ICCJ. Decizia nr. 1937/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 27 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 35007/3/2009 (3111/2010), printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului B.F. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 393/U.P din 21 septembrie 2006, emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 31425/3/2006).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului se mențin, fiind îndeplinită una dintre condițiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, s-a constatat că probele administrate până la acest moment procesual nu fac să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapte de natură penală, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 148 cu referire la art. 68/1 C. proc. pen.
De asemenea, s-a constatat că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele pretins a fi săvârșite de inculpat fiind mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei ultime condiții, conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen., instanța a avut în vedere natura și gradul de pericol concret al infracțiunilor, săvârșite de mai multe persoane, urmările acestora, dar și datele ce-1 caracterizează pe inculpat.
Astfel fiind, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest preventiv a inculpatului, pentru aceleași considerente fiind respinsă, ca neîntemeiată, și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.
împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.F., solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
în cauză, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai faptelor respective.
în acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
în același sens, înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat a fost respins ca nefondat.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1922/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1929/2011. Penal → |
|---|
