ICCJ. Decizia nr. 1914/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs

Prin sentința penală nr. 275 din 23 decembrie 2010 a Tribunalului Suceava, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) și art. 3201C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat la o pedeapsă de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o perioadă de 5 ani.

în baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menținerea arestării preventive a inculpatului.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 19 octombrie 2010 la zi.

în baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.901,46 lei către partea civilă Spitalul clinic de urgență "Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții civile S.N.

în baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către martorul A.V. a sabiei înaintate către camera de corpuri delicte prin adresa 12113/86/2010 din 1 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava. în baza art. 347 raportat la art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus disjungerea acțiunii civile a părții civile S.N.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul A.C. este cunoscut cu antecedente penale deoarece în perioada minorității a săvârșit infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., fiind condamnat - prin sentința penală nr. 346 din 26 mai 2003 a Judecătoriei Fălticeni - la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare; inculpatul a fost arestat la data de 31 ianuarie 2003 și liberat la data de 18 octombrie 2003, cu rest neexecutat de 194 zile (f. 142-150). întrucât pedeapsa aplicată de instanță nu a constituit un avertisment pentru persoana acestuia, în cursul lunii decembrie 2008 inculpatul a săvârșit împreună cu alte persoane și o infracțiune de furt calificat; prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, cu nr. 68/P/2009, din data de 15 iulie 2009, a fost sancționat cu o amendă administrativă.

La data de 18 aprilie 2010, în jurul orelor 16:30, inculpatul s-a deplasat la discoteca aparținând SC S. SRL, situată în centrul comunei Mălini. în jurul orelor 17:30 cu aproximație, după ce a consumat o cantitate nedeterminată de băuturi alcoolice inculpatul, aflându-se pe scările localului, a spart o sticlă. Aflată în apropiere de locul respectiv, partea vătămată S.N. s-a deplasat spre inculpat și i-a solicitat să fie atent la modul în care se comportă în local.

Ulterior acestui incident, inculpatul a intrat în discotecă (aflată la primul etaj al clădirii) unde a continuat să consume băuturi alcoolice; la rândul său, partea vătămată a intrat în bar (situat la parterul clădirii), loc unde a început să consume o cantitate nedeterminată de băuturi alcoolice. în jurul orelor 20:30 inculpatul a coborât din discotecă în bar, comandându-și o bere. Aflându-se la una dintre mese, partea vătămată - în stare avansată de ebrietate la acel moment - a considerat că inculpatul îl privește într-un mod "necorespunzător", motiv pentru care s-a deplasat spre acesta, l-a lovit cu palma peste față, după care i-a solicitat să părăsească barul. întrucât inculpatul s-a împotrivit, partea vătămată l-a "condus" pe acesta spre ieșire. Imediat după plecarea inculpatului din bar partea vătămată a revenit la masa sa, s-a așezat cu spatele spre ușa de acces, continuând să consume băuturi alcoolice și să poarte diverse discuții cu persoanele care se aflau la masa sa - G.I. (f. 48), T.C.C. (f. 52), B.I. (f. 55).

Vizibil deranjat de modul în care s-a comportat partea vătămată, inculpatul a adoptat hotărârea de se răzbuna pe aceasta. în acest sens, părăsind perimetrul localului și observându-i pe martorii A.I. (f. 92) și A.V. (f. 85) s-a deplasat spre aceștia și le-a solicitat în mod imperios să-1 ajute să-1 bată pe S.N. Deși cei doi martori au refuzat acest lucru, inculpatul le-a solicitat din nou, în mod insistent, ajutorul. S-a reținut că martorul A.V. era împreună cu prietena sa A.D. (f. 82), deplasându-se dinspre bar spre sediul Postului local de poliție. Mergând împreună cu aceștia pe o distanță de aproximativ 100 m, inculpatul a continuat insistent să-i solicite ajutorul martorului A.V., cerând ca acesta să-i dea inclusiv un cuțit (f. 86) - la toate aceste cereri martorul A.V. i-a răspuns inculpatului că nu intenționează să-l ajute și l-a sfătuit să aștepte sosirea la post a lucrătorilor de poliție.

în timp ce martorii A.V. și A.D. s-au îndepărtat de sediul postului local de poliție, inculpatul a rămas în locul respectiv, amintindu-și însă faptul că A.V. deține la domiciliu o sabie. Profitând de faptul că la locuința martorului nu se afla la momentul respectiv nici o altă persoană, inculpatul s-a deplasat la respectivul imobil și a luat fără drept sabia martorului (aflată la vedere, într-una din camerele casei).

Având asupra sa sabia martorului, inculpatul A.C. s-a deplasat spre bar - aflat la distanța de 350 m - tot mai hotărât să se răzbune pentru afronturile anterioare. în jurul orelor 21:00 inculpatul a intrat în bar, a apucat sabia cu ambele mâini (ridicând-o deasupra capului) și în acest mod 1-a lovit pe S.N., din spate, în zona capului - prima lovitură a fost aplicată de sus în jos, iar cea de-a doua lovitură a fost aplicată de la stânga la dreapta (f. 53).

în timp ce victima se prăbușea de pe scaun sub șocul loviturilor, inculpatul a părăsit în fugă locul comiterii faptei, deplasându-se spre gospodăria numitei I.M. (situată la distanța de 100 m de bar), loc unde a aruncat într-o fântână sabia. La data de 19 aprilie 2010 sabia a fost observată în fântână de martorii P.T.M. (f. 96) și M.V. (f. 98), ulterior fiind ridicată de echipa operativă.

