ICCJ. Decizia nr. 179/2011. Penal

Prin încheierea din 12 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 5049/121/2007, Curtea de Apel Galați, secția penală pentru cauze cu minori, a menținut, în temeiul dispozițiilor art. 300 raportat la art. 160 alin. (3) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatului S.L.V., reținându-se, în esență, că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții stabilite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de gravitatea și natura faptelor și modalitatea de săvârșire a acestora.

împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S.L.V. solicitând cercetarea sa în stare de libertate arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu impun în continuare privarea de libertate.

Analizând încheierea recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul S.L.V. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat și 2 infracțiuni de trafic de persoane în formă continuată, întrucât împreună cu alți coinculpați au constituit un grup organizat în vederea obținerii de beneficii materiale din traficarea de persoane și au exploatat persoane de sex feminin minore și majore, obligându-le să practice prostituția.

Inculpatul a fost arestat preventiv în lipsă prin încheierea de ședință din 30 mai 2010 a Tribunalului Galați constatându-se incidența în cauză a dispozițiilor art. 143 raportat la art. 681C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.

înalta Curte constată că aceste temeiuri se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel, probatoriul administrat ulterior luării măsurii arestării preventive, precum și pronunțarea unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă, nu au fost de natură a înlătura concluzia inițială, aceea a existenței probelor cu caracter temeinic care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.

La aprecierea pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezintă lăsarea în libertate a inculpatului S.L.V., înalta Curte are în vedere natura și gravitatea faptelor comise, circumstanțele personale ale acestuia, dar și rezonanța socială a infracțiunilor de acest gen.

Astfel, se constată că inculpatul S.L.V. este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, rezultat nu numai din limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, dar și din natura și modalitatea concretă de comitere a acestora (constrângerea unor persoane în potriva voinței acestora să se prostitueze, inclusiv minore), precum și din urmarea produsă (atingerea valorilor sociale care reglementează obținerea de venituri din activități licite și o conduită corespunzătoare normelor de morală în societate) și recrudescența faptelor de acest gen.

In plus, menținerea în arest preventiv a inculpatului S.L.V., se justifică în continuare și în raport de conduita procesuală a acestuia (s-a sustras pe parcursul urmăririi penale), fără ca astfel să se aducă atingere prezumției de nevinovăție de care beneficiază pe durata procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri definitive și prevenția provizorie să se transforme într-o executare anticipată a pedepsei, întrucât în raport de circumstanțele cauzei nu s-a depășit la acest moment procesual caracterul rezonabil al detenției preventive.

Ca atare, înalta Curte reține că în cauză nu au intervenit elemente noi de la pronunțarea hotărâri de condamnare care să impună luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictivă de libertate, așa cum corect a reținut instanța de apel care a menținut sarea de arest a inculpatului S.L.V.

Față de cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondat recursul formulat de inculpatul S.L.V.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 179/2011. Penal