ICCJ. Decizia nr. 1951/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1951/2011
Dosar nr. 4931/86/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin rechizitoriul 392/P/2009 din 17 iulie 2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen.
Prin ordonanţa nr. 532/P/2009 din data de 29 mai 20099 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe M.D.G., în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 26 mai 2009, în jurul orelor 18:00, M.V. din sat Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului, a fost lovit cu un corp contondent (un topor) de către vărul său, M.D.G., urmare loviturii victima a fost internată, de urgenţă, la Spitalul Judeţean Suceava şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale necesare pentru salvarea vieţii.
Existând indicii cu privire la existenţa infracţiunii de tentativă la omor calificat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, înaintând totodată dosarul penal.
În urma cercetărilor întreprinse în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt: inculpatul M.D.G. şi partea vătămată M.V. sunt veri drepţi şi domiciliază pe raza satului Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului, judeţul Suceava. Între aceştia nu a existat în trecut o stare conflictuală, relaţiile dintre ei decurgând normal, se vizitau destul de des, întrucât sunt vecini.
Inculpatul M.D.G. este angajat ca muncitor la SC C.S. SRL Botoşana, societate ce se ocupă cu exploatarea materialului lemnos. În cursul lunii ianuarie 2009, inculpatul i-a propus părţii vătămate să se angajeze la acea societate în calitate de legător de lemne, inculpatul lucrând pe un taf. Partea vătămată a fost de acord cu acest lucru, înţelegându-se cu inculpatul să îi achite suma de 10 RON pe zi, sumă ce reprezintă transportul dus-întors de la domiciliu până la locul de muncă, respectiv în comuna Voroneţ, transport ce urma să se efectueze cu autoturismul inculpatului.
Pe fondul unei datorii neonorate la timp de către partea vătămată, inculpatul a decis ca în ziua de 26 mai 2009 să nu îl mai transporte pe vărul său la locul de muncă, cerându-i cu insistenţă banii, întrucât la rândul său trebuia să achite o datorie mai veche. Văzând că partea vătămată nu a depus nici un efort pentru a-şi achita datoria, în seara zilei de 26 mai 2009, în jurul orelor 18:00-19:00, după ce a terminat programul de lucru, M.D.G. s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate pentru a-i cere acesteia suma de 240 RON. În timp ce partea vătămată se afla în curtea locuinţei sale, despicând lemne pentru încălzirea locuinţei, inculpatul s-a îndreptat către aceasta cerându-i pe un ton ameninţător să îi dea suma de bani. Conform declaraţiei victimei, inculpatul era foarte agitat, nervos, gesticula şi vorbea foarte tare. M.V. i-a spus vărului său că nu are bani, să se ducă acasă pentru că se va achita de datorie într-o altă zi, îndreptându-se totodată spre bucătăria de vară a locuinţei. Iritat fiind de răspunsul victimei, precum şi de nevoia mare de bani pe care o avea, inculpatul s-a apropiat de victimă, a aruncat cu câteva pietre în direcţia acesteia, una dintre ele lovind victima la nivelul piciorului stâng. În continuare, inculpatul a luat un topor ce se afla pe un trunchi folosit pentru tăiatul lemnelor, lovind-o pe victimă cu muchia acestuia la nivelul capului, în partea stângă. În clipele imediat următoare, părţile s-au îmbrâncit pentru ca fiecare să pună mâna pe topor, iar la strigătele victimei „D., ieşi afară că mă omoară", soţia acesteia a reuşit să îi despartă cuprinzându-l pe la spate pe învinuit, trăgându-l într-o parte. M.D.G. îi profera injurii victimei, după care a luat toporul cu care anterior lovise victima şi a părăsit curtea locuinţei, îndreptându-se spre domiciliul său.
Văzând starea în care se află şi acuzând dureri mari la nivelul frunţii, victima a fost transportată la Spitalul din Gura Humorului, cu un autoturism condus de numitul L.A..
Conform concluziilor certificatului medical nr. 631/E/09 iunie 2009, emis de S.M.L. Suceava, M.V. a suferit o fractură cominutivă cu înfundare frontală stângă, pneumocefalie frontală stângă, plagă contuză frontală stângă. Medicii legişti au stabilit că după morfologia lor, leziunile au putut fi produse prin lovire cu un corp contondent cu muchii ascuţite (topor). Leziunile, prin gravitatea lor, au pus în primejdie viaţa victimei, iar intervenţia neurochirurgicală s-a impus de urgenţă pentru salvarea vieţii.
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: Ordonanţa nr. 532/P/2009 din 29 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Humorului; plângerea şi declaraţiile părţii vătămate; procese verbale de sesizare din oficiu; proces verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto aferentă; proces verbal de examinare criminalistică; procese verbale de reconstituire; concluzii provizorii medico-legale, certificat medico-legal şi bilet ieşire din spital; adresa S.M.L. Suceava nr. 395/A din 14 iulie 2009; declaraţiile martorilor; raport de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat nr. 71587 din 15 iunie 2009; procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală coroborate cu declaraţiile învinuitului M.D.G..
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi: inculpatul M.D.G., partea vătămată M.V. şi martorii M.A., M.D., M.V., L.A.C., S.M., V.N.B., C.V. şi M.M.
