ICCJ. Decizia nr. 1922/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 26/F din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, conform art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul T.V. împotriva rezoluției din 19 august 2010 emisă în dosarul nr. 938/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a rezoluției nr. 2151/II-2/2010 din 29 octombrie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
A fost menținută rezoluția din 19 august 2010 emisă în dosarul nr. 938/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 19 august 2010 emisă în dosarul nr. 938/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în baza art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a și c din același cod, neînceperea urmăririi penale față de numita A.R. pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen. și față de numitul M.H.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen.
Față de A.R. s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 C. pen., deoarece fapta nu a fost săvârșită de către aceasta, iar sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale, deoarece fapta nu există în materialitatea ei.
Totodată, din actele de urmărire penală a rezultat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece nu există date sau indicii temeinice care să confirme săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de M.H.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii menționate.
împotriva acestei soluții a formulat plângere petiționarul T.V., iar prin rezoluția nr. 2151/II-2/2010 din data de 29 octombrie 2010 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a respins plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 938/P/2010 din 19 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ca neîntemeiată.
S-a constatat că nu există nici un fel de indicii cu privire la o eventuală faptă de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. sau uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., astfel încât soluția pronunțată este temeinică și legală.
împotriva acestor soluții, în termen legal, a formulat plângere petiționarul T.V., întemeiată pe dispozițiile art. 2781C. proc. pen., în motivare acesta învederând că soluțiile mai sus menționate sunt nelegale și netemeinice întrucât procurorul a efectuat o cercetare penală superficială, nedispunând, din oficiu, efectuarea în cauză a unei expertize grafoscopice.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma susținerilor petiționarului și în raport cu conținutul actelor existente în dosarul de urmărire penală, curtea de apel a constatat că plângerea este neîntemeiată, actele premergătoare efectuate în cauză nerelevând comiterea, de către intimați, a infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 290 și art. 291 C. pen.
Nu au putut fi primite nici susținerile petiționarului cu privire la faptul că în cauză nu au fost efectuată o expertiză grafoscopică, întrucât în această etapă situată în afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci se fac numai verificări cu privire la presupuse fapte penale.
Prin urmare, s-a apreciat că în cauză nu există indicii privind comiterea vreunei fapte penale de către avocații M.H.C. și A.R., soluția dată fiind legală și temeinică sub toate aspectele.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul T.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.
La termenul din data de 11 mai 2011, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 26/F din 17 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Concluziile recurentului petiționar și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând cauza, înalta Curte constată că recursul declarat de petiționar este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentința penală nr. 26/F din 17 ianuarie 2011 a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiționară.
Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză s-a respins ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurentului petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1960/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1937/2011. Penal → |
|---|
