ICCJ. Decizia nr. 1893/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1893/2011
Dosar nr. 3599/3/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 365 din 19 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul I.M. la o pedeapsă de 10 ani închisoare cu aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3ani, după executarea pedepsei.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă prevenţia inculpatului de la 18 ianuarie 2010, la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 pct. 2 din Legea 143/2000 a fost confiscată de la inculpat suma de 160 lei obţinută din vânzarea de droguri şi s-a constatat că proba de 0,17 grame heroină a fost consumată cu ocazia determinărilor, aşa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 916604 din 18 ianuarie 2010.
A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţă a reţinut că la data de 08 ianuarie 2010, organele de poliţie s-au sesizat cu privire la faptul că numitul "M.T." vinde heroină în zona sector 5.
A fost identificat martorul G.B., consumator de droguri, care a precizat că îşi procură heroina necesară consumului de la „M.T. " cu suma de 20 lei pe doză.
Martorul G.B. a formulat un denunţ, în baza art. 15 din Legea 143/2000, faţă de „M.T." pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000 şi a fost de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală în vederea prinderii şi tragerii la răspundere penală a celui denunţat. „ M.T." a fost identificat în persoana inculpatului I.M.
În data de 18 ianuarie 2010, în baza ordonanţei de delegare dispusă de procuror, organele de poliţie, au procedat, în prezenţa martorului asistent D.C.I., la consemnarea seriilor bancnotelor ce formează suma de 60 lei ce urma a fi folosită de martorul denunţător G.B. la cumpărarea, sub supravegherea organelor de poliţie, a 3 doze de heroină de la cel denunţat, fiind tratate cu praf fluorescent.
Denunţătorul G.B. a fost percheziţionat de către lucrătorii de poliţie în prezenţa martorului asistent D.C.I. asupra sa nefiind găsite substanţe stupefiante sau psihotrope supuse controlului legal sau alte bunuri sau valori interzise la deţinere.
După efectuarea percheziţiei, i s-a înmânat martorului denunţător suma de 60 lei formată din bancnote a căror serii au fost consemnate într-un proces verbal pentru a cumpăra trei doze de heroină de la inculpatul I.M.
Organele de poliţie împreună cu martorul denunţător G.B., s-au deplasat în zona sector 5.
Martorul G.B. s-a deplasat singur pe str. fiind supravegheat de către lucrătorii de poliţie în prezenţa martorului asistent şi a intrat în scara 2 a blocului 35 , apoi a intrat în apartamentul 129 unde locuieşte inculpatul I.M. zis „M.T.".
Potrivit declaraţiilor martorului denunţător G.B. au rezultat următoarele:
In locuinţa respectivă formată dintr-o cameră se afla inculpatul I.M., soţia acestuia I.A. şi fiul lor I.R., care dormea.
Martorul G.B. i-a cerut inculpatului 3 doze de heroină dându-i acestuia suma de 60 lei formată din bancnote ale căror serii erau consemnate în procesul verbal întocmit anterior de organele de poliţie.
Inculpatul a pus banii primiţi în buzunarul din partea dreaptă a bluzei de pijama pe care o purta şi i-a remis martorului denunţător 3 doze de heroină, pe care le-a luat din dintr-o folie de la un pachet de ţigări ce conţinea circa 12-13 alte doze de heroină.
După încheierea tranzacţiei, martorul G.B. a revenit la lucrătorii de poliţie care supravegheau locul şi le-a predat cele 3 doze de heroină cumpărate de la inculpatul I.M., doze care au fost introduse într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul tip MAI nr. 52361, spre expertizare.
Martorul G.B. a fost din nou percheziţionat de către lucrătorii de poliţie în prezenţa martorului asistent D.C.I. asupra sa nefiind găsite substanţe stupefiante sau psihotrope supuse controlului legal sau alte bunuri sau valori interzise la deţinere.
În baza autorizaţiei 12 din 12 ianuarie 2009 emisă de Tribunalul Bucureşti, organele de poliţie au efectuat o percheziţie domiciliară la adresa din Bucureşti, sector 5 unde locuieşte fără forme legale inculpatul I.M.
In locuinţa respectivă au fost identificaţi numiţii I.A. şi I.R. care stăteau pe pat precum şi inculpatul I.M. care se afla în baie încercând să ascundă ceva în conducta vasului de WC, la percheziţia domiciliară participând şi martorul D.C.I.
Asupra inculpatului I.M. s-a găsit, în buzunarul din partea dreaptă a bluzei de pijama pe care o purta suma de 220 lei printre care se aflau 3 bancnote ale căror serii corespundeau cu cele consemnate în procesul verbal întocmit de organele de poliţie şi care formau suma de 60 lei. Palmele inculpatului I.M. au fost verificate cu lampa cu lumină ultravioletă, constatându-se prezenţa de urme de praf galben fluorescent existent şi pe bancnotele sumei de 60 lei.
În camera unde au fost găsiţi I.A. şi I.R. s-a găsit, într-un dulap cu haine, suma de 440 lei care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Analizând declaraţia inculpatului dată în ambele faze de cercetare penală, Tribunalul a constatat că acesta a recunoscut comiterea faptei reţinută în sarcina sa prin actul de inculpare, declaraţie ce se coroborează şi cu celelalte mijloace probatorii, respectiv, cu declaraţiile martorilor D.C., G.B. si I.A. precum şi cu procesele verbale de prindere în flagrant, de percheziţie corporală si de percheziţie domiciliară.
In acest sens, fapta inculpatului I.M. care la data 18 ianuarie 2010, a vândut martorului denunţător G.B. cu suma de 60 lei, 3 doze conţinând 0,17 grame de heroină, a fost încadrată în dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000, respectiv trafic de droguri de mare risc.
În sarcina inculpatului I.M. s-au reţinut dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), având în vedere că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 2564 din 30 iunie 2005 a Judecătoriei sector 5, definitivă prin Decizia penală nr. 779 din 18 august 2005 a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 215, art. 291, art. 292 şi art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la 4 ani închisoare.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciindu-se că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat şi în condiţii privative de libertate.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul I.M., critica sa vizând netemeinicia soluţiei sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, considerând că pedeapsa aplicată este prea aspră în raport de fapta comisă şi de datele sale personale.
Prin Decizia penală nr. 230 din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de inculpatul I.M. împotriva sentinţei penale nr. 365 din 19 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a desfiinţat în parte, sentinţa şi în fond a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare, urmare a reţinerii art. 74 lit. c) raportat la art. 76 lit. a) C. pen.
A înlăturat menţiunea referitoare la confiscarea de la inculpat a sumei de 160 lei, a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus detenţia de la 18 ianuarie 2010 la zi.
Instanţa de apel a avut în vedere poziţia sinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, şi a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. în favoarea inculpatului, şi a redus pedeapsa sub limita minimului special. De asemenea, a constatat nelegal procedeul instanţei de fond sub aspectul confiscării sumei de 160 lei, întrucât nu a fost administrată nici o dovadă din care să rezulte că suma de 160 lei ar fi provenit din vânzarea de droguri.
Împotriva deciziei instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.S. şi a solicitat în temeiul casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen. achitarea inculpatului in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen. a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate, ori a unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor ori să influenţeze soluţia procesului, respectiv nu a avut în vedere declaraţia martorului I.S. aflată la fila 52 dosarul instanţei de apel, scrisoarea medicala, adeverinţa medicala si referatul de evaluare întocmit în cauză. în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reducerea pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) din si art. 74 alin. (2) C. pen.
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurentul inculpat, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385/6 alin. (1) şi art. 385/7 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat inculpatul I.M. este nefondat pentru următoarele considerente.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., prin care inculpatul a solicitat achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că prima instanţă şi instanţa de apel au stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt, făcând şi o corespunzătoare încadrare juridică a faptei săvârşite de inculpat.
Fapta inculpatului I.M. constând în aceea că la data de 18 ianuarie 2010 a vândut martorului G.B. 3 doze, conţinând 0,17 grame heroină pentru suma de 60 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Chiar în declaraţia inculpatului dată în faţa instanţei de fond la fila 10 din dosar acesta declară „recunosc infracţiunea pentru care sunt cercetat în sensul cape data de 18 ianuarie 2010 i-am vândut numitului G.B. 3 doze de heroină pentru suma de 60 lei, astfel Înalta Curte constată că nu se poate reţine nevinovăţia inculpatului astfel cum a fost solicitată de apărare, respectiv în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză cât şi declaraţia de recunoaştere a inculpatului.
Cu privire la cazul de casare invocat prevăzut de art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen. în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare, întrucât instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate, respectiv nu a avut în vedere declaraţia martorului I.S. aflată la fila 52 dosarul instanţei de apel, scrisoarea medicala, adeverinţa medicala si referatul de evaluare întocmit în cauză, Înalta Curte constată că martorul I.S. este martor în circumstanţiere, iar instanţa de apel prin Decizia pronunţată a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen. cu consecinţa reducerii pedepsei aplicată inculpatului.
De asemenea, instanţa de fond şi instanţa de apel au dat eficienţa cuvenită tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Înalta Curte constată că inculpatul nu a solicitat probe sau cereri esenţiale în fata instanţei de fond şi nici în fata instanţei de apel, şi totodată că, acestea ar fi fost respinse de către instanţă sau nu s-ar fi pronunţat asupra unor probe administrate sau cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturilor acestora sau să influenţeze soluţia procesului.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanţa de fond şi instanţa de apel au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pentru realizarea atât a funcţiilor de constrângere şi reeducare cât şi a scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţa apel prin hotărârea pronunţate a reţinut circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., şi a dispus aplicarea unei pedepse de 7 ani închisoare, pedeapsa aplicată fiind sub minimul special prevăzut de lege. De asemenea, s-a avut în vedere si faptul că inculpatul este recidivist, fiind reţinute în sarcina sa dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în sensul că acesta prin sentinţa penală nr. 2564 din 30 iunie 2005 a Judecătoriei Sectorului 5, definitivă prin Decizia penală nr. 779 din 18 august 2005 a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 215, art. 291, art. 292 şi art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a mai a fost condamnat la pedeapsa 4 ani închisoare.
Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, şi pedeapsa astfel cum a fost individualizată, faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), este necesară realizării funcţiilor sale de constrângere, de reeducare şi scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, fiind just individualizată faţă de dispoziţiile mai sus menţionate.
Instanţa de apel, la individualizarea pedepsei, a avut în vedere comportarea sinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, cantitatea de droguri traficată destul de redusă, cât şi starea de recidivă a acestuia.
Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări precum şi de administrarea legală şi completă a probelor de către prima instanţă şi de către instanţa de apel, constatând că nu există niciun alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, va respinge recursul inculpatului I.M., potrivit dispoziţiilor art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsă timpul reţinerii şi arestării preventive de la 18 ianuarie 2010 la 10 mai 2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 230 din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 ianuarie 2010 la 10 mai 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1889/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1897/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