Partea vătămată, prin cererea depusă la dosar, a arătat că înţelege să se constituie parte civilă în cauză cu suma de 30.000 RON, din care 8.000 RON cu titlu de daune materiale şi 22.000 RON daune morale, iar prin adresa 35811 din 28 decembrie 2009 Spitalul Judeţean „Sf. l. cel Nou" Suceava s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.405,41 RON reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate M.V..
Prin sentinţa penală nr. 26 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Suceava s-au dispus următoarele:
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D.G., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat la o pedeapsă de 6 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale şi 10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3405,41 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. l. cel Nou" Suceava, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părţii civile M.V.
În baza art. 109 alin. 5 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către partea civilă, după soluţionarea definitivă a cauzei, a toporului înaintat către camera de corpuri delicte prin adresa 4931/86/2009 din 20 iulie 2009 a Tribunalului Suceava.
Pentru a dispune această sentinţă s-au reţinut următoarele:
În mod cert partea vătămată datora inculpatului o sumă de bani la data incidentului, iar inculpatul s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate cu intenţia de a solicita restituirea sumei restante. Declaraţiile părţilor sunt divergente în ceea ce priveşte condiţiile de restituire - în sensul că inculpatul susţine că s-a deplasat la partea vătămată ca urmare a unei înţelegeri prealabile, cu scopul de a primi suma restantă, iar partea vătămată a arătat că inculpatul cunoştea că la momentul respectiv se afla în imposibilitate de a achita suma respectivă. Clarificarea acestei împrejurări prezintă însă o relevanţă probatorie redusă în cauză, fiind cert că inculpatul s-a deplasat pentru a solicita părţii vătămate restituirea sumei de bani şi că partea vătămată a refuzat pentru motivul că nu avea suma respectivă.
Tribunalul a constatat că divergenţe majore există între declaraţiile părţilor cu privire la modalitatea în care a decurs incidentul violent. Inculpatul a susţinut în mod constant că partea vătămată l-a atacat cu toporul, s-a apărat aruncând cu pietre şi astfel a lovit-o pe partea vătămată în cap, iar partea vătămată a aruncat toporul către inculpat. Pe de altă parte, partea vătămată a susţinut că după ce a refuzat restituirea datoriei, inculpatul a aruncat asupra sa cu pietre, una dintre acestea lovindu-l la piciorul stâng. În momentul în care, pentru a evita prelungirea şi amplificarea conflictului, a intenţionat să părăsească curtea (mergând către bucătăria de vară în care se afla şi soţia sa) inculpatul l-a lovit în frunte, în partea stângă. Cu privire la obiectul contondent, partea vătămată a indicat în cursul urmăririi penale că a fost lovit cu toporul, iar în faţa instanţei a arătat că nu poate preciza cu exactitate cu ce anume a fost lovit.
Tribunalul a arătat că stabilirea situaţiei de fapt nu poate fi făcută în baza declaraţiilor părţilor, care sunt contradictorii, şi nici în mod decisiv şi exclusiv prin declaraţiile martorilor întrucât aceştia sunt indirecţi şi rude cu părţile. Instanţa de fond a reţinut că ste adevărat că există un martor ocular, fiul minor (în vârstă de 7 ani) al părţii vătămate, însă având în vedere vârsta şi legătura de rudenie declaraţia acestuia (care îl incriminează pe inculpat) trebuie examinată cu prudenţă.
În consecinţă, tribunalul a constatat că analiza circumstanţelor în care s-a produs agresiunea trebuie declanşată pornind de la mijloacele materiale de probă.
S-a reţinut că din examinarea criminalistică a locului infracţiunii nu a rezultat identificarea vreunei pietre care să prezinte urme de sânge, singurul obiect contondent pe care astfel de urme au fost identificate fiind toporul proprietatea părţii vătămate, ridicat de la inculpat. Această împrejurare trebuie coroborată cu declaraţia martorei M.D. (soţia părţii vătămate), care susţine că în momentul în care a ieşit din gospodăria de vară toporul era în posesia inculpatului care era încleştat cu partea vătămată.
De asemenea, din analiza criminalistică a toporului a rezultat că acesta prezenta urme de sânge atât pe tăiş (doi stropi) cât şi pe mâner. Reţinând că din cercetarea la faţa locului au fost identificate relativ puţine urme de sânge şi că partea vătămată (coroborat cu declaraţiile martorilor M.D. şi L.) a susţinut că a tamponat rana cu tricoul său, tribunalul constată că declaraţia inculpatului nu explică modul în care sunt dispuse urmele de sânge pe topor.
Pete de sânge s-au identificat pe mâner la distanţe de 1, 5 cm, 16,8 cm şi 37 cm de partea metalică. Inculpatul a susţinut că ulterior lovirii cu piatra partea vătămată a început să sângereze şi a aruncat toporul cu amândouă mâinile către el, ceea ce nu poate explica existenţa urmelor de sânge la 1,5 cm de partea metalică şi urmele de stropi pe tăiş - în condiţiile în care inculpatul nu avea sânge pe mâini. Din contră, existenţa tuturor urmelor (inclusiv a celor de pe tăiş) este explicabilă în condiţiile unei încleştări a celor două părţi şi în condiţiile în care atât inculpatul cât şi partea vătămată au pus mâinile pe topor, ulterior aplicării de către inculpat a loviturii ce a determinat sângerarea.