La scurt timp după comiterea faptei, partea vătămată a fost transportată de urgență la Clinica de neurochirurgie Iași, unde a fost supusă unor intervenții chirurgicale complexe. Conform concluziilor medicului legist din cadrul I.M.L. Iași (f. 41, 42), victima a prezentat plăgi cranio-cerebrale, temporo-parietal stânga și bioccipital stânga, tratate operator; leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-despicător, posibil sabie. Leziunile au necesitat un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și au fost de natură a pune viața victimei în primejdie.

în cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul A.C. care a invocat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 320a C. proc. pen., arătând că recunoaște săvârșirea faptei astfel cum a fost reținută prin rechizitoriu și își însușește probele administrate în cursul urmăririi penale.

Partea civilă S.N., prin declarația dată în cursul urmăririi penale, a arătat că înțelege să se constituie parte civilă în cauză.

împotriva sentinței tribunalului, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 13 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de inculpatul A.C. împotriva sentinței penale nr. 275 din 23 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, ca nefondat.

S-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului începând cu data de 23 decembrie 2010 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

A fost obligat inculpatul apelant să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariu parțial apărător oficiu, urmând a se va vira în contul B.C.A.J. Suceava, din fondurile avansate de Ministerul Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, deși a existat și o acțiune anterioară de violență fizică, precum și de lezare a demnității exercitată de către partea vătămată asupra inculpatului, reacția acestuia survenită după aproximativ 1 oră de la acest incident (timp în care a solicitat ajutorul unei alte persoane, apoi a căutat și găsit obiectul cu care a lovit), nu mai poate fi considerată ca fiind justificată de puternica tulburare sau emoție determinată de provocarea părții vătămate, pentru reținerea unei provocări fiind necesar ca răspunsul inculpatului la aceasta să fie prompt, altfel scurgerea unui anumit timp (neprecizat de legea penală, dar care poate fi apreciat de la caz la caz), conducând nu la reținerea atenuantei, ci la agravarea situației sale care a acționat din răzbunare.

De asemenea, nu a putut fi reținută nici critica referitoare la nereținerea circumstanțelor atenuante prevăzute la art.74 C. pen., întrucât, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, inculpatul este cunoscut în colectivitate ca fiind o persoană cu un vădit comportament antisocial, agresiv, consumator de băuturi alcoolice și, nu în ultimul rând, are și antecedente penale. Relativ la faptul că inculpatul a recunoscut fapta, s-a reținut că pentru acest lucru a beneficiat deja de reducerea pedepsei cu o treime, conform dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen., pedeapsa stabilită de prima instanță fiind în mod corect individualizată, în raport de gravitatea deosebită a faptei și persoana inculpatului.

Pe de altă parte, nu a fost reținută nici critica inculpatului referitoare la lipsa calității procesuale a Spitalului Clinic de Urgențe "Prof. Dr. N. Oblu" Iași, atâta timp cât art. 313 din Legea nr. 95 /2006 privind reforma în domeniul sănătății, text de lege invocat chiar de inculpat, îi dă dreptul furnizorului de servicii( în speță spitalul menționat) să se subroge în drepturile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în vederea recuperării prejudiciului cauzat de inculpat, ceea ce s-a și întâmplat în cauză.

împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.C., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta.

Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței, apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen., în sensul reducerii pedepsei aplicate, apreciind că se impune reținerea circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., dar și a dispozițiilor art. 74 lit. a), c) și art. 76 alin. (2) din același cod.

Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate, arătând că aceasta este nelegal stabilită, limita maximă fiind de 6 ani și șase luni, cauza fiind judecată în baza procedurii speciale reglementate de art. 3201C. proc. pen.

înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar, inculpatul A.C. făcându-se vinovat de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat reținută în sarcina sa și pentru care a fost condamnat.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, înalta Curte apreciind că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Astfel, pedeapsa are și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și comportamentul făptuitorului.

înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar, constată că, în cauză, nu pot fi reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere că inculpatul nu a acționat sub imperiul unei puternice stăpâniri sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, ci dimpotrivă, fapta a fost comisă în contextul unei stări conflictuale, pe fondul consumului de alcool.

Tot astfel, în mod corect instanța de apel a reținut că în favoarea inculpatului nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, întrucât acesta este cunoscut în colectivitate ca fiind o persoană cu un vădit comportament antisocial, agresiv, consumator de băuturi alcoolice și, nu în ultimul rând, are și antecedente penale.

în ceea ce privește recunoașterea faptei de către inculpat, se reține că acesta a beneficiat de aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 3201C. proc. pen., pedeapsa aplicată fiind redusă cu o treime.

înalta Curte constată că în prezenta cauză, în urma reținerii dispozițiilor art. 320l C. proc. pen., pedeapsa a fost legal stabilită de către instanța de fond, fiind și corect individualizată, având în vedere dispozițiile părții generale a Codului penal incidente în speță, limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, importanța valorii sociale vătămate și urmările produse, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu se află la prima încălcare a legii penale, iar ulterior săvârșirii faptei, a încercat să se sustragă de la răspundere prin părăsirea teritoriului țării.

Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al acesteia, consfințit prin disp. art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului a fost respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 19 octombrie 2010 la 11 mai 2011.

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1914/2011. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs