ICCJ. Decizia nr. 1749/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1749/2011
Dosar nr. 194/89/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din 3 martie 2010, Tribunalul Vaslui a respins cererea de schimbare a încadrării juridice cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul C.S. a fost trimis în judecată, din infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
Pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), a condamnat pe inculpatul C.S., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare.
A constatat că infracţiunea pentru care inculpatul C.S. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei prin sentinţa penală nr. 332 din 10 iunie 2008 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la data de 24 iunie 2008 este concurentă cu cea pentru care faţă de acelaşi inculpat s-a luat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare prin sentinţa penală nr. 132 din 04 martie 2008 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la 23 octombrie 2008.
În baza art. 85 C. pen. a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 332 din 10 iunie2008 a Judecătoriei Bârlad.
Conform art. 36 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 332 din 10 iunie 2008 a Judecătoriei Bârlad cu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare prin sentinţa penală nr. 132 din 04 martie 2008 a Judecătoriei Bârlad, în sancţiunea cea mai grea, respectiv internarea într-un centru de reeducare.
În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în prezenta cauză cu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare stabilită în urma contopirii pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 332/2008 a Judecătoriei Bârlad cu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare luată prin sentinţa penală nr. 132/2008 a Judecătoriei Bârlad, urmând ca inculpatul să execute sancţiunea cea mai grea, respectiv pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
În baza art. 36 alin. (3) cu referire la art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare astfel stabilită, durata de când inculpatul se află în executarea măsurii educative a internării în centrul de reeducare, respectiv de la 05 noiembrie 2008 la zi.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale nr. 132/2008 şi 332/2008 ale Judecătoriei Bârlad.
A anulat formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 132 din 04 martie 2008 a Judecătoriei Bârlad şi a dispus emiterea unor forme noi, conform prezentei hotărâri.
Pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., a condamnat inculpatul D.I., la pedeapsa de 500 lei amendă.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen.
A luat act că partea civilă D.V. a renunţat la pretenţiile civile formulate faţă de inculpaţii C.S. şi D.I., precum şi faptul că părţile civile B.F.C., B.G.E., B.M.A. şi D.C.M. nu au formulat pretenţii civile faţă de cei doi inculpaţi.
A obligat inculpatul C.S. la plata sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul D.I. la plata sumei de 300 lei cu acelaşi titlu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii C.S. şi D.I. sunt locuitori ai municipiului Bârlad. C.S. este minor, la data de 25 octombrie 2008 avea vârsta de 16 ani şi 9 luni. Tot locuitor al municipiului Bârlad era şi victima D.M. care avea la data menţionată vârsta de 35 ani.
Victima era cunoscută în cercul de prieteni şi cunoscuţi printre care se numără şi inculpaţii, care obişnuia să consume alcool, însă nu avea o fire agresivă, fiind în general prieten cu toată lumea.
Inculpaţii C.S. şi D.I. sunt cunoscuţi cu antecedente penale. Ei au mai fost condamnaţi în mai multe rânduri pentru săvârşirea unor infracţiuni îndreptate în general împotriva patrimoniului. În prezent, inculpatul C.S. se află în executarea unei măsuri educative de internare într-un centru de reeducare.
În seara zileri de 25 octombrie 2008, în jurul orei 22:30, victima D.M. a mers la discoteca Paradis din Bârlad unde s-a întâlnit cu mai multe cunoştinţe printre care şi cu D.C., zis „B.".
Ulterior, în acelaşi local au venit şi inculpaţii D.I. şi C.S. însoţiţi de prieteni şi au început să consume alcool şi să danseze. În jurul orei 01:00 a părut un incident între inculpatul D.I. şi concubina sa C.A.
Victima D.M. a intervenit în discuţia dintre cei doi şi i-a spus inculpatului să nu mai facă scandal şi să se poarte frumos cu prietena lui. Inculpatul D.I. a continuat să se manifeste agresiv, atât faţă de concubina lui cât şi în general, pe ringul de dans. A intervenit martorul C.R., agent de pază la acea discotecă, care i-a cerut inculpatului să părăsească localul. Inculpatul D.I. a refuzat, motivând că nu iese din local la comanda lui. Victima a insistat ca inculpatul să se potolească şi a intervenit în conflictul incipient dintre cei doi. Inculpatul D.I., în starea de agitaţie care era, a ridicat mâinile spre victimă şi a lovit-o cu pumnul în zona feţei. Întrucât conflictul lua amploare, în zona respectivă s-a deplasat şi inculpatul C.S. care venind din spatele victimei i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în partea dreaptă din zona gâtului. Ca urmare a loviturii victima s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ iar în cădere s-a lovit cu capul de postamentul din beton aflat în apropierea ringului de dans.
A intervenit martorul D.C. care l-a lovit pe inculpatul C.S. cu pumnul în zona feţei cauzându-i o plagă în zona buzelor. Au intervenit şi alte persoane dintre cele prezente, fapt ce i-a determinat pe inculpaţii C.S. şi D.I. să iasă pe terasa discotecii iar de acolo au sărit în stradă.
Victima a fost ridicată şi aşezată pe o canapea de către numiţii D.C., P.M. şi C.R. Aceştia au stropit victima cu apă şi au încercat să îi acorde primul ajutor, însă victima nu şi-a revenit.
A fost solicitată ambulanţa cu care a fost transportată victima la spital, însă acolo s-a constatat decesul victimei.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală de autopsie, întocmit în această cauză în faza de urmărire penală, rezultă că moartea victimei D.M. a fost violentă şi, de asemenea, s-a apreciat că moartea s-a putut instala în noaptea de 25 octombrie 2008. Moartea a fost cauzată de o stare de comă cerebrală profundă ca urmare a unei hemoragii subarahnoidiene masive, produsă prin ruptură de arteră vertebrală, consecinţă a unui traumatism cervical, traumatism care s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur, s-a apreciat că a fost produs prin lovire activă, posibil prin mijloc de atac al omului. De asemenea, s-a mai constatat o altă leziune în zona feţei, respectiv în zona piramidei nazale, leziune care nu are legătură de cauzalitate şi nu a putut conduce la decesul victimei, nu a necesitat zile de îngrijiri medicale. S-a mai apreciat că agresorul care a aplicat lovitura la nivelul piramidei nazale s-a aflat faţă în faţă cu victima, iar cel care a aplicat lovitura la nivelul regiuni cervicale se afla lateral-dreapta faţă de victimă, fără a se putea preciza foarte clar dacă era lateral, antero-lateral sau postero-lateral faţă de victimă.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto, procesul verbal de examinare criminalistică şi planşa foto, declaraţiile martorilor, raport de expertiză medico-legală de autopsie, toate coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Fiind audiat, inculpatul C.S. a recunoscut că a lovit-o pe victimă însă numai după ce în prealabil a fost lovit de către victimă în încercarea sa de a-l salva pe fratele său de agresiunea agentului de pază C.B. Susţine inculpatul că a lovit-o pe victimă în zona feţei.
Inculpatul D.I. nu a recunoscut fapta arătând că a avut un incident cu soţia sa şi victima D.M. i-a atras atenţia asupra comportamentului său dar nu a lovit-o pe victimă şi nici nu ştie cine a lovit-o.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Reţinând că fapta pentru care inculpatul C.S. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării conform art. 81 C. pen., este concurentă cu fapta pentru care s-a luat faţă de inculpat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare prin sentinţa penală nr. 132 din 4 martie 2008 a Judecătoriei Bârlad, instanţa de fond a dispus în baza art. 85 C. pen. anularea suspendării condiţionate pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 332 din 10 iunie2008 a Judecătoriei Bârlad iar în baza art. 36 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 33 lit. a) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea respectiv internarea într-un centru de reeducare.
În baza art. 40 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta cu măsura internării într-un centru de reeducare dispunând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii C.S. şi D.I.
Inculpatul C.I. a solicitat reţinerea disp. art. 73 lit. b) C. pen., arătând că a fost provocat de atitudinea violentă a victimei să comită fapta, cu consecinţa reducerii pedepsei şi ca modalitate de executare a solicitat aplicarea disp. art. 861 C. pen.
Inculpatul D.I. a solicitat achitarea sa faţă de împrejurarea că nu există plângere prealabilă.
Faţă de atingerea minimă a valorilor apărate de lege, inculpatul D.I. a solicitat reţinerea disp. art. 181 C. pen. cu consecinţa achitării sale.
Prin Decizia penală nr. 152 din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii C.S. şi D.I. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 3 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Vaslui.
A obligat apelanţii la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond, iar încadrarea juridică dată faptelor este greşită neexistând temeiuri care să conducă la desfiinţarea sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. inculpatul D.I. a invocat faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra motivului invocat referitor la lipsa plângerii prealabile.
În cazul inculpatului C.S. apărarea a criticat Decizia atacată faţă de împrejurarea că nu s-au reţinut disp. art. 73 lit. b) C. pen., astfel încât solicită reţinerea acestor dispoziţii legale cu consecinţa reducerii pedepsei şi aplicarea disp. art. 81 sau art. 861 C. pen. ca modalitate de executare.
În susţinerea recursurilor sunt invocate cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursurile declarate de inculpaţi nu sunt întemeiate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în urma analizei coroborate a întregului material probator administrat în cele două faze ale procesului penal, faptele au fost just încadrare juridic în raport de situaţia de fapt reţinută, în mod temeinic apreciind instanţa de fond că în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale a inculpaţilor sub aspectul comiterii infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Probele administrate în cauză dovedesc, mai presus de orice dubiu, că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, astfel încât toate apărările invocate de inculpaţi atât în apel cât şi cu ocazia soluţionării recursurilor nu au nici un fundament fiind făcute doar cu scopul diminuării răspunderii penale.
În cauză nu sunt incidente disp. art. 73 lit. b) C. pen. aşa cum solicită inculpatul C.S., probele administrate în cauză dovedind comportamentul violent al inculpatului fără a exista o provocare din partea victimei.
Martorii prezenţi la locul incidentului au evidenţiat în declaraţiile date în faza de urmărire penală atitudinea violentă a inculpatului C.S. relevantă în acest sens fiind declaraţia martorului M.R.C. (fila 93 d.u.p.) care s-a aflat foarte aproape de locul incidentului, respectiv la 1,5 m acesta arătând că victima a fost lovită iniţial de inculpatul D.I. după care a fost lovită de inculpatul C.S. care i-a aplicat o lovitură de pumn în faţă în urma căreia victima a căzut pe spate lovindu-se de postamentul pe care erau situate canapelele.
Arată de asemenea martorul că victima nu a lovit pe nici unul dintre inculpaţi, ei fiind cei care au agresat-o.
În acelaşi sens declară şi martorii C.R. şi P.M., care s-au aflat în discotecă la momentul incidentului.
Nici o probă administrată în cauză nu vine în sprijinul apărării inculpatului C.I. în sensul că a comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări determinate de comportamentul violent al victimei.
Chiar şi în cazul în care ar fi să admitem că victima i-a aplicat inculpatului C.I. o lovitură cu pumnul aşa cum susţine acesta şi în declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi, totuşi nu se justifică comportamentul său atât de agresiv, el aplicând victimei o lovitură atât de puternică încât victima a decedat şi de asemenea în nici un caz nu poate face posibilă incidenţa disp. art. 73 lit. b) C. pen.
Din coroborarea probelor administrate pe parcursul procesului penal rezultă că a existat un conflict iniţial între victimă şi inculpatul D.I., victima reproşându-i comportamentul neadecvat al inculpatului, moment în care acesta i-a aplicat victimei o lovitură în zona feţei şi ulterior a fost lovită de către inculpatul C.S.
Faţă de considerentele arătate apreciază Înalta Curte că situaţia de fapt a fost bine stabilită de instanţa de fond, apărările inculpatului C.S. fiind făcute doar cu scopul diminuării răspunderii penale împrejurare ce nu poate determina schimbarea soluţiei pronunţată de instanţa de fond.
De asemenea, în mod corect instanţa de fond a dispus şi condamnarea inculpatului D.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. în condiţiile în care expertiza medico-legală de autopsie a scos în evidenţă o leziune în zona feţei, respectiv în zona piramidei nazale, leziune care nu are legătură de cauzalitate cu decesul victimei şi nu ar fi necesitat zile de îngrijiri medicale în cazul în care victima nu ar fi decedat.
S-a mai reţinut că agresorul care a aplicat lovitura la nivelul piramidei nazale s-a aflat faţă în faţă cu victima.
Întrucât inculpatul D.I. este singurul care a aplicat victimei această lovitură aşa cum declară martorii audiaţi în cauză care arată de asemenea că victima nu prezenta urme de lovituri înainte de conflictul cu inculpatul D.I., în mod corect instanţa de fond a reţinut vinovăţia acestui inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 500 lei amendă penală fiind bine individualizată în raport de disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
De asemenea, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a motivat lipsa plângerii prealabile pentru infracţiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte reţine că în cazul infracţiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen. acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, însă în cazul de faţă lipsa plângerii nu poate înlătura răspunderea penală a făptuitorului în condiţiile în care persoana vătămată a decedat fiind astfel în imposibilitate de a exercita acest drept procesual, situaţie în care principiul disponibilităţii este înlocuit de principiul oficialităţii, statul urmând să apere interesele persoanelor vătămate atunci când acestea nu o mai pot face.
Nici critica vizând netemeinicia pedepsei - caz de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. - formulat de inculpatul C.S. nu este întemeiată.
În procesul de individualizare judiciară instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 2 ani şi 6 luni şi 7 ani şi 6 luni având în vedere că inculpatul era minor la data comiterii infracţiunii, modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor fiind de remarcat în acest context agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul care a aplicat victimei o lovitură extrem de puternică în urma căreia aceasta a decedat.
Aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic şi stabilirea unei modalităţi de executare a pedepsei neprivative de libertate nu se justifică în condiţiile în care inculpatul a avut o atitudine de negare a faptei şi de încercare de a denatura adevărul, toate aceste împrejurări conducând la concluzia că pedeapsa aplicată inculpatului îndeplineşte atât o funcţie de coerciţie cât şi de exemplaritate.
În cauză s-a efectuat şi un referat de evaluare a inculpatului C.S. care relevă un grad scăzut de educaţie a debutat infracţional timpuriu şi a persistat în conduita delicventă datorită unor antecedente în familie, se manifesta mai independent, supravegherea familiei este diminuată şi este atras de activităţi neadecvate vârstei.
Toate aceste aspecte coroborate cu faptul că inculpatul a mai suferit condamnări în minorat, impun menţinerea pedepsei aplicată de instanţa de fond, numai în acest mod putând fi exercitată o supraveghere atentă asupra inculpatului în sensul formării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Faţă de considerentele arătate, având în vedere că în cauză nu pot fi identificate alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.S. şi D.I. împotriva deciziei penale nr. 152 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1748/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 175/2011. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