Deşi partea vătămată a susţinut că inculpatul, în momentul iniţial al agresiunii, a lovit-o cu pietrele aruncate în piciorul stâng - împrejurare necontestată de către inculpat în cursul procesului, din analiza actelor medicale nu rezultă constatarea unei astfel de menţiuni.
Faţă de această situaţie, tribunalul nu a putut reţine decât că leziunea a avut o gravitate redusă ce nu a impus evidenţierea în documentele medicale, cu atât mai mult cu cât partea vătămată prezenta leziuni importante în zona capului. Această constatare îşi prezintă relevanţa sub aspectul intensităţii loviturilor cu piatra şi posibilităţii de a cauza leziuni a acestui mod de acţiune. Sub acelaşi aspect, este dificil de înţeles cum două aruncări succesive cu pietre de aceleaşi dimensiuni (cum a fost indicat de către inculpat cu prilejul reconstituirii) pot cauza o leziune minoră, neevidenţiată în actele medicale la picior şi, respectiv, fractură cominutivă cu înfundare frontală stângă.
Concluziile desprinse din examinarea criminalistică a mijloacelor materiale de probă au fost coroborate cu declaraţiile martorului ocular, M.A., fiul minor al părţii vătămate. Acesta a indicat în mod constant, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei că inculpatul l-a lovit pe tatăl său cu toporul, iar localizarea loviturii în partea stângă se explică prin aceea că partea vătămată se întorcea către inculpat ca urmare a strigătelor copilului. De asemenea, în acelaşi sens sunt şi declaraţiile soţiei inculpatului, M.D. - prima persoană care a venit la locul faptei. Aceasta a susţinut că cei doi erau încleştaţi, toporul era în posesia inculpatului însă şi partea vătămată îl ţinea cu o mână, iar partea vătămată sângera deja în zona capului.
Susţinerea inculpatului în sensul că a lovit partea vătămată cu pietre în zona capului nu se coroborează cu ceea ce rezultă din analiza mijloacelor materiale de probă şi nici cu susţinerile martorilor ce au luat la cunoştinţă nemijlocit de incident. Această variantă este acreditată doar de inculpat şi persoanele cărora chiar el Ie-a relatat incidentul.
De asemenea, martorul L. (persoană care nu este rudă cu nici una dintre cele două părţi) a susţinut în mod constant că, atunci când a transportat partea vătămată la spital, imediat după săvârşirea faptei, i-a auzit pe soţi vorbind despre aplicarea unei lovituri cu toporul. În ceea ce priveşte martorii C.V. şi M.M., audiaţi în faţa instanţei, declaraţiile acestora sunt apreciate de către instanţă ca nesincere. Astfel, deşi ambii martori au arătat că nu au distins cuvintele folosite de către părţi atunci când se certau, au indicat cu acurateţe presupusa susţinere a soţiei părţii vătămate - nu trebuia să sari la bătaie. De asemenea, în timp ce martorul M.M. a susţinut că a consumat o cafea cu martorul C., acesta a arătat că nu a consumat nimic cu M.M. şi că s-a deplasat la locuinţa acestuia pentru a gelui o scândură.
S-a mai reţinut că actele medicale susţin că obiectul vulnerant a fost toporul (atât certificatul medico-legal 631/E din 9 iunie 2009, cât şi adresa 395/A din 14 iulie 2009), lovirea cu o piatră cu muchii ascuţite fiind mai puţin probabilă. Având în vedere că producerea leziunilor prin lovirea cu toporul este în mod clar susţinută de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, tribunalul a apreciat că efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili în ce măsură rănile puteau fi cauzate prin lovire cu piatra este inutilă. Concluziile medico-legale au fost susţinute şi coroborate cu restul probatoriului administrat, neexistând nici un dubiu cu privire la obiectul vulnerant. Tribunalul a mai reţinut că împrejurarea că inculpatul a justificat necesitatea acestei expertize pe distincţia pe care literatura de specialitate medico-legală o face între plăgile contuze şi plăgile despicate nu este de natură a putea infirma concluziile unui specialist în medicina legală şi nici de a obtura împrejurarea că aceste concluzii sunt susţinute de probatoriu administrat.
Sub aspectul celuilalt obiectiv propus prin efectuarea expertizei medico-legale, respectiv dacă viaţa victimei a fost efectiv pusă în primejdie, tribunalul a constatat că acest aspect este pe de o parte clarificat în prezenta cauză, iar pe de altă parte nu este de natură a influenţa decât indirect încadrarea juridică a faptei.
Sub primul aspect tribunalul a constatat că punerea în primejdie a vieţii victimei a fost reţinută în mod constant de către medicul legist, atât prin constatările preliminarii din chiar ziua operaţiei (28 mai 2009) cât şi prin certificatul medico-legal. Această concluzie este susţinută de zona la care s-au localizat leziunile, de consecinţele acestora şi de natura intervenţiei chirurgicale necesare - repunerea şi fixarea unui fragment osos de la nivelul cutiei craniene.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, tribunalul a reţinut că noţiunea de „punere în primejdie a vieţii persoanei", în sensul său medical, intră, ca urmare imediată, în conţinutul constitutiv al infracţiunii de vătămare corporală gravă şi nu al infracţiunii de tentativă de omor reţinută în mod corect în sarcina inculpatului în speţă. S-a avut în vedere că diferenţa dintre cele două infracţiuni este în mod esenţial circumscrisă laturii subiective (intenţie directă sau indirectă în cazul tentativei, nefiind posibilă săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 182 C. pen. prin punerea în primejdie a vieţii, în modalitatea de la art. 182 alin. (3) C. pen.), ceea ce înseamnă că sensul medical al sintagmei „punere în primejdie a vieţii persoanei" este relevant din perspectiva art. 182 alin. (2), dar insuficient pentru reţinerea tentativei la omor.
