ICCJ. Decizia nr. 1779/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea de ședință din 22 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. 8860/112/2010, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300/2 C. proc. pen. cu referire la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a apelantului intimat inculpat S.E.M., trimis în judecată, alături de coinculpatul R.P.M., sub acuzația săvârșirii în concurs real a infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 14 lit. c) din aceeași lege, trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 14 lit. c) din aceeași lege, deținere de droguri de risc prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și deținere de droguri de mare risc prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea inițială justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a faptelor reținute în sarcina sa.
Pericolul concret pentru ordinea publică a fost stabilit în raport de amploarea deosebită a activității infracționale săvârșite, antecedența penală a inculpatului și perseverența acestuia în desfășurarea de activități ilicite situate în sfera traficului și consumului de droguri.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziția instanței de apel sub aspectul greșitei aprecieri privind necesitatea menținerii sale în arest preventiv.
A fost menționată în acest sens comportarea sinceră a inculpatului în fața organelor judiciare, în sensul uzitării de dispozițiile art. 3201C. proc. pen. și profilul socio-moral al inculpatului care este student, iar anterior comiterii infracțiunilor desfășura o activitate licită împreună cu tatăl său.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului se reține că recurentul - inculpat este acuzat de săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc și deținere de droguri de risc și de mare risc constând în aceea că în perioada 3 aprilie 2010 - 1 septembrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, ar fi vândut colaboratorilor autorizați "V.D.", "G.A.", " R.C." și " M.M.,, diverse cantități de mefedronă, cannabis și rezină de cannabis contra unor sume de bani, iar în perioada martie-septembrie 2010 ar fi procurat, cumpărat, oferit spre vânzare, vândut sau oferit, uneori spre consum, gratuit, mai multor persoane și deținut spre consum, în mai multe rânduri, substanța numită popular "sare de baie" conținând drogul de mare risc mefedronă, precum și cannabis și rezină de cannabis.
Depistarea inculpatului a avut loc pe baza informațiilor obținute de lucrătorii de poliție specializați în combaterea traficului de droguri și a activităților de investigație și supraveghere ulterior desfășurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care existau respectivele informații.
Arestarea preventivă a fost dispusă pe temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanei în cauză și a necesității protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracțiunile de care era acuzat inculpatul.
Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menținută față de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă instanță pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, cât și în cadrul procedurii din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de fată.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de recurentul-inculpat, înalta Curte constată că acestea se mențin și justifică în continuare privarea de libertatea inculpatului S.E.M., așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de apel.
Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social particularizat atât prin frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiuni și consecințele dezastruoase pe care le produc asupra sănătății publice, dar și prin numărul foarte mare de persoane tinere, unele chiar minore, cărora inculpatului le-a pus la dispoziție, oferit sau vândut droguri, dintre care organele de urmărire penală au identificat nu mai puțin de 14.
în lanțul infracțional ce susține flagelul consumului de droguri, traficanții distribuitori, cazul inculpatului în speță, reprezintă o verigă importantă, activitatea acestui tip de traficanți susținând atât capii rețelelor de distribuție, prin punerea în circulație a drogurilor, cât și viciul în sine, prin recrutarea și/sau alimentarea consumatorilor.
Natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor de care inculpatul este acuzat și împrejurările concrete în care se reține că acesta a acționat care evidențiază perseverența deosebită a inculpatului în activități ilicite legate de consumul și traficul de droguri demonstrează o periculozitate socială sporită și justifică în continuare concluzia că lăsarea sa în libertate pune în pericol siguranța publică, având în vedere potențialul risc de reluare a activității infracționale, în contextul în care inculpatul s-a declarat a fi și consumator de droguri, iar anterior a fost condamnat și a și executat o pedeapsă privativă de libertate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de același gen.
în aceste condiții concrete, atitudinea corectă adoptată de inculpat prin recunoașterea acuzațiilor aduse și prevalarea de dispozițiile art. 3201C. proc. pen., precum și prin facilitarea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, în condițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, valorificată de instanță prin cuantumul pedepsei aplicate, nu poate constitui o garanție suficientă că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu contravine interesului public care se referă la buna administrare a justiției și protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
în consecință, reținând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situației inițial reținute pentru a repune în discuție temeiurile care au determinat arestarea inițială, temeiuri care se mențin și în prezent pentru considerentele anterior expuse, înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. menținând starea de arest a inculpatului, circumstanțele invocate în favoare nefiind decisive în analiza ce privește valabilitatea continuării prevenției.
Așa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat S.E.M. și a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 179/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1747/2011. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
