimţit ca împreună cu ceilalţi poliţişti să nu îşi îndeplinească, pe timpul serviciului, îndatoririle privitoare la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, precum şi la prevenirea şi combaterea faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, urmărind să primească, în schimb, diferite foloase cu titlu de mită.
Pe fondul conivenţei infracţionale privitoare la omisiunea de a-şi exercita corespunzător atribuţiile profesionale, inculpatul A.D. s-a integrat în grupul infracţional organizat, asigurând, prin aportul său, corelarea acţiunilor celorlalţi membri ai grupării criminale, care presupuneau, în esenţă: asigurarea realizării contactului cu traficanţii de ţigări, colectarea sumelor de bani date de către aceştia, cu titlu de mită, împărţirea respectivelor foloase şi protecţia traficanţilor pe traseul de deplasare până la locurile de depozitare a mărfii.
Prin acest mod de operare, în cursul lunii ianuarie 2011, inculpatul A.D., a primit, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma totală de aproximativ 80 Euro, pentru a nu îşi îndeplini îndatoririle de serviciu care derivă din calitatea sa de agent de poliţie în cadrul P.T.F. Moraviţa, fapta fiind compusă din următoarele acte materiale:
În ziua de 04 ianuarie 2011, fiind de serviciu la P.T.F. Moraviţa, a primit, prin intermediul şefului de tură, ofiţerul de poliţie D.V. şi a şefului de grupă, agentul de poliţie D.M.L., suma de 60 Euro, ca urmare a împărţirii între membrii grupului infracţional organizat în care era integrat, a foloaselor primite, în respectiva zi, de la persoanele cărora li s-a facilitat introducerea frauduloasă de ţigări în România.
Ulterior, în ziua de 10 ianuarie 2011, fiind de serviciu la P.T.F. Moraviţa, a primit, prin intermediul şefului de tură, ofiţerul de poliţie D.V. şi a şefului de grupă, agentul de poliţie B.I., suma de 20 Euro, ca urmare a împărţirii între membrii grupului infracţional organizat în care era integrat, a foloaselor primite, în data de 08 ianuarie 2011, de la persoanele cărora li s-a facilitat introducerea frauduloasă de ţigări în România.
Activitate infracţională descrisă anterior, desfăşurată de inculpat, nu poate fi însă ruptă de contextul activităţii desfăşurate de întreaga grupare infracţională prin care ordinea publică a fost în mod vădit tulburată, activitate de natură să prejudicieze buna reputaţie a instituţiilor publice (Ministerul Administraţiei şi Internelor, Autoritatea Naţională a Vămilor) şi să deterioreze încrederea în corectitudinea celor abilitaţi să vegheze la respectarea legilor ţării.
Relevante sunt în acest sens structura grupului infracţional organizat şi modul de operare utilizat care le-au conferit inculpaţilor posibilitatea de repetabilitate, aproape zilnică, a actelor materiale. Mai mult, prin cooptarea în cadrul grupării criminale a echipajelor mobile ale vămii şi poliţiei de frontieră, a unor poliţişti din alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, a căror competenţă funcţională era circumscrisă aceleiaşi zone, precum şi cooperarea strânsă cu traficanţii de ţigări şi complicii acestora, inculpaţii şi-au constituit un veritabil mecanism de protecţie şi de preîntâmpinare a unor eventuale acţiuni de surprindere a lor în flagrant.
În acest context factual, deşi temeiul de arestare prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., nu constituie un caz cu valoare prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii, în situaţia în care sunt întrunite evident ambele condiţii cerute de acest temei de arestare, cum este cazul în speţă, acordarea liberării provizorii la scurt timp de la luarea măsurii arestării preventive (2 luni) nu este oportună, întrucât niciuna din garanţiile de ordin procesual prevăzute de legea procesuală nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
În acest sens se reţine că aspectele de ordin personal şi familial invocate de inculpatul A.D. în motivarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, chiar dacă se dovedesc a fi reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilităţii îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări nefiind de natură a influenţa ori a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual şi neconstituind garanţii suficiente că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
În raport de argumentele anterior expuse şi având în vedere caracterul facultativ şi subiectiv al măsurii procesuale solicitate de inculpat, înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.D. este temeinică şi legală.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva încheierii penale nr. 140/PI din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3449/2/2011. Văzând şi prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva încheierii penale nr. 140/PI din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3449/2/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1780/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1886/2011. Penal → |
|---|