Efectuarea unei expertize nu poate avea ca finalitate doar lămurirea sensului medical al termenului, însă din punct de vedere juridic trebuie clarificată intenţia cu care a acţionat inculpatul, respectiv dacă a urmărit sau acceptat punerea în primejdie a vieţii părţii vătămată. În consecinţă, pentru a concluziona sub aspectul încadrării juridice a faptei ca tentativă de omor, tribunalul a apreciat că trebuie examinată intenţia cu care a acţionat inculpatul şi nu în mod unilateral şi exclusiv rezultatul faptei sale.
Astfel, prima instanţă a reţinut că inculpatul a acţionat pe fondul unui conflict spontan cu partea vătămată, după ce anterior aruncase cu pietre, şi a aplicat o lovitură de topor vizând o zona vitală a cutiei craniene. De asemenea, consecinţele loviturii au fost probabil atenuate de avertizarea părţii vătămate de către copilul său minor, însă agresiunea inculpatului a continuat, chiar dacă nu au mai fost aplicate alte lovituri, şi a fost stopată prin intervenţia soţiei părţii vătămate. Toate aceste circumstanţe de fapt, coroborate cu concluziile actelor medicale referitoare la consecinţele agresiunii, au condus la concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa părţii vătămate; acţiunea inculpatului a avut o singură motivaţie şi un singur scop, nefiind dată în speţă dualitatea de urmări (cea dorită şi cea acceptată) ce caracterizează intenţia indirectă sau eventuală.
Tribunalul a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului care la data de 26 mai 2009, pe fondul unui conflict spontan avut cu vărul său M.V., a lovit victima cu un corp contondent dur (topor) la nivelul capului, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un nr. de 50-55 zile de îngrijiri medicale, viaţa victimei fiind pusă în primejdie, intervenţia chirurgicală fiind absolut necesară, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
Faţă de cererile inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, instanţa de fond nu şi-a însuşit, pentru considerentele arătate mai sus, concluziile referitoare la încadrarea în dispoziţiile art. 182 C. pen. în ceea ce priveşte reţinerea legitimei apărări sau a provocării, tribunalul a apreciat că probatoriul administrat nu conduce la o asemenea concluzie. Deşi inculpatul a susţinut că partea vătămată l-a atacat cu toporul, această afirmaţie nu este susţinută de vreuna din probele administrate şi nici nu pare a fi justificată din perspectiva motivelor de ceartă (partea vătămată a refuzat restituirea banilor, demers ce l-a nemulţumit pe inculpat). Nici actele medicale nu atestă vreo leziune la nivelul inculpatului, în timp ce ale părţii vătămate sunt atestate medical (la nivelul capului) şi testimonial (la nivelul piciorului stâng).
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume: dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârşite, de persoana inculpatului. Tribunalul a reţinut că inculpatul este cunoscut ca o persoană integrată în societate, a avut o comportare corectă şi nu a fost anterior angrenat în conflicte sau sancţionat. În consecinţă, Tribunalul a constatat că sunt întrunite premisele pentru reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., urmând a se dispune reducerea cuantumului pedepsei aplicate conform art. 76 lit. a) C. pen. până la 6 ani închisoare.
Conform art. 65 alin. (2) C. pen. instanţa de fond a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a) teza a ll-a, b cu titlu de pedeapsă accesorie.
În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, tribunalul, în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 3405,41 RON (indicată conform adresei 35811 din 28 decembrie 2009) către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. l. cel Nou" Suceava, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părţii civile M.V.
De asemenea, în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ. tribunalul a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale şi 10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă.
La stabilirea cuantumului daunelor materiale, instanţa de fond a reţinut că sumele solicitate de către partea civilă prin cererea formulată sunt întemeiate prin declaraţiile martorilor V.N.B. şi S.M., care nu se coroborează cu alte probe. Astfel, nu a fost făcută în speţă dovada sumelor cheltuite în ceea ce priveşte spitalizarea, medicamentele achiziţionate sau alimentaţia suplimentară întrucât la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri doveditoare în acest sens. Referitor la obligarea inculpatului la plata venitului nerealizat, instanţa de fond a reţinut că nici cu privire la acest aspect nu au fost administrate probe care să dovedească care era cuantumul veniturilor realizate prin muncă, în mod obişnuit, de către partea vătămată, în condiţiile în care anterior incidentului oricum nu se deplasa efectiv la serviciu.
În continuare, constatând existenţa prejudiciului nepatrimonial, la stabilirea întinderii daunelor morale, instanţa de fond s-a raportat în primul rând la infracţiunea reţinută - tentativă de omor, la zona corpului vizat prin aplicarea loviturilor, respectiv capul părţii vătămate, la disconfortul fizic resimţit şi sentimentele de umilinţă resimţite în fata familiei (incidentul având loc în curtea părţii vătămate) şi consătenilor, poziţia de inferioritate în care a fost pusă aceasta, incidentul fiind cunoscut în mediul frecventat de partea vătămată, fiindu-i atinsă inclusiv demnitatea.
De aceea, în soluţionarea acestei acţiuni civile, statuând în echitate, prima instanţă a apreciat că prejudiciul nepatrimonial poate fi acoperit în mod rezonabil cu suma de 10.000 RON la care urmează a fi obligat inculpatul, întrucât suma de 22.000 RON solicitată de partea vătămată este disproporţionată.
În baza art. 109 alin. 5 C. proc. pen., tribunalul a dispus restituirea către partea civilă, după soluţionarea definitivă a cauzei, a toporului înaintat către camera de corpuri delicte prin adresa 4931/86/2009 din 20 iulie 2009 a Tribunalului Suceava.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal au declarat apel partea civilă M.V. şi inculpatul M.G.
Partea civilă M.V. a criticat sentinţa sub aspectul laturii civile arătând că în cauză a dovedit prin probatoriul testimonial că a efectuat cheltuieli materiale în cuantum de 8.000 RON .
A arătat că martorii S.M. şi V.N.B. au confirmat faptul că imediat după incident l-au împrumutat cu sume de bani pentru a efectua operaţia şi au executat cu autoturismul deplasări care au costat aproximativ 2.000 RON .
A mai arătat că în perioada spitalizării familia sa a efectuat mai multe deplasări la unitatea spitalicească, fiind nevoit ca în această perioadă de timp să plătească o persoană care să meargă în locul său la serviciu, motiv ce impune admiterea tuturor despăgubirilor materiale cerute în cuantum de 8.000 RON .
A apreciat că despăgubirile morale ce i-au fost acordate de instanţa de fond sunt cu mult inferioare prejudiciului moral încercat impunându-se majorarea acestora la suma de 22.000 RON .
Inculpatul M.D.G. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie depunând în acest sens mai multe motive de apel.
În motivarea apelului inculpatul a arătat că în mod greşit prima instanţă nu a admis efectuarea unei noi expertize medico-legale, probă ce era esenţială pentru stabilirea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată.
A arătat că încadrarea juridică a faptei reţinute de prima instanţă este greşită chiar şi în lipsa unei noi expertize medico-legale întrucât fapta în împrejurările şi modalitatea concretă de săvârşire cu urmările produse întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 182 C. pen. sau art. 181 C. pen. şi nu ale infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
A arătat că în mod greşit prima instanţă nu a reţinut că fapta a fost săvârşită în condiţiile legitimei apărări prev. de art. 44 alin. (2) C. pen.
În motivarea acestei cereri, arată că a comis fapta aruncând cu o piatră spre partea vătămată doar pentru a se apăra de aceasta care îl atacase cu toporul.
A mai arătat că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. în condiţiile în care a fost atacat de partea vătămată.
Inculpatul a criticat sentinţa apelată şi sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei arătând că s-a făcut o greşită aplicare a disp. art. 76 C. pen. în condiţiile în care în favoarea sa a fost reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Inculpatul a criticat şi latura civilă a cauzei arătând că partea civilă nu a dovedit daunele solicitate.
În privinţa daunelor acordate de prima instanţă a arătat că acestea sunt exagerate, nefiind justificată în vreun fel modalitatea de stabilire a acestora.
A solicitat în principal sub aspectul laturii penale a cauzei schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 181 C. pen. şi achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. ca urmare a săvârşirii faptei în condiţiile legitimei apărări prev. de art. 44 alin. (2) C. pen.
În subsidiar a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. şi ca urmare a individualizării pedepsei, reducerea acesteia până la minimul general.
Sub aspectul laturii civile a cauzei a cerut în principal exonerarea de la plata despăgubirilor civile către partea civilă iar în subsidiar, ca urmare a reţinerii circumstanţei atenuante a provocării, reducerea cuantumului despăgubirilor civile proporţional cu starea de provocare.
În cauză la cererea inculpatului apelant M.D.G. instanţa de apel a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale de către I.M.L. laşi şi avizarea concluziilor actelor medico-legale întocmite.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 21508 din 05 octombrie 2010 întocmit de I.M.L. laşi rezultă că partea vătămată M.V. a prezentat la data de 26 mai 2009 un traumatism cranio-cerebral acut obiectivat prin contuzie cerebrală hemoragică frontală stânga, lamă de hematom extradural frontal stâng, fractură cominutivă cu înfundare frontală stângă, pneumocefalie frontală stângă, plagă contuză fontală stângă, leziuni traumatice ce au putut data din 26 mai 2009 şi care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale din momentul producerii lor cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă.
S-a mai concluzionat că topografia şi morfologia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin lovire activă cu un corp contondent cu muchii (posibil muchie de topor), leziunile prin ele însele şi în momentul producerii lor nefiind de natură a pune în primejdie viaţa victimei.
Actele medico-legale efectuate în cauză au fost avizate prin avizul Comisiei de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L laşi nr. 21508 din 21 decembrie 2010 potrivit căruia Comisia este de acord cu concluziile expertizei medico-legale nr. 21508 din 05 octombrie 2010 efectuată de I.M.L. laşi.
Referitor la mecanismul de producere al plăgii scalpului s-a concluzionat că nu există elemente medico-legale (particularităţi morfologice) care să indice tipul de corp contondent implicat în producerea ei, respectiv lovire cu muchia unui topor sau lovire cu o piatră, ambele mecanisme fiind posibile, urmând ca această disociere să fie efectuată pe cale de anchetă.
S-a concluzionat că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată, prin ele însele şi la momentul producerii lor, nu aveau capacitate tanatogeneratoare deoarece nu a existat un pericol vital iminent, fapt demonstrat şi de temporizarea intervenţiei chirurgicale, fără ca aceasta să fie însoţită de agravarea stării de sănătate a părţii vătămate.
Prin Decizia penală nr. 11 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză.
Examinând apelurile declarate de partea civilă şi de inculpat sub aspectul motivelor invocate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei cu luarea în considerare şi a concluziilor actelor medico-legale efectuate în apel, Curtea de Apel a constatat următoarele:
Instanţa de fond a dat o corectă interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală şi cercetare judecătorească reţinând astfel o situaţie de fapt şi o încadrare juridică corectă a faptei săvârşite de către inculpatul M.D.G..
Astfel din probele administrate în cauză, respectiv plângerea şi declaraţiile părţilor vătămate, procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto aferente, procese-verbale de examinare criminalistică şi de reconstituire, concluziile actelor medico-legale efectuate în cauză. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat nr. 71587 din 15 iunie 2009, declaraţiile martorilor M.V., M.D., M.A. şi L.A.C., coroborate parţial cu declaraţiile inculpatului M.D.G., a reieşit cu certitudine că în data de 26 mai 2009, în urma unui conflict spontan determinat de inculpat, acesta a lovit-o pe partea vătămată cu un topor la nivelul capului, mai exact al frunţii, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce au determinat intervenţia neurochirurgicală de urgenţă.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul M.D.G. a negat lovirea părţii vătămate cu toporul arătând că a lovit-o cu o piatră pentru a se apăra de atacul acesteia cu un topor.
Întrucât apărările inculpatului nu s-au coroborat cu mijloacele de probă administrate în cauză, în mod corect instanţa de fond Ie-a înlăturat ca fiind nesincere şi făcute doar în scopul diminuării răspunderii sale penale.
Astfel, situaţia prezentată de partea vătămată în plângerea şi declaraţiile se coroborează cu situaţia constatată de organele de urmărire penală cu ocazia cercetării la faţa locului inserată în procesul-verbal şi planşele fotografiice aferente, procesul-verbal de reconstituire şi planşele fotografice şi procesul-verbal de examinare criminalistică a toporului ridicat de la inculpat cu planşele foto aferente cât şi cu declaraţiile martorilor M.A., M.D., L.A.C. şi parţial cu declaraţiile martorilor C.V. şi M.M.
Martorul ocular M.A. a arătat constant în declaraţiile sale că a văzut pe inculpat lovind-o pe partea vătămată cu toporul în cap, declaraţiile acestuia coroborându-se cu declaraţiile martorei M.D. care a arătat că, ieşind din locuinţă ca urmare a strigătelor de afară, a văzut pe inculpat cu toporul în mână şi pe partea vătămată lovită la cap, care încerca cu o mână să oprească sângerarea de la cap şi cu o mână să ţină toporul ce se afla la inculpat.
Martorul L.A.C. arată în toate declaraţiile date că în timp ce o transporta pe partea vătămată spre spital cu autoturismul proprietatea sa, a auzit discuţiile purtate în autoturism între partea vătămată şi soţia acestuia prin care aceştia precizau că partea vătămată a fost lovită cu toporul în cap de inculpat.
Martorii C.V. şi M.M. au confirmat faptul că la ieşirea din locuinţa părţii vătămate inculpatul avea asupra sa un topor.
Această situaţie este susţinută şi de declaraţia martorei
M.V. care arată că în momentul în care soţul său inculpatul s-a întors în acea seară acasă avea asupra sa un topor ce prezenta urme de sânge.
În afara probatoriului testimonial prezentat anterior, afirmaţiile inculpatului precum că nu a lovit-o pe partea vătămată cu toporul ci cu o piatră au fost infirmate şi de actele specifice de urmărire penală efectuate în cauză cât şi de mijloacele materiale de probă examinate.
În primul rând, examinarea criminalistică a locului de producere a infracţiunii consemnată în procesul-verbal şi planşele foto aferente nu a identificat vreo piatră care să prezinte urme de sânge, singurul obiect contondent vulnerant ce prezenta urme de sânge fiind toporul ridicat de la inculpat.
De asemenea, din analiza criminalistică a toporului rezultă că acesta prezenta urme de sânge atât pe tăiş cât şi pe mâner.
Actele medicale efectuate în cursul urmăririi penale respectiv certificatul medico-legal nr. 631/E din 09 iunie 2009 eliberat de S.M.L. Suceava, biletul de ieşire din spital şi adresa nr. 395/A din 14 iulie 2009 cât şi cele efectuate în apel, respectiv raportul de expertiză medico-legală nr. 21508 din 05 octombrie 2010 şi avizul nr. 21508 din 21 decembrie 2010 al Comisiei de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L. laşi confirmă posibilitatea ca obiectul vulnerant folosit să fie toporul, aşa cum rezultă din probatoriul testimonial administrat.
Faţă de probele administrate în cauză, Curtea însuşindu-şi motivarea instanţei de fond, constată că situaţia de fapt şi încadrarea juridică a faptei a fost corect reţinută.
Chiar dacă prin concluziile actelor medico-legale efectuate în faza de urmărire penală şi în faza instanţei de apel rezultă că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce nu au avut prin ele însele la momentul producerii lor capacitate tanatogeneratoare, Curtea analizând condiţiile concrete de săvârşire a faptei, modalitatea de comitere, zona vizată şi intensitatea loviturii, apreciază că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor şi nu ale infracţiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., aşa cum a cerut inculpatul în apel schimbarea încadrării juridice.
Lovirea în cap a părţii vătămate cu un obiect vulnerant greu şi tăios cum este toporul nu poate constitui doar o corecţie pe care inculpatul a încercat să o aplice părţii vătămate.
Chiar dacă inculpatul M.D.G. nu a urmărit producerea rezultatului tanatologic, prevăzând acest rezultat a acceptat posibilitatea producerii lui prin lovirea părţii vătămate cu toporul în cap.
Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada existentei unui atac material direct, imediat şi injust sau a vreunei provocări din partea părţii vătămate împotriva inculpatului, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu sunt îndeplinite condiţiile legitimei apărări prev. de art. 44 alin. (2) C. pen. sau ale circumstanţei atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Stabilind vinovăţia inculpatului pe baza probatoriului administrat, instanţa de fond i-a aplicat o pedeapsă ce a fost corect individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare cât şi a dispoziţiilor art. 76 C. pen., ca urmare a reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului a fost deja coborâtă sub minimul special rezultat ca urmare a aplicării dispoziţiilor speciale referitoare la incriminarea tentativei, instanţa de fond având în vedere toate circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, aşa încât o nouă reindividualizare şi reducere a pedepsei nu se impune în cauză.
Sub aspectul laturii civile, Curtea de Apel a constatat că aceasta a fost corect soluţionată, daunele materiale fiind stabilite pe baza declaraţiilor martorilor S.M. şi V.N.B.
Întrucât celelalte pretenţii materiale nu au fost dovedite de partea civilă conform art. 1169 C. civ., în mod corect acestea nu au fost acordate.
În ceea ce priveşte daunele morale, Curtea apreciază că fapta inculpatului şi urmările produse au cauzat părţii vătămate M.V. un prejudiciu moral prin trauma şi suferinţa produsă, cuantumul despăgubirilor fiind însă corect apreciat şi stabilit de către instanţa de fond, astfel încât nu se impune o reducere sau o majorare a acestora.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă M.V. şi inculpatul M.D.G.
Inculpatul a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17, 171, 18 şi 14 C. proc. pen.
S-a susţinut în esenţă că nu a acţionat cu intenţia de a ucide, astfel încât fapta comisă nu constituie o tentativă de omor calificat, ci infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.
S-a invocat de asemenea că inculpatul s-a aflat în stare de legitimă apărare sau măcar într-o stare de tulburare, în condiţiile în care a lovit victima care s-a repezit asupra sa pentru a-l lovi cu toporul.
S-a mai solicitat o reindividualizare a pedepsei şi stabilirea unei modalităţi neprivative de libertate de executare a acesteia.
În fine, în legătură cu latura civilă, s-a solicitat exonerarea sa de la plata daunelor materiale, întrucât nu au fost dovedite, precum şi reducerea daunelor morale.
Partea civilă a solicitat majorarea daunelor materiale şi morale până la cuatumul precizat în declaraţia de constituire de parte civilă, fără a indica vreun caz de casare în care se încadrează criticile sale.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.
a) în latură penală:
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.,Curtea constată mai întâi că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut în mod corect, ca situaţie de fapt, că în data de 26 mai 2009, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul M.D.G. l-a lovit pe vărul său, partea vătămată M.V. cu muchia unui topor în zona capului, care a suferit astfel un traumatism cranio-cerebral acut, obiectivat prin fractură cominutivă cu înfundare frontală şi contuzie cerebrală hemoragică frontală.
Această faptă a fost corespunzător încadrată în drept, ea întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat sub forma tentativei, iar nu de vătămare corporală, aşa cum a solicitat inculpatul prin motivele de recurs.
Este adevărat că actele medico-legale întocmite în cauză au stabilit că leziunile traumatice produse victimei, prin ele însele şi la momentul producerii lor, nu au fost de natură a pune în primejdie viaţa victimei, însă aceste concluzii nu pot avea o valoare absolută, în sensul că încadrarea juridică a unei fapte nu se face exclusiv şi automat pe baza actelor întocmite de medicul legist.
Este rolul exclusiv al organelor judiciare de a stabili, pe baza datelor de anchetă, care este forma de vinovăţie cu care a acţionat făptuitorul, ce a urmărit şi/sau prevăzut acesta, ca şi rezultat al conduitei sale ilicite.
Această delimitare presupune o analiză care depăşeşte concluziile actelor medico-legale, numărul de zile de îngrijiri medicale şi potenţialul tanatogenerator al leziunilor suferite de victimă având o valoare relativă.
Astfel, dincolo de urmările produse (obiectivate în anumite leziuni constatate de medicul legist, de o anumită gravitate), trebuie analizate şi împrejurările în care fapta a fost comisă, respectiv numărul şi intensitatea loviturilor care au produs aceste urmări, aptitudinea obiectului vulnerant de a produce un rezultat letal, prin raportare la zona corpului vizată de făptuitor.
Din această perspectivă, lovirea unei persoane în zona capului cu un obiect contondent (muchia unui topor), având drept urmare, între altele, producerea unei fracturi cominutive cu înfundare frontală şi a unei contuzii cerebrale hemoragice frontale, demonstrează că din punct de vedere subiectiv făptuitorul a acţionat cu intenţia de a ucide, fiind fără relevanţă pentru încadrarea juridică dacă acesta a şi urmărit rezultatul letal al faptei sale sau doar l-a prevăzut şi acceptat, ca şi posibilitate de producere.
Este evident că leziunile atestate de actele medico-legale, care de altfel au şi necesitat o intervenţie neuro-chirurgicală, au presupus o mare intensitate a loviturilor aplicate cu obiectul contondent ales, ceea ce justifică concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia, chiar şi indirectă, de a ucide victima, iar nu doar de a-I produce o vătămare corporală, astfel încât această critică a inculpatului nu este întemeiată.
În ce priveşte incidenţa cazului de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., cu referire la nereţinerea legitimei apărări, ca şi cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei comise, Curtea constată că pentru a fi în prezenţa acestui caz de casare trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conţinutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecinţa greşitei reţineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.
Această contrarietate evidentă şi esenţială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanţa l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidenţa cazului de casare analizat.
Altfel spus, eroarea gravă de fapt nu poate proveni dintr-o greşită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză.
Pe de altă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existentă sau inexistentă o afirmă în mod eronat instanţa de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident şi fără posibilitate de controversă.
În speţă, dincolo de împrejurarea că nu s-a precizat care este mijlocul de probă reflectat denaturat în hotărârea atacată, Curtea constată că nu s-a făcut dovada existentei vreunui atac din partea victimei împotriva inculpatului, în momentele premergătoare agresării sale de către inculpat, pentru a putea măcar antama vreo discuţie despre o presupusă legitimă apărare în care inculpatul s-ar fi aflat.
Chiar dacă acesta a susţinut că ar fi fost atacată de partea vătămată cu un topor (condiţii în care el ar fi lovit-o pe victimă cu o piatră la nivelul capului), o asemenea apărare nu este confirmată de nici un mijloc de probă.
Mai mult, însăşi principala susţinere a inculpatului, referitoare la obiectul vulnerant întrebuinţat, nu-şi găseşte suport în actele dosarului, în condiţiile în care singurul obiect găsit la faţa locului având multiple urme de sânge (şi în locuri diferite) a fost un topor, iar nu vreo piatră (care prin formă şi dimensiuni nici nu erau de natură a produce leziunile constatate de actele medico-legale).
Prin urmare, întrucât din probatorii nu a rezultat vreo conduită activă, agresivă a victimei la adresa inculpatului, nu se poate pune problema legitimei apărări în care acesta s-ar fi aflat şi ar fi acţionat ulterior.
În ce priveşte cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată că în cauză s-a dat eficienţă corespunzătoare tuturor criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind astfel avute în vedere gradul de pericol social al faptei comise, condiţiile în care aceasta s-a săvârşit, relaţiile dintre părţi (veri şi vecini între care nu a existat anterior vreo stare conflictuală), ca şi circumstanţele personale ale inculpatului, acesta având anterior o bună conduită în societate, ceea ce a justificat reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
În acelaşi timp, conduita procesuală a inculpatului (care a recunoscut în parte fapta comisă, încercând însă o diminuare sau chiar exonerare a răspunderii penale) demonstrează că acesta nu a înţeles gravitatea conduitei sale ilicite şi importanţa valorii sociale la care a atentat, ceea ce justifică aprecierea că reeducarea inculpatului nu se poate face decât în condiţii de detenţie.
În ce priveşte presupusa stare de provocare în care ar fi acţionat, sunt pe deplin valabile considerentele anterioare vizând legitima apărare, întrucât probele administrate în cauză nu au dovedit că, anterior comiterii faptei, victima ar fi avut vreo conduită activă, de natură a determina o puternică stare de tulburare sau emoţie inculpatului, pe fondul căreia acesta ar fi săvârşit infracţiunea.
b) în latura civilă a cauzei, Curtea reţine că atât inculpatul, cât şi partea civilă solicită în realitate o reapreciere a probelor, deşi acest lucru nu este posibil în limitele cazurilor de casare invocate.
În privinţa daunelor materiale, acestea au fost stabilite pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi pe latură civilă, care au fost însă cenzurate corespunzător de instanţele de fond şi apel, reţinându-se astfel că pretenţiile de 8000 de RON formulate de partea civilă sunt întemeiate doar în parte, în limita sumei de 2000 de RON, în condiţiile în care în cauză nu au fost administrate dovezi suplimentare referitoare la cheltuieli legate de medicaţie, alimentaţie sau de veniturile nerealizate de victimă pe perioada în care a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În privinţa daunelor morale, acestea au fost stabilite prin apreciere la suma de 10.000 de RON , care nu este nici derizorie, dar nici nu reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză, astfel încât şi sub acest aspect criticile formulate sunt nefondate.
În concluzie, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, sens în care în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. ele vor fi respinse.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civilă M.V. şi de recurentul inculpat M.D.G. împotriva deciziei penale nr. 11 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1515/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2726/2011. Penal → |
|---|
